Copil adoptat - cum se comporta la adolescenta?

Buna fetelor ,
Noi suntem in curs de acreditare , si normal ca citesc tot felul de forumuri despre adoptii.
Ca o concluzie a celor citite pana acum, cat sunt mici,copiii adoptati se comporta oarecum normal.
La adolescenta incep crizele de identitate.Uneori fuga de acasa , violenta etc.
Ma ia si frica.
Voi ce experiente aveti?
Exista printre voi familii care au adoptat si care au acum copii mari si care se comporta "fara probleme"?
Multumesc anticipat pt incurajari

emilia.m spune:

Eu zic sa nu iti faci probleme din cauza asta.
Eu am fost o adolescenta cu crize de personalitate, nervi si depresii, am fost tentata sa fug de-acasa din cauza ca parintii mi se pareau prea severi, am trecut prin crizele tipice adolescentei si le-a fost greu alor mei cu mine cu toate ca n-am fost adoptata.
Nu cred ca adoptia are vreo legatura cu crizele adolescentine.
Furtuni hormonale, tristeti si bucurii, nervi si emotii poti avea indiferent daca esti adoptat sau nu.

---

Copiii sunt mainile cu care ne prindem de rai.

PCOS, Tiroidita Autoimuna Hashimoto

nadaflorilor spune:

eu am o verisoara care a fost infiata de la nastere, a fost un copil normal (nu doar oarecum), foarte frumos si inteligent, plin de viata si voiosie...si al varsta crizei de identitate a fost ...la fel, nu a fugit de acasa, nu si-a batut parintii, nu a furat televizorul familiei sa-l vanda in talcioc, acum este o tanara ca oricare alta, absolventa a doua facultati, muncitoare, cuminte, frumoasa si devreme acasa)

nu stiu cat de folos iti pot fi toate povestile, nu cred ca se poate trage o linie si spune: uite asta o sa patesti daca infiezi un copil, asa cum atatia parinti chinuiti si chiar ucisi de proprii copii nu au stiut ce li se va intampla peste x ani


ps. nu te supara, eu daca asa avea indoieli nu as face pasul, e pacat fata de copil si fata de alta familie care poate ar fi mai motivata sa infieze un copil

dacris77 spune:

mi se pare cea mai buna intrebare vizavi de adoptie. cam si eu am fost un adolescent rebel intr-o oarecare masura si le-a fost greu alor mei, desi neadoptata fiind. in cursurile despre adoptie spune ca "trebuie sa te tii bine de ramura in caz de furtuna". eu nu prea cred ca ar fi o problema majora daca este adoptat. cred ca piatra de temelie este sa ii spui adevarul de mic pe care sa va bazati in momentele specifice crizei adolescentine, sa se obisnuiasca cu ideea de mic intr-un sens pozitiv. Poate sa zica "si asa tu nu esti mama mea adv., nu ai dreptul sa imi impui ceva!" iar tu sa nu il bagi in seama si mergi mai departe in educatia lui. oricum ma preocupa acest subiect, astept si alte pareri!

dacris77 spune:

cred ca conteaza enorm de la ce varsta il adopti. spre ex, este un subiect aici pe forum "desfierea" cu un copil ce a fost adoptat la varsta de 9 ani si are niste manifestari...foarte ciudate. vreau sa vad povesti reale cu copii adoptati ce au ajuns la maturitate. apropo, la curs am avut un coleg care era chiar el insusi adoptat, vroia sa adopte si el la randul lui. era ok., spunea ca a aflat la varsta de 17 ani si a fost un soc ptr el, a suferit mult dar apoi a inteles si ii iubeste pe parintii lui adoptivi iar pe cei naturali nu prea, fusese doar curios sa ii cunoasca. eu merg pe ideea adevarului spus de mic copil si sa fie infiat pana la varsta de 5-6 ani cand inca il mai poti influenta pe drumul cel bun.

antibes1970 spune:

Multumesc pentru raspunsuri !
Pai da, recunosc ca si topicul "desfierea" m-a pus pe ganduri , cu fetita aceea infiata la 9 ani si care acum are si ea la randul ei probleme sa fie mama!
Eu stau in Franta si citesc si forumuri pe aici , despre infiere , pentru ca vreau sa fiu pregatita pentru tot .
Povestile imi pot fi de folos , pentru ca daca macar 1% din copiii adoptati nu isi reneaga apoi parintii adoptivi , tot sunt multumita si optimista , deci am o sansa
Da , am nevoie de povesti reale ....
Stiu ca nu se poate trage o linie , nu e bine niciodata sa generalizezi.
( si ma refer la absolut orice domeniu din viata)
Nu am indoieli , ci imi pun niste intrebari de bun simt cred , ca sa stiu la ce sa ma astept .

dacris77 spune:

"daca macar 1 % nu isi reneaga parintii adoptivi" este un procent mult prea mic...Am mai auzit de un caz aici pe net in care o femeie a fost adoptata si spunea ca isi iubeste f mult parintii adoptivi ptr ca ei au fost absolut sinceri cu ea de mica si i-au explicat cu frumosul situatia prin care a trecut ea, au lasat-o sa isi cunoasca parintii naturali, nu i-au pus nicio piedica. vorbea f frumos despre ei si era o femeie impacata, senina. un alt caz era despre o adolescenta care isi cauta parintii naturali pe net, avea sentimente contradictorii ptr parinti adoptivi, spunea ca ei sunt rezervati in a-i explica cine sunt parintii ei naturali, era macinata de acest gand si ii cauta cu disperare (era curioasa si e normal, parintii ei adoptivi trebuiau sa fie sinceri cu ea si s-o sustina in suferinta ei, parerea mea). stau si eu si ma intreb daca as sti cine e mama ei, i-as spune? cum as proceda? femeia din primul caz de mai sus dadea sfaturi la parintii adoptivi si spunea ca sa ii spunem adevarul, fara restrictii si ne va iubi copiii ptr asta.

antibes1970 spune:

Noi stam in strainatate si noua lege spune ca romanii din afara au acuma voie sa infieze , insa doar copii declarati adoptabili si pentru care timp de doi ani de la data declararii adoptabilitatii , nu a fost gasita o familie adoptatoare in Romania
Deci copilul din start va fi maricel , min vreo 3 anisori , deci va intelege ca e adoptat .
Plus ca sunt multe familii din Ro care vor sa adopte, deci eu cred ca e de stat la coada ...
Copilul , asa cred eu , va avea un bagaj emotional si afectiv , pentru asta vreau sa ma pregatesc mental.

Am nevoie de marturii , daca se poate , de la familii care au infiat copii mai mari si care acum sunt adolescenti. Cum au trecut prin asta ?
A fost usor? A fost greu ? a fost pur si simplu "normal"? Cum au demarat , ce greseli sunt de evitat , ce sfaturi pot sa dea ...
multumesc anticipat

marumiha spune:

Asta mi se pare o adevarata discriminare ,poate cineva ma poate face sa inteleg de ce oamenii cu domiciliu in strainatate sint considerati inferiori celor din tara ,cum de sa ajuns la concluzia asta ca traind afara nu sintem sau nu putem sa fim parinti la fel de buni ca cei care traiesc in Ro.
Se spune ca se face absolut totul pt.binele copilului si in acelasi timp se fac discriminari.
Scuza-ma ca nu raspund la intrebarea pusa de tine antibes1970, copilul meu este inca prea mic si sincera sa fiu imi pun si eu multe intrebari ca orice parinte insa la acest aspect cu fuga de acasa ,schimbarile si crizele pe care multi adolescenti din ziua de azi le intimpina, sint problemele societatilor in care traim, indiferent daca copilul este adoptat sau nu.
Cred ca daca unui copil sau adolescent ii ascunzi ceva se ambitioneaza si incearca sa caute raspunsul singur.Si azi cu toate mijloacele pe care le avem la dispozitie nu este nici chiar asa de greu.Asa ca sinceritatea si increderea mi se par f.importante.
Pina la urma nu ne apartine nimeni ,ne nastem singuri ,suferim singuri si murim singuri inconjurati de cei dragi noua.


Poze

nadaflorilor spune:

nu sunt considerati inferiori, sunt considerati un risc, copii scosi din tara ies cu totul din sistem si li se poate intampla orice, de exemplu sunt traficati (au fost cazuri cand incercand sa dea urma copiilor infiati si scosi din tara nu li s-a mai dat de urma) ... e discriminatoriu si pentru copii, adica daca nu au fost doriti de o familie din tara ii dam ...sa scapam de ei

ar trebui s existe acelasi conditii de adoptie pentru toti iar autoritatile implicate sa se organizeze, puna in legatura cu omologii lor din alte tari ca lucrurile sa mearga bine

antibes1970 spune:

Eu cand spuneam de crize de adolescenta ,nu ma refeream la cele normale , pe care mai toti le au, ci la cele specifice unui copil adoptat.
Chiar zilele trecute vorbeam cu un francez care a adoptat acum vreo 12 ani un baietel din Craiova , baiatul a ajuns in Franta cand avea 4 ani.
Abia acum are crize , ceva de speriat , saracul om nu mai stie ce sa faca. Fuga de acasa ,dat afara din scoala, spart tot ce se poate in casa ,arest de politie , trafic, dat cu capul de pereti ( la propriu) si toate astea racnind ca este un nimeni ,ca vrea sa moara, ca ei nu sunt parintii lui si tot felul de lucruri pe care din respect pentru domnul acela , nu le zic.
Psihologii l-au sfatuit sa il dea la un fel de pensiune in alternanta, la tara , in aer curat si fara influente nefaste, face un fel de scoala la distanta, pana se mai calmeaza.

Adolescentul in cauza ( cred ca si influentat de colegi, de mediu) , se desconsidera enorm ,isi desconsidera originea , de desconsidera pe sine...
Am discutat si cu alti adulti , de origine africana , care au fost adoptati de francezi ( aici e ceva obisnuit , mai ales din Ethiopia )si au avut acelasi parcurs plin de violenta , de renegare. Abia acum,mari , pe la 25 de ani , s-au calmat .Regreta nespus ca si-au facut parintii adoptivi sa sufere atat, insa nu mai pot da timpul inapoi.


De asta intreb, oameni buni , aveti copii mari , de 13-17 ani , adoptati, cum se comporta ei? Vreau sa aud povesti frumoase .

Despre discriminarea romanilor din afara , asta asa e !
Eu cred ca vor sa ne dea copii care nu au fost luati de familiile din Romania , deci copii cu oarecare probleme .
Se si spune in comunicatul lor , ca vor astfel sa dea sansa copiilor din medii nefavorizate , sa fie si ei adoptati .
Ma rog la D-zeu sa avem si noi noroc , eu si sotul meu , sa gasim un copil normal .

Daca va uitati pe situl organizatiei pt adoptii din Rep Moldova , vecinii Romaniei , ei sunt si mai "smecheri" la capitolul asta : dau spre adoptie internationala doar copiii cu handicap.
Cei normali doar la intern .

Sper sa fie bine, cu d-zeu inainte!