Cariera si viata personala

Miriluta spune:

Cristina..eu sunt aia care se lauda. Dar chiar asa e. Cel putin o mamica de aici de pe forum ma cunoaste personal si stie ca nu vorbesc prostii. Asta imi aduce aminte de un banc:

"Tanar simpatic, cu stare materiala foarte buna, fizic de invidiat, top-manager cu case pe toate continentele...nu caut nimic, doar ma laud

Buflea daca mi-as pierde jobul, as gasi altul (si nu vorbesc de profesie pt ca subiectul era despre cum ne descurcam cu job full time, casa si familie si aratam impecabil) insa as innebuni daca mi-as pierde vreunul din copii. Asa se defineste lista prioritatilor mele.
Nu rup usa la ora 4, insa atunci cand fie-mea a jucat intr-o piesa de teatru la scoala, am fost la toate reprezentatiile chiar daca erau dimineata la 10.

tinatache spune:

mirilutza, chiar nu era nici o aluzie la tine, habar n-am unde ai avansat si in cat timp, si daca asa e, f bine, nu pun la indoiala. De fapt ce voiam eu sa spun este ca intr-adevar exista cazuri de unii care au noroc ( ca minte au mai multi) si nimeresc in situatii favorabile, ceea ce la mine nu a fost cazul Am lucrat pe rupte intr-o firma care dupa 3 ani de cand lucram acolo, cand, impreuna cu seful planificam o schimbare pt mine, a fost cumparata si inchisa , sau asimilata, cum suna mai bine. Biroul nostru s-a inchis iar nu am vrut sa ma mut intr-un alt oras pt un job mai bun la noua firma. Asa ca m-am ales cu praful de pe toba. Asta e, mergem mai departe. sunt multumita de situatia unde sunt, mi-am urmat drumul, nu am facut compromisurile pe care nu am vrut sa le fac, dar si daca aveam un pic mai mult noroc nu ziceam nu. nu am vrut sa calatoresc, nu am vrut sa fiu la dispozitia nimanui cu exc. familia mele (ma refer la timpul din afara serv.) nu am vrut nici macar sa lucrez full pt cativa ani, asa am considerat ca e bine si nu regret nimic.
De fapt am scris ca as schimba f putin din ce am facut pana acum si anume m-as pregati mai bine inainte de a emigra. In rest nimic, anii astia au fost si raman unii dintre cei mai pretiosi, dar si grei.
Acum deja se schimba treburile, munca acasa, in weekend sau seara nu mai sunt o raritate/problema, nu mai fac babysitting in schimb in vad de munca cealalta.

tinatache spune:

ai pus punctul pe i !! referitor la emigrare si la responsabilizarea copiilor. le spun ca si noi primim note si ca avem treburi de rezolvat, lucruri noi de invatat. ca uneori nu mi se pare ca e fair, ca uneori nu am chef sa merg la servici sau sa fac ceva, la fel cum li se intampla si lor.

cat despre organizare, a fost motivul pt care mi-am luat smartphone, incepeam sa incurc orele copiilor intre ei , care unde tb sa mearga, pediatru, ortodont, fotbal, balet etc.etc. ca sa nu mai spun ca mai avem si noi adultii programari , desigur la coada cozii si nu amandoi o data ca se strica toata organizarea.

Andries spune:

cat de adevarat!! eu de 5 ani sunt taxi driver pentru copii si sotul e back up; sa mai mentionam ca noi la randul nostru copii nu am avut niciodata un program atat de incarcat?

cateodata ma gandesc ca noi suntem niste masini de muncit, iar copiii sunt masini de invatat sau noi ii transformam in masini de invatat...inca de la 4 ani.

DidiAlex spune:

nu simt asta si nici ei sa nu generalizam :-)