cand parintii dezamagesc

Selene_Bunny spune:

oana, pentru o mama, copilul tot copil va ramane. Insa acel copil, crescand, trebuie sa stie ca, asa cum are drepturi, are si obligatii.

Sa iti spun o poveste din anturajul meu:

Am un prieten de familie al carui frate mai mic a disparut de acasa de o buna bucata de vreme. Mama lor l-a cautat innebunita si l-a gasit inhaitat cu un grup de drogati, traind prin canale. Oricat s-a straduit sa il faca sa scape de dependenta de droguri, nu a reusit, baiatul isi relua vechile obiceiuri. Nu stiu daca a ajuns sa vanda din casa pentru a-si cumpara droguri, ceea ce stiu este ca acasa nu a mai venit si ca nu se stie unde este.

Baiatul era adolescent, locuia cu mama lui.

In acest caz, poti spune ca e doar vina mamei? Vina acelei mame care a incercat sa isi salveze copilul si nu a reusit, atractia fatza de droguri fiind mai puternica?

Cresterea si educarea copiilor nostri depinde si nu depinde de cum am fost noi crescuti si educati. In cazul meu, nu depinde deloc, atat cat pot eu observa.

Da, consider ca un copil poate gresi. Copil esti si la 16 ani, dar, daca te sui beat la volanul unei masini si te rastorni in sant, a cui e vina?

Asta cu iertatul si "mai intelegator"... Hm, eu am fost intelegatoare din postura de copil, dar nu mi-a folosit. Sunt parinti/rude care nu acorda copilului devenit adolescent si apoi tanar adult aceleasi drepturi. Un exemplu concret: cand vorbesc eu, tu taci si ma asculti. Cand vrei sa vorbesti tu, eu ies din camera si inchid usa dupa mine. Cum se simte copilul lasat in urma?

Da, este posibil sa nu-ti fie dor de copilul tau, sa nu te intereseze ce face, sa consideri ca el este vinovat de faptul sa nu va vedeti si nu va vorbiti. Dar pentru asta tre' sa existe niste factori premergatori.

eumada spune:

Nu cred ca e posibil sa nu-ti fie dor de copilul tau.Nu cred si gata.Universul ne da ce-i dam......si numai mama aceea stie ce in sufletul ei de mama.....stiindu-si copilul disparut...Dumnezeu sa ne fereasca de necazuri,sa nu judecam ca numai cel de sus are dreptul asta.

emanouela spune:

Da...si eu cred ca vrei sa dai vina pe cineva si acum ai gasit parintii. Pentru alegerile noastre suntem responsabili 100%...asa cum sunt ele, bune, rele...daca alegem un rau, ne lovim si nu invatam ca sa nu mai repetem, nu e nimeni vinovat in afara de noi.
Te-ai gandit ca poate ei ti-au aratat iubirea, asa cum au stiut ei dar tu nu ai fost receptiva? Nu exista un tipar de a arata iubirea...fiecare se exprima si exteriorizeaza in felul sau.
Mie nu mi s-a spus te iubesc de catre mama sau tata, nu am avut din partea lor parte de manifestari de iubire....insa, acum, la aproape 40 ani, stiu cert ca mama a avut mereu un ochi in ceafa mea, m-a ghidat subtil din umbra, m-a lasat sa dau cu capul de praguri de sus ca sa invat, a incercat sa ma protejeze cat a putut ea....dar la cat is eu de zvapaiata, numai daca ma lega putea...si nu ma simt deloc diferita, nu ma simt "infirma" emotional, frustrata nu-s, retinuta nici atat.
Mult timp am crezut ca eram doar de umplutura in casa, ca nimeni nu ma vrea (datorita firii mele razvratite)...ca toata lumea ducea o lupta cu mine, cand de fapt eu eram cea care duceam lupta cu toata lumea....relativ recent am realizat ca nu e asa, ca sunt iubita, ca parintii mi-au aratat iubirea asa cum au stiut ei mai bine si eu sunt multumita de mine....dar probabil ca trebuie sa ajungem la o anumita maturitate ca sa intelegem chestiile astea.

natalia_nica spune:

E usor de spus ca alegerile sunt ale noastre, dar caracterul cand se formeaza? Daca ai fost crescut efectiv sub papuc ("pentru ca asa vreau eu"), n-ai avut nici un cuvant de spus niciodata, n-ai avut 1 leu sa-l gestionezi etc., cum puteai sa te dezvolti? Deeeci, in definitiv, cum e cu alegerile astea personale?

emanouela spune:

Daca nu-ti place cum esti, ca adult, daca ti se pare ca esti in plus pe lume, daca consideri ca n-ai fost lasat sa te dezvolti ca si caracter, daca consideri ca ai fost tinut sub papuc....etc, daca astea nu iti plac, iei masuri...iei masuri tu cu tine, nu cautand vinovati...ca daca, ca parca, ca daca mama imi dadea bani, ca daca imi dadea libertate, etc....acu le ai, te simti stirbit ca individ, lucrezi acolo....se poate.

emanouela spune:

Vorbim de traume...treume pe care le-am trait in copilarie si le resimtim mai tarziu. Aceste traume se transmit...din generatie in generatie, la randul lor, si parintii nostri au trait traume, si bunicii, si strabunicii...ce e de facut??? cautam vinovatul su luam masuri cu noi, daca consideram ca avem traume?!

natalia_nica spune:

Emanouela, ai dreptate, DAR tu cum ai prefera pentru copilul tau: sa creasca armonios si increzator in el sau sa se lupte o viata sa-si invinga traumele astea? -stii ca e retorica intrebarea, da?- Iar aici era vorba de parintii care dezamagesc, nu de cum sa ne ridicam in viata, in ciuda sortilor. Eu despre asta vad subiectul: despre parinti care sunt/nu alaturi de copilul lor indiferent de varsta...

emanouela spune:

Natalia...evident ca fac tot posibilul , ca si toti parintii dealtfel, sa cresca armonios....nu cred ca vreun parinte face un copil si are dupa drept scop dezamagirea lui. Da, despre parinti care dezamagesc este titlul subiectului, insa continutul nu sta doar in ideea ca parintii au dezamagit...

Victoria_mami spune:

Victoria pentru mine e alfa si Omega! E ratiunea vietii mele, e dragostea mea cea mare, e singura fiinta din lumea asta pe care as iubi-o orice ar face. Si, ca si Mada, de 2 zile (in special; in general, de 4 ani) imi doresc sa traiesc multi ani sa o vad la casa ei, cu familie si copii. O strang in brate si ma doare sufletul cand ma gandesc la Diana si Tudor. Oricine din lumea asta poate sa-i stranga in brate sau sa le aline durerile si tristetile, insa asa cum ar fi facut-o Monica, nimeni nu o sa poata vreodata. Ma gandesc ce ar fi Victoria fara mine? Si nici nu vreau sa-mi imaginez. Am incredere in sotul meu ca ar fi (si e!) cel mai bun tata din lume, dar mama e mama. Asa cum o mama isi cunoaste copilul, nu-l counoaste nimeni. Plus instinctul matern care nu poate fi inlocuit, acel instinct care-ti spune ca ceva nu e in regula cu copilul. Of, ma uit la ochii Monicai aici in fiecare zi si ma doare sufletul pentru copilasii ei Stiu ca nu despre asta e subiectul, ma iertati, trebuie sa scriu undeva... si nu stiu unde...

madyrizi spune:

daaa... si eu ma gandesc mereu cu ce am gresit eu de tatal meu a ales sa nu ma vada de la varsta de 7 ani pana la 18. de la 20 la 34 inteleg de ce... dar nu inteleg cu ce iti poate gresi un copil atat de mult incat sa nu mai vrei sa-l vezi. bine ca nu s-a transmis genetic... eu as muri fara copiii mei.