Mamici, tatici, cu copii mai mari-ceva sfaturi?(2)

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Mamici, tatici, cu copii mai mari-ceva sfaturi?(2) | Autor: nelia

In ceea ce ma priveste, un alt adevar fundamental pe care l-am inteles in ultimii ani este ca imi doresc, asa ma simt bine sa fiu un parinte care se afirma in viata copilului, reprezinta autoritatea, dar fara sa-l agreseze. Chiar daca eu cred ca am procedat corect, daca el se simte agresat si riposteaza inseamna ca undeva e o problema, o caut si incerc sa o rezolv. Si din nou, totul se reduce la comunicare (asertiva).

Mi-am dat seama ca e greu, foarte greu sa comunici fara sa agresezi, raminind sincer, spunindu-ti opinia, insa fara sa agresezi persoana. Daca intre adulti se rezolva (sau nu...

), cind e vorba de copii, care sint sensibili, vulnerabili si in formare si mai sint si ai tai, deci ai o raspundere pe umerii tai pentru ei, dificultatea se dubleaza.

In cazul adolescentei e si mai grav, copilul a crescut, observa ca are drepturi, ca poate in sfirsit sa spuna ceea ce simte. Nu stie intotdeauna cum, dar inceara, ei comunica tot timpul, prin cuvinte, gesturi, fapte, asa cum se pricep, asa cum le-am oferit noi modelul sa o faca... cu cit i-am agresat mai mult cind au fost mici si fara drepturi, cind totul se rezolva cu o trimitere in time-out sau cu o regula impusa fara sa fie inteleasa si interiorizata, cu atit ne vom simti agresati de ceea ce fac si spun cind vor creste.

Si concret, in cazul Vivianei, daca imi permiti.

Eu cred ca esti o mama buna pentru fata ta si ca relatia voastra este in regula, cu mici scapari, cum ar fi superprotectia (ea simte ca tie ti-e teama ca nu va reusi, preia de la tine ceea ce simte, are nevoie de tine... si nu crede ca solutiile reale sint de fapt la ea, in miinile ei). Dar comportamentul fetei spune ceva, trage un semnal. Sigur, datorita comunicarii voastre, nu e un semnal neaparat agresiv (desi pe alocuri este - v. folia, simte parca nevoia sa te pedepseasca, dar a ales umorul), dar acolo se intimpla ceva, a aparut ceva care trebuie clarificat. Si ramin la parerea mea ca este felul ei de a face fata stresului, e foarte stresata de examen si a ales o forma de manifestare ca sa-i poata face fata. Si nu numai examenului, ci tuturor transformarilor din corpul si viata ei.

Cred ca daca presiunea examenului si a eventualei nereusite ar fi luata de pe umerii ei, daca tu ai lua-o de miini si i-ai spune sau poate i-ai zis deja, de fapt cred ca i-ai zis deja): asculta fata mamei, tu esti a mea indiferent ce s-ar intimpla si te iubesc si te apreciez indiferent la ce liceu vei fi. Nu vei intra, nu e un capat de tara, vom vedea ce alte solutii exista, fara liceu nu ramii... dar hai sa vedem, tu unde iti doresti sa intri, unde crezi ca poti intra cu ce stii acum fara sa muncesti mai mult si ce se poate face ca sa fii acolo unde ti-ao dori.

Un obiectiv mai mare - intrarea la liceul bun dorit, dar care sa nu fie asa, ca o sabie deasupra capului, si unele mai mici, de pe o saptamina pe alta, puse chiar pe hirtie, cu ce se poate face cit mai bine posibil ca acel obiectiv sa fie atins. Nu se va reusi, asta este, te duci acolo unde se poate... dar efortul de a atinge acel obiectiv e important si el, nu numai reusita. Si nu te voi iubi nici mai mult, nici mai putin nici daca intri si nici daca nu intri.

Dar e musai si sa simti asta si ea sa simta ca tu o simti, nu numai sa i-o spui.

Raspunsuri

Inceputul discutiei

Pag. 2

Selene_Bunny spune:

Citat:

citat din mesajul lui Ingrid S

Adolescentii nu-s o bula de sapun ca sa nu ne permitem sa deranjam aerul din jurul lor. Nu le distrugem visurile daca ii rugam sa-si faca patul sau sa isi adune prin camera. Nu le calcam viitorul in picioare daca ii rugam sa invete.
Ce e atitudinea asta mega laxa? ce e frica asta care ne face sa vorbim in soapta, sa le toleram zacutul in pat cu laptopul in brate in vreme ce dezordinea se aduna in jurul lor? Stiu foarte bine sa speculeze orice moment, sa se linguseasca la noi cand vor un i-phone sau vreu gadget nou aparut. Sunt foarte sprinteni daca le dam bani sa-si ia o pereche de blugi, dar foarte obositi cand le cerem sa duca gunoiul sau sa aspire in camera lor...oh, nu in toata casa ca ii persecutam.
Cand venim de la servici rupte de oboseala, adolescentul nostru dragalas nu ne iese in cale sa ne salute, ca deh tre' sa discute cu prietenii pe feisbuc. Nu ne-ar ajuta cu un deget, nu ne-ar intreba din proprie initiativa: mama, pot sa fac ceva pentru tine?
Dar el este neinteles.
O tanara speranta.
Si noi suntem aia rai. Dusmanul.
Eu faceam curatenie. O ajutam pe mama la bucatarie, spalam prin casa, puneam rufe la spalat, stergeam praful. Mergeam la cumparaturi. Nu stiam ce sa mai fac ca s-o ajut. Era foarte obosita si ma bucuram cand i se lumina fata daca o scuteam de ceva treaba. Si apoi stateam cu ea si discutam...cele mai frumoase momente.
Dar eu sunt o fiica depasita de timp si desigur voi fi o mama la fel. Vremurile s-au schimbat, copiii s-au schimbat, bunul-simt si respectul sunt doar concepte pe care copiii nostri le vor citi in dictionare. Online.

Ingrid S si Diana

Cativa nebuni si-au spus la masa: "Numai noi formam aici lumea buna". Si lumea ii crede.
Vauvenargues

Sa inteleg ca asa sunt TOTI adolescentii din ziua de azi? TOTI copiii userilor care au raspuns la acest topic?

Blogul meu - de la noi, pentru ei!

Bazar general - fiecare implicare conteaza!

Lucrusoare de vanzare...

Martisoare de vanzare...

Selene_Bunny spune:

Mi-am adus aminte de un taximetrist, tata de doua fete, care ne-a dus intr-o seara acasa de la Kaufland. Ne-a spus ca el si cu sotia au lucrat "n" ani in Spania, pentru a le asigura fetelor un trai decent, pentru a le putea sustine pe durata facultatii, pentru a le putea asigura fiecareia o locuinta, cand va fi vremea (fata cea mare avea, daca bine retin, 24 de ani). Un singur lucru le-a cerut: sa nu isi bata joc de tot efortul lor, al parintilor, sa ii respecte. Dar cum le-a spus-o...

"Eu depravate la usa mea nu cresc. Daca aveti chef de asa ceva, va arunc peste gard si salutare".

Am exemple de fosti adolescenti normali - eu, fratele meu, precum si un exemplu de fost adolescent fara respect - varul meu. El e cam asa si acum.

Blogul meu - de la noi, pentru ei!

Bazar general - fiecare implicare conteaza!

Lucrusoare de vanzare...

Martisoare de vanzare...

AgnesLuca spune:

Citat:

citat din mesajul lui nelia

Un obiectiv mai mare - intrarea la liceul bun dorit, dar care sa nu fie asa, ca o sabie deasupra capului, si unele mai mici, de pe o saptamina pe alta, puse chiar pe hirtie, cu ce se poate face cit mai bine posibil ca acel obiectiv sa fie atins. Nu se va reusi, asta este, te duci acolo unde se poate... dar efortul de a atinge acel obiectiv e important si el, nu numai reusita. Si nu te voi iubi nici mai mult, nici mai putin nici daca intri si nici daca nu intri.

Exact asta cred si eu ca este o cale pentru a avea adolescenti motivati. In primul rind cred ca asta este treaba scolii (stabilirea de obiective personale, discutarea impreuna cu profesorul a strategiei de atingere a lor si aprecierea eforturilor depuse, evaluarea elevului nu numai din prisma a ceea ce a acumulat ci a metodelor si strategiilor folosite, a performantelor sociale si comunicative...)numai ca pentru a schimba scoala cred ca trebuie sa ne schimbam in primul rind noi, parintii.

PS: ar fi pacat sa primesc numai eu pe privat concluziile tale, poate deschizi totusi cindva un subiect

AgnesLuca spune:

Mai pun niste paie pe foc

Parintii de bb si cei de adolescenti au mai multe in comun decit se pare la prima vedere. Nu degeaba criza opozitionala de la 2-3 ani este numita si prima pubertate si invers, pubertatea a 2-a criza opozitionala. Si intr-un caz si in altul copiii au nevoie de a se distanta de obiceiurile de pina atunci / de ideile impuse de parinti pentru a face un pas inainte in dobindirea autonomiei / maturitatii. Conflictele sunt inerente si doar felul de abordare a lor face diferenta. In ambele cazuri s-a constatat ca, cu cit parintele se pune mai mult in pozitie de razboi, cu atit criza e mai lunga.

Si, cumva in opozitie cu linkul pus de Rufus: conform studiului Shell 2010, peste 90% din adolescentii germani considera ca au o relatie buna cu parintii lor.

http://www.shell.de/home/content/deu/aboutshell/our_commitment/shell_youth_study/2010/family/

Rufus spune:

Citat:

citat din mesajul lui Selene_Bunny

Sa inteleg ca asa sunt TOTI adolescentii din ziua de azi? TOTI copiii userilor care au raspuns la acest topic?

Ei, asta depinde de cati (adulti) vor sa recunoasca...

Rufus, Tora si iadele

www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=80cd684043d64e6bf268f6&skin_id=701&utm_source=otm&utm_medium=email br / " target="_blank"> Retrospectiva 2008 www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=a1ed73f473ea25944e234a" target="_blank">Retrospectiva 2009 www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=d39f778033dd7597d12ac9&source=category&category_id=all" target="_blank">Retrospectiva 2010

nelia spune:

Citat:

citat din mesajul lui AgnesLuca

...ar fi pacat sa primesc numai eu pe privat concluziile tale, poate deschizi totusi cindva un subiect

Cindva... cind voi avea adolescenti sau chiar iesiti din adolescenta.

nelia spune:

Citat:

citat din mesajul lui AgnesLuca

Mai pun niste paie pe foc

Parintii de bb si cei de adolescenti au mai multe in comun decit se pare la prima vedere. Nu degeaba criza opozitionala de la 2-3 ani este numita si prima pubertate si invers, pubertatea a 2-a criza opozitionala. Si intr-un caz si in altul copiii au nevoie de a se distanta de obiceiurile de pina atunci / de ideile impuse de parinti pentru a face un pas inainte in dobindirea autonomiei / maturitatii. Conflictele sunt inerente si doar felul de abordare a lor face diferenta. In ambele cazuri s-a constatat ca, cu cit parintele se pune mai mult in pozitie de razboi, cu atit criza e mai lunga.

Si, cumva in opozitie cu linkul pus de Rufus: conform studiului Shell 2010, peste 90% din adolescentii germani considera ca au o relatie buna cu parintii lor.

http://www.shell.de/home/content/deu/aboutshell/our_commitment/shell_youth_study/2010/family/

"Copilului mic, da-i radacini adinci, celui mare, aripi sa zboare" (proverb indian)

Agnes si Alexa (21.06.2009)

Si eu cred la fel.

(Tu lucrezi cu copii?) Am mai spus eu la un subiect ca prefer stilul nemtesc de a creste copiii (cu exceptii), din mai multe motive.