Mama, numai mama

Sunt un caz clasic, o poveste pe care o auzi mereu, mai ales aici pe forum.
Si eu si sora mea suntem plecate de mult din tara. Acolo ne-au ramas parintii. Mergem in fiecare an in Romania, ii aducem in fiecare an la noi, pret de cateva luni, vorbesc cu mama aproape zilnic le telefon. Suntem bune prietene, vorbim mult, radem, mama e inca tanara- zic eu.

Si totusi, din ce in ce mai des imi reproseaza ca am plecat din tara, ca au ramas singuri, ca atunci cand nu o sa mai fie in putere nu vrea sa vina sa stea la noi, sa moara in alte tari.
Pe masura ce trece vremea, pare mai deprimata. Singurul lucru care ar bucura-o ar fi sa ne intoarcem, cel putin una din noi, acasa.

Eu nu concep sa ma mai intorc, cel putin nu inca. Suntem de multi ani plecati, avem o viata aici, job, casa, copii la scoala, prieteni. O oarecare multumire, liniste sufleteasca. Si singurul lucru care ma sperie este tristetea parintilor, faptul ca nu ii am langa mine, ca nu vor sa stea cu noi.

Nu stiu cum sa o abordez pe mama, fara sa o supar (caci a devenit si foarte sensibila cu vremea). Ma necajeste tare mult cand imi reproseaza ca ne-a lasat sa plecam din tara. Se gandeste numai din perspectiva ei, si crede ca ce mare lucru ar fi daca noi ne intoarcem acasa. Traieste numai prin noi.

As vrea sa o vad ca traieste mai mult pentru ea, ca isi implineste visele ei, sa calatoreasca, sa se odihneasca. Banii, nu sunt o problema. Insa ea, doar ne vrea acasa.

Voi cum ati discuta? Ce ma sfatuiti?

alinuk spune:

Mama sta vis a vis de mine si tot imi mai reproseaza uneori ca o neglijez

Chiar daca poate parea egoista atitudinea pe care o am, prioritatea mea sunt copiii... Desi ii iubesc infinit nu le voi pune niciodata povara aceasta pe umeri, a faptului ca 'traiesc prin ei'.
Iar la nivel de teorie (incerc sa ma pregatesc pentru asta) nu ii cresc cu gandul ca sa-mi aduca un pahar de apa la nevoie.


In cazul vostru, nu cred ca daca vreuna dintre voi se va intoarce acasa, mama ta isi va schimba predispozitia spre deprimare...
Va exista alt motiv pe seama caruia sa puna aceasta stare.


..parerea mea

E clar ca nu ii e usor, ca e un lucru pe care il accepta greu, dar nu e drept sa va faca pe voi sa va simtiti vinovate pt starea ei.
Nu e drept.





Alinuk
si ostrogotzii din dotare: Andu mik (3 ani) si Teo voinik (5 ani)

www.desprecopii.com/info-id-8903.htm" target="_blank">Lumina Sfanta pentru copii



............................................................................
Nimic nu-i intamplator!
............................................................................

andacos spune:

Si tata sufera cumplit ca noi fetele nu suntem acolo(l-am lasat -dupa spusele lui,cu nurorile)si desi se bucura de succesele noastre...are totusi retzinerea asta ca nu suntem acolo!

Eu cred pina la urma ca e ceva firesc,si cred ca si mie cind imi va veni rindul,si va pleca de linga mine sufletzelul meu,tot la fel de trista as fi,chiar daca stiu ca e in mersul firesc al lucrurilor!

Nu cred ca tzine(neaparat) de deprimare,depresia starea asta...sunt doar dorintze neindeplinite si cred eu ca vin odata cu inaintarea in virsta.

Dana



www.dropshots.com/andacos#" target="_blank">handarbeit

pisi-pis spune:

Eu cred ca voi faceti mult mai mult decat fac majoritatea emigrantilor, mai ales ca mama ta e tanara. In conversatiile zilnice eu zic sa o pregatesti pentru faptul ca nu va mai intoarceti, asa, voalat, nu neaparat discutie directa. Incet incet se va obisnui. Aveti totusi noroc ca e tanara si are timp sa se obisnuiasca. Eventual poti sa profiti de momente in care e ea suparata de ceva si sa ii atragi atentia ca "la voi" rar s-ar intampla asa ceva. Atrage-i atentia ce prieteni buni au copii vostri, ce job bun aveti voi. Nu o lasa sa-si faca iluzii desarte cum ca va veti intoarce.

Mami de Laura (14.06.2010) si Mitza Fetitza

PRAG spune:

Asa e situatia si la noi... Simt ca nu ma va ierta niciodata ca am plecat... Noi am venit aici la studii, cu promisiunea ca dupa 4 ani ne vom intoarce. Dar eram la virsta la care incepe sa nu iti mai placa provizoratul, asa ca am dorit o masina, o casa, un job stabil. Apoi au venit copiii... Pentru noi au fost toate mari realizari, dar de fiecare data m-a durut sufletul, pentru ca ea nu s-a bucurat... Pentru ea, fiecare noua realizare a noastra insemna inca un lucru care sa ne tina aici. Cind am inceput sa ne permitem vacante, la fel, nu se bucura... ar fi vrut sa petrecem timpul ala in Romania.

Acum, dupa 12 ani, pare sa se fi obisnuit cu gindul, dar nu exista sarbatoare, sa nu imi spuna - din pacate pe un ton de repros - cit de mult ar vrea sa fim acolo, ce i-ar place sa ne aiba si pe noi la masa...

Socrii mei nu sunt asa... Au si ei defectele lor, dar in privinta asta sunt asa de OK, se bucura ca baiatul lor are o viata frumoasa si buna, ca e fericit. Eu la fiecare noua veste buna pe care le-o dau alor mei, am sufletul strins.

De intors nu ne vom intoarce insa, viata noastra e acum aici... Ma doare insa ca nu ma lasa sa ma bucur in totalitate de nimic... si ca trebuie sa vorbesc despre ea asa...

ralcat spune:

Mama e cu mine si tot nefericita e. Nu poate insira margaritare cu vanzatoarea de la magazinul din colt ca ... n-a invatat vanzatoarea romana .
Si desi vede ca viata aici nu se compara cu cea pe care o aveam ... nu are nici cea mai mica dorinta sa se bucure sau sa aprecieze ce avem ... ea vrea tot in tara unde intelege ce zice lumea. Si daca ar vrea singura, n-ar fi o problema, dar ea vrea sa ne intoarcem toti acolo.
Si sincer, ca sa aiba mama cu cine trancani la magazin ... eu nu ma intorc.
Dar sincer, daca ea ca mama nu are disponibilitatea sa se bucure ca mie copilului ei imi e mai bine, eu nu am de gand sa las ce am construit aici mai ales pentru puiul meu ca sa-i fie ei confortabil la magazin.
Si mi-am jurat sa tin minte si sa nu aplic asta.


Eu

realme spune:

Va multumesc pentru raspunsuri. Insa simt ca nu prea am ce face...
Sincer, ma macina tare mult reprosurile ei si ale tatei.
Ca si in cazul tau, PRAG, nu se bucura nici de vacantele noastre, caci nu le petrecem cu ei in Romania.
Noi ii propunem sa mearga cu noi in fiecare vacanta, si mereu gaseste un pretext sa nu vina, ca se simte prost ca sta pe banii nostri, desi niciunul dintre noi nici macar nu am concepe ca ei sa plateasca ceva.

Singurul mod in care o mai conving sa vina aici este cand ii spun ca am nevoie de ajutor, si atunci se urca in avion si vine.
Eu as vrea sa ii cumpar aici un mic apartament si sa vina sa stea macar peste iarna, iar primavara, vara in Romania. Nici macar cu vrea sa discute subiectul.

ladyJ spune:

Este foarte greu sentimentul asta de vinovatie pe care ti-l planteaza in suflet un parinte( sau orice alt membru al familiei)Si din pacate se intampla foarte des ca mamele sa reproseze diverse copiilor ajunsi la varsta maturitatii. Unul dintre cele mai mai dese reprosuri sunt: nu iti mai pasa de mine/ eu nu mai sunt importanta pentru tine.

Si de aici ´´logica´´: ai plecat deci nu iti mai pasa de mine, nu ma vizitezi suficient deci nu iti mai pasa de mine, nu ma lasi sa stau cu nepotul deci nu sunt importanta. Apoi lamentarile: eu care am facut si dres pentru voi sa va fie bine, eu care n-am crezut vreodata ca ma vei la o parte din viata ta, eu care sufar si plang de dorul vostru, voi nu stiti ce simt eu, etc si etc.


Peste tot e vorba despre acest eu . Eu , eu si iarasi eu...

Realme, zici ca nu stii cum sa o abordezi pe mama ta fara sa o superi. Dar ea e deja suparata. Asa ca ii poti spune ceea ce simti tu in legatura cu supararea asta a ei. Spune-i cat de mult iti incarca sufletul de vina si cum ti se strange inima cand o asculti, spune-i ca ti-ai dori mult sa se bucure pentru tine, pentru voi, sa fie acolo langa tine stalp de nadejde asa cum a fost cand ati fost mici, sa fie o convidenta de nadejde spre care sa alergi cu incredere pentru un sfat sau doar pentru a-i dezvalui bucuriile de zi de zi...
Intelegi ideea. Fii sincera si spune-i ce simti. Oamenii nu stiu ce simtim daca noi nu spunem :)

Nu va zburda de fericire, dar macar va redescoperii ca mai existi si tu pe lumea asta si fericirea si linistea sunt este la fel de importante. Si cu sinceritate va invata sa se bucure pentru voi.
Poate va sfatuiti si o indrumi pe mama ta spre o activitate care ii face mare placere, unde sa re-descopere ca exista ea ca om si femeie.

Poate o convingi sa stea de vorba cu un psiholog.

alinuk spune:

Lady eu am incercat tot ce ai sugerat tu mai sus
si multe altele
in repetate randuri, iar si iar

In timp am invatat sa traiesc cu aceasta nemultumire a ei, sa o iau asa cum e, sa imi pliez eu asteptarile si trairile luand-o ca atare.
E tot ce pot sa fac si tine de mine.

Si incerc sa-mi arunc aceasta greutate a vinilor care nu-mi apartin
a sacrificiilor pe care le-ar fi facut pt mine.
Au fost alegerile ei iar mie, daca-mi cerea parerea i-as fi spus ca nu am nevoie de niciun sacrificiu, ca mi-ar fi placut sa-si traisca viata, sa-si gaseasca un drum ...fara sa pretinda ca eu sunt centrul a tot ce a facut si face ea (cu intentiile cele mai bune).

Nu a avut o viata usoara si a razbit vertical prin ea. E parte din viata mea, e mama ..asa cum e ea, cu bune si mai putin bune.

De multe ori mi-e greu sau fac eforturi sa o inteleg.
Am impresia ca totul vine din faptul ca pur si simplu sunt independenta si nu mai are parghii prin care sa ma controleze.
Nu e usor sa pierzi controlul asupra unui om, a ceva.. fata de care ai trait in mentalitatea 'e al meu..fac ce vreau cu el'.
E o mentalitate de generatii, o mostenire grea
asa a fost si bunica / si era o incoana de femeie

...iar toate astea nu cred ca tin de distanta fizica la care ne aflam



Alinuk
si ostrogotzii din dotare: Andu mik (3 ani) si Teo voinik (5 ani)

www.desprecopii.com/info-id-8903.htm" target="_blank">Lumina Sfanta pentru copii



............................................................................
Nimic nu-i intamplator!
............................................................................

realme spune:

De cate ori am incercat sa am o discutie cu mama, intotdeauna se supara si imi reprosa ca ce sunt rupta de realitatea de acolo.
Eu nu cred ca ei isi doresc sa imi controleze viata, ci pur si simplu ca ne doresc aproape, mai ales acum la batranete.
Asa cum zice si Alinuk noi am fost centrul universului ei, a facut totul numai pentru noi, insa asa cum credea ea, nu asa cum credeam noi.
Este modul in care generatia ei a crescut...cumva noi am deviat de la visul ei de familie perfecta, familie extinsa.

Nu e vorba ca nu are activitati, se implica in multe lucruri; de multe ori o rog sa le mai lase si sa se odihneasca.

Ma tot gandesc daca sa incerc sa limpezesc lucrurile la vara, dar mi-e frica sa nu o fac sa sufere si mai tare si sa stric si cele cateva sapt pe care le stau acolo.

ladyJ spune:

Alinuk, adevar graiesti

Reactiile de acest gen ale multor mame sunt de intensitati diferite. Acum sigur ca-i de inteles uneori tristetea mamelor de sarbatori cand si-ar dori o familie reintregita la masa, dar aici e vorba de mult mai mult(zic de cazul lui Realme si al lui Prag). Si ar fi bine sa inceteze atacul asta sentimental, ca e tare rascolitor.
Si de aceia zic, primul pas este sa vorbesti si sa spui cum te simti. Am observat ca de cele mai multe ori lucrurile se indreapta putin cand oamenii stau pur si simplu si-si vorbesc din suflet. fara reprosuri. Cu oamenii mari e bine sa reactionam ca si cu copiii, ne manifestam dezacordul cu privire la un anume comportament nu la persoana in sine. :)
Uneori nu functioneaza ca-i nevoie de mai mult de atat, cauzele-s vechi si adanci, disponibilitate de a intelege asta nu prea exista...si uite asa isi creeaza oamenii singuri o panza de paianjen in care se zbat si nu mai pot iesi fara ajutor. Nu e problema, bine ca sunt oameni care pot ajuta.(terapeutii)

E super ca intelegi mecanismul asta si reusesti sa nu te lasi coplesita de vini pe care nu le ai.