Atractia sexuala in cuplu
Raspunsuri - Pagina 14
n/a spune:
ma gandesc la tine ca la jocul pisicii. Iata de ce:
Si cu celalat ai facut cam la fel. Te-a incitat ceva nou. Ai in tine chestia asta sa-l domini , sa-l subjugi. Din cate imi amintesc ai spus ca celalat si-a abandonat iubita, relatia, sotia, whatever pentru tine, l-ai facut sa ti se abandoneze complet, sa faca sacrificiul suprem, dupa care nu te-a mai interesat.
Cred ca ai nevoie de joc. De jocul seductiei. Ai nevoie sa fi provocata cu el, de el, pana cand el cedeaza. Dupa aia nu-ti mai trebuie pentru ca pierzi interesul.
Asa si la sotul tau... L-ai subjugat. A devenit sclavul dorintelor tale si tu te-ai tolanit in siguranta pe care ti-o da. dar te-ai plctisit. Ai nevoie de o noua provoare din artea lui, sa-l vezi ca te fierbe. Ca dupa aia tu sa-l inebunesti iar, sa-l subjugi iar.
Daca tot iti face cu toate alea pe plac poate ar trebui sa-l rogi sa te respinga nitel , sa-ti zdruncine siguranta aia in care tu tronezi.... poate asta va functiona. Da nu stiu in ce masura atat timp cat este un teatru.
si nu vine de la el fara ca sa planuiti asta impreuna. Poate ar trebui sa-ti zica mai des nu la ce-ti doresti,s a te chinuie nitel sa te faca sa te agiti sa-l determini sa faca una alta pentru tine.
http://noideea-noideea.blogspot.com/2011/04/divort.html
http://noideea-deea.blogspot.com
Emeria spune:
Daca tot ati dezbatut problema lui "buna rau", poate ma ajutati si pe mine cu un sfat sau o explicatie pentru limbajul vulgar in timpul sexului. Eu il percep subconstient ca pe o forma de jignire, care taie orice chef.....culmea e ca in restul timpului persoana respectiva e incredibil de afectuoasa si dragastoasa, deci undeva ceva e gresit, nu se pune problema lipsei de respect.....
babyblue spune:
o sa fie tragic cand va veni ziua, in care pe bune, nu ca un joc, el iti va zdruncina increderea aia, in care te scalzi, cum bine a spus noideea.
pt ca atunci, iti va fugi pamantul de sub picioare si vei constata ca mori dupa el.:)
_
Mami de Iustin-Andrei (18.07.2011)
Doamne Doamne, te rugam ai grija de noi....
NoUserName spune:
Am citit toate comentariile pana cand m-am apucat de scris acest post (adica vineri dupamiaza). Vreau sa imi cer scuze cuiva:
Isabela_80, te rog sa ma ierti ca ti-am acaparat topicul. Am inceput de la o parere personala si am ajuns sa povestesc un episod din viata. Daca macar un singur om se simte ajutat de ceea ce am scris eu aici sau gaseste un raspuns la o problema care-l macina, eu sunt multumit. E o experienta de viata traita de mine care are legatura cu problema expusa de tine. De aceea te rog inca o data sa-mi ierti "iesirea" ce va urma, care promit sa fie ultima.
Unde ramasesem? Parca la viata in doi la momentul in care se infilreaza si al 3-lea (ma refer aici la copil). Eu la serviciu, sotia acasa cu copilul. E puiul ei, sufletul ei, n-am ce sa-i fac. Ii mai aduc aminte din cand in cand ca am si eu o oarecare contributie la el. Si incepem sa discutam despre varsta la care isi recunoaste mama, cand va observa ca are si un tata, cu cine seamana mai mult,il privim amandoi plini de speranta si cu o oarecare teama ca daca pana acum vedeam copii la prieteni pentru cateva ore, asta e al nostru, 24 din 24, 7 zile pe saptamana. Cum ne vom descurca cu el? Vom fi in stare? Sigur ca vom fi, la fel s-au descurcat si parintii nostri cu noi, si bunicii nostri, si asa mai departe pana la Adam si Eva. Da, dar atunci nu erau atatea boli, nu era poluarea de acum. Asa e, dar nu era nici vaccinul antirujeolic, nici cel contra malariei, nici Bepanthen. Pai nu erau, dar si virusii au evoluat odata cu societatea, probabil ca nici HIV nu era pe vremea aceea.
Am ajuns sa ne bucuram de fiecare ora de somn, ca piticu' inca nu stie ca eu maine dimineata ma duc la munca. Lui ii e foame si tipa, nu-l intereseaza ca e 3:25 dimineata. Mamica lui ii da sa suga. Tace. Trec 10 minute si incepe din nou. De data asta probabil il doare burta, ca a mancat. Nu conteaza ca eu dorm in camera de alaturi, sonorul lui e cu mult peste capacitatea usii de a retine zgomotele. Scenele se repeta, uneori cate unul din noi se enerveaza si celalalt incearca sa linisteasca copilul, alteori ne enervam amandoi si ne reprosam ca nu asa se face ci invers. Fiecare avem parerea lui despre cresterea si ingrijirea copilului si incercam sa ne impunem punctul de vedere, de obicei printre hohotele de plans ale piticului care deocamdata n-are pic de respect pentru doi "oameni mari" ce incearca sa comunice intre ei. Ce-l intereseaza pe el? A aparut de nicaieri si a intrat in viata noastra cu gura mare, cu pretentiile lui si cu propria perceptie asupra timpului. Ba, pe deasupra mi-a luat si locul in pat, ca sotiei ii e mai usor sa se intinda dupa el sau sa-l puna alaturi de ea cand ii adoarme la piept. Mie doar imi spune ca o doare spatele de la cat l-a tinut in brate. Cateodata il mai tin si eu, cand nu mai poate, si il adorm. Dar copilul asta parca are senzor de altitudine, trebuie sa-l tii in brate si sa te plimbi cu el prin casa, ca daca incerci sa te asezi simte imediat. Dupa cateva luni am ajuns sa ma gandesc cu groaza ce-as fi facut eu in locul sotiei: cred ca-l luam pe ala micu si zgomotosu' si-l aruncam pe geam. Ma uitam la ea dimineata ca parca nu era afectata de faptul ca n-a dormit decat pe apucate. Ii spuneam ca a plans ala micu pe la 4. "Sa fii tu sanatos, poate pe la 4 l-ai auzit tu! A plans toata noaptea". Si asa ma surprindeam gandind cum m-as fi descurcat eu singur cu copilul daca cumva sotia avea vreo problema si trebuia sa se interneze in spital (cum am auzit de o gramada de cazuri) si eu trebuia sa raman cu el acasa. Hotarat lucru, cred ca l-as fi aruncat pe geam. Sau l-as fi lasat sa zbiere pana il lua somnul, ca n-o zbiera la infinit. In suflet ii sunt recunoscator pentru rabdarea pe care a avut-o. Nu i-am spus-o direct, dar de vreo cateva ori am lasat sa se inteleaga aprecierea mea pentru ceea ce face. Mi se pare o mama exemplara, care trage pana la epuizare pentru puiul ei.
Burta a inceput sa i se retraga, piticul plange mai rar. Viata pare sa-si urmeze cursul firesc. Adica ea are grija de copil, ea stie cand are febra, cand are colici iar eu sunt cel care trebuie sa rezolve problemele simple: pune si tu laptele la incalzit, dar vezi sa nu-l fierbi; adu cadita sa-i facem baie, dar vezi ca apa sa aiba 38 de grade; intinde tu scutecul sa pun eu copilul (da' hai mai repede cu prosopul ala, ca raceste asta micu si tie ti-l pun in brate!). Ne aducem la un momentdat aminte ca noi n-am mai facut nimic impreuna de multa vreme. Hai ca poate incercam la noapte, dupa ce culcam copilul. Esec total: nu asa ca ma doare spatele, nu asa ca ma ustura, stai ca s-a dezvelit piticu'. Ne ramane macar speranta ca o sa vina si vremuri mai bune.
Intre timp s-a reintors la serviciu. Copilul sta cu bunicii in timpul zilei si cu noi imediat ce ajungem acasa. Discutam pe limba lui, ne arata ce realizari a mai facut el, cum s-a aranjat masinile, cum e de vina scaunul ca a alunecat pe parchet si pe el l-a lovit coltul mesei; ce sa mai - lucruri importante.
...si intr-o buna zi o revad pe Cristina, ca problemele cu calculatoarele nu s-au terminat odata cu plecarea ei in concediul maternal. La locul ei, pe acelasi scaun pe care-l vazusem gol atata timp. Salut - salut! Mai traiesti? Ce-ti face piticul? Cu cine sta? Ce prostii face? Cum vorbeste? I-ai luat tricicleta? Avem multe de discutat pe tema asta. Pentru amandoi e primul copil, e o noutate aparuta in viata fiecaruia. Nu discutam doar noi, si ceilalti din birou isi aduc aminte de traznaile copiilor - cei care au, evident. Cine n-are sta si trage cu urechea gandindu-se probabil la ce-l asteapta cand va veni momentul.
Da, s-a intors la serviciu. Nici nu ma bucur, nici nu ma intristez, e un coleg de serviciu ca toti ceilalti. Sau aproape ca toti ceilalti, ca firma n-a stat pe loc doi ani. S-a mai schimbat cate ceva prin retea, cate ceva prin program, lucrurile care nu se fac se uita si era mai degraba ca un nou coleg care a intrat direct in valtoarea muncii. Iar problemele nu intarzie sa apara: parola aia nu mai merge (pai sigur ca nu mai merge, e valabila 6 luni iar tu ai lipsit 2 ani), nomenclatorul ala nu mai apare si alte probleme tehnice. Si la fiecare vizita mai discutam despre copii si cum ne-am acomodat cu ei. La un moment-dat a muscat cu pofta dintr-un corn cu ciocolata si mi-a rupt si mie o bucatica, ca-l imparte si ea cu cine-i e drag.
Hopa! Adica? Ce vrea sa insemne asta? Poate un simplu gest colegial. Sau poate ca am ajutat-o mai mult decat alti colegi si-i sunt mai apropiat (profesional vorbind) decat ceilalti. Sau poate... hmmm! Dar n-are cum, ca daca ar fi fost asa n-ar mai fi fost acum casatorita si cu copil de 2 ani. Dar daca totusi... dar nu, nu se poate. Daca ar fi avut vreun sentiment pentru mine, l-as fi descoperit acum 2 ani. E clar ca n-a fost decat un gest simplu pe care eu sunt pe cale sa-l interpretez gresit. Rezolvam din nou problema pentru care am ajuns acolo si-mi ramane datoare cu un ceai, din ala bun, de n-am baut in viata mea. Oricum, la cati imi raman datori din gura, as face infarct de la atata cafea daca ar fi sa se tina toti de cuvant.
Intr-o buna zi ma intreaba daca nu pot s-o ajut sa centralizeze niste date pe care programul nu i le poate scoate. Pot, ca doar am acces direct la baza de date. Doar ca trebuie sa vina ea la mine de data asta, ca am nevoie de calculatorul meu din birou. Ok, vine. Imi spune ce-i trebuie, cautam, adunam, inmultim, ajungem la rezultat. Si discutam intre timp despre traznaile copiilor, despre faptul ca al meu se trezeste de cateva ori pe noapte si ma trezeste si pe mine din camera alaturata, despre al ei care doarme la bunici. Si eu l-as duce la bunici, dar nu vrea sotia. N-are incredere. Il mai lasam cateva ore sau cate o noapte cand avem vreo nunta, dar il luam imediat inapoi. Eu n-am mai dormit in patul meu de 3 ani, dar macar vad si partea buna ca pot sa ma uit la tv cat am chef si pe ce program imi place. A ajuns sa mi se para chiar comod. Imi spune ca chiar si daca ea isi lasa copilul la bunici, ea si sotul ei dorm tot in paturi separate. Si ei au programele lor preferate la tv, unul fotbal si celalalt filme. Nici ei nu se mai inteleg asa bine ca la inceput. Si mie mi s-a intamplat sa nu vorbesc cu sotia cate doua saptamani si sa ne suparam unul pe altul pentru motive puerile, iar chestiile astea ma macina putin cate putin chiar daca la exterior nu se vede. Eu ma supar greu si-mi trece si mai greu; sotia mea pare ca se reface mai repede. Si ei la fel, doar ca ea e cea care sta imbufnata o luna intreaga. Discutam despre comunicare, asteptarile noastre, asteptarile partenerilor nostri, ne dam sfaturi teoretice pe care amandoi le stiam dar refuzam sa le punem in practica. Esti constient ca trebuie sa te impaci cu partenerul dupa o cearta, insa orgoliul iti spune sa-l lasi pe el sa faca primul pas. Adica sa recunoasca faptul ca a gresit. Dar nu, noi suntem destepti, nu gresim niciodata, doar celalalt greseste. Asa ca suportam situatia. Trece o ora, poate doua. Nimeni nu s-a uitat la ceas. Centralizatorul e gata. Pleaca cu promisiunea ca o sa-mi aduca un plic de ceai cu nu's'cate proprietati, bun de la dureri de glezne si pana la intarirea radacinii firului de par, din care ar trebui sa beau mai des. Da, bine, adu... desi eu nu cred in proprietatile miraculaose ale ceaiului. Da' macar sa fie bun la gust.
Imi vine in minte mai des decat mi-as fi dorit discutia cu Cristina. Ce coincidenta, nu sunt singurul care vede ca nu mai e totul cum parea la inceput. Si cati or mai fi in situatia asta... Inseamna ca pe e pe undeva un adevar in ceea ce-mi spun oamenii trecuti de varsta a doua despre dagoste si casatorie, despre vise si realitati sau despre asteptari si realizari. Nu cunoscusem pana acum aceasta fata a Cristinei. Vazusem doar ceea ce lasa sa se vada: exteriorul.
Si vine peste cateva zile. Cu un plic de ceai pe care mi-l arunca pe birou. Se aseaza pe scaun. Nu e in apele ei. Pun apa sa fiarba la filtru sa fac misteriosul ceai.
- Esti suparata?
- Nu...
- Nu pari in apele tale.
Si incepe sa planga. Nu reuseste sa-mi explice care e motivul. Asta-mi mai lipsea! si eventual sa mai intre careva in birou si s-o vada plangand. As vrea s-o iau in brate, s-o linistesc cumva. Dar nu pot. Simt ca daca o strang in brate n-o sa-i mai pot da drumul iar ea n-are putere sa se opuna. Nu reusesc decat s-o prind de mana si sa-i vorbesc calm despre lucruri teoretice: nu pune la suflet, capul sus, o sa vina soarele si pe strada ta, chestii din astea. Imi explica printre lacrimi cum ca iar a venit ala care o acuza ca din cauza ei s-a intamplat nu stiu ce, ca a amenintat-o, ca nu mai suporta asa ceva. Si-si aduce aminte ca nici cei de acasa nu o sustin ci ca-i reproseaza ca "daca o fi adevarat ce se spune?". Trebuie sa se lupte singura cu problema asta si a ajuns la limita nervilor. Eu nu stiu care-i problema ca in general nu ma intereseaza barfa, dar incerc sa o linistesc cum ma pricep. Zambeste dupa cateva minute cu ochii plini de lacrimi. Ii dau un servetel sa si le stearga, poate mai intra careva, o vede in starea asta si ne facem de poveste prin toata firma. Intre timp s-a facut si ceaiul, il bem si ne apucam de povestit. Iar trece o ora, poate doua. Iar pleaca. Dar acum e cu ochii limpezi si cu zambetul pe buze.
Eu raman cu gandurile mele. Vorbesc singur: "esti cel mai prost barbat pe care-l cunosc pe lumea asta! pai a venit Cristina la tine in birou, doar tu si cu ea, singuri, ea plange si tu nu esti in stare s-o iei in brate". Gandurile se amesteca, ceva imi spune ca am procedat bine, altceva ca sunt cel mai mare fraier. Cum ar fi, nu pot sa-mi fac ordine in sentimente. Totul e de-a valma.
Se termina programul de lucru, trebuie sa plec acasa. Nu reusesc sa ma detasez de intamplarea de azi. Toate lucrurile acasa le fac mecanic, sotia imi vorbeste, vorbele imi intra pe o ureche si imi ies pe cealalta. "A.. ce-ai zis? ... Da, sigur...". Oricum nu-i prima data cand n-o ascult sau ea vorbeste odata cu televizorul si dupa ce o ascult cateva minute pierd firul si ma trezesc de-abia cand ma intreaba "M-ai auzit?" ca eu de fapt ascultam stirile. Nici noaptea nu reusesc sa dorm. Am ajuns sa ma supar pe mine ca in loc sa dorm stau sa ma uit la ceas cum trece noaptea si sa ma gandesc la Cristina. A doua zi am gandurile tot vraiste. Nu reusesc sa ma adun deloc si nici sa ma odihnesc. A treia zi la fel. Imi observ schimbarea de comportament, parca ma irita lucruri pe care pana acum am reusit sa le trec cu vederea. Nu mai pot continua asa. Nu mai vreau sa continui in felul asta. Si-mi iau inima in dinti si o sun pe Cristina:
- Vrei sa vii pana la mine? Am o problema cu tine.
- Pai spune...
- Nu pot la telefon, doar daca poti sa vii.
- Pai cam am treaba acum.
- Dupa ce termini treaba, sau faci o pauza, cum vrei... dar vino...
- Hai ca vad cum fac.
Nu stiu cat timp a trecut. Minute, zeci de minute. Dar a venit.
- Hai, zii, ce voiai sa-mi spui?
- Pai, hmmm... adica... offf,...
- Lasa-l pe hmmm si offf la sfarsit. Zii, te ascult...
Ce sa-i mai zic dupa o asemenea introducere? As fi vrut sa-i spun ca m-am indragostit de ea, ca am observat-o de ani de zile, ca as vrea s-o strang in brate si sa ne iubim ca doi nebuni. Eu stiam ce vreau, sau cel putin asa aveam impresia, dar nu reuseam sa transpun asta in cuvinte. Tot ce-am putut sa fac a fost sa spun cu voce tremuranda "Ma bati pentru ceea ce voi incerca?" si sa incerc s-o cuprind de mijloc. S-a schimbat la fata. Zambetul a disparut instantaneu.
- Cred ca te bat... in timp ce mi-a prins mana si mi-a indepartat-o usor. Nu poti sa faci asta! Nu ai voie sa faci asta...
- Stiu... dar ma gandeam ca poate...
- Of, Doamne, unde am gresit? Sigur am gresit pe undeva. Banuiam eu ca de-asta ma chemi... Nu pot sa fac asa ceva... Nu e corect... De ce mi se intampla tocmai mie?
Nu mai stiu ce ne-am spus. Imi aduc aminte vag ca mi-a spus ca asa ceva trebuie sa fac cu sotia, sa am grija de ea, de copil, sa-mi indrept atentia catre ei. Nu cred ca totul a durat mai mult de 5 minute, desi mi s-a parut o vesnicie. Am tras adanc aer in piept si i-am spus "Ok, macar acum stiu cum sta treaba. De acum inainte o sa ma pot gandi la problemele mele". Si a plecat.
Da, usor de zis, dar greu de facut. Si acum cand va povestesc voua intamplarea asta ma trezesc uitandu-ma prin ecran undeva in gol, in trecut, facandu-mi in minte scenarii despre "cum ar fi fost daca..."
Cam asta ar fi finalul. Nici chiar starea asta a mea nu poate sa dureze vesnic. O sa stiu ca m-am vindecat cand imi voi da seama ca nu m-am gandit deloc la ea o zi intreaga. N-am mai vorbit de atunci niciodata despre asta. Suntem in continuare doi colegi de serviciu.
Greselile de ortografie sau literele lipsa puneti-le pe seama emotiei de a rememora lucrurile. Inca doare, chiar daca nu la fel de mult ca acum cateva luni. Povestea mea nu e cu nimic diferita de mii altele asemenea, dar voi, cei care o cititi acum, probabil n-ai vazut-o niciodata din unghiul in care am prezentat-o eu. Daca mai aveti timp si chef, recititi-va comentariile de la paginile anterioare si vedeti daca ati judecat corect pe baza informatiilor prezentate pana atunci. Daca nu, ganditi-va de doua ori inainte de a da o palma pe care n-o puteti retrage mai tarziu. O sa va citesc mesajele in continuare, dar nu cred ca o sa mai intervin.
Pana atunci, sa auzim numai de bine
n/a spune:
nousermane... pe mine m-ai ajutat enorm....
vb la modul cel mai serios. O sa-mi pun serios, de acum inainte, problema daca comportamentul meu fata de partener este unul corespunzator. Conteaza foare mult sa te gandesti de sapte mii de ori daca sa te comporti intr-un anume mare fel fata de partener, pentru ca vrei nu vrei, esti responsabil si de fericirea lui. In cazul in care nu esti pregatit sa fi alert fata de starea sa , de firicirea sa 24 din 24, mai bine du-te pe drumul tau si lasa-l, decat sa-i inchizi viitorul si sperantele in frustrare.
M-ai ajutat sa inteleg ce isnemna pana la adanci batraneti sis a-mi conturez o idee despre cum ar trebui sa fie doi soti unul fata de altul. Respectul fata de consoarta este esential, consideratia fata de fiecare gest, de fiecare gand este esentiala intr-o relatie.
E greus a gasesti pe cineva cu care sa poti fi tu insuti si in acelasi timp sa te cenzurezi. Exista foaaaarte mare diferenta intre a te cenzutra pentru el si a te limita pentru el, a nu se intelege a doua varianta.
http://noideea-noideea.blogspot.com/2011/04/divort.html
http://noideea-deea.blogspot.com
n/a spune:
Nousername....
stii ce nu inteleg... Dormeai de 3 ani in alt pat, si totusi te-ai simtit dat la o parte de copilul tau langa sotia ta si te-ai simtit indepartat nici decum nu ai facut-o din altruism. Jalnic. Si cuvintele: imediat il luam inapoi, l-as arunca pe fereastra... ce imti este uman si in majoritate general la barbati, dar asta nu te transforma in placut. nu e placut sa sti ca cineva iti vede copilul cu ochii astia. Ca se simte amenintat de el, de copilul tau si culmea, tocmai taica-sau. Te-ai exclus singur din trio-ul tau in loc sa faci front comun si scuzi fuga la cristina in brate cu faptul ca e greu si e exasperant si ca ti-e frica si incomod. E pacat ca esti gelos pe propriul copil. E trist.... dar esti un caz comun.
Nu ma intelege gresit, nu te judec, dar ceea ce tu vezi scuzabil eu vad altceva....
Nimeni nu e perfect si eu sunt una dintre cele mai imperfecte persoane, dar... cred ca vezi lucrurile dintr-o perspectiva gresita. Sau lucrurile vazute din perspectiva ta sunt .... intr-un naume mare fel... gresite pentru modul meu de a vedea lucrurile.
Unde e daruirea, altruismul, rabdarea, toleranta, intelegerea fata de cei din casa ta? mi se pare ca orice gest al celuilalt il raportezi numai la tine.
Am noutati pentru tine. Nu totul se rezuma la tine. Bine ai venit in familia ta. Poate o atitudine mai putin egoista te-ar ajuta mai mult.
Si ce daca urla copilul? Unde era daruierea fata de faptul ac e din tine? Unde sunt privirile de te pierzi i ochii lui? Unde esti tu in toata ecuatia asta. Unde este interiroul care ar trebui sa straluceasca in implinirea ca privesti in ochii copilului tau viitorul si eternitatea? Tu-l privesti ca pe un copil ca pe un intrus, ca pe o piedica in calea fericirii si linistii tale. Groaznic. tre sa fie groaznic in pielea ta. Tu nu te regasesti in familia pe care ai intemeiat-o. Trist. mi-e mila de tine si de restul zilelor tale.
http://noideea-noideea.blogspot.com/2011/04/divort.html
http://noideea-deea.blogspot.com
vikinga spune:
Nou user, adica tu esti acum respins de doua femei in loc de una. Nasol, asta ar castra si-un zimbru, ce sa mai zic. Pai poate problema e putintel si la tine, mai stii? Daca doua femei reactioneaza asa, acum zi si tu!Unu. Nevasta. Daca sa zicem, Isabela, e sotia ta, mai stii? Nu vezi ca si ea isi respinge sotul zicindu-i ba una ba alta, motivatii domestice ca sa nu-i zica drept in fata? Scuze isabela.Doi. Amanta visata. Atragatoare dar si ea deveni nevasta, a altuia, ce-i drept. Copilas, kg, tot tacimul. Si femeile cu cracii pina in git devin neveste si parol ca si ele umbla in halat gros cu sosete groase iarna. Ce te faci daca o iei si pe ea si te trimite si monalisa cu gunoiul si dupa un an doi se da si ea bolnava? ca si monalisa cit o fi de monalisa trebe intretinuta ca sa aiba fiori colo. Si Cristina doarme separat de sot! probabil o avea unul la fel, a fugit rupind pamintul de-un al doilea.Concluzii: -viata e grea si casnicia doboara tot in cale. de aia femeile cind vorbesc de barbati puternici stiu ele ce stiu, pai inainte erau asa mai pe cai, neinfricati, nu asa ofiliti din chestii de rutina. Acum femeile fac ce fac si barbatii, se pot intretine si singure, e grele rau sa tii standardul sus, nu-i pt oricine:) -pe urma, altceva nou e nou si gata, s-a nimerit sa fie cristina. asa cum si sotia ta ar putea fermeca cu mare usurinta pe un altul daca ar vrea.-de aia zic eu ca nu-mi (mai) trebuiesc prieteni barbati. asa din cercul strins de prieteni comuni e altceva. dar sa iesi la o cafea cu unul si sa-ti mai plingi si amarul..nou user nici macar nu a inteles problema femeii, fu concentrat doar pe faptul ca ea era in biroul lui.No, si ce-i de facut? Un barbat-barbat ia taurul de coarne cumva. E si asta o provocare, sa-ti farmeci sotia inca o data, sa o faci sa o ia cu fiori cind te vede. Sa vezi atunci copil imbait si culcat, de la 8 nenica:)). Ia-o barbateste asa in brate, ca vrea nu vrea, pup-o pe toate partile, fii pasional, mori dupa ea trupeste si imposibil sa nu-ti raspunda. Cum zice si Isabela ca vrea de la sot. Pai ce daca te-a luat de barbat, trebe sa-si dea bikinii jos la program? E si rusinos pt un barbat, ma gindesc eu. ea inca e finuta, ca eu as zice in fata, ca nu vreau si nu am chef.Cucereste-i mintea si sufletul iar! Nu copilul omoara sexualitatea unei femei. La noi totul e din creier. Daca vrem pe cineva in lesin dupa noi, putem. Daca nu ne mai intereseaza ori nu ne mai stirneste interesul ne dam bolnave, ocupate si altele. Ori chiar suntem.Copilul mai crescu, arata ca te-ai acomodat in noul program si nu fa concurenta cu copilasul. Scoate la suprafata femeia din ea daca acum e numai mama. Asa ma reindragostii eu de sotul meu, cind vazui ca el fu acolo linga mine, asteptind sa treaca furtuna, ca un marinar experimentat cu ochiul format, care stie sa tina cirma barbateste si sigur pe el si cind fusei barcuta sport si cind fusei ditamai nava:)) si nava mama cu ambarcatiunile mini pe linga:)). Ca mai trebe si ceva umor! Nu sari din ambarcatiune primul ca sa-si salveze dosul precum italianul din stirile astea recente, vai de sufletul lui:). Fricosi multi barbati nenica. Se sperie de-o burta, de-un corn cu ciocolata, de-un bebe balaior si de wow, "in nevasta mea cu acte salasuia o mama!! eu nu stiam! in hirtiile de utlizare a masinariei scria ca face sex la ora fixa, imi stringe sosetele si se invirte in cerc strins in jurul meu". Treaba simpla: scoate femeia din ea! ca daca nu, o va face poate altul;) Curaj! Daca iti recistigi nevasta, o sa poti avea orice alta femeie(ipotetic vorbind)! Noi avem radar programt tipul asta de atractie:)). Nu la barbatul alteia adica(haha nu trageti concluzii rapid) ci la barbati carora le iese totul dom'le, chestie de virilitate, desteptaciune, putere, siguranta. Adica e ori nu e. Ca de neimplinti e lumea plina..Vikinga cu cei mai frumosi vikingi: Letizia, Nadja si Aldo
vikinga spune:
neinsemind ca am acum ceva cu tine ori ma simt nevasta vizata cumva cu frica de amante si alte povesti. nicicum. noi trecuram toate stadiile si am avut si noi criza noastra dar am ajuns la un rezultat, pt ca am dat de esenta si ne-am prins si noi cum e treaba cu casnicia asta si chiar nu-i rea deloc
. chiar stau la povesti cu tine si cu isabela.PS: nu te mai sfii ca vorbesti in subiectul fetei, ca e vorba de aceeasi treaba.Vikinga cu cei mai frumosi vikingi: Letizia, Nadja si Aldo
alexia_21 spune:
vikinga, mai citeste odata mesajele lui noname. doar ale lui. sunt convinsa ca vei intelege ce vrea sa spuna.
n/a spune:
alexia poate ne traduci tu, ca eu nu am inteles decat ca vrea sa arate ca e justificat sa miorlaie ca-i nefericit si sa insele. daca ar avea cu cine.!!!!!!!!!!!!!!!
http://noideea-noideea.blogspot.com/2011/04/divort.html
http://noideea-deea.blogspot.com