Cariera si viata personala

sm spune:

Seawave uite un blog care poate sa-ti dea niste idei pt a te organiza:http://acasacuama.blogspot.fr/2012/02/curatenia-rapida.html

buflea spune:

Fetelor, sigur ca in viata se pot intampla o gramada de neplaceri, de la a-ti pierde serviciul, a divorta, a nu putea face copii ...etc.

Strategia mea acopera oarecum, pe perioade de niste ani, aceste neplaceri ...

Aia cu serviciul mi se pare cea mai usoara ...cu 10 ani de experienta in spate, exista sanse mai mari sa iti gasesti alt job decat daca apari pe piata la 28 de ani si spui ca tu ai avut copiii mici si nu ai putut sa te ocupi de altceva.
De asemenea, stiu ca o sa fiti in dezacord cu mine, dar o profesie o poti pune pe o directie liniara dar nu o poti abandona cate 2ani + 2copii = 4 ani ... E enorm sa revii in orice domeniu dupa 4 ani ...Eu am stat acasa cu copiii 3 luni ... Bine, 3 luni e cam putin dar 6-8 luni eu zic ca este suficient si reprezinta un echilibru ...Cand spun directie liniara ma refer la faptul ca vii la 8 si la 4 ai spart usa, nu prea mai dedici din timpul personal profesiei, dar nici nu o abandonezi 4 ani. Ah, si e foarte important sa nu existe gauri in CV ...stat acasa 6 ani pana a intrat copilul la scoala si intrat iar in campul muncii ...nu spun ca nu se poate, spun ca o gaura de 6 ani te da inapoi profesional si financiar cu 6 ani si pasii astia inapoi facuti la maturitate sunt extrem de frustranti.

Ideea este ca profesia nu trebuie abandonata, la inceput trebuie investit masiv in ea si dupa 30 ramas pe loc si focusat pe familie si obligatiile ei ...

Dupa cum se vede clar, eu nu sunt adepta renuntarii la echilibrul personal in favoarea altcuiva, fie ca acesta este copilul, sotul, parintii ...etc.Si nici nu cred ca echilibrul personal poate contine o singura componenta, copilul sa spunem ...decat poate pe timp limitat. Pana la urma omul este o fiinta egoista si sacrificiul asta pentru altii poate aduce regrete tarzii ...profesia este in general o investitie strict personala, nimeni nu ti-o fura si nici ea nu te paraseste cand nu mai are nevoie de tine ...de aia, egoista la randul meu, o pun pe primul loc in tinerete si aman satisfactiile familiei spre dupa 30 de ani.

Sigur, astea de sus sunt argumentele teoriei mele ...nu inseamna ca toata lumea trebuie sa rezoneze cu ele si nici ca am detin eu adevarul absolut ...

Miriluta spune:

Buflea ceea ce spui tu despre cariera, depinde mult de persoana si poate si de circumstante. Eu am facut copii tanara: adica primul al 25 de ani si al doi-lea la 30. Intre copii am lucrat insa nu am facut cariera. Cariera mea a inceput propriu zis dupa cei 30 de ani. Am intrat in firma (o multinationala) unde lucrez, ca angajat in middle management cu responsabilitati moderate. Acum, dupa 3 ani in firma sunt in top management - deci se poate.

Depinde si de firma si de cultura firmei. Dintre colegii mei, majoritatea au copii si, chiar daca sunt barbati (si deci mai putin implicati in ingrijirea copiilor ca sotiile lor) inteleg ca uneori trebuie sa pleci la 3 pentru ca are copilul nu-stiu-ce reprezenatie intr-o piesa de teatru.

Am avut sprijin mult din partea familiei cat a fost Henrik mic - parintii si scorii mei care au stat la noi cu lunile ca eu si sotul sa putem calatori (cu jobul), sotul care nu face ca indienii (cel putin nu mereu) cand scriu mailuri la 11 seara. La fel, si eu ii tin spatele liber sotului cand e plecat din tara si ma ocup singura de casa si de copii.

Sunt de acord cu tine, ca e greu sa te intorci la job dupa ce ai stat 4 ani acasa - insa nu e imposibil. Copiii sunt cei mai importanti, insa pe locul trei (adica dupa copii si sot) urmeaza jobul - nu pentru bani ci pentru ca imi place ceea ce fac, pentru ca imi da siguranta si
nu in ultimul rand, imi asigura independenta in caz de "Doamne-fereste!"

Selene_Bunny spune:

Exact chestiile astea le fac si eu, unele de mai multe ori pe zi, altele zilnic, altele saptamanal.

Si tot se aduna ore, ca timp.

sm spune:

Buflea pe aici e cam ce ai spus tu pana la 40 de ani, adica 20-30 cariera, distractii, excursii, 30-40 copii + cariera, si daca pana la 40 nu ai reusit sa-ti faci o cariera buna te reconvertesti, profiti de un concediu pentru copil si in acelas timp faci un curs si pornesti pe un alt drum.

Selene ai incercat sa tii un jurnal cu tot ce faci intr-o zi ca sa vezi ce iti mananca mult timp? In functie de activitatea care iti ia mai mult timp, o sa incerci sa investesti in ustensile care sa te ajute sa castigi timp: de exemplu mancarea daca o faci pe aragaz trebuie sa stai langa ea sa nu se arda in cuptor la o temperatura mai redusa se face la fel de buna si nu trebuie sa stai langa ea si pui mobilul sa sune ( sau unceas) sa nu uiti de ea cand trebuie oprit focul.

buflea spune:

Miriluta, sigur ca se poate si altfel ...
Eu continui insa sa cred ca strategia mea are cele mai putine traume, ca sa spun asa ...caci nu poti sa impaci familia si jobul fara ceva traume.

Cu ajutor din partea bunicilor, cred ca poti sa faci copii si la 15 ani si mai apoi sa-ti vezi de scoala, cluburi, dating si desigur copilul ... ceea ce e excelent. Sa nu intelegeti ca sunt impotriva bunicilor, din contra ...si ai mei au fost crescuti de bunici in timp ce eu faceam job si scoala pe aici, asta pentru ca nu le-am facut la timpul lor ...dar daca nu ii puteam aduce probabil ca nu-mi mai ieseau cartile asa de bine.

Cu un singur lucru sunt in dezacord cu tine..ierarhia aia cu copilul locul 1, sotul locul 2, jobul locul 3 ...

La mine profesia ( nu jobul) si copiii sunt pe acelasi loc, mai bine dau mai putin fiecaruia ca sa le manageriez pe amandoua, decat sa dau totul copiilor si sa-mi minimizez profesia...suna cam workaholic, imi dau seama

Subliniez ca folosesc termenul profesia si nu job si nici cariera ..pe mine profesia ma defineste ca om, asa cum copiii ma definesc ca mama ... am investit multi ani, bani si resurse emotionale in ea si acum imi ofera echilibru ...in plus imi va fi un prieten fidel, nu ma va parasi niciodata, ma va sustine mereu financiar si imi va oferi confidenta. Si o voi parasi eu atunci cand n-o sa-mi mai placa de ea, sau n-o s-o mai pot profesa

A_Iulia spune:

Eu sunt o fericita a sortii, ca sa spun asa. Un job oarecum perfect, cu timp rezonabil si un salariu absolut multumitor.

Totusi nu as compara vreodata jobul cu copiii. La job merg pentru a face rost de banii necesari intretinerii. In orice moment daca as gasi o sursa de venituri (multumitoare) pe termen lung care sa nu ma mai faca nevoita sa merg la serviciu, as renunta in prima secunda la job si as ramane acasa. (sau as calatori in toata lumea asta, de exemplu)

Cu toata flexibilitatea de acum - si ca timp, cu toata multumirea ca bani...ehhh, e doar un job. De dovedit mi-am dovedit ce aveam de dovedit in plan profesional, nu cred ca mai am vreun target de atins...

Poate ca daca as fi avut vreo afacere proprie ar fi fost diferit, nu stiu. Cine stie, poate o sa experimentez si asta (desi mi-e groaza de timpul care trebuie alocat pentru un business propriu, care iti mananca din VIATA, nu din altceva)

Edip spune:

Mi-am adus aminte ca citisem o chestie cateva zile in urma si m-am gandit ca se muleaza bine pe subiect:

A man came home from work late, tired and irritated, to find his 5-year old son waiting for him at the door.

SON: ‘Daddy, may I ask you a question?’

DAD: ‘Yeah sure, what it is?’ replied the man.

SON: ‘Daddy, how much do you make an hour?’

DAD: ‘That’s none of your business. Why do you ask such a thing?’ the man said angrily.

SON: ‘I just want to know. Please tell me, how much do you make an hour?’

DAD: ‘If you must know, I make $50 an hour.’

SON: ‘Oh,’ the little boy replied, with his head down.

SON: ‘Daddy, may I please borrow $25?’

The father was furious, ‘If the only reason you asked that is so you can borrow some money to buy a silly toy or some other nonsense, then you march yourself straight to your room and go to bed. Think about why you are being so selfish. I don’t work hard everyday for such childish frivolities.’

The little boy quietly went to his room and shut the door.

The man sat down and started to get even angrier about the little boy’s questions. How dare he ask such questions only to get some money?

After about an hour or so, the man had calmed down, and started to think:

Maybe there was something he really needed to buy with that $25.00 and he really didn’t ask for money very often The man went to the door of the little boy’s room and opened the door.

‘Are you asleep, son?’ He asked.

‘No daddy, I’m awake,’ replied the boy.

‘I’ve been thinking, maybe I was too hard on you earlier’ said the man. ‘It’s been a long day and I took out my aggravation on you. Here’s the $25 you asked for.’

The little boy sat straight up, smiling. ‘Oh, thank you daddy!’ he yelled. Then, reaching under his pillow he pulled out some crumpled up bills.

The man saw that the boy already had money, started to get angry again.

The little boy slowly counted out his money, and then looked up at his father.

‘Why do you want more money if you already have some?’ the father grumbled.

‘Because I didn’t have enough, but now I do,’ the little boy replied.

‘Daddy, I have $50 now. Can I buy an hour of your time? Please come home early tomorrow. I would like to have dinner with you.’

The father was crushed. He put his arms around his little son, and he begged for his forgiveness.
It's just a short reminder to all of you working so hard in life. We should not let time slip through our fingers without having spent some time with those who really matter to us, those close to our hearts.

Do remember to share that worth of your time with someone you love. If we die tomorrow, the company that we are working for could easily replace us in a matter of hours... But the family & friends we leave behind will feel the loss for the rest of their lives.

tinatache spune:

bun subiect, buna intrebare...
E f greu sa le impaci pe amandoua, daca nu se merita dpdv financiar in timp agati ori una ori cealalta de gard.
Tocmai am citit un articol despre fosta mare sefa de la google care acum e mare sefa la yahoo, ca a stat 2 !! sapt. acasa dupa nastere. O fi avand ea cariera SI familie, dar numai cu teoria, nu ma poate convinge nimeni ca asa se cresc copiii.
Eu nu ma numar nici printre cei care se intorc dupa cateva luni dupa nastere, nici nu sunt in top management dupa cativa ani de lucru. Am stat cu ei cativa ani, in care am mai si invatat ceva, apoi am lucrat part-time , apoi am apelat la ajutor extern, abia de 1 an suntem full time amandoi si fara ajutoare. Pt ca bunicii sunt departe, nu stiam nici limba si eram si tinara si fara CV bazat in spate. Si nici profesia nu e ceva univ. valabil in toata lumea, decat in anumite domenii speciale de care desigur ca nu am apartinut. Mai aud de unii ca au dat norocul peste ei si au avansat cat altii in 10, nice ce sa zic, nu e cazul.
Revenind la intrebarea cum ne descurcam. In echipa, cu totii. In casa suntem toti egali si punem toti osul la treaba, altfel nu functioneaza. Nu am femeie la curatenie, calcat, spalat etc., sunt de parere ca fiecare tb sa-.si curete dupa el. Tb sa fim responsabili si independenti, fiecare in domeniul lui si impreuna acasa. Copiii stiu ca ma pot suna oricand si chiar raspund intotdeauna indiferent daca sunt in sedinta sau pe drum.
Acum in sfarsit functioneaza si vad o luminitza la capatul tunelului, am sanse sa ajung unde tintesc de atatia ani si dupa atatia ... hai sa zicem pasi marunti.
Am facut copiii devreme si apropiati de varsta, de multe ori ma gandesc ce as recomanda copiilor mei, daca m-ar intreba si nu stiu ce sa zic. Sa faci copiii la 40 ani mi se pare tarziu totusi. La 40 ani voi avea copii in pubertate, nu ma vad schimband pampersi. As face unele lucruri altfel, daca as da timpul inapoi, dar asta nu cred ca as schimba. In schimb daca ne ajuta DD si suntem prin preajma am sa-i sprijin cat pot cu copiii, stiu cum e fara bunici. Si am sa-i incurajez sa savureze anii cat sunt copiii mici, intrucat sunt unici.
Pt mine mult timp copiii au fost de departe pe primul loc, acum incet incet se shimba prioritatile, ei cresc si mai pot rezolva si singuri anumite chestii, nu mai sar eu in sec 2 . Vor ramane intotdeauna pe primul loc, dar in timp mai tb sa ne vedem fiecare si de alte aspecte care ne definesc ca om.
Timpul acordat lor e llimitat dar sfant. Vacantele (nu toate ca asa mult concediu nu are nimeni), , pe cat posibil zilele de nastere, sau alte zile importante le petrecem impreuna. Teatre sau alte evenimente de dupa-amiaza nu mai avem, dar cat am avut n-am scapat nici una. Ani de zile am mers in fiecare weekend la antrenamente si spectacole. Incet incet mai merg si singuri la ce a mai ramas ca au mai renuntat la unele.
Si ca sa inchei, cred ca e f important ca fiecare membru al familiei sa se simta si sa fie tratat ca o entitate de sine statatoare. Nu e tot timpul in roz, dar important e ca in final sa spui: e bine asa cum e.
Ps: am uitat de rutina zilnica: mancare la cantina si acasa, after school, activ. extrascolare, mers cu bicla de colo colo, temele nu se controleaza decat da/nu (nu stau sa verific continutul), in fiecare seara discutam despre a doua zi - ce e de facut si cum ne organizam. Notele sunt peste medie si daca se calca stramb... discutam Ca iesita in cutie arat duminica inainte de pranz, dupa un somn luung si o baie si mai lunga. La servici arat.. bine, ingrijit, nu pot sa spun ca fiecare fir de par e la locul lui si fiecare rid e ascuns. Nici nu cred ca am avut asa ceva vreodata pe lista de prioritati. Un costum, un toculetz... ajunge Mai ales cand tb sa fiu la 7 am in birou, zic mersi daca se asorteaza cat de cat.

DidiAlex spune:

Buflea, io am stat 6 ( sase) ani acasa. la 01 sept 2004 intram in concediu prenatal si nasteam in 12 zile si 01.sept 2010 incepeam serviciul, fulltime. nci nu ma gandeam ca o sa stau atatea, am mai facut un curs..de limba ca am emigrat intre timp, dar nimic spectaculos in afara de copii. si i-am dat la cresa la 2 si 1,5 ani la cresa ii mai tineam acasa, ii duceam la 9 si ii luam la 15. M-as fi luat un partime daca as fi gasit nu a mers si copii mici is mai multi bolnavi si nu am avut deloc ajutor. Cel mai greu a fost ca mi-a lipsit ajutor dupa ce am nascut. dar ne-am descurcat noi.
Si da am o profesie acu care imi place, e flexibila ca pot plec la 15 sa imi duc copii la teatru de cartier si recuperez la 22 si lucrez.
Copii mei sunt nr 1. mi-au dat aripi cum nu credeam, cand ma uit la ei imi dau seama ca viata e asa frumoasa si merita traita. asta le precizez si loc si le spun cat de mult imi place ceea ce fac, cat e de important sa fii punctual si sa iti faci temele la timp.

A fost greu al naibii de greu sa ma adaptezi in alta societate a cerei limba nu o stiam nici la nivelul de "Buna ziua", nu sunt sigura ca am reusit si nu e acelasi lucru cu a face cariera cu mediul in care te-ai nascut/crescut.

ca sa raspund la intrebarea autoarei subiectului: bine, chiar foarte bine. sa ai doi copii mici si sa mergi 40 ore saptamanal la job ai si delegatii sa fie in serviciul de urgenta si in weekend sau noaptea de cateva ori pe an.
Multa programare si rigurozitate sa sari printre orele de inot sa ajungi la altletism sau sa ii planifici ora la instrument sa ai timp sa savurezi povestea de seara sa ai timp sa gasesti.
Marea mea dilema actuala e daca sa chem pe cineva sa ajute la treburile casei in special la curatenie dar nu ma pot decide inca in privinta pretzului, 10E pe ora mi se pare mult. dar..vom vedea. Nu trebuie sa cada cineva pe locul secund, atatta timp cat nu mergi pe top, si esti un manager bun pe toate planurile.

Mult succes!