Parinteala nepavloviana(5)

ela_04 spune:

in subconstient asta este o recompensare a lipsurilor avute de unul dintre parinti. In speta Ileanna.
Mai este si o recompensare a parintilor care se simt vinovati fatza de copil...pt ca nu le acorda suficient timp, ca au tipat la ei etc etc... nu cred ca e cazul aici
si eu o fac, desi sunt constienta de asta uneori chiar nu ma pot controla. Copil cu multe lipsuri, am tendinta de ai oferii copilului meu mai mult decat are nevoie...adica saci de jucarii in pod + in camera unde ma impiedic de ele si imi spun in gand ca luna asta nu mai cumpar nimic fara a ma tine insa de cuvant.
Chiar nu imi aduc aminte daca din toata avalansa asta de jucarii copilul a cerut vreo 2 sau 3... bine, multe au fost si primite...

ileanna spune:

ela
Nu as putea sa neg asa ceva. Da, am avut o copilarie cu lipsuri si interdictii. Iar acum sunt:
- intoleranta (lucrez din greu la asta de f multi ani si am rezultate abia de vreun an)
- gica contra (sunt extrem de anarhista si anti reguli, sfasii totul in bucati ca sa apar orice minoritate)
- am un potential de frustrare si adaptare fantastic (pot sa ma reinventez de la 0 la nesfarsit)
Ce sa zic ... primele 2 mi-au produs (si au produs) suficienta suferinta, esecuri, oportunitati perdute, iar a 3-a m-a ajutat de fiecare data sa o iau de la capat dupa ce primele au facut praf tot .

Deci calea e undeva la mijloc, stiu ca pacatul picatului in cealalta extrema ma pandeste mereu si ma auto-analizez continuu.
Cu toate astea, eu iau jucarii in general cand copilul cere si destul de putin in afara acestui tablou.
Faza stiti care e mai e? Ca probabil as putea schimba ceva in comportamentul meu cu el, numai atunci cand voi putea schimba ceva in ce ma priveste personal: EU insami imi cumpar toate prostioarele si sunt ca un copil ...

ana_a spune:

Salut.

am citit in mare ce sa scris la acest subiect, nu reusesc sa-l rasfoiesc cap-coada, insa, mi-a atras atentia in mod special ultima discutie legata de cumparatul jucariilor pentru ca ma confrunt deseori cu aceasta problemuta

Ca tot vorbiti de bani, noi suntem undeva pe la mijloc, depinde de fapt ce inseamna mijloc pentru ca locuim intr-un oras mai micut, salariile noastre ne ajung sa traim si cam atat, nu ma consider un om sarac, nici bogata nu sunt, dar sa zicem ca nu-mi permit sa cheltui extra foarte mult, motiv pentru care incercam pe cat posibil sa limitam dorintele feciorilor in ceea ce priveste jucariile.

Ai mei sunt fani lego, avem multe multe multe mici si marunte piese de lego si cam de un an incoace cumparam aproape zilnic cu 3 lei un set de lego chinezesc - nu din cele originale marca Lego.
Stefan, feciorasul cel mare sa prins ca noi cumparam cu 3 lei si el le vrea pe cele cu 100 de lei - de la reclamele pe care le gaseste mai nou bantuind internetul, sau ocazional la TV.

Nu-mi permit sa cumpar Lego - variantele originale in ritmul in care isi doresc ei noutati si pana sa descopere diferenta dintre ele pentru amandoi erau perfecte si cele ieftine. Acum insa, Stefan insista si insista sa cumparam Lego original.

Acu 2 zile am avut o discutie cu el pe aceasta tema pentru ca in urma cu 2 saptamani ii cumparasem cu 100 de lei un pumn de piese care l-au atras fix 3 zile. Inainte sa le aiba imi spunea ca sunt ceea ce isi doreste mai mult pe lume si ca nu poate sa fie fericit fara ele. Am mers la magazinul de jucarii si a fost pus in situatia sa aleaga unul din 2 seturi de pe raft (din cele pe care mi-am permis sa dau banii). Dupa 3 zile era disperat ca de fapt, se poate ca alegera lui sa nu fi fost cea potrivita iar fericirea de fapt sa o aiba doar atunci cand se va juca cu setul ramas pe raft...
Am povestit mai bine de o ora despre felul in care la atras ambalajul de la piesele de Lego, despre felul in care niste oameni foarte destepti profita de creerul si mintea lui cu ajutorul reclamelor si de faptul ca, in realitate, lui i-ar fi de ajuns o piatra si un bat, iar restul este imaginatia lui pura. Are nevoie doar de un frate sau un prieten cu care sa interactioneze iar piesa de lego poate fi si un bat ca nu mai conteaza. Mi-a dat drepate...era asa de simpatic in felul in care ma asculta, nu stiu, poate gresesc, insa, nu am de ales. Nu avem bani pentru toate reclamele si cumva trebuie sa intelegem ca mintea noastra este cea care vrea mai mult si vrea altceva decat ceea ce are in mana.
La final, mi-a zis asa, nostalgic "Mami, stii, ma gandesc ca asa o sa le spun si eu copiilor mei - cand o sa-i am - despre reclame si jucarii - si ai drepate, dar eu tot uit..."

pisigri spune:

Ana eu sunt sigura ca desi stii ca ai dreptate, tot te doare inima la discutii de-astea. Dar chiar ai dreptate.
Eu si sora-mea am primit jucarii numai la ocazii, dar a fost bine si-asa, nu am suferit pe tema asta. E adevarat ca pe vremea aia nu ti le baga nimeni pe git ca pe un must have ca acum.
Dar cred ca toti copiii trebuie sa invete la un mo9ment dat ca totul are o limita, ca exista "mai tirziu", ca exista manipulare si strategii de marketing.



IULIA va invinge CANCERUL

http://pisigri.blogspot.com/

Mami de Ilinca (5.03.2009) si 18+

ileanna spune:

Hei Ana , ma bucur sa te re-intalnesc pe aici!

Ai dreptate, poti sa-ti iei si o diploma de expert in macro-economie . Nu sunt malitioasa!! Marea parte a economiei din ziua de azi este construita din nevoile create si autocreate ale mintii omenesti (si atentie ca principiul pe care functioneaza mintea este more&more ). Nevoile reale sunt atat de mici incat ... ar crapa toate bancile si guvernele. Totul este bazat pe emotii, frustrari si etc, de aici si criza, de aici si nu'sh ce gafa a lui Obama or "somebody" si pac! pica bursa si cursu' samd. De fapt, nu avem nevoie de NIMIC, decat de iubire. Si in prncipal a noastra fata de noi insine, dupa care - cu rezervorul plin ... o imprastiem peste tot in jur. Numai ca iubirea asta e in zilele noastre intr-o doza ataaaaat de mica, incat se cere suplinita cu milioane de artificii. Surpriza si mai naspa e ca ... NU poate fi suplinita de NIMIC.

Eu dc ajung in papucii tai in ce priveste situatia cu Stefan ... nici nu stau pe ganduri: i le iau pe cele ieftine CHIAR dc am bani de cele scumpe. Ii fac si o demonstratie ca au acelasi rezultat si ii arat si ce mai putem cumpara cu banii ramasi. Fara sa ma simt vinovata cu nimic. Aici sigur o sa fac RPD diferenta intre dorinta mentala si nevoie reala. Am mai obs cu maaare suprindere treaba asta cu "de firma" la niste pustani de prin vecini. Eram doar gravi pe vremea aia si imi aduc aminte ca am fost o-ri-pi-la-ta. Aproape ca nu ii interesa ce pot face cu obiectul ala ... faptul ca e "de firma" surclasa totul.

Na, aici pot da lectia rapid, ca aici functionez bine, zic eu. Eu cumpar ceva de firma pt mine, numai si numai dc nu gasesc similar sau aproape similar la tarabe & co. Barbata-meu era oripilat cand m-a cunoscut si cand ma opream la o taraba sa-mi iau haine, pleca 10 m mai incolo ca-i era rusine. Si de atunci tot imi iau cate ceva, iar cand el exclama entuziasmat "wow ce tare e, de unde ti-ai luat-o", raspunsul meu satisfacut este "de la ta-ra-ba" . Bine ... metoda nu se aplica daca vrei un aparat foto profi .

E bine Ana!!! Zi merci ca ai problema asta cu copilul, pt ca este o ocazie excelenta sa-l inveti sa isi pastreze mintea relaxata si sa nu se lase furat de tot ce indruga altii (aka reclame) ci sa gandeasca cu capul lui. Este o lectie ff buna!!!

Va pup cu drag!!

ana_a spune:

Ileanna . Ai dreptate.
Eu cu Stefan povestesc despre prezent, despre emotii, frustrari, mintea umana si mai ales atunci cand pot nu uit sa-l fac sa inteleaga ca el este mai mult decat mintea lui iar reclamele - foarte agresive - ii pacalesc doar mintea si daca poate fi putin mai iute decat mintea lui va vedea altfel lucrurile. Povestim uneori despre alegerile constiente sau inconstiente si chiar daca pare ca nu intelege, sau chiar daca pare ca este o chestie pe care un copil nu este capabil sa o priceapa...ei bine, o intelege, mi-a dovedit de multe ori prin felul in care isi exprima gandurile si sentimentele.
Insa, intradevar, la varsta lui se dezvolta ego-ul si destul de rar este capabil sa si-l observe si sa-l surprinda pentru al intelege Dar, ma gandesc ca odata cu varsta va fi tot mai atent la propriile sentimente si frustrari si va putea sa diferentieze mintea de fiinta lui .
Parca nu ma lasa sufletul sa-l las sa creasca in inconstienta in care am crescut noi... si fara a-l necaji incet si cu rabdare reusim uneori sa demontam toate nemultumirile mintii care ofcourse functioneaza cum ai spus - prin nevoia de "mai mult" .

Eu i-am cumparat o carte "Secretul lui Milthon" scrisa special pentru copilasi de Eckhart Tolle pe care o recomand cu caldura .

maria_alexia spune:

tocmai am primit azi cartea lui Tolle. nu sunt deloc sigura ca e "pentru copii" si nici macar "ok pentru copii", pe mine m-a ingrozit. cel putin sunt sigura ca nu e pentru copilul generic, care nu a trecut prin trauma cu pricina. induce stres inutil.

pe scurt: Milton e agresat la scoala de un baiat mai mare. incep consmarurile, descrise cu lux de amanunte si cu imagini foarte exemplifatoare. apoi alta belea - pisica vine smotocita toata. isi revine repede, spre uimirea baietelului, care vrea sa-i afle secretul. alte cosmaruri cu imaginile ilustrative de rigoare. sub obladuirea bunicului afla solutia, iar in vis gaseste si calea sa si-o insuseasca. e desigur mesajul generic al lui Tolle - sa traiesti in prezent, ancorat in el, sa te lasi patruns de binele prezent...
si, ca prin minune, problema de bulying se rezolva, la urmatoarea intalnire cu agresorul se simte deasupra lui.
ceea ce e complet nerealist.

si, in general, frica e sanatoasa: te face sa constientizezi pericole, sa gasesti solutii. nu cred ca doar o atitudine zen te scapa de probleme.

asa ca am pus bine cartea, sa nu le pice in maini juniorilor. cel putin nu prea curand.

AgnesLuca spune:

Nu cunosc cartea cu pricina, dar sunt sigura ca nu traumatizeaza nici un copil; copiii au capacitatea de a-si lua din carti / povesti doar ce le trebuie la momentul respectiv si nu-si fac mii de ginduri precum noi adultii. Se identifica (,) cu personajele respective in masura in care se regasesc in ele sau pur si simplu povestea trece pe linga ei (nu vorbesc din experienta personala, dar am pus si eu o intrebare similara unui specialist).

Legat de jucarii si de obiceiurile de consum, ma intreb de unde vine oare dorinta copilului de a cumpara zilnic cite ceva ?

Traiesc aventura minunata a copilului care redescopera zilnic noi intrebuintari obiectelor din jur (de ex. jucariilor de bb, o chestie care scoate sunete e folosita acum pe post de radio in "casa" proprie ), care atunci cind isi doreste ceva asteapta si se bucura cind primeste, apoi foloseste obiectul respectiv intens.

maria_alexia spune:

imi place mult asta .

de fapt, cartea m-a deranjat cel mai mult in contextul nostru particular: incepem scoala in toamna. cu multe necunoscute si ceva emotii. si n-as vrea ca bullying-ul sa fie inclus printre primele lucruri pe care sa le afle despre scoala.


obisnuinta, imitatie, bucurie care se vrea retraita?

chiar am avut o faza recenta: seara prin supermarket, rupti de oboseala cu totii vanam alimentele de baza. ai mei pornesc circul ca vor si ei o jucarica, macar ceva micut. cedez (desi intrasem intelesi ca nu cumparam jucarii de data asta) si ajungem la compromisul cu kinder surprize. acasa dezamagire mare - iarasi prostioare neinteresante. ma gasesc sa comentez: nu era mai bine daca va lasam sa urlati si pastram banutii pentru altceva, ce chiar va doriti?
la care juniorul mi-o serveste memorabil:
- asta era treaba ta sa hotarasti!

ana_a spune:

nu sunt deacord cu asta. Dar consider ca ai dreptate in felul tau.
Cartea cu pricina este foarte buna, atunci cand o intelegi. Groaza pe care ai experimentat-o este groaza ta, frica ta, nu si frica copilului.

Eu o am in biblioteca si am cumparat-o si citit-o cu feciorasul meu in momentul in care ne-am lovit de o astfel de problema. Stefan al meu merge la scoala si da, are parte de diverse incidente. Copilasii sunt rai. In general sunt agresivi si imprevizibili. Al meu, singur, a recunoscut ca are un copil nefericit la scoala care il necajeste. A identificat singur problema, in sensul ca, foarte bine, putea sa fie cuprins de frica sau mai mult, sa se victimizeze inutil. "Eu sunt de vina, eu nu sunt destul de mare sa-i fac fata, eu sunt mic, slab, etc..." Lor le trec foarte multe prin cap....

Cartea, in primul rand indeamna copilul - cu ajutorul bunicului sa anunte in secunda doi o invatatoare. Il indeamna sa spuna ce simte. Foarte multi copii accepta abuzul din frica. Frica nu este de loc sanatoasa!
In general, atunci cand ne este frica avem un amestec de sentimente gen disconfort, grija, anxietate, panica legata de ceva care sa intamplat candva si se poate intampla in viitor. Despre asta este vorba.
Interesant este ca noi oamenii putem oricand sa facem fata momentului prezent dar nu suntem in stare sa facem fata unei proiectii a mintii noastre inspre viitor, viitor care se poate sa nu se mai intample niciodata.

Poate nu stiu eu sa explic foarte bine, dar, frica, in general este independenta de orice pericol concret si imediat. Ea poate avea multe forme, tensiune, fobii...groaza...etc, dar daca stai sa te gandesti mai bine, se refera intodeauna la ceea ce s-ar putea intampla si nu la ceea ce ti se intampla in momentul de fata....despre asta este vorba in poveste.
Noi, din fericire (sau din pacate - pentru cei care nu inteleg) traim aici si acum, in prezent, nu in trecut sau in viitor. Mintea noastra din pacate nu face altceva decat sa alimenteze frici, proiectand in viitor experiente trecute care este posibil sa nu mai revina niciodata.

Despre asta vorbim in carte.

Uite, Stefan al meu a venit acasa ingrozit ca are o poezie de invatat si tremura de frica ca daca nu o invata doamna o sa-l duca la director. Mergand pe firul povestii am aflat ca un copil din clasa a ajuns la director si a venit de acolo plangand. Stefan nu a stiut nici de ce sa dus acolo, nici ce ia facut directorul...era infricosat doar de gandul, ideea ca poate ajunge si el acolo....(pentru ca doamna ii ameninta ca daca nu sunt cumintii ajung la director)
Cartea, la ajutat sa inteleaga ca conexiunea cu momentul prezent este foarte importanta. Noi, in realitate, ne aflam in camera lui, la birou, nu era nici un pericol. Frica lui era nejustificata. era o iluzie. Dupa ce a inteles, a reusit din 3 miscari sa invete o poezie de 4 strofe fara nici o frica. Nu mai am timp sa ma lungesc, si asa, cred ca am facut-o prea mult....

Probabil aberez. Este adevarat.
Realitatea este data de asteptarile celui care o observa!
Eu am patit-o de multe ori....

o zi frumoasa tuturor!
Sa auzim numai de bine!