Sarcina - o frana in cariera?

A_Iulia spune:

Poate, pana la un punct din viata, pentru ca vrei sa-ti demonstrezi ca poti si atunci gandesti asa. Odata ce atingi punctual ala si nu mai ai nimic de demonstrate professional, incepi sa gandesti diferit. Eu nu as mai lucra nici o zi daca n-as fi totusi nevoita. Sa nu se inteleaga din asta ca nu imi place ce fac, sau ca sunt demotivata cu ceva (dimpotriva...).

dar pur si simplu as face cu totul altceva cu timpul meu decat sa-mi aloc o treime din viata pentru job. Uite, de exemplu as calatori in lumea larga - m-ar implini, zic eu, personal, mult mai bine in alternativa asta.

alyx spune:

Dincolo de faptul ca autoarea topiculuiseintreba daca sarcina poate constitui o frana in cariera si nu daca afecteaza in mod iremediabil cariera, eu sunt de acord cu partea pecare am bolduit-o in mesajul tau.

Doar ca....., da exista un doar ca..... nu asa gandesc si cei mai multi dintre angajatorii de la noi.

Cand a aparut copilul in viata mea, din motive obiective nu am beneficiat de concediu pentru cresterea copilului, astfel ca am stat vreo 5 luni in concediu fara plata. Cand m-am intors la job, dincolo de faptul ca intre timp se schimbasera o parte dintre reglementari si dintre metodologiile de lucru in firma, m-am simtit un pic data la o parte. In cadrul unei discutii cu seful i-am semnalat si aceasta problema, incercand sa aflu daca era doar senzatia mea. Bineinteles ca s-a eschivat de la a da un raspuns concret, dar printre altele a scapat si ceva de genul tu acuma ai alte prioritati... nu mai pot conta pe tine 100%. Si, cu scuzele de rigoare pentru lipsa de modestie, eram printre cei mai buni oameni din firma respectiva la momentul respectiv. Pana la urma, dupa vreun an si ceva am plecat din firma respectiva.

Nu stiu sa spun daca sarcina franeaza cariera sau viata profesionala, sau cum vrem sa-i spunem. Dar sigur amana niste chestii. ma gandesc in primul rand la acele domenii de activitate in care accesul in profesie este conditionat de un anume numar de ani vechime, de perioade de stagiatura, de examene de definitivat etc.

buflea spune:

Pai msl, depinde ce muncesti si cat de "challenging" este munca pe care o prestezi ... eu de ex nu am munca fizica, nu stau in picioare, nu car, nu lucrez cu clientii, nu interactionez cu nimeni ...deci fizic nu am de ce sa fiu obosita.
In plus, cand am avut copiii, munceam in aceeasi pozitie de 5 ani, deci nu am avut nimic de invatat, nu aveam de stralucit sau de dovedit ceva sefilor, aveam experienta acelui job, ii stiam chichitele, multe le faceam din inertie ... sigur ca ceva se schimba, nu mai gandesti si nu mai ai focusul din perioada "fara copii" ... dar eu zic ca important este sa pastrezi focusul impartit intre cele doua, in loc sa renunti la profesie si sa te dedici 100% familiei ... mie asta cu dedicarea 100% pentru altii (fie ei, sot, copii) nu mi se potriveste. Eu am investit timp, mult timp, in tinerete, cand am venit aici, am investit nervi, bani in profesia mea si mi s-ar parea asa o pierdere sa o abandonez pentru altii, incat nu mi-am pus nici un moment problema sa renunt.

Si oricum in timp inveti sa le echilibrezi si te obisnuiesti cu amandoua .

buflea spune:

Inca una si ma duc ... am mai scris pe undeva ... mie imi si place sa ma duc la serviciu ... imi place extrem de tare rutina asta de a ma scula dimineata (si a fi nemultumita), de a conduce pana la job (si a fi nemultumita de trafic), de a sta aici 8-10 ore, de a socializa cu colegii, mai un lunch, mai o sedinta, mai o conferinta, mai o barfeta pe la colturi ... imi place ca dupa 8-10 ore sa imi doresc sa ma duc acasa la copiii mei, de unde, dupa alte cateva ore sa imi doresc sa vin inapoi la birou ... si toate astea inainte de nevoia de a castiga bani, care este o nevoie.

Probabil ca nu exista o reteta fixa pentru fiecare ...pe mine viata asta domestica ma sufoca, chiar daca imi iubesc familia ... si nu am impresia ca copiii mei sunt mai traumatizati de lipsa mea decat cei care isi au mama mereu pe langa ei. Sigur, exista detalii care sunt diferite - ai mei isi fac lectiile la after care, mananca probabil mai dezordonat, nu pot sa ii pun in asa de multe activitati extrascolare ca nu are cine sa ii duca, nu dorm la pranz, ii culeg seara murdari si aratand ca niste pui de tzigani ...dar stiti ceva, sunt fericiti si sanataosi si adaptabili la orice program. Acum sunt ai mei la mine si au programul celor cu o mama acasa si vad ca le place si asa ... ceea ce ma bucura, inseamna ca nu exista "mai bine" si "mai putin bine" pentru copii, chiar nu exista ... ceea ce ne da noua libertatea de a alege ceea ce ni se potriveste ca femei si mame. Unele se simt in echilibru acasa, in jurul sotului si a opiilor, altele in miscare, schimband mereu activitatea.

Dar ca sa revin a intrebarea topicului ... da, cel putin cat sunt mici, pana intra la gradinita, copiii schimba focusul in cariera.

Marina spune:

Nici eu nu inteleg de ce se aduna scantei si se arunca cu stelutze. Credeam ca suntem suficient de mature sa discutam subiectul fara patetisme. Eu mi-am expus parerea prin prisma intrebarii din titlu referitoare la cariera. Din punctul meu de vedere ca sa fiu plastica oarescum poti zice ca ai inceput cariera cand te cauta head hunting-ul sau cand ai fost invitata sa canti la Festivalul Enescu. Daca esti in situatia sa trimiti CV'uri din diverse motive ai un job bun, placut poate, bine remunerat poate dar nu poti zice ca ai o cariera.
Nu zice nimeni ca statul acasa 2 ani e ceva rau, nu zice nimeni ca cine sta acasa nu se poate reintoarce in campul muncii si performa la fel de bine sau mai bine doar ca pt cariera e nevoie probabil de ceva mai mult decat job-ul 8-16.
Exista multe discutii pe tema de ce sunt atat de putine femei CEO in lume. Majoritatea concluziilor se invart in jurul ideii de mama. Cand au copii femeile isi schimba prioritatile, au mai putin timp de alocat job-ului, au alte responsabilitati si disponibilitati la efort prelungit. Nu e nimic de blamat aici, este doar realitatea care ne inconjoara

CorinaDani spune:

eu am constatat altceva : unii angajatori fac ce fac si atunci cand mamica isi reia activitatea dupa 1 sau 2 ani de CIC, ba i se ofera o pozitie inferioara celei ocupate inainte de a naste, ba i se spune ca postul s-a restructurat, ba c-o fi, ba c-o pati...am avut o gramada de colege de care angajatorul s-a "debarasat" rapid dupa revenirea din CIC...de aceea uneori decizia de a avea un copil poate echivala cu "moartea" carierei sau pierderea jobului, cu sanse extrem de mici de a gasi rapid altul, platit decent...

buflea spune:

Mai, pai nu te supara ... eu sa fiu angajator as cam gandi la fel ... cum mai sa pierzi pe cineva dintr-o pozitie 2 ANI ... business-ul merge, se schimba, angajezi pe altul acolo, ala investeste timp, cunostinte, e bun in ceea ce face ... vine mamica ca o floare, dupa 2-4 ani, habar nu are cum se mai cheama compania la care lucra, ii sta capul numai la bebei, imbolnaviri, mers de-a busilea, mancarea pasata-diversificata ...etc ... eu sa fiu angajator, mila mi-e de mamici dar de business-ul meu mi se rupe inima ... de ce sa dau afara pe un om care e angrenat in sistem si sistemul merge uns cu el, ca sa reprimesc o femeie despe care nici nu mai stiu cum arata dupa 2 ani. 2 ANI este foarte mult de stat departe de sarcinile de la serviciu si pentru cea care pleaca si pentru cel care ruleaza business-ul. Cateva luni (4-6) le suplinesti cu un angajat temporar, colegii din jur mai suplinesc greselile temporarului ... mai merge. Eu sa stiu ca o mamica imi pleaca 2 ani, a doua zi dupa ce a plecat mi-as angaja un permament, il invat 3-6 luni jobul si sananate ..vad eu ce fac cu mamica aia peste 2 ani, daca mai exista ca firma ...

P.S. Stiu ca o sa mi se umple mesajul de "dezaprob" ...dar daca incercati sa priviti din afara, din ambele puncte de vedere, o sa vedeti ca nu bat campii prea tare ... cred eu

Aqai spune:

de acord cu buflea.

nu zice nimeni ca e ceva gresit sa stai 2 ani acasa, dar e nerealist sa te gandesti ca intre timp nu a aparut cineva mai bun, mai competent, care nu are nici o vina ca tu vrei sa te intorci. desigur, e placut sa te astepte totul la fel, dar din pacate pamantul nu se opreste pt nimeni.

asa incat atitudinea realista e ca dupa 2 ani de zile sa te astepti sa ai mai mult de muncit sa re-ajungi din urma. sau sa schimbi pozitia sau locul.

eu lucram la un moment dat intr-un departament condus de un barbat. care culmea culmilor, cand a fost convocat sa mearga in armata, chiar s-a dus! (imaginati-va era cu multi ani inainte, 10 ani! eram toti mult mai tineri) 6 luni redus, plus o luna inainte si una dupa a lipsit.

pe perioada lipsei lui i-am preluat temporar pozitia. stiam ca la intoarcere isi reia jobul, deci nu mi-am facut iluzii. Cand a venit momentul si mme CEO m-a convocat in biroul ei, mi-au dat o prima ok dar nu sa cazi pe spate si mi-a multumit pt toate imbunatatirile, inovatiile, munca depusa, m-a asigurat ca de aici incolo acela va fi standardul departamentului si ca mi-am castigat respectul lor, dar ca asta fost tot, multumesc la revedere. cu toate ca stiam ce va urma, mi-a picat teribil de rau.

asa ca e ingrat sa fii in oricare pozitie.

cred ca cea mai usoara solutie e ca cineva sa plece de buna voie.

eu am plecat la 2 luni dupa aceea. la fel si el. l-am convins ca dupa 10 ani de aceeasi companie resume-ul lui o sa arate f prafuit, nici o promovare, nici o schimbare, nimic nou. si l-am convins sa se "aventureze" in lumea mare. a fost micul meu moment dulce pentru discutia din biroul dnei CEO.

msl1 spune:

Buflea,
ma refeream la cele care au un service cu responsabilitate unde trebuie sa te concentrezi sa nu faci greseli.
Eu in momentul de fata nu sint in stare psihic sa am un asemenea service. sint atit de obosita cu memoria atit de proasta si fac greseli ridicole nu as putea fi intr-o pozitie de raspundere si sa mai si lucrez de acsasa.
Ce lucrez eu acum e relaxant, ca si tie si mie imi place sa merg la servici, am un sef f bun care nu ma streseaza cu nimic. Cu toate ca nu imi pun mintea la contributie mai deloc totusi e obositor pina la urma pt ca sint eu obosita si am tot felul de probleme de sanatate. poate de aceea nici nu am energie si mi se par alte mamici ca sint superfemei si au superenergie stiu eu?

Marina spune:

msl1 energia vine si dintr-un anumit confort psihic pe care tu nu il ai. Cand ai probleme cu sotul, cu banii cu lumea care te inconjoara nu e chiar usor sa fii surazatoare si mereu plina de energie, Toate lucrurile astea te consuma. Plus ca vorbim de cariera vs job. Cand ai o cariera ma astept sa fii independent financiar, sa ai macar confortul ca ai unde sa stai si ce manca si dupa aia ai timp si de performanta!