cand parintii dezamagesc

maru spune:

andacos, nu poti merge inainte, nu poti avea un viitor, pentru ca trecutul te trage inapoi. Increderea in tine e daramata, daca parintii tai (care ar trebui sa te iubeasca neconditionat) nu au incredere in tine, te considera fara valoare, te invinovatesc de viata lor nefericita, te invinovatesc ca nu te-ai ridicat la nivelul asteptarilor...
Mi-am creat o noua viata aici, m-am schimbat radical, mi-am dovedit mie ca pot, ca nu sunt doar creatia, nu datorita parintilor mei si totusi nu am liniste...
Ce daca sunt un parinte iubitor (multumita de parinteala mea), ce daca mi-am gasit job acilea prin puterile mele, total diferit de ceea ce am facut in tara, intr-o limba straina, ce daca m-am schimbat fizic radical, slabit, sport, arat mai bine ca la 30 de ani... Tot ma vad nevrednica, nemeritand sa fiu iubita, ci doar cea care trebuie sa dovedeasca...
Nu pot avea un dialog cu ea. Nu pot sa ii zic ce e in sufletul meu, nu ar intelege. Mi-ar reprosa fiecare respiratie care am avut-o in viata mea, ar fi ori gresita ori datorita ei... Nu pot, acum e bolnava si nu vreau sa ii agravez boala... Iar tata, oh tata, dupa 15 min la mine in casa, a zis ca sunt rea... Asa,fara motiv, fara nimic sa declanseze asa o declaratie! A durut atat de tare, mai ales ca platisem biletele de avion sa vina aici, pregatisem o vacanta de neuitat pentru ei, poate singuralor vacanta adevarata... Mi-am inghitit lacrimile, si le-am oferit acea vacanta, fara resentimente, ignorand orice comentarii rautacioase facute la orice...
Merg la terapie, invat sa ma vad asa cum sunt, ori cum ma vad altii... Abia acum simt ca ma maturizez...

oanap85 spune:

Este de necrezut cate persoane sufera din cauza asta:(
Asta ne face pe noi,dragi mamici,sa fim mai bune pentru copiii nostri si sa invatam din greselile parintilor nostri
Am inteles ca au si ei un motiv pentru care se comporta astfel cu noi,copiii lor,poate pentru ca au avut si ei o viata chinuita,poate ca au mai multe asrteptari de la noi,poate ca au crezut ca facand copii trebuie sa aiba un sprijin neconditionat [ ca si cum suntem datori sa ascultam de ei toata viata si sa le facem pe plac ca doar ne-a crescut nu] ,poate ca asa au fost crescuti si sunt multimiti de ei cum au evoluat si cred ca asa trebuie sa se comporte si cu copiii lor..cine stie ..eu cred ca fara voie probabil i-am dezamagit intr-un fel fara sa ne dam seama sau fiind copii nu am realizat dar ei s-au simtit jigniti ...la fel si noi,la randul nostru ne-am simtit dezamagiti in anumite momente care pentru noi a contat enorm dar ei probabil nu si-au dat seama sau poate ca au considerat ca nu e asa o tragedie ...
Eu ma bucur ca ati impartasit si problemele voastre,ma simt mai bine stiind ca nu e " un caz unic" mama mea :)


Mami de ingerasi :David(25.10.2006)Paul (15.05.2009)si Anastasia(25.02.2011).

Selene_Bunny spune:

oana, eu zic sa incerci, totusi, sa discuti cu mama ta pana mai este in viata.

Eu n-am avut curajul si cred ca-mi era si lehamite sa vorbesc cu tatal meu cat a fost in viata. Si as fi avut ce sa-i spun, as fi vrut sa-i spun, de exemplu, cat de mult m-a afectat perioada lui de alcoolism, cum ma ascundeam serile sub patura, prefacandu-ma ca dorm, cum imi era rusine sa ma duc la scoala, pentru ca lumea stia, il vedea beat pe strada, cum m-am simtit cand am fugit de acasa din cauza lui, aveam vreo 11 ani si ceva, cum ne-a speriat de moarte cand a insistat ca un nebun sa conduca beat cu noi in masina, sa ne duca musai atunci la padure, la iarba verde, cum nimeni nu l-a putut face sa se razgandeasca de la a-l duce pe fratele meu la piscina, copilul avand 4 ani si el "pilit" fiind...

Cum as fi vrut sa nu se bage DELOC in relatia mea anterioara...

Asa ca, oana, vorbeste acum, ca, in fatza unui mormant, o sa-ti fie mai greu sa vorbesti...

oanap85 spune:

off selene imi pare tare rau si te inteleg perfect:(
cu mama voi vorbi,trebuie,si cel mai probabil cand va veni in tara
dar,cunoscand-o,probabil ca nu va fi o mare schimbare intre noi ...

Mami de ingerasi :David(25.10.2006)Paul (15.05.2009)si Anastasia(25.02.2011).

Selene_Bunny spune:

Nu-i nimic daca nu se va produce nicio schimbare. Macar atat cat vei vorbi, cat tu vei fi vorbitorul si ea ascultatorul, vei exista.

Eu mi-am dorit asta, sa exist pentru adultii din jurul meu, macar ca aveam 20+ ani - intentionat spun adultii, pentru ca asa ma considerau, un pui cu cas la gura, nici urata, nici frumoasa, nici proasta, nici desteapta. Nici acum, la 30+ ani, anumite rude nu ma privesc ca pe un adult. Poate ca si eu le dau de inteles asta, ca nu sunt destul de stapana pe mine, ca nu m-am definit ca entitate pe picioarele mele.

Bunica-mea, careia da, ii acord circumstante atenuante, pe care o iert, da, mi-a trantit un "il ai pe dracu' in tine, cum il avea si tata-to", de nu m-am vazut.

cipcipcip spune:

Din pacate oricine poate avea copii, nu e nevoie de nici o licenta sau de vreun atestat de sanatate mintala Exista multi monstri pe lume care isi chinuie copiii, din pacate, asta daca nu-i arunca in primul gunoi cind se nasc. Exista parinti care sint indiferenti sau care isi urasc copiii, care ii tortureaza sau ii fac sa sufere voit si asa mai departe. (a fost de ex un caz in Danemarca, mediatizat, cu niste parinti care isi torturau cei 9 copii, si asta e unul din multele cazuri de acest gen care exista).Si nu cred ca e datoria unui copil schilodit de parinti sa-i ierte, in nici un caz. Unele lucruri nu se pot ierta, ceea ce poti face e sa-ti accepti lozul in viata si sa incerci sa-ti traiesti viata asa cum poti mai bine.

In cazul tau, Oana, nu cred ca trebuie sa ierti si nici macar sa intelegi, singurul lucru pe care esti datoare sa-l faci e sa le spui ca te-au ranit si sa le dai o sansa sa explice de ce. Daca vor intelege.

Si eu am fost dezamagita de parintii mei, dar din fericire nu atit de mult incit sa nu-i pot ierta si sa-mi dau seama ca raul pe care mi l-au facut a fost din nestiinta si nu din ura sau rautate.

eumada spune:

Parinti care fac rau copiilor din nestiinta,parinti care isi neglijeaza copiii..iertati-ma dar pot fi numiti parinti?
Nu pot intelege citesc parca as citi despre aliens....zau...eu nu pot concepe asa ceva.

oanap85 spune:

ba da trebuie sa iert dar sa si inteleg,of poate nici nu mai conteaza plang decand am vazut poza acelui mic ingeras Bibi,sunt atat de trista acum ca ii multumesc lui D-zeu ca am avut totusi o familie,o mama,ca traiesc si ca m-a binecuvantat D-zeu cu acesti ingerasi ai mei ,nu imi doresc altceva decat sa fie sanatosi ,sa fim cu totii
meritam cu adevarat sa ne bucuram de ceea ce avem,de copiii nostri ,si sa iertam caci viata e atat de scurta:(,of Doamne

Mami de ingerasi :David(25.10.2006)Paul (15.05.2009)si Anastasia(25.02.2011).

blackgirl0 spune:

Foarte, foarte adevarat! Eu nu am avut curajul sa-i fac acest rau tatalui meu: sa-i vb cat timp era in viata, sa-i spun cat m-au afectat betiile/bataile/jignirile lui, caci era bolnav de cancer in faza terminala, insa am invatat sa-l iert. Mama, desi extrem de autoritara si cu gura "sloboda" (adica tranteste jigniri exact cand nu tb si cui nu tb), ne-a ajutat si ne ajuta cat poate. Uneori eu sunt cea absurda, cantaresc mereu cat ajutor imi acorda mie si cat surorii mele, si as dori mai multa implicare din partea ei. Insa stiu ca este doar una, ca-i deja in varsta cu o gramada de boli. Si cand am avut nevoie, mereu m-a ajutat, chit ca ulterior am avut parte de reprosuri.

Ce am invatat eu: sa numai contabilizez ajutorul ei, atat cat este este bine venit, sa ma descurc si singura. Si ca orice maruntis ce vine de la mine, fata ei, pt ea reprezinta totul! Asa ca numai evit sa o sun, sa-i cumpar medicamentele, sa-i platesc cate-o factura, sa-i cumpar ceva bun si pt ea cand gasesc.

aka spune:

e adevarat ca e greu in fata unui mormant, dar si daca vorbesti si nu inteleg sau se fac, ca nu inteleg...pentru mine a fost egal cu zero. incerc sa ma impac eu cu mine, sa am mintea limpede, neintunecata de resentimente si alte cele. uneori merge, alteori e greu, cele "rele" dau navala si scot niste chestii urate la suprafata. nu contabilizez nimic, nu vreau nimic de la nimeni, poate doar o vorba buna cand imi e greu, intotdeauna adevarul, respect. adica ceea ce ofer si eu. si ma doare foarte tare cand primesc reversul.
dar zic intotdeauna: atat pot si ii duce mintea atat fac. la 50+ ani nu se mai pot schimba si nu pot intelege ca anumite chestii le-au gresit.
va imbratisez dragelor .