capatul rabdarii

Selene_Bunny spune:

D-na psiholog mi-a spus ca e modalitatea prin care isi exprima niste emotii puternice. Eu o incurajez sa vorbeasca cu mine, sa-mi explice, asa cum poate, daca o supara, o necajeste, o deranjeaza ceva, sa vedem ce se poate face.

I-am rugat si pe ceilalti din familie sa nu-i faca niciun fel de observatie, noi si asa am criticat-o cam mult, si nu e constructiv deloc, devalorizam complet copilul.

Selene_Bunny spune:

Julia, eu sunt si ca mama ta, si ca mine. Am si cutii cu lucruri pastrate ca amintire sau "sa fie, acolo", si cutii si saci cu lucruri donate. Cand intorc casa cu fundul in sus, apoi o intorc.

Nici mie nu-mi place sa-mi umble careva prin lucruri.

Nu, nu e prostie omeneasca ce face mama ta, asa a facut si bunica mea si nu mi s-a parut prostie omeneasca. Le-a pastrat cu drag, pentru mine, pentru ocazii speciale, "sa fie". Sunt lucruri bune, cum azi nu se mai fac (lenjerii, prosoape, fetze de masa, paturi de lana, plapumi, perne).

ela_04 spune:

Si mie imi pare o prostie asta... pt ce sa pastrezi niste prosoape...in fiecare an apar altele...mai bune calitativ si mai misto.
Culmea la chestia asta am auzito la soacra-mea care nu il lasa pe sotul meu sa stea pe canapea sa nu o murdareasca...acum la ea acolo numai sta nimeni ca e plecata din tara... au facuto moliile varza.
Pt ce a fost tot chinul si presiunea pusa pe copil? pt ce atatea pedepse si interdicti?la ce i-au folosit.
S-ar putea ca fata ta cand o sa se faca mare sa nu mai de-a 2 bani pe prosoapele tale... tot ce o sa-i aminteasca ele o sa fie...nu e voie! astea sunt de bune!
La noi nu exista asa ceva...nici haine de bune care sa-i ramana mici si sa le dau la altii in perfecta stare...in loc sa se bucure copilul meu de ele. ca doar pt el le-am cumparat.

andruta1 spune:

dupa ce au aparut copii, nu mai tinem nimic 'de bun'; tot ce conteaza suntem noi! lucrurile sunt ca sa ne folosim de ele; pentru ce sa le pastram 'de bune'? le folosim si le purtam acum, cand ne plac, cand vin bine, si ne bucura asta...

ita2v spune:

cand m-am casatorit bunica mi-a dat zestre cam asa stergare(prosoape cusute de mana ce se pun la tablouri,plapume facute acasa umplute cu lana si cergi(paturi de lana ce se pun pe pat.unde sa le pun eu cu copil in casa ce rodea din cerga,plapumele erau groaznic de grele iar stergarele ... nu genul meu.le-am pus deoparte din respect pt munca ei pana acum 1 an cand nu am mai stiut ce sa fac cu ele aveam nevoie de spatiu(intre timp bunica a decedat)

JuliaSM spune:

Pana la un punct, e minunat sa vrei sa pastrezi traditia, o arta, un dar 'indemanos' si sa lasi copiilor farama din farmecul asta, al altei lumi. De la punctul asta incoace, adica pana la mine, e deja prostie si exagerare. Fara sa vrei, se imprima un cult al lucrurilor materiale, al cinstei pentru materie, privarea de anumite lucruri, pentru ce? Pentru ca ziua de azi nu e destul de speciala, pentru ca nu suntem noi suficient de merituosi pentru a le folosi. Trebuie sa fie musai sarbatoare ca sa mancam cu tacamurile 'bune' sau sa fie ziua cuiva, reusita in ceva anume pentru a cinsti momentul prin material??
Evident, prin lucrurile materiale ne exprimam deseori, prin intermediul lor comunicam apreciere, sentimente, dar asta nu inseamna ca in zilele in care nu avem sarbatori, suntem ca cersetorii sau ca altfel nu putem sa ne aratam dragostea fata de cei din jur. Vulpea din www.scribd.com/doc/11609771/SaintExupery-Micul-Print" target="_blank">Micul print spunea ca isi impodobeste sufletul din vreme, stiind ca la o anume ora urmeaza sa se intalneasca cu Micul print. Sufletul, nu numai masa si casa.

Probabil ca cinstea asta exagerata data lucrurilor materiale la batranii din Romania vine din vremuri de mari lipsuri, cand nu se gaseau de toate, cand fetelor le trebuia zestre groasa, ca fara dota nu prea te lua nimeni de nevasta, chiar daca ai fi fost numa' buze si sani , precum in contemporaneitate si mama si bunica munceau ierni de-a randul sa faca plapume, perne de pene de la gainile jumilite in gospodarie de-a lungul anului, covoare tesute si tot asa... De zestre nu te atingeai deloc pana la nunta, decat primavara cand le scoteai la soare, sa iasa praful. De atunci obiceiurile s-au schimbat, dar naravurile multora nu, chiar daca efortul nu mai e necesar.

La punctul asta, ma recunosc foarte umanista - OMUL e in mijlocul lucrurilor materiale, lasat de Dumnezeu sa se foloseasca de ele, sa stapaneasca peste ele, nu sa fie robul lor. Viata mea e scurta (apropo,nu numai a mea!) si prefer sa ma bucur de lucruri, atat cat imi permit-sa stiu ca beau apa din pahare de plastic sau de sticla ordinara, cand am in ...dulapul cu minuni pahare de cristal sau,ma rog, pahare de calitate superioara pentru musafiri, mi-ar fi oarecum...

Un ultim exemplu si inchei : am tot dus la rude de la tara tot felul de lucruri, de la haine pana la obiecte practice de bucatarie, daruri sau la cerere. Credeti ca le folosesc?? Nope. Tot din farfurii si cani de tabla mananca, cu smaltul sarit, pentru ca...ati ghicit, cele duse de noi sunt 'de bune' si nu se indura sa le foloseasca.
Cu hainele la fel, sunt prea bune ca sa le imbrace zi de zi, la vaca in grajd, pe camp la treburi.Pai, oameni buni, cand vine ziua aia mareata sa le folositi?? Cat de buna tre' sa fie ziua aia ca sa te poti bucura de lucruri care ar trebui sa fie normale, nu atat de cinstite, de bagate in seama...

Si nu, nu avem nici noi lux in casa, nu bem apa din cristal, avem tacamuri de inox normale, prosoape groase ( evitam chinezariile prin care vezi in zare) si plapuma cu umplutura de bumbac, ca sa le putem spala cand e necesar, contrar celor groase din lana pe care nu le vede apa in veci.

Selene_Bunny spune:

Julia, eu am pastrat traditia, daca vrei, cu haine "de purtat" si "de bune". Avem haine de casa, haine de iesit afara, in care se poate tavali fara probleme, si haine de gradinita/plimbare/vizite, care nu se poarta oricand, oricum.

Pe tine nu te deranjeaza daca se intampla ceva cu hainele, pe mine, da, ca nu le pot inlocui in permanenta, nu-mi permit. Iar la gradinita e umilitor s-o trimit in haine patate sau scurte. Acasa nu-i o problema daca pantalonul nu-i ajunge pana la glezna, ca i-a ramas scurt de anul trecut, dar n-o strange in talie, la gradinita, consider ca e o problema.

Cum in parc ii place sa se tavaleasca in nisip/pietris, ii dau haine adecvate. De tavalit, de-alea de 3-4 lei bucata. Nu de-alea de 30-40 de lei bucata, ca n-o imbrac pentru sarit in balti in tinuta alba folosita pentru serbarea de Craciun.

Eu am ramas cu ideea imbracatului frumos (nou, daca se poate) de Craciun si de Paste (parca asa e traditia de Paste, sa ai un rand nou de haine), prin urmare, nu o scot la plimbare in haine patate de mancare sau de acuarele sau scrise cu pixul sau stampilate cu diverse stampile.

JuliaSM spune:

Selene, tu asta ai inteles?
Nici copiii mei nu ies la gradi cu hainele de joaca din casa, sunt haine pentru diferite situatii si ne conformam ( cel putin eu, ca ei au uneori gusturi mai excentrice uneori si ii mai si las sa se exprime), din bun simt si respect fata de alti oameni, in diverse situatii. Am izmene de iarna si am si pantaloni de stofa. Nu confund lucrurile, nu ma joc cu plastilina cu copiii imbracata office.
Nu e vorba de cat si ce ne permitem, nici pe departe nu m-am referit la asta si nu sunt necum in tabara celor care isi permit a doua zi tot de viseaza noaptea precedenta.
Discutia a pornit de la cearta primita de copil, pentru ca a murdarit o haina sau ca a stricat deja, apoi s-a mers pe cultul lucrurilor, cu ce inseamna un obiect intr-o casa, ca au muncit babacii pentru el. Intre un lucru si un copil, conteaza copilul, chiar daca nu mi-e totuna ca se strica ceva la care tin.
Si n-o sa ajung la 60 de ani sa pastrez prin cutii obiecte noi, pe care nu ma indur sa le folosesc, ca le tin pentru o zi straluce.Promit.

Selene_Bunny spune:

Cu asta sunt de acord.

JuliaSM spune:

Greu de crezut, dar si eu am trait ceva asemanator acum cativa ani, la soacra-mea la tara.
Din cele 5 vizite pe care i le-am facut de cand ne stim, aceea era a doua. Eram cu primul copil mic, de cateva luni,la invitatia ei, am stat pe pat, in singura camera locuita si incalzita. Patul pe care dormeau ei noapte de noapte, peste care era o cuvertura, ceva patura de zi. Sa aud apoi discutii despre cat de nesimtitoare sunt eu, ca m-am asezat dom'le pe cuvertura, in loc sa o dau la o parte intr-un colt si sa stau pe cearsaf!
Judecand si atunci, si acum tot nu-mi iese socoteala precum ei, mi se pare absurd sa las pe cineva strain sa se aseze cu hainele de calatorie, haine de afara, ma rog pe cearsaful pe care dorm eu noaptea! Si asta de dragul unei cuverturi ca vai de mama ei, despre care sotul mi-a spus apoi ca o are de cand era ea domnisoara!
In fine, soacra are mari sanse sa imbatraneasca cu cuvertura si fara copii si nepoti alaturi.Mari de tot!