optiunile unei femei/mame singure
Raspunsuri - Pagina 2
crisseis spune:
Diana, 1373-ai inteles gresit, nu e vorba despre sex. Daca voiam asta, gaseam suficienti doritori printr-o simpla accesare a internetului.
In privinta propunerilor facute de voi, despre mediile unde as putea cunoaste barbati, pot sa va spun ca nu e genul meu sa ma duc pe unde roiesc barbatii. Sunt destul de rezervata si nu merg pe principiul ca o femeie trebuie sa faca lucrurile sa se intample si nici sa faca primul pas.
Inclin mai degraba sa-i dau dreptate lui andacos atunci cand spune ca lucrurile trebuie lasate in voia lor, iar nu fortate.
Ce mi se pare greu e ca trebuie sa-ti continui viata si s-o faci cat mai bine cu putinta pentru tine si cei legati de tine, pastrand in acelasi timp speranta ca poate, la un moment dat, se va intampla...
Nu ma simt suficient de puternica sa fac asta, mi se pare un dualism sa gandesc asa si de-asta mintea mea se framanta intruna.
Recunosc, o framantare din asta de ganduri ma impiedica de multe ori sa duc o existenta multumitoare.
Ce sa inteleg? ca musai trebuie sa-mi pastrez toate facultatile mintale pana spre adanci batraneti, sa nu m-apuce impletitul de ciorapi, mania telenovelelor, placerea persecutarii celor din jur, fobia bolilor sau mai stiu eu ce? In scimb e musai sa ramanem lucide, rationale, sanatoase(pe cat se poate) pentru a ne indeplini cat mai bine dificiala misiune de a ne creste si educa pruncii. Sigur, e normal sa te ingrijesti de propria persoana, sa-ti doresti sa arati ingrijita, sa faci putin(sau mai mult) sport, sa mai citesti cate ceva, sa mai mergi la un teatru, sa mai vezi un film bun, sa te mai bucuri cumparandu-ti ceva nou, etc. Dar toate astea tin de un alt plan.Care nu interfereaza cu celalalt, cel in care ne dorim sa fim si admirate, iubite, apreciate.
Traiul in singuratate mi se pare ca ne face sa pierdem cu timpul abilitatea si poate si dorinta(?) de a convietui cu un barbat.
Eh, cata filozofie...
Ar trebui infiintat un club al mamelor singure care invata sa fie fericite traind alaturi de copiii lor(pana cand acestia "isi vor lua zborul") si pe urma fara ei.
Speranta moare ultima, dar viata bate filmele(romantice, cu happy-end)
.
szivarvany spune:
Io am mai zis, m-am defectat complet, io nu vreau de la nimeni nimik.
Sa fim noi sanatoase si gata.
Iar cand copiii isi iau zborul, moamaaa, o tinem intr-un kef continuu si relaxare 
Eu stiu sigur ca o sa-mi mai iau un catel. O sa fiu o baba cu doi catei 
Singuratatea nu cred ca duce la acreala, am vazut detui oameni acri ce sunt cu perechea legata de gat
Copiii crescuti in familii monoparentale sunt la fel de iubiti, ingrijiti si educati, empatici,
inteligenti, isteti, destepti, stralucitori, fantastici si bine-nteles superbi ca restul copiilor de pe Terra
obtinuti natural sau prin FIV sau adoptati, nascuti natural sau prin operatie de cezariana,
botezati sau nu, hraniti cu LM sau LP.
_
Au nevoie de noi: Iulia
Copiii Monicai
Alex
Luca
adi2003 spune:
@szivarvany, "Never say never".
Viata e sucita si ne mai "suceste" si pe noi.
Valabil si pentru mine.
szivarvany spune:
Asta asa o fi, dar nefacand nimic sa schimb cursul lucrurilor, nu are cum sa mi se intample lucruri pe care nu le urmaresti :D Cam asa cred io :D
De asta ziceam ca initiatoarea subiectului tre` sa si faca ceva sa isi schimbe viata de sigle, sa iasa in lume :-)
Copiii crescuti in familii monoparentale sunt la fel de iubiti, ingrijiti si educati, empatici,
inteligenti, isteti, destepti, stralucitori, fantastici si bine-nteles superbi ca restul copiilor de pe Terra
obtinuti natural sau prin FIV sau adoptati, nascuti natural sau prin operatie de cezariana,
botezati sau nu, hraniti cu LM sau LP.
_
Au nevoie de noi: Iulia Copiii Monicai Alex Luca
anuscha2009 spune:
Crisseis eu sunt foarte de acord cu ce spui tu si eu8 am incheiat cu capitolul cautari pe net desi un gol ramane.
Nu-mi dispretuiesc statutul de femeie singura, dar nici nu mai fac niciun fel de demers in acest sens. Nu m-as duce in veci la niciun gen de expozitie de masini, fotografii - locatii specific masculine ca gandul ca ,,poate'' ,,poate''
- despre ce optiuni are o femeie singura, cu copii dintr-o alta casnicie - eu cred ca are exact aceleasi sanse ca o femeie care nu are copii, desi la o anumita varsta sa iei un ,,cavaler'' numai e chiar asa de usor. E adevarat ca nu este usor sa iubesti copiii altuia, dara asta este valabil si pentru noi femeile. Daca partenerul ar veni cu propriul copil credeti ca noi l-am putea iubi neconditionat? Poate da, dar poate nu.
Eu cred ca important este sa iubeste ,,omul'' sa fie aceea chimie (care eu inca mi-o doresc, poate si pentru faptul ca n am avut parte de ea) si atunci accepti si reusesti sa treci peste.
Eu mai astept dragoste, inflacarare desi sunt sigura ca o noua relatie nu va avea acelasi avant si trairi ca la 20 de ani.
Poate ca sunt naiva si idealista si de asta nu vine. Nu sunt disperata, dar nici nu pot sa zic ca-mi iubesc statutul de femeie singura.
Eu sunt frustrata deoarece si recunosc asta, pentru ca de exemplu de Craciun prietenele mele cu soti petrec impreuna - eu ce sa caut? Fac revelionul copiilor si la 12.30 m-am culcat.
Cand plec in concedii cu fata e foarte problematic sa aleg locatia, ca sa fiu singura ca nu m-as simti rau.
Si.... as mai continua, dar deja mi-e teama ca spun aberatii.
Pe dealata parte mi-e si frica de o noua relatie, pentru ca deja am ales odata prost si a avut de suferit toata lumea.
Gabi_K spune:
optiuni ar fi multe:
-ramai singura
-gasesti pe cineva dar te vezi cu el din cand in cand
-te vezi cu el mai des, si numai voi 2, dar faceti programe si cu copiii
-te muti cu el cu copii cu tot
Ultimele doua optiuni sunt destul de riscante, fiindca implici tineretul, si nu e mereu norocoasa treaba. Ori se ataseaza, dar s-ar putea sa nu mearga treaba dintre voi (din alte motive) si nu rupi fiindca relatia lui cu copiii e foarte buna, deci il suporti pentru copii, ori ar fi buna relatia dintre voi, dar el nu gaseste numitorul comun cu copiii, atunci iar il tii deoparte din cauza copiilor.
Iti zic eu din experienta mea, nu e usor cu adolescentii, chiar daca al meu se comporta frumos cu copiii, si ei l-au acceptat din prima clipa.
crisseis spune:
Ok, sa le luam pe rand:
- de ramas singura, inca n-am hotarat asta(deci o lasam la sfarsit)
- de gasit pe cineva cu care sa ma vad din cand in cand- m-am gandit, ar fi putut fi cu persoana cu care am incheiat relatia(care e la distanta de mine), dar care ma iubeste suficient de mult si acum, incat sa ma simt in siguranta(de toate felurile). Doar ca aici intervine problema ce m-a facut sa inchei relatia: eu vreau mai mult, el nu vrea/nu poate mai mult(asta pe scurt), iar a fi continuat(asa, cu dorinte divergente) ar fi insemnat pt mine un compromis greu de acceptat.
In orice caz,a ma vedea cu cineva din cand in cand e o varianta DOAR pt ipoteza in care am decretat deja ca NU MAI VREAU un partener pt. toate planurile.
- a treia varianta e de acceptat, daca persoana ma convinge ca merita si-si doreste sa-mi cunoasca si copiii(implicit si problemele)
- ultima o implica si pe a treia si e de acceptat, pt ca stiu ca pot si vreau sa investesc energie pt a ajuta lucrurile sa mearga, daca si el si-ar dori la fel.
In concluzie, pt a doua varianta nu as fi nici potrivita, nici pregatita, mi se pare un compromis greu de dus.Nu pot sa-mi doresc de la un barbat doar parti din puzzle. Nu mi se potriveste.
Iar pentru prima varianta, pe care o las chiar ultima, ma intreb cum ar trebui sa ma pregatesc: invatand sa impletesc ciorapi sau exersand speranta, in timp ce continui sa ma bucur de insasi VIATA, cu tot ce aduce ea si cu tot ce pot accepta eu.
coracora spune:
Crisseis, eu nu inteleg de ce ai "franat" cautarea unui partener din moment ce ai realizat ca tu nu poti trai singura.
Acum te chinuie incertitudinea, cauti solutii alternative, cand tu de fapt stii raspunsul care te multumeste, si anume sa gasesti un barbat alaturi de care sa-ti traiesti viata.
Asta nu inseamna sa te duci la meciuri de fotbal sau la tot felul de manifestari unde e o concentratie mare de barbati, insa trebuie sa te expui acelor situatii care faciliteaza contactul decent intre cei care urasc singuratatea. In opinia mea agentiile matrimoniale serioase reprezinta o alternativa de luat in considerare.
Stand acasa si varsandu-ti amarul pe Internet, nu rezolvi nimic, trebuie sa depui niscaiva efort pentru a-ti atinge scopul. Bineinteles ca vei avea parte si de dezamagiri, insa trebuie sa realizezi ca relatiile se leaga mai anevoie dupa o anumita varsta (nu e ca in adolescenta...)
Eu iti doresc succes!
crisseis spune:
Multumesc tuturor pentru raspunsuri. As vrea sa stiu, insa, si ce anume va face multumite si impacate cu statutul de mame singure pe voi, cele care ati ales sa ramaneti singure.M-ar ajuta, pentru ipoteza in care as alege o astfel de varianta.Mamagiuliei(mi-e greu sa retin si sa redau fara greseala noul nick) spunea ca-i place sentimentul cand descuie usa proprie, o intampina fetita si catelul si-apoi fac absolut ce vor ele
.
Imi place cum suna, si eu ma bucur de liniste, de faptul ca nu trebuie sa mai suport certuri(si alte lucruri urate), ca in trecut, ca sunt stapana timpului meu liber, ca daca n-am chef sa gatesc, comand pizza acasa pt mine si copii;ca uneori suntem 3 copii in casa, in loc de 2- cu floricele in fata la cate-un film(de-al lor) si lista ar putea continua...
Sunt beneficii tentante si convingatoare 
Mai ziceti voi altele
ina.click spune:
Crisseis, eu doream sa te incurajez sa iti cauti partenerul potrivit.
Vad ca multe mame singure asociaza viata de cuplu cu "trebuie sa gatesc, certuri, restrictii stupide, fanfaronism masculin, gelozie, violenta". Aveti tot dreptul; daca si eu duceam , poate, un fragment din viata unora dintre voi aveam si eu dreptul acesta.
Vroiam doar sa te asigur ca exista barbati care intreaba si "ce gatim" in loc de "ce gatesti". Sa iti garantez ca am cumparat pizza de lene si ca nevasta, nu doar celibatara. Ca am fost asteptata cu masa pusa uneori cand veneam franta de la serviciu si ca e o surpriza nemaipomenita.
Trecand peste spinosul domeniu casnic, pot trancani cu sotul meu despre vrute si nevrute. E se joaca ceva mai mult cu baiatul decat ma joc eu. Mi-e rusine sa recunosc dar el e mai ludic, reuseste sa empatizeze mai bine de multe ori.
E un barbat perfect normal. Ca el mai sunt sute si mii. Il vei gasi si tu pe al tau, daca doresti si daca incerci. Iti poti permite exigenta maturitatii, ca plus. Nu mai ai 18 ani si nu te poti indragosti - sper - peste noapte de mai stiu eu ce crai de cartier pentru felul in care ii sta freza. Acum ai luciditatea unei femei mature si grija unei mame. Poti observa, poti incerca, poti refuza si poti returna oricand.
La locul de munca se mai infiripa uneori relatii, nu tocmai recomandate daca sunteti pe acelasi departament d ex si pe trepte ierarhice diferite - vezi cuplurile sef-subaltern, in caz de despartire de obicei si relatia profesionala e afectata.
Mai sunt si "petitorii" traditionali. Eu n-am avut parte de asa ceva dar stiu cativa prieteni care si-au cunoscut aleasa / alesul prin vreo matusica sau printr-un prieten comun.
Mult succes. Eu sper sa iti gasesti jumatatea :)
De cate ori deschid fereastra...