M-am hotarat.............adoptie(84)
Raspunsuri - Pagina 12
LiliGuran spune:
Draga mea Sakimir ,sper ca in curand sa ma bucur si eu pentru tine ca ti-ai adus copilasul acasa.Noi suntem in incredintare ,cele 90 de zile , de o luna este la noi are un 1 si 2 luni acum.In ianuarie urmeaza incuviintarea .Sa ne ajute bunul D-ZEU sa finalizam cu bine!Si voua la toate tot binele din lume!
valentina30 spune:
Printe, draga mea, tu imi esti mai mult decat o prietena, esti sora mea de suferinta si vreau sa fii si sora mea de bucurii,la fel ca toate fetele pe care le-am cunoscut pe acest forum.
Tu de ce crezi k nu te-am mai deranjat, cat timp am fost insarcinata?Nu pt k eram egoista si nu m-as fi gandit la cea care mi-a dat sfaturi inainte de a ramane gravi, ci pt ca stiam k nu-ti face bine, atata timp cat tu suferi.Din pacate am pierdut si acest copilas, iar acum suferim amandoua, iar eu am mare nevoie de tine, de sfaturile tale si ale fetelor de aici care inteleg prin ce trec.
Totusi, tu si alte fete inca mai aveti o mica sansa sa aveti si un copil nascut de voi.De aceea eu cred cu tarie k DD va va rasplati pt acest lucru minunat pe care il faceti(adoptia).
Carmen, eu zic ca tu esti mamica sufeltului nostru, pt ca asa frumos ne mangai cu vorbele tale.
Asa cum copiii pe care ii vom avea, nu sunt sangele nostru, tot asa putem fi o mare familie aici, nu?
Cat despre prietena ta, sunt atatea persoane in jurul nostru care poate rad, fac glume si crezi k sunt fericite, dar nu stim ce se ascunde in sufletul lor.
De curand am indraznit sa intreb o cunostinta de ce nu are copii, fiind casatorita si are peste 40 ani.Plus k nu au nici frati, nici nepoti, pe nimeni.A spus k a pierdut o sarcina, nu a mai ramas si nu a putut adopta din cz unor probleme psihice ale sotului...
Cand mi-a povestit am vazut lacrimi in ochii ei.
Azi mi-a zis o alta colega k sotul ei nu e deacord cu adoptia si dc nu vor reusi, el face copil cu alta.Eu sper totusi sa reuseasca...
Azi nu prea au scris fetele...Voi stiti cat de mult ma ajutati voi.Mai mult decat psihologul, poate!
Iridessa spune:
Saki, sa aveti o intalnire minunata cu micutza! Sa dea DD sa fie a voastra!
Loriana, ceva vesti bune? Le asteptam cu sufletul la gura!
Valentina, ai dreptate, in jurul nostru sunt multe persoane care sufera in secret, pe care poate le ranim uneori fara sa vrem si fara sa ne dam seama. La fel li se intampla, poate, si altora: sa ne raneasca fara voie. Eu fac eforturi sa nu "mai iau lucrurile personal", dar recunosc sincer ca nu am reusit inainte de a avea puiutul acasa.
Desi am facut eforturi sa nu mai pun la suflet, tot am plans pe ascuns.
Luna decembrie ar trebui sa fie cu noroc, asa ca asteptam sa auzim de bine!!!
gabriela_tutuianu spune:
multi oameni sufera in tacere . si mai multi au adoptat deja fara a spune o vorba . au trecut anii , si de cand am deschis discutia cu adoptia , multi s-au descarcat deja si ne-au povestit prin ce au trecut . copii adoptati . cate unul . cate 2 . unii sunt frati de sange . altii par a fi gemeni , dar din parinti diferiti , povesti care te intareste sa mergi mai departe . daca am sti ce este peste 10 ani , ne-am decide mai repede . dar tot timpul ne gandim la "ce ar fi daca ..." si aste prelungeste suferinta , nu luam decizia tunci cand trebuie ....
succes fetelor . never give up .
Iridessa spune:
Cum percep unii adoptia...
Cu ceva timp in urma, iata ce am gasit pe un forum italian legat de adoptii:
o mama cu doua fiice, una naturala si una adoptata se intalneste cu o cunostinta.
-Ce dragute sunt! spune cunostinta. Dar care este a ta?
-Ambele sunt ale mele, raspunde mama.
-Da, dar a ta-a ta!
-Ambele sunt ale mele-ale mele, raspunde mama.
-Vreau sa spun... pe care ai nascut-o tu! spune cunostinta nemultumita.
Raspunsul mamei a venit simplu: Stii ceva, nu imi amintesc!
Eu am o fetita adoptiva si nu cred ca as fi iubit-o mai mult daca as fi nascut-o eu. Este fetita noastra si atat!
Mamici adoptive care au si copilasi naturali (nascuti inainte sau dupa adoptie), va rugam, impartasiti-ne din experienta voastra!
valentina30 spune:
Cred k v-am mai povestit, scuze dc ma repet...
La priveghiul socrului meu a venit un om al strazii.L-am servit cu cozonat, tuica...s-a asezat pe scaun si, mancand a inceput sa povesteasca...nu am fost prea atenta, dar cand a zis":"daca s-ar scrie o carte despre viata mea...". Abia atunci l-am privit mai atent....
M-am gandit k pare asa neinsemnat, dar are si el povestea lui...
Atunci m-am gandit k probail toti am zis : "dc s-ar scrie o carte despre viata mea, ar iesi un roman..."
Dar cati dintre noi au scris macar o pagina din acest roman?
Nu v-ati gandit macar odata k voi sunteti ca niste personaje principale intr-un film si k pe voi trebuie sa va ocoleasca anumite lucruri, fapte,sau k trebuie sa se termine cu happy end.
Dar, de fapt, toti suntem la fel, k niste pioni, pe o tabla de sah...si putem iesi oricand, chiar fara sa pucam sa facem nicio miscare.cred k pana la urma trebuie sa profitam de timpul pe care il petrecem pe tabla, indiferent cat si cum este acesta.
Asa k, toti ascundem cate ceva... nici nu stim pe langa cine trecem pe strada.
Eu va las, k ma pun la somn!Astept vesti de la voi!Va pup!Noapte buna!
analias spune:
SakiMir,
eu am adoptat o fetita 'de etnie'. Ma rog, cand mi-au prezentat dosarul, fetele de la directie mi-au spus direct ca este 'o tigancusa dulce foc'. Si asa a fost.
Au trecut ani de atunci, dar ma felicit ca nu am avut retineri. La momentul primei intalniri pustoaica avea 5 ani si nu stia nimic, era doar foarte bine ancorata in 'viata mondena' a satului unde locuia (nunti, botezuri, parastase etc) si mult prea vulgara pentru un copil prescolar. Dar nu era vina ei, maternala se ocupa de tinuta ei sexy: sandalute cu toc, bikini, sclipiciuri peste tot, ruj etc. Am mai povestit cred asta pe undeva, asa ca o sa scurtez povestea: fetita s-a acomodat repede si a adoptat rapid stilul nostru de viata. Din piticutul manjit cu luciu de buze, dar total incult a devenit o domnisoara placuta, cu reale talente artistice, usor emotiva/ timida uneori, iar interesul ei cel mai mare - poate e greu de crezut - este cultura. Daca la 5 ani nu stia nici macar cate degete are la o mana, culorile, sa numere pana la 10 sau cateva animale, ca de poezii sau cantecele nici nu mai vorbesc, in jumatate de an invatase deja sa citeasca, iar acum este o mica enciclopedie, privita cu mare interes de colegi si profesori. O bucura orice cadou, insa lasa oricand jucariile pentru o carte pe care o citeste pe nerasuflate.
Fetita avea accent (eu sunt din Bucuresti, dar pe ea am gasit-o in alt judet) si un vocabular cam vulgar, insa in cateva luni era de nerecunoscut. In primele zile tin minte ca ma omora povestind despre o nunta la care participase si insistand asupra sarutului cu limba (probabil o marcase, dar ei i se parea de bon-ton sa arate ca stie ... ce si cum). Anul trecut, in clasa a doua, colegele ei dezvoltasera un interes cam mare zic eu pentru sex: cat de des fac sex parintii, cand si cum au inceput, cum vor face si ele, fetitele, cat de curand etc. Pai, tinand cont de trecutul ei, fetita mea ar fi trebuit sa fie interesata de subiect; cu toate astea nu a fost si s-a simtit foarte prost in acel grup si in toamna am mutat-o.
E destul de brunetica, de fapt e usor maslinie, in timp ce eu sunt alba ca branza. Ce importanta are? Avem in schimb interese si pasiuni comune si asta ma bucura cel mai mult.
Nu zic ca toata lumea ar trebui sa se repeada spre copilasii bruneti, insa recomand oricui sa abia sufletul deschis, pentru ca un asemenea puiut poate oferi satisfactii extraordinare.
| Citat: |
| citat din mesajul lui SakiMir draga valentina, precizarea de care spuneam pe care am facut-o noi in dosarul nostru pt.adoptie, pew langa cele pe care le-am mentionat mai sus este referitoare la etnie adika sa fie fara caracteristici evidente(stiti voi, culoare). Saptamana aceasta vom vedea o fetita(dar de unde stiai?), ai o intuitie buna, de 1 an si 7 luni, clinic sanatoasa de etnie rroma.mai multe detalii va voi spune dupa ce o vom vedea. Doream sa stiu parerea celor care au adoptat un copil de etnie. un  curand |
valentina30 spune:
Neata, fetelor!
Analias, imi amintesc ca ai mai scris despre fetita ta.M-a socat cand ai zis k matarnala ii scrisese nr de tel pe talpa unei sandale, dar uitase k fetita nu stie nicio cifra.
Ma bucur mult pt voi si pentru fetita.Ceea ce ati reusit voi sa faceti cu o fetita adoptata la 5 ani, nu reusesc altii sa faca cu proprii copii.Eu cunosc o familie de intelectuali.Au un baietel de 6 ani, tot la gradi, desi trebuia cls preg.Baiatul nu stie nicio cifra, nicio litera,cunoaste putine culori,numara greu pana la 10 si nu mai vb de poezii...in schimb stie tot felul de injuraturi pe care le foloseste si in public.Raspunsul parintilor:are vreme sa invete la scoala.Iar injuraturie:sa nu fie fraier.
Fetelor, mai puneti poze in mail sa mai vedem si noi.
Carmen, unde esti? Ne e dor de tine!
gabriela_tutuianu spune:
frumoase povesti . pe mine ma incurajeaza . ma bucur nespus pentru voi si va incurajez sa ne povestiti mai multe din intregul proces de adoptie , acomodare , cum a fost cu familia , cu prietenii , cu colegii , vecinii .
avem nevoie .
analias spune:
Poate baietelul de care spui nu a fost indrumat corect de mititel, in familie, desenele animate in exces au si ele influenta lor ...
Fetita mea nu a intrat in familia noastra ca un copil adoptat, la care trebuie sa corectam diferite chestii. A venit acasa normal, ca si cand locuise un timp la bunici, la tara etc si ne-a imitat. Sigur ca marele avantaj a fost sa fie usor maleabila. Nu zic ca nu e incapatanata, are momentele ei cand zici ca e ruda directa a domnului catar. Pe de alta parte, a suferit de un complex de inferioritate vazand copiii de la gradi cate lucruri stiau sau puteau sa faca si tocmai acest complex a ambitionat-o.
Ideea e ca eu nu am avut niciodata retineri privind rasa, culoarea etc. Cand m-au intrebat doamnele de la directie 'ce fel de copil' imi doresc, m-am blocat. Stiam doar ca vreau o fetita, daca se poate mai maricica, ca nu am fost niciodata extrem de atrasa de bebelusi :). M-au luminat ele: ce culoare sa aiba? va deranjeaza daca parintii sunt 'rasa pura' etc? Raspunsul meu a ramas acelasi: imi doresc o fetita sanatoasa.
Ca sa fiu sincera mie mi-ar placea sa am nuanta ei: nu mi-a placut niciodata pielea alba ca branza, cum o am eu. Eu nu reusesc nici macar bronzata sa fiu ca ea. Apropo, vara, de la soare, se face tuciurie-tuciurie. Si e asa frumoasa!
Eu cred ca potrivirea parinti-copil trebuie sa se bazeze pe altceva, nu pe nuanta pielii. Cu siguranta fiecare simte la momentul potrivit.
| Citat: |
| citat din mesajul lui valentina30 Neata, fetelor! Analias, imi amintesc ca ai mai scris despre fetita ta.M-a socat cand ai zis k matarnala ii scrisese nr de tel pe talpa unei sandale, dar uitase k fetita nu stie nicio cifra. Ma bucur mult pt voi si pentru fetita.Ceea ce ati reusit voi sa faceti cu o fetita adoptata la 5 ani, nu reusesc altii sa faca cu proprii copii.Eu cunosc o familie de intelectuali.Au un baietel de 6 ani, tot la gradi, desi trebuia cls preg.Baiatul nu stie nicio cifra, nicio litera,cunoaste putine culori,numara greu pana la 10 si nu mai vb de poezii...in schimb stie tot felul de injuraturi pe care le foloseste si in public.Raspunsul parintilor:are vreme sa invete la scoala.Iar injuraturie:sa nu fie fraier. Fetelor, mai puneti poze in mail sa mai vedem si noi. Carmen, unde esti? Ne e dor de tine! |