Copil adoptat - cum se comporta la adolescenta?

asi spune:

Antibes1970 nu stiu daca cineva poate sa scrie un manual de bune practici in cresterea copilului adoptat , dar fiecare iti poate impartasi din experienta proprie.Fiecare adoptie este unica , la fel cum fiecare copil , adoptat sau biologic , reactioneaza diferit la o anumita experienta din viata.
Exista familii care au adoptat copii mari 7-8 ani si care au o viata minunata , familii care au adoptat copii mici si care au probleme ...nu cred ca se poate generaliza.
Intr-adevar un copil cu un trecut mai incarcat , indiferent de varsta ,are mai multe nevoi speciale.
Temerile tale sunt justificate dar pana la urma , cred eu, te vei lamuri si vei putea sa iei o decizie.



Ei sunt norocul meu : Razvan si Maria
Cand Dumnezeu iti inchide o usa , intotdeauna iti deschide o fereastra.

antibes1970 spune:

Numai faptul ca imi spui ca stii cazuri de copii de 7-8ani care sunt Ok, imi da aripi !
multumesc!

linasobolina spune:

Cu adolescentii nu eusor niciodata, insa copilul natural nu are ce sa faca, pe cine sa arunce vina, pe cand cel adoptat are ** raspunsuri ** la tot, nu e mama mea, de aceea...

Intamplarea si doar ea, a afacut ca anul trecut sa merg intr- o excursie unde era un preot care avea trei baieti si a infiat o fata, fata care acum maritata fiind trece pe langa el si nu il saluta, de parca adoptia i- ar fi facut cel mai mare rau,
si mai era o familie care luase o fetita de bebelusa si la 16 ani a plecat,
a lasat scoala si familie, a plecat la naturala alcoolica si
apoi s- a maritat la tara are si ea un copil face naveta si munceste pe 300 de lei doar ca sa nu stea acasa cu copilul si soacra....

Acum ce sa zic , fiecare cu norocul lui si felul lui de a fi.

Ioana stia ca e adoptata, era mare ,
isi cunostea si naturaliii,
daca e sa nu judece, nu judeca si
daca are unde sa plece, pleca si naturalul si adoptatul,
ca asa e la hormoniada

Sa dea Dumnezeu sa ajungi acolo si sigur te descurci

Anca Wish spune:

E doar vorba de cum il cresti, de ce educatie ii dai, de ce valori ii transmiti.

Sa te gandesti la ce o sa fie peste 15 ani, e un consum nervos inutil.
Crede-ma, ca vei gasi solutii pentru raceli/ gripe /bolile copilariei si ”bolile” adolescentei.

Numai bine!

Manuelita spune:

Cred ca treaba cu disponibilitatea adoptiei internationale abia dupa ce timp de 2 ani s-a incercat adoptia domestica nu este pentru " a scapa de copiii cu probleme". Adoptia incearca sa re-creeze pe cat posibil mediul "natural" al copilului, pastrarea pe cat posibil a radacinilor lui, ceea ce presupune si pastrarea lui in cultura, religia, tara in care destinul a facut sa se nasca, cu bune si rele (asa cum reintegrarea in familia biologica chiar daca aceasta nu e alfabetizata de exemplu si nu are apa calda curenta este considerata superioara adoptiei de catre o familie care ar avea toate conditiile materiale - eu inca nu m-am hotarat daca sunt de acord cu asta, pe zi ce trece si inteleg (inteleg cu sentimentele pentru ca cu ratiunea mi se pare foarte greu de patruns fenomenul adoptiei) incep sa fiu de acord cu incercarea de reintegrare pe cat posibil, chiar si exemplul de mai sus).

Legat de copilul adoptat la adolescenta, nu pot vorbi inca din proprie experienta si desi inteleg nevoia ta de "povesti reale", de exemple pozitive care sa contrabalanseze toate stirile cu copilul adoptat care a dat in cap si a furat pensia bietei mame care "l-a salvat" adoptandu-l, cred ca nu sunt prea relevante. Exista pe net in lb engleza (si eu am mai citit si in germana) foarte multe articole cu ceva statistici in acest sens, mie desi nu imi plac (de subiectiva si ignoranta ce sunt, ca motive concrete nu am:)) americanii, mi se par cei mai avansati in studiul stiintific al fenomenului adoptie).
Din ce am citit eu de-a lungul timpului, nu se prea trag concluzii generalizatoare. Varsta la adoptie este un factor care influenteaza dezvoltarea ulterioara, insa mai importanti par sa fie
- personalitatea copilui
- experientele de viata inainte de adoptie: concret, de cate ori a fost mutata/schimbat persoana primara de ingrijire (mama, asistenta maternala, ingrijitoare in centru, etc), daca schimbarile acelea au fost lente si au permis tranzitie lina si cat mai putin traumatizanta, comportamentul persoanelor care au avut grija de copil, imaginea de sine a copilului, increderea in fortele proprii (exista si la copiii foarte mici:)
- cum a fost "organizata" tranzitia in familia adoptiva, calitatea suportului pe care l-a avut copilul in tranzitia spre familia adoptiva
- cum au "prelucrat"parintii adoptivi si copilul tema adoptiei inainte de intrarea in adolescenta.

Daca as face din nou o adoptie, si nu as fi (si eu chiar nu as fi :) ) genul care sa doreasca pentru mine insami bebelus doar pentru ca sa trec prin toate etapele de a fi mama, si m-ar interesa doar probabilitatea ca evolutia psiho-sociala a copilului sa fie una buna, m-ar interesa: cat timp a petrecut impreuna cu mama, cat a stat in maternitate sau alte institutii impersonale de ingrijire a copilului, cate mutari a suferit de-a lungul vietii (tot intr-o sursa americana scria ca pentru fiecare mutare din viata copilui trebuiesc socotite in medie 3 luni pierdute din evolutia emotionala&cognitiva), ce fel de persoana este asistenta maternala si ce stil de "a fi parinte" are.
Dar, daca as fi in situatia de a adopta a doua oara, as stii ca defapt, cu toate alegerile noastre rationale, cu toate cate le citim, cu toate scenariile pe care ni le facem, tot soarta, Dumnezeu, Budha, cum vreti sa ii ziceti stabileste ce rezulta din aceasta experienta, as stii ca un copil nu e o masina/casa pe care le poti alege dupa un checklist, as stii ca faptul ca mi se da ocazia sa iubesc atat de profund si unic o fiinta si daca am noroc sa si primesc ceva inapoi, incat nu cred ca merita sa mai planifici in detaliu criteriile de selectie.
iar am scris o tona in loc de 2 randuri cat aveam de gand, scuze.

marumiha spune:

Aceste lucruri s-au intimplat cu multi ani in urma ,acum este cu totul diferita monitorizarea copiilor adoptati si plecati din tara.
Si nu cred ca mai exista vreun caz de copil adoptat si disparut ,in ultimii ani.

nadaflorilor spune:

nu mai exista pentru ca adoptiile internationale au fost sistate de ceva ani, dar daca nu ar exista suspiciunea ca se poate intampla din nou nu s-ar face aceasta diferentiere intre parintii adoptivi stabiliti in Romania si cei din afara R, ar trebui sa exista conditii si sanse egale

ps. cu unele aranjamente se puteau face adoptii si pana acum (ma refer la parintii adoptivi stabiliti in afara, am o prietena care a cochetat cativa ani cu ideea, la randul ei cunostea o asistenta sociala care ii promitea rezolvarea, tot ce avea de facut era sa isi stabileasca din domiciliul in romania (avea unde, casa proprietate personala) sa se angajeze (fictiv) la o firma oarecare (deja gasise la cine si unde), ea isi vedea de viata din tara cealalta pana se faceau formalitatile: evaluari, atestari etc. de venit putea oricand sa vina daca era vorba sa fie verificata (cel putin asa era incurajata sa creada ..ca nu e o problema, ar fi trebui sa intrerupa serviciul 1 an in momentul in care avea copilul deja de luat acasa...dupa un an cica il putea scoate din tara fara nicio problema..asa imi spunea ea ca e planul, daca cei care o incurajau o tromboneau nu stiu

marumiha spune:

nadaflorilor
M-ai facut sa rid ,pai acest tip de adoptie am facut-o si eu ,nu este nimic ilegal ,legea veche permitea asa ceva cetatenilor romani cu domiciliu in alta parte.Problema cea mai mare a fost ca a trebuit sa nu merg la serviciu un an de zile si statul acasa (fara sa fi platita)are un cost destul de mare.
Eu tin legatura si acum cu autoritatile si ei stiu absolut totul despre copilul meu.

antibes1970 spune:

buna seara !

offf , nici nu stiu ce sa zic !
va multumesc la toate pentru raspunsuri si incurajari !
si pentru ca sunteti niste dragute , ca v-ati gasit timp sa imi scrieti !
imi dau seama ca nici un parinte cu copil mare nu vine sa ne spuna ce si cum ! sa stim si noi , povesti reale , cazuri , ce se intampla cu adevarat !

carmencat spune:

Ce se intampla cu adevarat in ce sens? Crezi ca ar ascunde cineva ceva?
Fiecare familie este unica, fiecare copil este unic, fiecare relatie intre soti/familie/copil e unica. Nu prea poti sa generalizezi si sa tragi concluzii.
Daca vrei sa adopti, adopti si cu Dumnezeu inainte.

Spuneai ca ai citit topicul "Desfierea". Eu stiu o familie cu copil natural care trece prin aceleasi probleme. E mai greu, e mai usor pentru ca e copilul nascut de tine si face asa ceva?

De asta spun, desi imi pare extrem de rau de ceea ce traieste Linasobolina, extrem, extrem de rau, nu am cuvinte sa spun cat de rau, pentru mine nu a contat in momentul in care am decis ca vreau sa am un copil, nu sa fiu musai gravida.

Intamplarea a facut sa vina la noi fetita noastra la o varsta foarte frageda. Efectiv intamplarea, pentru ca desi initial am visat sa avem un bb mic, ulterior am zis ca va fi sa fie asa cum o vrea Doamne-Doamne si bebele nostru, indiferent de varsta lui si de sexul lui si de etnia lui, va ajunge la noi. Si a ajuns. Si e minunata. Si e a noastra cu totul si cu totul, atat de a noastra, suflet din sufletul nostru ca nu imi pot imagina sa fi fost altfel.

Da, uneori mi se strange un pic inima cand ma gandesc ca ii vom spune ca e adoptata, nu pentru mine, ci pentru ea, sa nu se simta fara radacini, mi se rupe sufletul ca s-ar putea simti chiar si o fractiune de secunda abandonata, ca ar putea suferi chiar si o miime de secunda.
Pentru asta ne pregatim, ne spunem zilnic cat de mult ne iubim si ne pupacim si ne gadilim si ne jucam. Stie deja, la 2 ani si 10 luni cat este de frumoasa, cat este de iubita, stie ca ziua ei e in august, dar ca a venit la noi adusa de mos Craciun. Asa ca serbam doua zile de nastere, a ei cand s-a nascut si iarasi a ei cand a venit a noi, cealalta nastere, cea din suflet.
Recent am vazut toti trei Veronica si a spus mami, vleau sa vina si la mine zana cea buna sa imi aduca o tlaistuta... si eu sunt cuminte si buna ca Velonica. I-am spus, mami, sigur ca esti cuminte si buna si minunata si sa stii ca la tine a venit deja zana cea buna. A colaborat cu mos Craciun si te-a adus la noi, sa fii fetita noastra si noi sa fim mami si tati ai tai. Si s-a facut ghem la mine in brate si a zis te iubesc mami! si pe tati! si pe otto si pe zala (astia sunt cainii) si a fugit la joaca. Mami hai afala sa jucam folbal!

Garantii nu are cum sa iti dea nimeni, fiecare isi traieste viata lui, experientele lui.
Tu stii ce vrei, cata disponibilitate are sufletul tau, cata iubire sa nasca in acest fel si sa ai un copil.
Ce vine dupa aceea... nu stim. Dar putem gandi frumos, putem sa proiectam in viitor gandurile noastre bune, speranta noastra, bucuria si fericirea, nu temerile.
Daca vor fi sa fie si probleme, vei vedea atunci cand vor fi cum le vei face fata, cum le vei rezolva.
Pana atunci, daca ai decis sa mergi pe drumul asta, nu iti umbri singura bucuria.


Nu te ingrijora de ceea ce gandesc oamenii, nu li se intampla prea des.