De ce fug copiii de acasa?

Chiar daca nu am copil mare ,intrebarea asta imi da batai de cap de vre-o saptamana.De ce?
Copilul de 15 ani ( a unei rude de-a sotului) a fugit de acasa.Tatal lui nu-i in Ro iar mama lui e ingrozita.A plans ingrozitor de mult si ma gandeam....ce sa fac sa nu-i vina ideea idioata fiului meu (acum de 2 ani) sa fuga in lumea lui....cand v-a fi mare.

Irina si Edy cel scump!(5 noiembrie 2002)

POZE NOI LA 2 ANI!PARTY!
http://danielirina.tripod.com/mypersonalsite

dacia spune:

Ma bucur totusi ca nu stiti.N-as vrea sa fie nimeni in asa o situatie de disperata.
Totusi cred ...ca parintii isi tin intr-un fel sau altul copiii acasa.
Ca ei(parintii) sunt de vina daca fug si nu le mai place.
Sau...poate sunt copii care au in sange asta?Nu cred....

Irina si Edy cel scump!(5 noiembrie 2002)

POZE NOI LA 2 ANI!PARTY!
http://danielirina.tripod.com/mypersonalsite

Aurelia spune:

draga dacia ,este foarte usor sa dam vina pe unii s-au pe altii atita timp cit nu ni se intimpla noua .........nu stiu de cit timp esti tu pe forumul asta ,daca esti insa mai demult trebuie sa-ti aduci aminte cazul lui Alexandru de 7 ani ,copilul cristinei caruia nu-i lipsea nimic si totusi fugea de acasa .........
Iata de aproape un an i se intimpla acelas lucru surorii mele mai mari cu fica ei de 16 ani ,la 15 ani mai exact a inceput sa fuga de acasa ........prima oara cind au gasit-o si au dus-o la psiholog ,a spus doamnei respective ca parintii ei nu o iubesc si ca ea nu are de ce sa mai stea acasa .......o minciuna cit casa daca-iau in consideratie placerea cu care sora mea i-i cumpara haine "bransate" ,placerea cu care discutam in trei despre "pozne cu baetii " discutiile ca intre "fete" despre "iarba" tigari si multe altele ,sora mea a fost mai tot timpul prietena ei si nu mama ei .....insa la un moment dat totul s-a rupt .......pleaca de acasa cite o luna -doua apoi vine o zi s-au o juma de zi si pleaca din nou fara s aspuna unde ce si cum .......parintii ei sint terminati ,cu nervii la pamint si se aqteapta la orce ........scoala a abandonat-o reprosindu-le parintilor ca o forteaza sa mearga al scoala si ca daca se duce se duce pentru ei si nu pentru ea ........ca prin minune asta seara era acasa.......am vazut-o conectata pe internet caci sora mea desi au un calculator si internet acasa pe care-l folosesc toti ,ei ia luat ca sa-i faca placere propiul ei calculator la ea in camera .....ei bine am vazut-o conectata si am intrat in vorba cu ea .....o intreb "ce faci ?" si ea-mi raspunde :
"incerc sa supravietuesc,parintii astia ma enerveaza !!!"
"bine" i-i zic eu ,dar unde te duci acum iarna ? nu e frig? cum te descurci?
"-ma descurc eu "i-mi raspunde ea ........
si daca incerc cit de vag sa-i spun cit rau i-i face mamei ei tot ceia ce face ea s-au altceva .....ramine muta si nu-mi mai da nici un raspuns .......asa cum face si cu psiholoaga cind merge la consultatii....
ei bine fugitul de acasa este o boala ..........rara dar o boala .....se pare ca are ceva radacini schizofrenice .......nu stiu mai mult ........insa la noi este plina piata centrala de grupuri de SDF,(fara domiciliu fix)petrec tot timpul in strada cu cini ,cu bagaje ,si dorm azi aici mine in alt aparte pe unde gasesc ......
sint numai tineri......ramii perplex daca-i vezi ......persoane care prin modul lor de viata s-au revoltat impotriva sistemului ,impotriva vietii conditionate,a structurii sociale in care traim.......tinerii care prefera sa traiasca precar sub cerul liber cu un pic de ceva decit sa munceasca si sa plateasca impozite ,taxe ,facturi ,etc.....
e trist dar asta este ,acesti oameni exista .......noi i-i numim cum ti-am spus "les SDF"!!!!


Aura&Luca,2 ani si 8luni!
"Daca dragoste nu e nimic nu e"
http://fr.pg.photos.yahoo.com/ph/aurasupacurasu/album?.dir=/a58e

dacia spune:

Gabi,nu dau vina pe nimeni.Am presupus doar,si am vrut sa stiu parerile voastre.Nu spun ca mamele care au copii care fug nu sunt mame bune.Cate-odata de prea mult bine fug(cred)
Stiu cazul lui Alexandru si-mi pare rau pentru el si de nepoata ta si pentru toti care pleaca asa...fara motiv.
Sorry ca am deschis asa un subiect de trist.
Dar totusi...ce se poate face???
Nu e nimic de facut?
Psihologii ce spun?E o varsta la care copiii fac asta?
UFFFF!

Irina si Edy cel scump!(5 noiembrie 2002)

POZE NOI LA 2 ANI!PARTY!
http://danielirina.tripod.com/mypersonalsite

dacia spune:

Acum am vazut ca deja mi-ai raspuns ce spun psihologii.
Ma rog ca copilul meu sa nu aiba asa iesiri.
Multumesc Gabi pentru raspuns.

Irina si Edy cel scump!(5 noiembrie 2002)

POZE NOI LA 2 ANI!PARTY!
http://danielirina.tripod.com/mypersonalsite

Aurelia spune:

Irina ti-am vazut scumpetea de baetel !!!!!!!doamne este chiar o scumpete de copil!!!!!!Sa dea domnul sa va aduca numa fericire si sa va bucurati de el ......
Nu te condamn pentru intrebarea pusa si nici nu o gasesc deplasata !!!!Doar ca sintem neputinciosi in astfel de cazuri ,si eu i-mi string copilul in brate si ma rog sa ma fereasca dumnezeu de cei mai rau ,doar ca nu stim niciodata ce ne ofera viata si viitorul!!!
Toate cele bune!

Aura&Luca,2 ani si 8luni!
"Daca dragoste nu e nimic nu e"
http://fr.pg.photos.yahoo.com/ph/aurasupacurasu/album?.dir=/a58e

Gabbriela spune:

Am zis ca nu o sa sc nimic.. dar in fine ... iacata ca totushi sc...
Va spun sincer si cu inima pe inima, trecuta prin experientza neplacuta ce viatza mi-a intinso (nu intrebatzi ca nu am degand sa dau detali mai multe, va spun ca sunt fff bine acuma, si incerc sa uit crunda si dureroasa mea copilarie).
Am vb si am discutat cu persoane specializate in dezvoltarea si gandirea copilului, si in RO si in USA, "fuga de acasa" nu est eo boala, sau ceva care este in sangele copilului ... nu est ecva care apare asha, gata am prea multe, imi merge prea bine, ma uibeste toata lumea, hai sa fug in lume sa le fac lor zile negre.
Un copil, sau adolescent fuge in lume din anumite motive:
1. Ceva rau i sa intamplat acasa, si ii est eteam asa spuna, pe motive ca este amenintzat de X persoana care ii face rau.
2. La scoala i se intampla ceva si nu zicede frica.
3. Este ingnorat de parintzi, i se ofer adoar lucruri materiale, fara pic de atentzie, iubire, caldura unei famili ii este negata, pe motivul ai tot ce itzi trebuie (material), ce mai vrei ?
4. Boli mintale (doamne fereshte pe toata lumea de asha ceva), acea persoana in momentul in care pleac anu realizeaza ca face ceva rau, ca raneshte pe cei din jurul lor.
5. Din razbunare, ceva cineva ia lacut candva un rau si vrea sa se razbune, sau pur si simplu cere atentzia celor idn jur.
Cum putem sa impiedicam un copil sa plece de acasa: cu multa multa iubire, discutzi la nesfarsit, intrebari pest eintrebari, incercad sa aflam ce este in viatza lui, ce ii place ce nu ii place, ce ra vrea sa schimbe si de ce ar vrea sa schimbe. Prin discutzi si prin dovezi de iubire putem faceun copil sa se simnta important si iubit.
Va doresc la toata lumea multa sanatate si fericire, si sa va fereasca dumnezeu de necazuri

Gabbriela & Julian
www.babiesonline.com/babies/j/julianleonardo/" target="_blank">Poze

Madisor spune:

In principiu, sunt de acord si cu Gabbriela si cu Aurelia. Nu cred ca este semnul unei boli schizofrenice, sper.
Eu am fost unul din copiii care a facut acest lucru. Nu am plecat sa ma distrez, nu am dormit pe strazi, ci in casa care imi ramasese de la mama. Mi-am dat bacalaureatul. Si incet, incet, iata ca am terminat si facultatea, sunt la casa mea si am 3 copii.
De ce am plecat?! Lipsa de afectziune, consideratzie, respect. Este o poveste lunga, iar sentimentele unei pustioaice de 18 ani nu pot fi descrise in cateva randuri. Observatzi ca eu am plecat cand eram majora.
Pe scurt, eram crescuta de un unchi si o matusa, care cand aveam eu 14 ani, el a suferit o pareza, iar matusa mea a fost operata de cancer la san. Probabil, va imaginatzi, ca de la aceasta varsta eu faceam curat in casa (de la spalat geamuri pana la aranjat vitrina), eu piatza, eu gatit...eram toata baza si puterea lor. Erau oarece posibilitatzi sa se ia o femeie, dar am crezut ca facem economie si urma sa propun acest lucru cand intram la facultate, ca sa pot face fatza sesiunilor. Cu 2 sapt. inainte de bacalaureat si cu o zi inainte de un test important la matematica, materie de bac, dupa cum se stie, matusa mea a facut criza de nervi ca nu am stat la coada sa iau chibrituri. Nu stiu de ce in acea perioada a fost lipsa chibrituri pe piatza, da' asta era si cum romanu' nu-si perduse, inca, obiceiul sa stea la coada, se formase un sir luuuung de pensionari care asteptau "sa vina chibriturile". I-am raspuns politicos ca nu aveam timp sa stau sa astept, ca nu era sigur daca chiar vine masina care aproviziona, si ca de acum incolo, dat fiind ca bate examenul de admitere la facultate la usa, trebuie sa gasim o femeie care sa ma ajute la treburile gospodariei. Raspunsul a fost ca sunt egoista si ca numai la mine ma gandesc si la viatza mea, si nu numai atat... Ca pe ea nu o ajuta nimeni pentru ca toata lumea crede ca tot ce are ea imi va lasa mie. Am intrebat-o daca crede ca eu eu am ajutat-o in acest 4 ani doar pentru ca m-am gandit la mostenire. Era convinsa ca da. Raspunsul meu a fost ca in max. 2 sapt. voi pleca acasa la mine. Asa am facut. Nu mai are importantza restul, nu stiu nici daca am procedat foarte bine. Stiu ca acum nu imi pare rau, cel putzin pe plan sufletesc nu regret nimic.
Nu totzi cei care pleaca au motive intemeiate, poate nici unii, chiar, dar precis au demnitatea, mandria, personalitatea si sentimentele lor pe care nu trebuie sa le stirbesti, ci trebuie sa le canalizezi cu tact, rabdare, gentiletze, fermitate si nu in ultimul rand, diplomatzie spre frumos, ca acel copil sa poata deveni, cu ajutorul tau moral si material, OM. Daca procedezi asa si totusi ai o asemenea durere, sa itzi plece copilul de langa tine, atunci poate, nu ai ce sa itzi reprosezi, da' trebuie sa gasesti o cale prin care sa il faci sa intzeleaga ca mai are inca nevoie de tine si ca tu mai esti dispus sa ii oferi sprijinul, din toata inima, sa il oferi si sa il primeasca ca pe ceva firesc, normal.
Nu stiu daca am reusit sa fiu coerenta, dar mare atentzie la cum comunicam cu copiii si ce limite stabilim sa nu fie depasite.

Madalina Leu
http://community.webshots.com/user/madalina160

dacia spune:

Multumesc ca mi-ati raspuns fetele.Sunteti niste dulci
Sunt de-acord cu voi.Multumesc pt. raspuns Madisor
Gabriela ma bucur ca mi-ai raspuns aici.
Aura,si tu ai o scumpete de baietel,frumos foc.Sa-ti traiasca si sa te bucuri de el.de la noi.
Si eu m-am gandit ca de prea mult bine ,daca li se acorda dragoste si respect nu pleaca nimeni de acasa ....
Ma bucur ca acum sunteti bine,aveti familii minunate,copilasi scumpi si ca ati avut puterea sa treceti prin greutati,sunteti niste luptatoare!
va admir mult.

Irina si Edy Irlandezu'cel scump!(5 noiembrie 2002)

Poze cu noi la 2 anisori
http://danielirina.tripod.com/mypersonalsite

marcellinna spune:

Fetelor,imi pare tare rau cand aud despre copii sau adolescenti care pleaca de acasa.
E si mai trist cand nu se stie de ce o fac,aparent acesti copii au de toate si problema persista.

Eu am plecat de acasa de doua ori...cand ai mei au divortat.Dar n-am plecat asa aiurea sa nu se stie unde sunt.
Imediat dupa divortul parintilor mei am plecat la tata.
Aveam eu convingerea ca mama o iubeste doar pe sora mea mai mica.
Auzeam des,suficient de des ca sa ma doara ca sora mea e frumoasa si seamana cu ea (cu mama)e superba cu ochii albastri si bucle lungi blonde iar eu sunt copia fidela a tatalui,bruneta cu parul tuns baieteste si simpatica dar aia mica e ca un inger si e pacat sa o tunda.
In plus mama nu scapa ocazia sa-l vorbeasca de rau pe tata in fata mea .
De ex ma durea cand eram mica si eu o luam in nume de rau cand mama ne cumpara haine si intotdeauna rochitele,bluzitele surorii mele erau cele cu fundite roz iar ale mele erau albastre,chiar daca erau la fel de scumpe si frumoase,as fi vrut si eu macar o data sa am rochita roz,mama stia dar eu nu am avut niciodata rochita mea roz.

Aveam convingerea ca mama nu ma iubeste la fel ca pe sora mea, ca pe mine ma trimitea sa merg la tara cate o saptamana doua(loc unde de altfel imi placea nespus, ma simteam in mediul meu eram iubita si cocolosita) si sora mea sta acasa cu ea ca "e mai fragila" decat mine.
Aiurea sora mea era sanatoasa n-avea nicio problema inafara de faptul ca era exagerat de mamoasa.Chiar daca imi placea la tara,as fi vrut aceeasi atentie si eu din partea mamei,caci sora mea era doar cu trei ani mai mica decat mine.

Cum tata n-a fost niciodata un om cu vicii si aveam incredere in el ...am plecat la el.aveam 11 ani.
Dar n-a fost sa-mi gasesc pacea sufleteasca nici la el.Tata e un om ce nu-si manifesta sentimentele.Il comparam mereu cu un diamant,frumos,pretios dar rece.
Tata imi cumpara de toate,imi asigura lucruri de neanchipuit pt alti copii de varsta mea.Era hai sa-i zic un om instarit ca sa nu-i zic bogat...dar ma simteam singura si neinteleasa in casa lui desi tanara lui sotie nu mi-a gresit de-o virgula si chiar facea eforturi sa ne intelegem bine.
Eu nu le dadeam batai de cap,am respectata-o pe sotia lui...dar ma simteam tot singura,nu aveam curaj sa discut cu ei multe lucruri ce ma framantau la varsta pubertatii.

Cand am implinit 14 ani am plecat din nou la mama.Bineinteles mama s-a bucurat si m-a primit.
Parea,doar parea ca a inteles cat de scump a platit pt greseala ei,aparent nevinovata.In sufletul meu au cantarit prea mult cuvintele si gesturile ei de cand eram mica.

Am continuat sa-mi raspund singura la intrebarile ce ma framantau pt ca mama...nu era tare comunicativa.

Asa ca am mai tras inca 5 ani la mama,am avut 5 ani in care m-am inteles bine doar cu sora mea,singura care m-a sustinut si m-a inteles.

Apoi,am plecat la casa mea.
In sfarsit aveam un serviciu bun,un salariu de doua ori mai mare decat al mamei.Am reusit sa cumpar o garsoniera,in rate de la o colega de serviciu.Mama nu s-a opus sa ma inham la rate si la plecat de.acasa.

In fond am fugit de ei,desi nimic nu mi-a lipsit pe plan material,nici cand am fost la mama nici cand am fost la tata.

Sunt multe cuvintele nespuse parintilor mei si e prima data cand spun cuiva strain aceste lucruri.
Pt parintii mei pare ca si in ziua de azi e o enigma de ce am "defilat" eu asa de la unul la altul.
Sunt sigura ca in sinea lor ei stiu de ce ,doar ca sunt prea mandri sa admita ca nu sunt perfecti...asa cum nici eu nu eram la varsta de 11 ani si nu sunt nici acum.


Acum sunt mama...dar n-am uitat cum eram cand eram copil.Si de cate ori copilul meu are o intrebare ii raspund, amintindu-mi cum as fi vrut sa am si eu cine sa-mi raspunda la vremea intrebarilor mele.

Nu zic ca parintii ce au copiii ce pleaca de-acasa sunt parinti rai dar cu siguranta o ruptura undeva exista.

adusca spune:

Am mai scris asta si pe un al forum. Grea e meseria de parinte, mai ales a unui adolescent, iti trebuie multa rabdare, intelegere, flexibilitate si devotament s-o duci la bun sfarsit, si eu zic ca merita.
Adolescenta e clipa adevarului, clipa caderii in dizgratie a parintilor, pentru ca inceteaza sa mai fie mici zei pentru copiii lor care le vad slabiciunile, nedreptatile si greselile. E clipa cand ei realizeaza ca vor sa fie altfel decat parintii si altfel decat imaginea pe care le-o pregatesc parintii pentru viitor.
Si multi parinti vor sa-si repare esecurile prin proprii copii, si-i indeamna pe un drum pe care ei insisi ar fi dorit sa mearga (si nu au curajul sa accepte ca...nu au mers!!). In felul asta desigur,faci exact ce NU trebuie sa faci ca parinte. Ar trebui sa cauti sa vezi ce/cine/cum/in ce fel este plamadit copilul ce il ai in grija si sa faci ce trebuie PENTRU EL/EA, nu pentru propria persoana!!! Natural, ca in tot procesul asta sunt momentele acelea de decizie pe care trebuie sa ni le asumam. Din cauza asta eu cred ca e bine ca in drumul asta al vietii, parintele sa-si faca intai curat in "propria casa" si in felul asta are mult mai multe sanse sa fie mai obiectiv(pe cat posibil) in cresterea copilului, evitand sa-l puna pe o cale ce nu are de-a face cu abilitatile proprii ale mogaldetii asteia care se plamadeste-n a fi OM:)
Oricum, o schisma intre parinti si copii tot se va produce. E necesara, e normala, si asa cum zice englezul: change is most of the times painful! Schimbarea presupune de cele mai multe ori durere! De aia cred eu ca parintele nu e acolo sa-l judece pe copil,tra la la ... ci e acolo sa faca o treaba! Ca e grea, ca e dificila, ca una ca alta ...asta e! Trebuie sa o inghiti:) Ideea insa nu este una a sacrificarii, ci sa nu te plangi de ceva ce oricum, este asa cum e!
Cel mai bine e sa gasim solutii.
Cat despre ei, e clar ca trec printr-o criza de identitate. Cred ca asta e cea mai importanta parte adolescenei. Nu le place cum sunt si nici cum arata si nici viitorul care li se prefigureaza. Atunci au ei nevoie de tine, si nu in calitate de prieten, prieteni isi fac singuri, in calitate de parinte care e acolo sa-l ajute.
Intr-un fel e fascinanta varsta asta...Sunt rebeli, exuberanti si plini de entuziasm: ei pot schimba ordinea lucrurilor si au o viata in fata sa faca asta.


Cine nu iarta, distruge puntea pe care trebuie sa treaca el insusi.