Mama, numai mama

alinuk spune:

din discutiile de pana acum
trag o concluzie

oricat de rau ne-ar parea si de tristi am fi pentru suferintele parintilor nostri, oricat ne-am dori sa-i facem fericiti - nu putem face noi asta! Pur si simplu nu tine de noi, nu avem parghiile necesare la indemana.

La baza nemultumirilor se afla un intreg complex de evenimente, mentalitati, de expriente mai vechi sau mai noi..
Satisfacerea uneia dintre nemulumiri - cum este revenirea in tara de ex - nu rezolva problema de fond.

Ce putem face este ....
... sa ni-i asumam asa cum sunt,
..sa ii acceptam
..sa nu-i judecam aspru,
...sa ii iubim si sa le marturisim atat iubirea cat si parerea de rau pentru ca nu aleg sa se bucure alaturi de noi de implinirile si alegerile noastre,
...sa nu ne simtim vinovati pentru nefericirea lor
...sa ne rugam pentru ei, pentru noi si pentru copiii nostri
si poate cel mai important... sa ne straduim a nu duce mai departe tarele acestea


zile cu soare si bucurii va doresc!





Alinuk
si ostrogotzii din dotare: Andu mik (3 ani) si Teo voinik (5 ani)

www.desprecopii.com/info-id-8903.htm" target="_blank">Lumina Sfanta pentru copii



............................................................................
Nimic nu-i intamplator!
............................................................................

kariguld spune:

este in natura umana, e legea fireasca a lucrurilor. copilul trebuie la un momendat sa zboare din cuib. sa-si construiasca propria viata. unde, cum si cand e strict problema fiecaruia.

exact acest aspect nu-l inteleg parintii. multi, chiar prea multi traiesc cu impresia ca {} copilul va ramane cu ei sau foarte aproape de ei. plecarea copilului ( a se citi adultului) din casa, le da impresia de inutilitate. munca lor de parinte e un capitol incheiat. iar ei se trezec brusc fara obiectul muncii si cauta prin diverse metode sa ramana agatati de obiectul muncii. nu stiu sa faca altceva, sau nu vor, lumea lor sigura de pana atunci se prabuseste.

pe undeva mi se pare egoism din partea unui parinte, deja trecut prin viata si se presupune cu foarte multa experienta, sa-i spuna tot mereu copilului sau acuma adult "ai plecat si m-ai lasat, la mine nu te gandesti!"
michelle spunea foarte bine, noi nu-i putem face fericiti pe parintii nostrii daca ei singuri nu vor sa fie asa.

ai mei au emigrat dupa 70 de ani. au o gasca cu care se intalnesc saptamanal la cafele, prajituri si barfe mondene. sunt implicati in diferite activitati in satul in care traiesc, ajuta cand si cand altora care nu mai pot iesi din casa.

bird70 spune:

Eu cred ca la baza nemultumirilor se afla depresia. Cred ca majoritatea romanilor peste 50 de ani sufera de depresie clinica. O influenta are si traditia, faptul ca e de asteptat sa te vaicaresti si sa te plangi, sa fi nemultumit. Asta este felul in care din generatie in generatie, batranii atrag atentia. Cu cat se vaicaresc mai tare, cu cat mai mare drama, cu atat primesc mai multa atentie si concesii de la copiii lor. Peste noapte rolurile se inverseaza, parintii se poarta ca niste copii rasfatati si prost crescuti, iar copiii in niste parinti care nu fac fata la comportamentul copiilor. Toata lumea e frustrata si nefericita si reprosurile zboara in toate directiile.

Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health Organisation
I'm not insane, my mother had me tested! Dr.Sheldon Cooper

Alizee spune:

Corect.

Santajul emotional face parte, deasemeni, din bagajul parintilor ajunsi la varsta a III a.

Intr-adevar, se inverseaza rolurile si nu este deloc corect fata de copiii ajunsi la maturitate, ei insisi, avand propriii copii. Cu alte cuvinte, noi adultii avem doua randuri de copii : ai nostri si parintii varstnici. Este un cerc vicios, mare consumator de timp si nervi.

Nu este obligatia noastra sa ii facem fericiti pe parintii nostri si nici nu avem cum. Capacitatea de a fi fericit sau multumit de/cu tine insuti se afla in fiecare, nu in afara fiecaruia.





allinta

A fi fericit nu inseamna ca totul este perfect.
Inseamna ca te-ai hotarat sa privesti dincolo de imperfectiuni.

ellej spune:

Noi am avut cateva tentative de a pleca din tara, insa pana la urma nu ne-am putut decide si am ramas. In februarie mama a fost diagnosticata cu cancer ovarian, metastaze si a murit in exact o luna. A fost foarte greu pentru toti, pentru tata cel mai mult ca a ramas singur.

Ai mei niciodata n-au spus "nu plecati", dar ma intreb daca as fi locuit in alta tara oare nu mi-ar fi reprosat acum faptul ca n-am fost langa ei? Nu stiu, il vad pe tata ca are tot felul de nemultumiri dar sunt sigura ca nici pe departe atatea cate ar avea daca n-as fi aici sa-l ajut.

Pana la urma totul se reduce la clasicul pahar cu apa (sau lingura cu apa, in cazul meu). Si una e sa ti-l dea copilul tau si alta un strain. Am fost la spital zi de zi timp de o luna si am vazut cum era din rau in mai rau (si ea era constienta de asta). Tot ce puteam face era sa ne uitam la perfuzii, sa mai vorbim cu ea, pana cand n-a mai putut vorbi, sa dam bani asistentelor sa-i schimbe una si alta.
Langa patul ei era o batrana lasata ca pe un sac de niste "rude", daca se poate spune asa. Asistentele veneau mai de mila mai de sila, le mai chemam si noi la ea. A murit in aceeasi zi cu mama, doar ca nimanui nu i-a pasat de ea. Cred ca doar eu si tata ne aducem aminte si de ea pentru ca timp de o luna cat am fost acolo o "adoptasem" oarecum.

Decizia noastra de a ramane in tara a fost luata inainte de a se intampla toate astea, dar acum ma consolez cu gandul ca macar am fost langa ei. Imi reprosez ca n-am luat-o din spital, desi in fiecare zi ne cerea asta, dar speranta moare ultima, nu?

Nu spun ca ar trebui sa ramanem toti in Romania ca sa avem grija de parinti si nici nu vreau sa fiu o povara pentru copilul meu. Dar cred ca pe masura ce parintii se apropie de "finish" le este frica si ne agata cumva de noi, copii lor, asteapta sa luam noi deciziile in locul lor, sa fim noi parintii. E egoist, stiu, dar oare noi vom proceda altfel pe ultima suta de metri?

bird70 spune:

Dar de ce batranii din alte tari nu procedeaza la fel? De ce aici batranii de 80+ ani sunt mandri ca traiesc singuri si independenti, se bucura de copiii si nepotii lor, sunt o placere sa stai de vorba cu ei? Ei de ce nu se vaicaresc constant? De ce nu li se darama lumea cand le pleaca copilul din oras/tara? Ce de sunt asa senini si multumiti?

Eu stiu sigur ca nu am sa apelez la santaj emotional si am sa fiu fericita daca copiii mei vor fi fericiti indiferent unde aleg sa traiasca. Si cu cat am sa reusesc sa traiesc independenta si fara ajutorul lor, cu atat mai mandra si fericita voi fi. Vreau sa vina la mine cu drag nu cu inima indoita.

Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health Organisation
I'm not insane, my mother had me tested! Dr.Sheldon Cooper

realme spune:

Eu nu ii judec si nu sunt suparata pe ei deloc. Pur si simplu as dori sa se bucure de viata. Sa nu se mai autocompatimeasca tot timpul, ca-s batrani, ca nu mai pot face una, alta.

Intr-un fel, sa profite de noi. Pot sa mearga in excursii, pot sa vina sa stea ori la mine ori la sora mea cat vor. Aici, nu ar fi problema singuratatii, caci sunt multi romani cu parinti cu care ne vizitam, exista club romanesc, numai sa isi doreasca....
Noi suntem dispuse sa le cumparam aici o casa/ap in care sa stea cat vor ei, poate peste iarna si apoi vara sa se intoarca in Ro.

Ma simt atat de neputincioasa....si acum ei sunt inca in putere. Ce va fi insa peste ani cand vor fi si mai dependenti de noi, si mai sensibili, si mai greu de adaptat....

alinuk spune:

daca intrebarea nu e retorica...
un posibil raspuns se afla in postarea lui Deceneus de la pg anterioara (2)




Alinuk
si ostrogotzii din dotare: Andu mik (3 ani) si Teo voinik (5 ani)

www.desprecopii.com/info-id-8903.htm" target="_blank">Lumina Sfanta pentru copii



............................................................................
Nimic nu-i intamplator!
............................................................................

ralcat spune:

Bine punctat Bird70 cu "Vreau sa vina la mine cu drag nu cu inima indoita.".
Si as mai completa, vreau sa vina /sa ma sune/sa tinem legatura de dor si drag nu din obligatie (intrand aici si acea obligatie morala care vine ca rezultat al santajului sentimental).
Si cum am multe lectii invatate de la socrela cu ce sa nu fac cand mi-o creste baiatul si l-o pocni dragostea, asa am si de la mama cu ce sa fac cand o vrea baiatul sa-si ia zborul.



Eu

ladyJ spune:

Deceneus, ai dreptate. Asta e un aspect important al problemei.
Celalalt aspect ar fi nemultumirea personala a parintelui, o nemultumire care porneste din alt loc. Sunt multe mame care fac sacrificii inutile si sustin ca le fac pentru copiii lor, ca mai tarziu sa reproseze de fiecare data cand lucrurile nu sunt asa cum si-ar dori ele.

Pana la urma viata este un sir de intamplari la care omul are libertatea de a reactiona. Ne putem alege atitudinea ,asta e cea mai mare libertate pe care o avem si nu ne-o poate lua nimeni. Si e importanta pentru declanseaza adaptabilitatea, viata e un sir de adaptari pe care le facem.
Fetele au dreptate si ele, persoana se poate ajuta singura,un ajutor din exterior nu va indrepta lucrurile, pentru ca nu poti impune tu altcuiva ce atitudine sa adopte si ce sa simta, asta e un efort personal.

Cred ca e important sa retinem ca atitudinea noastra in fata situatiilor diverse(care nu au legatura numai cu noi) ne afecteaza atat pe noi cat si pe copiii nostri. De exemplu, un copil pleaca din tara. Parintele, in timp, moare.
Daca parintele a avut o atitudine sanatoasa de adaptare la situatia asta noua,plecarea copilului, atunci isi va fi incurajat copilul pe noul sau drum, se va fi bucurat de bucuriile lui,samd. Dupa moartea parintelui, copilul nu va simti stari constante de vinovatie ca ´´a plecat si si-a parasit parintele bolnav si batran´´, asa cum simte daca parintele, inainte sa moara, ii reproseaza permanent ca l-a parasit si ca nu-i mai pasa.