relationarea cu familia partenerului

A_Iulia spune:

Dar el, partenerul tau, doreste sa-si viziteze parintii? O face cu placere? (totusi ma gandesc ca da, ca altfel ar fi fost primul care ar fi schimbat lucrurile)


Chestia cu stat "doar noi doi impreuna", cata vreme e reciproca, e ok. Altfel, nu poti izola complet un om, fara prieteni, rude, etc doar pentru acest motiv.
Totusi ce-o sa se intample cand o sa apara un copil, te-ai gandit cum o sa afecteze modul tau de a gandi?

salcia spune:

Erica, revin sa spun ca tu imi pari o fata absolut "decenta", ca sa zic asa, iar preocuparea ta fata de situatia/subiectul asta arata ca exista ceva ce te framanta/te nemultumeste, ca nu esti tocmai intr-o postura comoda...

Mai vreau sa spun ca si in cazul meu, parintii niciodata nu s-au bagat in viata mea mai mult decat era cazul, nu au vrut cu tot dinadinsul sa-mi cunoasca prietenii, sa se imprieteneasca si ei cu respectivii, sa ne vizitam, sa ne iubim, sa stam toata ziua nas in nas . Au avut o atitudine normala, deschisa, dar deloc invaziva, ceea ce apreciez foarte mult, caci pe mine ma sperie si ma indispun teribil oamenii insistenti, invazivi, care nu respecta limitele si spatiul altora.

Altfel, am vazut in propria familie cum e sa nu impui niste limite, respectiv tata cu mama si sora lui. Bunica a fost o femeie dominanta, care si-a crescut singura copiii si avea pretentia ca ea sa decida in vietile tuturor, si nu era o persoana tocmai binevoitoare si toleranta, si de aici destule suferinte.

P.S.: A_Iulia, nu cred ca Erica vrea sa-si izoleze partenerul, vrea sa se izoleze pe ea, eventual. Asta e o alta problema, chiar daca esti intr-o relatie, nu inseamna ca trebuie sa fii mereu "la pachet", impreuna peste tot. Fiecare poate face anumite lucruri singur, fara sa i le impuna celuilalt, daca acesta din urma nu vrea/nu se simte ok, si fara ca asta sa insemne ca e o problema in relatie. Parerea mea.

A_Iulia spune:

Nici ideea asta, sa mearga el separat o saptamana la ai lui, mie nu mi se pare prea roza.

Nimeni nu se gandeste la partener. El este acum intre ciocan si nicovala - cum sa faca sa multumeasca pe toata lumea? Sa manance salata boeuf, ca poate ii place, facuta de mama lui...o data pe an...sau sa n-o mai manance, ca asa sunt noile reguli, doar n-o sa-si supere iubita.

S-a tot vorbit de compromisuri intr-o casnicie - din ce s-a povestit aici, mie mi s-ar parea unul minor, ca o data sau de doua ori pe an sa mergi in vizita la socri si sa adaptezi pe cat posibil (mananci in oras, stai mai putin, etc). Argumentul "as vrea sa stam doar noi doi" mi se pare oarecum egoist pentru cazul de fata si care il dezarmeaza pe partener, cum ar putea lupta el cu un asemenea argument?

Dar sigur, asta e parerea mea.

pitzinuca spune:

din ce ne povesteste Erica, lui poate sa ii placa si ceafa de porc, ea nu il limiteaza la nimic. E impreuna au ajuns la concluzia ca vor sa isi schimbe stilul de viata.

Erica, eu cred ca ar tb sa discuti cu iubitul tau, si de cum ajungeti la parintii lui, ii invitati undeva in oras si le spuneti ce va doare, ii rugati sa inteleaga. El ar trebui sa o anunte poe mama sa nu mai pregateasca tone de mancare.

O singura chestie mi se pare contradictorie: de spui ca il obligi sa ii sune si sa vorbeasca cu ei la telefon? E problema lui daca doreste sau nu...

In alta ordice de idei, Erica, mie mi se pare fantastic ca tu ai avut asa niste parinti care nu v-au impus nimic, care v-au respectat. E atat de greu sa faci asta, e atat de greu sa respecti optiunile celorlalti... bravo tie! desi poate parea asa un picut trist si rece ca nu vrei sa cunosti pe prietena fratelui, etc - de fapt astea sunt bagaciosisme si nu resti intimitatea sau whatever doreste el (recunosc, eu nu as putea :))

Mi-ar placea sa mai povestesti din copilaria ta, cum rezolvati conflicte daca aveati, cum luati decizii, etc. Aici, sau alt topic separat.

erica.p spune:

nu vrea in mod deosebit sa mergem acolo,nici el singur,nici impreuna;insa TREBUIE sa ii vizitam,pt ca ei cand vorbesc cu el la telefon doar asta intreaba:cand veniti aici?din contra,el nu doreste sa mergem la parintii lui,in concedii;concediile doreste sa le petrecem impreuna,sa fie ceva placut si intim pt noi,nu pt parinti.eu ma simt, cred, "vinovata",parintii lui sunt ferm convinsi ca eu sunt cea care l-a indepartat pe fiul lor de ei,ca pt mine s-a mutat aici (ceea ce chiar nu e real;s-a mutat aici,pt ca dorea sa plece de acasa,cat mai departe).de asemenea,stiu sigur ca "cerintele" astea ale lor si "presiunea" de a le indeplini ii dau o stare neplacuta.pana intr-acolo incat nu dorea sa-i mai sune.nu-l tin "izolat" pe prietenul meu,in nici un fel.pur si simplu,ne iubim mult,ne-am intalnit tarziu,si timpul nostru e timpul nostru - e vb de week-enduri;in rest,fiecare are alt program;seara suntem morti de oboseala,si fizica si psihica,nu mai suntem in stare de nimic.da,week-endurile sunt obligatorii ale noastre si doar ale noastre.sincera sa fiu,m-am intrebat uneori cum fac alte cupluri,de unde au atata timp si atata energie pt a socializa cu amici/rude,pt a merge in baruri/cafenele....si la sfarsitul unei zile pline,sa mai faca si dragoste.noi nu mai suntem in stare.

erica.p spune:

inca o data,salcia,te imbratisez cu mult drag,si iti multumesc pt raspunsul tau.

erica.p spune:

iulia,s-a inteles gresit;poate eu nu am fost indeajuns de clara in relatari.nu il oblig pe prietenul meu sa manannce cum cred eu ca este sanatos.impreuna am ales sa mancam asa.si asta s-a petrecut in timp.nu am luat asa,o decizie artificiala si apoi ne-am fortat sa o respectam.pur si simplu,nici el,nici eu nu mai suportam sa mancam asa,cu multa grasime,cu diversi aditivi,cu knorr/delikat,etc,etc.eu ii gatesc ce doreste el,din contra,el uneori ma "cearta" ca am gatit carne de porc,sau pandispan,ca nu e bun atata zahar,etc.prietenul meu nu e intre ciocan si nicovala;daca ii este pofta de ceva,oricand poate manca.inclusiv,acasa la familia lui,cand vom merge.....n-o sa se darame cerul din asta.problema mea nu este de fapt alimentatia,ci felul in care mama/tatal lui aleg pt el si pt mine.ei stiu ce trebuie sa mancam noi.cand,cum,si cat.ori noi avem 33 de ani.alegem singuri,si faptul ca alegerile noastre sunt diferite de ale lor ar trebui acceptat.dorinta de a fi doar noi doi este si a lui,nu doar a mea.spre exemplu,cat am stat la parintii lui,in concediu eram,o saptamana,nu am putut face dragoste,a fost foarte frustrant pt amandoi,nu am putut dormi dezbracati,nu am putut umbla in fundu gol prin casa,mici gesturi pe care le faceam unul fata de altul nu le-am mai putut face,etc.
parintii lui nu sunt egoisti,pt ca ii cer sa vina sa stea cu ei,in concediu?sa mearga cu trenul 8-10 ore,si sa-si petreaca putinul timp liber cu ei?taica-miu niciodata nu mi-ar cere asa ceva,mi-ar zice sa merg in concediu sa ma relaxez,sa plec intr-o vacanta,sa ma simt bine,nu sa stau cu el;s-ar gandi la mine,nu la el insusi.taica-miu daca e frig afara,si eu il sun si ii spun ca vin pe la el,imi zice sa nu mai vin,ca e frig si pot raci usor,sau pot aluneca pe gheata,etc,etc.

erica.p spune:

eu il "oblig" sa sune pt ca el e ingrozit de aceleasi si aceleasi discutii,sa vina acolo,cand venim?sa mearga in vizita la matusa lui (care locuieste in oras cu noi,nu vrea sa mearga!)el asa este,are acest comportament de tip evitant,de a se retrage,de a "fugi",cand ceva ii da un disconfort.nu infrunta situatia.iar eu il "oblig" sa ii sune pt ca sunt parintii lui.si in sinea mea,desi nu ii indragesc,consider ca ei il iubesc sincer si ar suferi inutil daca el nu i-ar mai suna.nu-l incurajez sub nici o forma sa se indeparteze de ei,sau sa ii respinga.o sa scriu putin despre copilaria lui,si despre relatia lui cu parintii.primele lucruri pe care el mi le-a povestit despre mama lui au fost in legatura cu preocuparea ei (obsesiv)religioasa.mi-a zis ca mama lui si-ar fi dorit ca el sa-si gaseasca o fata foarte credincioasa.apoi ca in copilarie,l-a batut in 2 randuri,crunt,pt niste motive,pe care,el,chiar si acum adult fiind,le considera neintemeiate.mici nazbatii.l-a batut cu o teava de plastic pana s-a scapat pe el,desi el o ruga sa se opreasca.cam astea au fost primele mele imagini despre mama lui.eu nu am fost batuta niciodata in copilarie.toata adolescenta lui a fost marcata de tabuu-urile sexuale pe care i le-a format mama lui.el a construit aceasta imagine negativa despre mama lui in mintea mea.cand am si intalnit-o personal,fireste,ca imaginea o aveam deja in minte.
***
pitzinuca,iti multumesc pt aprecieri.nu am avut o copilarie fericita,doar niste parinti care ne-au iubit mult.am trait in cu totul alte timpuri decat cele de acum,ne-am nascut in anii 80.tu cati ani ai?tatal meu spunea ca nici pe un animal nu-l bati ca sa priceapa,dar un copil?trebuie sa priceapa cu vorba buna,nu cu bataia.taica-miu a avut incredere in mine,ca voi alege corect.si adevarul este ca da,intamplarea a facut sa fiu un copil "bun",am invatat de placere,nu m-au constrans/santajat/amenintat ca sa invat,mi-a placut sa citesc.......am multe puncte in comun cu tatal meu.....avem aceleasi conceptii in multe privinte.

Letitia1 spune:

Eu am parasit tara. Ii vad cind si daca vreau eu.

pitzinuca spune:

erica, banuiam ca mama fost mai mult decat dominanta in decizii. lasa-l sa se departeze de ea atat cat simte nevoia. am sa revin la subiect.