Nu pot sa uit!

ruxij spune:

Are gust bun si caviarul, daca ti-l permiti.:))

Sfatul meu este urmatorul:
1. Sa se gandeasca la avantaje si dezavantaje PRACTIC. Cati bani are, ce resurse de ajutoare are etc. Merita? Chiar daca merita, isi permite totusi? Daca merita si are cu ce, sa plece. Merita sa invete sa traiasca in relatia asta, dc nu isi permite sa plece?
2. Sa nu ia divortul ca o pedeapsa aplicata sotului.
3. Sa mearga la terapie, ca sa decida in cunostinta de sine cele de mai sus.

ilia_99 spune:

in primul rand, va multumesc tuturor!
in al doilea rand, ieri am avut o revelatie... care nu are legatura cu el, ci cu mine!
mi-am dat seama care e cauza acestei stagnari, cum ii zicea balanta. mama! dupa o discutie uluitoare cu ea ieri, in care m-a atacat in tot ce sunt si, mai rau, mi-a atacat si copiii, mi-am dat seama de unde vin toate asteptarile mele nerealiste si toata atitudinea de... nu stiu cum naiba sa-i zic, martirizare, nu stiu daca e bine. cred ca "incremenirea in proiect" a lui Liiceanu e cea mai buna descriere. nu ma dau intelectuala, da' zau ca descrie cel mai bine.
ieri am auzit - a cata oara??? - cat s-a sacrificat ea pt mine si pt tata. adica atunci cand n-a dat la facultate, ca, vezi Doamne, trebuia sa aiba grija de noi si eu nu sunt recunoscatoare. de tata ce sa mai vorbim...de fapt, mai acu' vreo cateva luni recunoscuse - pt prima oara - ca n-a dat la facultate de teama ca n-o sa faca fata, ca nu era destul de buna. asa ca a preferat, din lasitate, sa nu se duca, dar sa ne gaseasca pe noi, ceilalti, vinovati de asta.
33 de ani am trait cu vina asta!!!!!! ma rog, nu numai cu asta.
si apoi, dupa discutie, m-am dat 2 pasi inapoi, ca sa realizez cu groaza ca, pana acum, am facut acelasi lucru ca si ea! n-am facut lucruri pt mine si le-am pus in carca celorlalti!

ruxij, merg la terapie de mai bine de 1 an. azi am sedinta si vreau sa discut in detaliu subiectul asta.

cred ca tocmai ce-am realizat ca relatia defectuoasa cu sotul meu e efectul problemelor mele si nu cauza!

doare. si discutia de ieri si concluzia trasa...

ieri, pt prima oara, am avut curaj sa-mi spun mie ca mama nu ma iubeste.

balanta spune:

ilia, nu e atat de dureros...caci poate nici ea la randul ei nu a fost iubita, invatata sa iubeasca si mai ales haide sa acceptam ca nu au fost aceleasi timpuri, nevoi si asteptari...ea doreste acest sacrificiu si de la tine...o data ca de fapt e problema ei ca l-a facut si acum probabil regreta, apoi egoismul parintilor ( pt ca da, exista) de a nu le perturba credinta si a nu le tulbura existenta ( pt ca ei divortul copiilor e mai mare decat esecul lor personal) si apoi poate frica ca o vei impovara cu "ajutorul" suplimentar cerut in situatia unui despartiri. Dupa mine e mai important sa te "regasesti" pe tine...regasirea relatiei poate veni ca o consecinta...

Ilia...eu am ajuns la o varsta toba de carte, expierente, situatii incredibile, lupte de supravetuire, relatii destramate si multe altele ca sa imi dau seama ca incercand sa urmez un tipar dupa principiul trebuie pe care eu in forul meu interior nu puteam sa-l accept am devenit la un moment dat un monstru care urla si tipa si voia sa-i manipuleze pe ceilalti. Acest TREBUIE m-a facut din om-neom ... a trebuit sa am doua casnicii si o gramada de relatii ca sa inteleg ca daca voi abdica de la ce mi-a guvernat viata , LIBERTATE, voi muri la un moment dat...din frica de a nu-i rani pe altii prin convingerile mele am fost tentata si de suicid, da nu mi-a iesit...e prea mult de spus ca eu inca muncesc la mine... dar e un pret...pe care din pacate il platesc si ceilalti din jurul tau la un moment dat... nu ai cum in viata sa faci absolut TOTUL fara a fi si "victime colaterale"... chiar daca uneori pot fi sotul parintii, copiii ...

cine spune ca e usor a trai si ca e simplu a avea stabilitate emotionala si resurse pt tine, ceilalti, sot, copii, job, viata personal...ok...foarte bine a gasit reteta perfecta sau s-a nascut sub o stea norocoasa...dar eu nu cred asta si de fapt exceptiile nu ma intereseaza...stiu doar ca e munca multa care probabil da rezulatate dar in timp si poate cand nu neaparat ca e prea tarziu dar e mult prea departe fata de ce ne dorim noi

"oamenii nu au cum sa va dezamegeasca daca nu va bazati pe ei "
Secretul succesului - Increderea totala in tine- Dr. Robert Anthony

A_Iulia spune:

Mie cel mai rau imi pare ca in loc sa vad femeia rationala, puternica, increzatoare in sine si in viitor, echilibrata cum dupa 2 ani se transforma si acum gasim un om suferind, fara sa vada vreo solutie de a iesi din nefericirea in care se zbate. Cum oare s-a ajuns aici? Cate framantari sufletesti au avut loc de-au schimbat atat de mult coordonatele?

Bine macar ca s-a gasit aici vinovatul in ecuatie. Mama.
Poate e o solutie si asta, sa incerci sa gasesti un vinovat din exterior in capul caruia sa se spargi totul, poate treci mai usor peste necazuri? Nici nu conteaza, ideea e sa se rezolve ceva si cu concluzia asta.

Edit ca am uitat sa spun: Ruxij, nu stiu de ce retinusem ca nu sunt probleme cu banii. Adica tatal fiind responsabil, se presupune ca va avea grija de copii si in continuare. Bine, eu nici nu m-am gandit ca e musai divortul solutia, ci poate o despartire temporara in care sa inteleaga fiecare cine e si incotro merge. Sau o realiniere a mariajului curent: in care fiecare stie ca e cu treaba lui, doar stau sa-si creasca copiii impreuna, fara pretentii sentimentale reciproce.

buflea spune:

Eu sunt foarte toleranta cu parintii nostri, bunici acum ... Poate mama ta pune problema prost, dar o doza de adevar o fi in ceea ce spune. Poate ar fi vrut la facultate dar familia si responsabilitatea ei, plus teama de a nu se descurca in acele conditii au determinat-o sa nu-si urmeze un vis. Trebuie sa avem intelegere pentru asta, toata lumea are vise neimplinite. E clar insa ca copilul Ilia nu are nici o vina pentru visele pierdute ale mamei si cu calm ii poti spune asta ... In plus, tu trebuie sa fii sigura de asta si nu vad de ce n-ai fi ... Au fost deciziile ei de viata, efortul ei pentru familie trebuie apreciat si recunoscut si cam atat ... Printr-o situatie similara treci tu acum. Ai de ales intre a pune familia pe primul loc sau visele tale pe primul loc ... Orice ai alege, numai tu vei fi responsabila de efectul acestei decizii.

Cat despre faptul ca nu te iubeste ... Nu vreau sa te contrazic pentru ca tu stii mai bine ce e acolo. Dar e bine sa iei in considerare ca poate concluzia ta este o reactie la modul eronat in care mama ta pune problema. O fi nemultumita de modul in care te chinui, de deciziile tale, de locul in care esti si pe care ea l-ar vrea mai bun, mai simplu si mai usor ... Poate e suparata de raul tau si e suparata tocmai pentru ca te iubeste ... Dar pur si simplu nu-si da seama ca reprosandu-ti iti face mai mult rau decat bine. Poate ea o fi intuit ca ceva e posibil sa pierzi daca o iei pe drumul ala, poate ti-a spus si acum vede ca a avut dreptate si sa stii ca nimic nu e mai sangeros pe lumea asta decat sa ai convingerea ca ceva va merge prost, sa nu poti opri dezastrul, sa speri ca gresesti si in final sa vezi ca ai dreptate. Eu cred ca numai persoanele bolnave nu isi iubesc copiii pe care i-au crescut sacrificandu-si visele.

ilia_99 spune:

buflea, discutia cu mama n-a pornit de la relatia mea de cuplu. a pornit e la faptul ca am rugat-o sa ma ajute cu ceva, ceva de care nu se foloseste, pe o perioada de 2-3 luni.si, ca de obicei, raspunsul a fost nu. baniam ca asa o sa raspunda si totusi am sperat ca intelege ca sunt momente in viata cand apar situatii practice care trebuie rezolvate. punctual.
cat despre visele ei... n-a oprit-o nimeni sa n le puna in aplicare. tata in niciun caz, eu cu atat mai putin. pina sa merg la scoala m-a lasat a bunica, de la 3 luni, si-mi reproseaza acum ca bunica s-a sacrifcat sa ma creasca. de parca eu, sugar la 3 luni, am luat decizia. ea a luat-o, ea a decis sa-si incarce mama cu raspundere cresterii copilului ei.
mai apoi, cum venea vacanta, 3 luni eram trimisa iar la tara. si asta pina am terminat liceul. dupa cum mi-a spus tot ea "abia asteptam sa scap de tine, sa mai respir si eu".
si atunci, daca tu iei niste decizii, din comoditate, temeri, etc.. cum poti, ulterior, s-o pui in carca copilului tau???? ar trebi sa-i reprosez fiica-mii ca au fost cativa ani in care nu mi-am permis o pereche noua de pantofi ca plateam rate la casa? m-a pus ea, la 3 ani, sa fac credit????? chiar daca l-am facut gandindu-ma la confortul ei, sa aiba camera ei, mobila, etc... eu am decis.

ilia_99 spune:

revin.
cunosc oameni care au fost in situatii familiale mult mai grele, care chiar nu au avut de ales si au fost nevoiti sa renunte la visurile lor pt a-si intretine familia. n-a fost cazul aici, nici pe departe. nu zic ca n-a avut momente grele de cateva ori, dar nimic atat de dramatic. or, ea vrea acum sa fie despagubita - de mine si de tata - pt deciziile proaste, pe care le-a luat. ceea ce nu se poate, bineinteles.
iar pe mine a inceput sa ma taxeze de cand am inceput sa decid pt mine si a inteles ca nu voi pune in pracica visurile ei, ci pe ale mele. de acolo s-a dezlantuit infernul. cata vreme am fost copilul docil, si am fost, am fost minunata. cand mi-am cerut drepturile individuale, n-am mai fost decat o nerecunoscatoare. totul a devenit o critica, nimic din ce-mi doream nu era bine, nimic din ce faceam nu era bine, pt ca nu eram in stare de nimic, niciunul din prieteni nu era bun, nici baietii cu are ieseam, nici fetele, care sigur sunt invidioase pe tine si-ti vor raul, etc... cand m-am maritat de ce sa fac de mancare, sa-si faca el daca vrea sa manince, de ce nu stam cu ea in bloc, cand am stat, la fiecare jumate de ora era la usa, ce mai faceti, v-am adus de mancare.. cand m-am mutat, aaa... nu ma suporti, dupa tot ce-am facut pt tine...
de ce credeti ca m-am maritat la 20 de ani?

eu pot sa incerc sa fiu intelegatoare cu ea, e evident ca e multa durere in ea, dar.. numai daca ma si asculta cand vorbesc si nu ma ataca in esenta mea si nu-mi ataca nici copiii.. pt ca atunci nu mai gasesc resurse sa tac si nici nu vad de ce ar trebui sa-mi consum energia cu cineva care nu vrea?? nici sa asculte, nici sa accepte, nici sa inteleaga, nici sa evolueze.

am scris atat pt ca in continuare mi se pare relevant pt situatia in care sunt si pt relatia de cuplu pe care o am. abia zilele astea am vazut cat de mult din relatia alor mei am adus in relatia mea.

ary_v spune:

E f bine ca ai vazut, dar nu uita ca acum tu esti adult si singura vinovata de nefericirea ta esti tu. Nu mai esti copil, tu ai ramas in pozitia de victima si sotul tau e perfect pentru tine. Daca nu rupi cercul nu o sa iti fie bine.

E totusi ciudat cum dupa un an de terapie nu ai reusit sa evoluezi prea mult..

balanta spune:

cred ca nu poate merge mai deparete daca nu intelege si iarta mecanismul mamei...a se ocupa de ea, inseana un alt nivel...parerea mea...

brotacel__ spune:

Citesc multe raspunsuri care imi par cumva pe langa. E probabil cel mai greu lucru pe care o sa-l faci vreodata, iar faptul ca ai ajuns aici dupa doar un an de terapie mi se pare laudabil. Sunt putini oameni care ajung in punctul in care pot fi atat de sinceri cu ei insisi.

Ti-am citit si subiectul anterior. Mie mi se pare ca esti un om puternic si inteligent si ca vei reusi sa-ti gasesti linistea. Poate ca ti-a spus si terapeutul tau asta, e bine sa-ti dai acum timp sa jelesti pierderea simbolica a mamei. Dupa aceea in mod sigur o sa fie mai bine.
Mult succes iti doresc!