Cum ne controlam emotiile?

AgnesLuca spune:

In primul rind ii multumesc lui LadyJ pentru raspuns ca data trecuta am uitat si mi-a parut rau

ary_v poate reusesti sa vezi problema si in alt context decit cauza-efect. Poate ca Mihaela (sau oricine alt cineva intr-o situatie similara) este pur si simplu ceea ce este fara o cauza anume (un dat genetic numit temperament ???) si invata doar cum sa se comporte, cum sa actioneze si cum sa gestioneze ceea ce este; si cind se manifesta (pentru ca fiind nu dispare, nu ) stie ce sa faca iar "problema" nu mai este supra-dimenisionata.
Eu personal cred ca Mihaela o sa reuseasca singura si fara TCC dar asta numai ea poate sa decida.

AgnesLuca spune:

Mik iti multumesc pentru raspuns, sincera sa fiu nu am inteles mult mai bine situatia, in afara raportarii la copilarie care mi se pare ceva care merita sa fie reflectat (nu neaparat aici pe forum, asa ca nu indraznesc sa mai insist cu alte intrebari )

ary_v spune:

Indiferent ce temperament ai avea ar trebui sa te simti bine in pielea ta. Nu cred ca temperamentul te face sa te simti inferior sau sa iti fie rusine de ceea ce esti.

AgnesLuca spune:

De acord. In schimb te poate face sa fii mai timid si mai vulnerabil in anumite contexte. Eu nu o vad deloc pe Mihaela ca pe o persoana care se simte rau in propria-i piele, in afara contextului descris de ea. Dimpotriva, din reactiile de pe forum mi se pare o persoana sigura si in armonie cu ea insasi.

mihaela_s spune:

Nu stiu fetelor, e posibil sa fie si ceva mai adanc de care sa nu imi dau seama. Pana unde am sapat singura, nu am gasit nimic demn de luat in seama :). Dar nu ma simt atat de apasata de problema incat sa sap mai adanc. Nu deocamdata cel putin.

Zilele trecute am facut asa o mica depresie, e prima data cand mi se intampla...inca simt asa o greutate cand ma gandesc dar mi-a mai trecut. Da, sunt in general o fire echilibrata, incerc sa iau lucrurile cum vin, dar sunt lucruri care ma afecteaza si nu stiu sa le gestionez...

Ce am mai facut eu: am luat legatura cu medicul de familie care dupa o discutie scurta la telefon in care am expus pe scurt problema, mi-a zis ca nu i se pare ca as avea nevoie de terapie ci mai degraba de beta-blocante care sa reduca emotiile. In fine...
Am cumparat o carte despre terapia TCC si am sa citesc din ea. Incerc cat pot sa fac singura.

Oricum, de cand am scris aici problema mea si de cand am primit atatea incurajari, ma simt altfel. Acum sunt in practica la spital, sunt intr-un mediu oarecum nou dar si vechi (cu o parte din colegi am lucrat o perioada destul de lunga) si cand vad ca toata lumea e bucuroasa sa ma vada si sa ma intrebe ce fac, cum imi e cu scoala si cu toate, mi-am dat seama ca sunt o persoana normala pentru altii, in ciuda roselii mele. :) Incep din ce in ce mai mult sa prind curaj la povesti, ma mai inrosesc uneori dar nu bag in seama. De cand constientizez problema mea, observ cum si alte persoane in jurul meu au aceeasi reactie, incep sa inteleg ca e destul de obisnuit si asta ma face sa nu ma mai simt prost sau sa ma complexez fata de lumea din jur.

Am recitit ce ati scris cu toate la acest subiect, am sa o fac si de acum inainte, imi da putere.

mihaela_s spune:

Azi e prima zi de prezentari, maine a doua. Am emotii cat China! Daca aveti ganduri bune de trimis incoace si pumni de strans, accept cu drag .

Revin dupamasa cu impresii pe scurt, caci am de pregatit prezentarea de maine...

Vic spune:

Mult succes, Mihaela!

Cand prezinti sau trebuie sa raspunzi la intrebari, aminteste-ti ca vorbesti despre ceva ce ai studiat bine si stii. Imagineaza-ti ca le explici fetelor tale despre ce ai invatat. Mie mi s-a sugerat sa repet cu membrii familiei. Un alt sfat bun a fost: la orice prezentare, publicul nu stie ce ai tu de spus si ca ai omis ceva de emotie. Alta strategie a fost sa am un pahar cu apa si cand am nevoie sa ma reculeg din cauza emotiilor, sa iau o gura de apa. Daca faci o mica pauza sa-ti tragi sufletul sau sa te gandesti la ce ai de raspuns, nu te panica. Tie o astfel de pauza ti se pare mai lunga de cat e in realitate. In general apare foarte bine cand pare ca te gandesti si consideri cu atentie raspunsul pe care il dai. Deci, nu te grabi. Vorbeste rar.

La vorbit in public mie imi tremura vocea si simt ca mi se incinge fata, si uneori incep sa ma balbai, nu-mi gasesc cuvintele. Inainte sa incep sa vorbesc, incerc sa ma concentrez pe respiratie, ca sa-mi iau gandul de la ceea ce ma sperie. Uneori am tendinta sa respir mai adanc.

Expunerea la situatii care trezesc anxietate duc, in final, la reducerea anxietatii. Ca urmare, te sfatuiesc sa te implici in dicutii cu colegii in pauze, si in acelasi timp, sa continui sa fii atenta la reactiile celorlalti cand vorbesc in public. Si la cei care par foarte stapani pe ei insisi o sa observi semne de anxietate.

Numai bine!

mihaela_s spune:

uuuuf! Cat de usurata ma simt! A fost bine totul. Maine mai am o prezentare dar sper sa fie cu mai putine emotii acum...

Vic la noi a fost putin altfel, pentru ca am avut doi oponenti, care au primit inainte lucrarile scrise si au notat intrebarile ce ni le-au pus. Stiau despre ce vom vorbi. Asa va fi si maine, dar e OK.

Si eu m-am facut ca racul, noroc ca lumina in sala era putina pentru a se vedea pe ecran. In timpul prezentarii nu ne-au oprit, intrebarile au venit dupa ce am terminat, astfel ca m-am putut concentra pe prezentare si apoi pe intrebari.

In sfarsit m-am linistit cu limba, era ceea ce ma stresa cel mai mult. Ca nu ma inteleg ei ce vorbesc, ca am accent, ca fac greseli, ca nu voi intelege intrebarile. Dar nu a fost deloc asa si am primit incurajari acasa dupa ce am prezentat in fata fetei mele cea mare, care mi-a spus ca in afara de putin accent (m-a mai corectat ea ici si colo la pronuntie) suedeza mea e foarte buna. Ei au inteles ce am spus. Am inteles tot ce m-au intrebat apoi, nu au fost foarte severe tipele, am dat raspunsuri unde am stiut, unde nu...am spus ca nu stiu, la fel facusera si fetele dinaintea mea. Ne-au spus de la inceput ca ne vor critica dar ca totul e sa luam criticile constructiv, pentru ca e prima noastra prezentare si ca e normal sa nu stim exact ce pretentii au ele. Ca totul e sa evoluam pana la prezentarea finala din vara viitoare, care va fi lucrarea de diploma. Ca asta e de fapt rolul acestor prezentari.

Deci una peste alta: am avut emotii mari, am fost printre ultimele care a prezentat azi si am vazut cum a fost la cele dinaintea mea. Da, toate au avut emotii, nu se poate fara. In plus eu am fost si rosie la fata dar nu am vazut pe nimeni sa bage de seama asta asa ca nici eu nu m-am mai stresat. Invat sa traiesc cu roseata mea .

Va multumesc inca o data, au fost de un real folos toate sfaturile primite aici, m-am gandit la ele mereu. Am avut intre timp contact cu multa lume noua, am avut practica intre oameni total straini, toti au fost multumiti de suedeza mea, am avut curaj sa vorbesc, sa pun intrebari...am crescut datorita voua.

PS: daca va spun ca fata mea care e a 9-a acum mi-a dat lectii cum se tine o prezentare...ei fac asta la scoala de mici...eu am ajuns la 40 de ani sa invat, noi nu am facut niciodata asa ceva in scoli...de asta mi-e mie atat de greu...

ary_v spune:

Felicitari, Mihaela!
Ma bucur mult pentru tine!

mihaela_s spune:

Revin cu noutati. Si cu multumiri. Sfaturile voastre m-au ajutat mult. Am recitit zilele trecute iar subiectul. Apoi am inteles ca experienta CHIAR isi spune cuvantul!

Va spuneam in primavara, inainte de primul "hop" ca ma mai asteapta cateva...au mai trecut de atunci doua: unul in septembrie si unul azi. Am avut un curs de cum sa tinem prezentarile (nu inteleg de ce nu l-am avut inainte de primele prezentari, a fost tare interesant si de ajutor si el) si la sfarsit am avut de tinut cate 5 minute de prezentare, in care am fost filmati. Apoi ne-am uitat la fiecare filmare si fiecare a comentat despre fiecare dar si despre sine...apoi am scris pe hartie ce am imbunatati la noi. A fost tare de folos, a luat mult din temeri, ne-a invatat multe. Am constatat ca si colegele care pareau foarte stapane pe sine aveau emotii si temeri la fel de mari ca mine. Si ca ele credeau despre mine ca nu am nicio problema, afara nu se vedea nimic in afara de roseata. Pe care azi, am reusit sa o inving!

Nu credeam ca voi reusi asta vreodata! M-am si inarmat zilele trecute cu fond ten, mi-am cumparat o pudra (eu nu ma dau cu din astea deloc!) si m-am machiat dimineata. :) Colegele au remarcat din prima si am ras, spunandu-le ca incerc sa ascund roseata :). Care insa...nu a aparut! Am fost mult mai relaxata ca de obicei...gatul mi s-a uscat insa de emotii si pentru ca am vorbit mult, am avut doua prezentari una dupa alta, am stat in fata salii mai mult de o ora. Am privit in sala, am explicat ce am avut de explicat, apoi am primit intrebari de la oponenti si am constatat ca ccc chiar mi-a placut. Mi-a placut sa fiu elementul principal si sa fie atentia indreptata catre mine...nu credeam ca voi ajunge sa spun asta vreodata.

Mai am o prezentare in primavara, in martie. Iar apoi in mai lucrarea de diploma. Acum am incredere ca va fi bine.

Va multumesc inca o data.