cu copilul la inmormantare

Ati fost cu copilul la inmormantarea cuiva apropiat/din familie?
Sau ati fost -ca si copil- la inmormantarea cuiva drag?

A fost alegerea lui, respectiv l-ati consultat inainte?

Cum a reactionat?
Ce varsta a avut?

A fost prea mult?
Ati fi preferat sa nu fi mers?
Sau, din contra?


multumesc



Denn die Ferne ist niemals dort, wo man sich befindet. (Janosch)

cristinuk@ spune:

nu, nu am fost cu ai mei si nici nu as vrea sa ma duc decat de fotza majora

insa... eu imi amintesc ca pt mine erau fascinante mica fiind era o curiozitate morbida cred nush in nici un caz nu era inspamantatoare cam pana pe la 6 7 8 ani cand am auzit povesti cu strigoi si au inceput temerile


la bunicul meu a fost trist stiu ca plangeam in urma dricului foarte trist
bunica ma cara ocazional la cate o inmormantare imi placea papica babe de astea eveniment monden in lipsa de alte distractii

la inmormantarea dirigintei noastre din liceu am ras ca niste capiati parca eram turbati desi i se mai deschidea cate un ochi horror orice era motiv de ras Doamne apara ce copii tampiti

Lorikay spune:

Eu am fost la o inmormantare cand eram copil (in jur de 7 ani) si am avut cosmaruri foarte mult timp. Dar, dupa cum am mai povestit la un subiect, eu eram si sunt foarte fricoasa. Si da, as fi preferat sa nu fi mers.
Cu fiica-mea ( 4 ani atunci) a trebuit sa mergem la inmormantarea bunicului sotului dar am considerat ca este prea mica si nu l-a vazut. Daca era mai mare o lasam pe ea sa aleaga.

histamina spune:

nu.in niciun caz.
am fost speriata de morti de cand ma stiu.

szivarvany spune:

Noi cat eram copii, la tara, mergeam pt ca primeam painica cu banut. Eram ca un alai, ca asa era la tara, participam la fiecare inmormantare.

Pe fie`mea nu as duce-o.

_

Copiii crescuti in familii monoparentale sunt la fel de iubiti, ingrijiti si educati, empatici,
inteligenti, isteti, destepti, stralucitori, fantastici si bine-nteles superbi ca restul copiilor de pe Terra
obtinuti natural sau prin FIV sau adoptati, nascuti natural sau prin operatie de cezariana,
botezati sau nu, hraniti cu LM sau LP.

Cricor spune:

Eu copil fiind, cand eram in vacanta la tara am mers la multe inmormantari. In plus ne-au murit rude apropiate cand eu aveam 10-12 ani. Poate din cauza asta am privit inmormantarile ca ceva firesc. Asta e, moare omul il ducem la cimitir.

Copilul meu (11 ani) n-a fost niciodata la inmormantare, nu ne-a murit nimeni apropiat decand s-a nascut el. Desi am o retinere in a-l duce la o inmormantare, rational ma gandesc ca nu e nimic de speriat, face parte din viata pana la urma si iti da, chiar daca esti copil un sentiment de finalitate.

mihaela_s spune:

Cea mare a mea avea 6 ani cand a murit tata. A fost la inmormantare, pentru ca nu am avut cu cine sa o lasam. Dar eu am citit ca pana pe la 8-9 chiar 10 ani nu constientizeaza moartea. Ea nu a fost afectata, nu mi-a spus niciodata ca ar avea amintiri neplacute. Atunci tin minte ca se mira de noi de ce plangem, nu intelegea ce inseamna sa mori...

Cea mica apoi a avut un an jumate si respectiv 5 ani jumate la moartea socrilor. La fel era prea mica sa fie afectata de ceva...de la soacra (cand avea un an jumate) nu mai tine minte nimic, normal...de la socrul a avut aceeasi reactie ca si sora ei mai mare la moartea tatei: se uita mirata de ce plange lumea si nu intelegea.

Ca si copil eu eram deja destul de mare la moartea bunicilor...aveam 16 ani. Tin minte ca bunicul din partea tatalui a fost primul mort pe care l-am vazut si eram terifiata. Matusa mea l-a mangaiat, l-a pupat, tata la fel...pe mine ma treceau toti fiorii...Dar n-am ramas cu sechele :).

pisigri spune:

Pe mine m-au ferit ai mei de asemenea evenimente cind eram mica. Cred ca si eu mi-as dori sa fac la fel cu Ilinca, insa nu stiu daca este neaparat cel mai bine.

Si eu sunt terifiata de ideea de moarte, de morti, de sicrie, de orice e legat de asta. Nu sunt capabila sa privesc ...dincolo. La serviciu lucrez mult cu animale moarte, le ating cu (uneori fara) manusi fara nici o retinere, le necropsiez, recoltez probe etc. Totusi, daca e vorba de oameni... sunt paralizata. Abia ma pot uita la sicriu. Am cumparat niste luminari pentru o pomenire si fiind ger afara, femeia m-a invitat sa intru in chioscul ala in care vindeau coroane, sicrie si alte de-astea. Nu am putut, am stat la -20 pina a numarat 100 de luminari.

Asa ca mi-as dori sa am intelepciunea de a proceda in asa fel incit fie-mea sa priveasca moartea ca pe ceva care face parte din viata, nu sa fie bintuita de aceeasi oroare...



IULIA va invinge CANCERUL

http://pisigri.blogspot.com/

Mami de Ilinca (5.03.2009) si 18+

marius spune:

Nu. Au destule pe cap de ce sa-i incarc negativ? Au altele de facut (pozitive) pentru varsta lor.
Au timp sa mearga la vremea lor.

www.romleas.ro/Rosia%20Montana/" target="_blank">Ce nu stiu romanii despre aurul lor!

Eu pur si simplu / Pagina legislativa

boticelina spune:

Aveam cred 7-8 ani cand a murit bunicul patern si parintii mei nu m-au luat la inmormantare. Si acum regret, a fost bunicul meu preferat, de poveste, le-am reprosat asta si le-o reprosez si acum.

Bunicul patern a murit cand eram cam de 11 ani si n-am fost la inmormantare pentru ca eram in tabara. Si iar mi-a parut rau dar chiar am inteles ca ai mei nu puteau rezolva logistic aducerea mea din tabara pt asta.

Io pe fi-mea chiar saptamana asta am dus-o pt prima data la o casa mortuara (trebuia sa merg si nu aveam cu cine o lasa). Nici nu s-a prins unde suntem, nici eu nu i-am povestit mai multe. Sicriul avea capac frigorific si deci nu a vazut nimic, doar am pus florile in vaze si apoi am stat mai departe.

Copilul meu are o relatie foarte sanatoasa cu faptul mortii, avea cam 2 ani cand am inceput sa-i explic ce si cum, atunci cand am gasit un puisor de vrabiuta cazut din cuib. De atunci a mai vazut animale moarte pe sosele si, deoarece crestem pasari, a avut ocazia sa mai vada pui morti din diverse cauze. Deja o accepta ca pe un fapt normal, se intristeaza, puiul de bufnita cazut din cuib a avut parte si de o gropita marcata in gradina, dar nu ii provoaca nici spaima.

Am ezitat initial, daca si cum sa introduc conceptul de moarte, si am ales sa nu mint, doar mai indulcesc situatia. Stie ca cei ce mor se duc si se fac stelute pe cer de unde ne vegheaza si a vazut asta si in Lion King, deci e ok explicatia pt ea. Are 4 ani acum.

emilia.m spune:

Bunica mea care m-a crescut a murit in fata mea cand eu aveam 12 ani. De fapt eu i-am tinut lumanarea si evident am participat si la inmormantare. N-a fost nimic de speriat si nu m-a afectat in sensul de a ma face sa ma tem sau sa ma marcheze iremediabil. Face parte din viata si sincer eu am fost mai tare decat mama atunci.
Depinde de varsta si de maturitatea copilului ce-i drept. Daca as fi fost mai mica poate n-ar fi fost indicat sa fiu atat de implicata in evenimentul nefericit.

Copiii sunt mainile cu care ne prindem de rai.

PCOS, Tiroidita Autoimuna Hashimoto