nu pot uita

Marina spune:

Michelle condoleante! Dumnezeu sa o odihneasca in pace!

brigitte07 spune:

draga mea..eu mi-am pierdut tatal cand aveam 20 ani...a mers la servici si a facut infarct, nu am putut sa imi iau ramas bun de la el...imi faceam atatea mustrari de constiinta...imi aminteam clipele cd ma lua sa povestim si eu nu aveam timp...de discutii cu tata...au trecut 6 ani si tot simt un gol in inima mea...pe mine m-a ajutat sa nu ma gandesc la el...am evitat asta f mult...pt ca stiu ca daca ma gandesc ma inunda lacrimile...mi-am "blocat" mintea pot sa spun...nu stiu dc am facut bine sau nu...acum dupa 6 ani mai vb despre el...dar inainte nu puteam deloc...durerea nu va dispare niciodata...dar tr sa iti traiesti viata...ei asta ar vrea...si daca ti-e mai usor...traieste asa cum crezi ca i-ar face sa fie mandri de tine

cleo78 spune:

si daca nu ii uiti?

Ei sunt undeva in cer, dar sa stii ca te asculta!!! Seara, fa-ti 5min in care sa le povestesti de peste zi, si sa le ceri parerea. O ti-o prezinte ei cumva - nu se lasa fara un semn frumos in viata.
Incearca si gesturi de caritate - voluntariat. Gandeste-te ca sunt persoane cu probleme mari, si ca parintii tai vor fi mandri ca alini suferinta altora.
Ai cum sa ajungi la cimitir/locul unde au murit? Propune-ti sa ajungi, periodic. Nu mai des, nu mai rar. Mergi si pune o floare preferata lor, o lumanare, si promite-le ca ii vei pastra in suflet.
Ce le placea lor mult? fa de dragul lor asta.

Eu imi visam bunicul. Intr-o noapte, am visat ca a mancat la mine si mi-a cerut ceapa. A2a zi, am ajuns la piata si am luat niste ceapa rosie, si am dat de pomana la batrana care vindea. Peste noapte, il visez iar: "pai stii tu sa creasca la noi in gradina ceapa rosie...". Intradevar, numai ceapa cu coaja galbena aveam. Peste catreva zile am ajuns la piata si am gasit o alta batrana cu ceapa galbena.

Bunicul mereu m-a incurajat sa fac scoala. Nu eram eu cea mai stralucita din clasa, dar m-a motivat mult faptul ca stiam ca ar fi fost mandru de mine.

laurenta spune:

mai ales decand am inceput terapiile(de 5 ani) am inceput si voluntariatu.......acum o sapt am fc niste pachete pt fam fara acoperis din ro.........este una din metodele care ma fc sa ma simt atat de mandra de mine......si simt ca si ei de mine asta fiind cel mai important.....! si apoi am luat pana si modul mamei da a ma imbraca in stofe cu dunga fffff bine trasate si apretate........mama era un model de a se imbraca in deux piece,asa sunt si eu.......asa imi place.chiar daca e adaptat la trendu de azi.deci pur si simplu ii idolatrizez ca si cum ar fii aici.ei nu au murit niciodata........ma trezesc atunci cand intradevar simt nevoia sa le vb .........si nui gasesc.........

Rufus spune:

Sa-ti spun ceva: preotii nostri spun ca acolo unde sunt parintii nostri, le sunt foarte de ajutor gandurile, vorbele bune despre ei. Acolo nu au nevoie de mancare, haine, deci nu conteaza ce ai in pachet, dar conteaza multumirea ce o simte omul ala care primeste un ajutor si multumeste in gandul lui. De asemenea, vorbele bune pe care le spunem despre ei, amintiri placute, multumiri, deci orice fel de pomenire, cu vorba, cu fapta, este bine primita.
De fapt, e tot ce conteaza acolo.
Eu cred asta.

Rufus, Tora si iadele www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=80cd684043d64e6bf268f6&skin_id=701&utm_source=otm&utm_medium=email br / " target="_blank"> Retrospectiva 2008 www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=a1ed73f473ea25944e234a" target="_blank">Retrospectiva 2009 www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=d39f778033dd7597d12ac9&source=category&category_id=all" target="_blank">Retrospectiva 2010

adriananton spune:

e foarte foarte dureros cand pierzi o fiinta draga . dar cand pierzi doua deodata trebuie sa fie sfasietor . socul trebuie sa fie enorm , mai ales cand sunt in floarea vietii , sunt sanatosi si nici prin cap nu-ti trece asa ceva .
in cazul meu , eu inca ma bucur de prezenta parintilor mei . pentru mine doar faptul ca am fost nevoita sa traiesc departe de ei a supus o mare tristete . aveam poze cu ei dar nu le puteam tine la vedere din cauza ca ma intristam foarte tare si incepeam sa plang . si eu am o ralatie speciala cu ai mei si mi-a fost deosebit de greu sa ma obisnuiesc fara ei , fara prezenta lor . si erau in viata . asa ca imi pot face o idee de ceea ce simti tu .
sotul meu si-a pierdut mama acum 6 ani . a fost o perioada foarte grea si pentru mine si pentru el . am fost alaturi de el si am facut tot ce a fost in puterile mele sa il ajut sa treaca prin momente asa dificile . mi-a fost enorm de greu . orice ii spuneam sa ii alin durerea era in zadar . se simtea vinovat ca nu a fost langa ea in acele momente , se simtea vinovat ca nu o sunase cu doua zile inainte . de psiholog nici nu vroia sa auda . la un moment dat am obosit . ma simteam inutila , nu mai stiam ce sa fac si ce sa-i spun . e foarte greu pentru ambii parteneri , dar cu rabdare , dragoste si bunavointa , se poate .
parerea mea , e ca degeaba faci terapie . trebuie sa vina din tine .
psihologul nu poate face nimic singur . nu te poate ajuta daca tu nu vrei cu adevarat sa participi .
nu trebuie sa-i uiti . durerea nu cred ca va disparea vreodata . daca te straduiesti putin vei invata sa traiesti cu ea . dar trebuie sa vina din tine si sa iti doresti sa fii bine .
e bine ca ai gasit activitati care sa te faca sa te simti mai bine .
te-ai gandit sa asterni pe hartie ceea ce ai dori sa le spui si nu poti ?
adevarul e ca erai si foarte tanara cand s-a intamplat . e foarte greu sa accepti ca s-au dus dar trebuie . fiecare persoana e diferita si probabil tie iti trebuie mult mai mult timp de vindecare si acceptare avand in vedere ca e vorba de ambii parinti .
imi doresc din tot sufletul sa fii bine . si sa ma ierti daca am spus de prea multe ori cuvantul trebuie .
o imbratisare cu multa caldura pentru tine , sotul tau si micuta comoara care va lumineaza viata .

laurenta spune:

multumesc mult si din tot sufletul......am un jurnal acum cu 2 mii de pagini cred.......e una din terapiile mele cele mai bune........dar..e ffff greu