Nu face nimic in casa?

michelle-usa spune:

Maria, ma rog pentru tine, Dumnezeu sa te ajute, sa te lumineze si sa te calauzeasca pe calea care El o are pregatita pt tine.
Continua sa fii in rugaciune, numai asta iti va aduce liniste si intelepciune.

michelle

Biribu spune:

Maria eu n-am citit chiar tot ce s-a scris, dar mi-a atras atentia ultima ta postare si am simtit nevoia sa zic un lucru: mi se pare ingrozitor de trist ca cineva sa gindeasca asa la 25 de ani

dupa mine nu e semn de maturitate ci cumva de imbatrinire prematura, nu o lua in sensul rau ca nu asta e intentia... probabil e chestie si de educatie si de conceptii transmise tie de la parinti. uite eu in ruptul capului nu as putea intelege cum fii-mea s-ar transforma la virsta asta in menajera cuiva si eu sa stau si sa aprob in tacere.

din pacate toate in viata se cam platesc si ce nu ai facut la 20-25 de ani s-ar putea sa nu te lase sa mai traiesti impacata la 35.
suna banal dar ... mare pacat de virsta asta asa frumoasa, sa nu te bucuri din plin de ea.

Mami de A 5.02.07, T 27.06.08 si BB 3

ayleen spune:

Ca sa adaug si eu un caz la lista de tipologii de cupluri si de destine alcatuita de tine, eu voi adauga un cuplu frmat din ea (putin peste 40 de ani, frumoasa rau, harnica, vesela si inima usoara) si el (peste 50 de ani, taciturn, comod, neimpresinant fizic). Eu ma plangeam ei cat de comod e barbatul meu, iar ea a spus ca barbatul ei nu-si deschide nici macar frigiderul sa-si ia de acolo ceva! Nu a facut in viata lui un sandwich pt el, poate a facut cateva pt fiica lor, in 20 de ani de casnicie! Ea a spus cu mana pe inima ca nu o deranjeaza nici un pic ca el nu face nimic. Ea face tot si i se pare normal asa, pt ca el e neindemanatic, nu stie ce sa cumpere, nu cauta pretul mai mic in piata, nu stie sa-si calce o camasa. Ce vreau sa spun este ca ea isi iubea barbatul asa cum era, fara nici un fel de resentimente, fara a avea nimic sa-i reprseze. Era fericita si atat. Mi-a spus ca se simte iubita, protejata, implinita ca femeie si mama, desi el sta tata ziua pe canapea la televizor. Stiu, nici eu nu pot sa inteleg femeile fericite "by default".
Problema, in cazul tau este ca, daca tu ai fi fericita in ciuda defectelor lui, nimeni nu ti-ar spune sa te desparti. Toate fetele v-ar ura casa de piatra, copii frumosi si viata lunga impreuna.
Realitatea e ca tu nu esti fericita. Defectul lui este un hap prea mare de inghitit pentru tine. Prea mare, prea amar. Pus pe cantar, defectul lui inclina balanta cat si calitatile.

Eu la 25 de ani nu mi-as face probleme ca nu mai gasesc barbati buni, ca macar premisele relatiei sa fie bune! Ca se deterioreaza pe parcurs, ca ma paraseste, ca se dovedeste a fi nu stiu cum, dar macar startul sa fie fericit!

Recent am auzit o vorba de duh care m-a facut sa rad: "decat sarac si bolnav, mai bine bogat si sanatos!" Asa si tu: decat sa-ti alegi rolul de sotie vesnic nemultumita de barbatul ei cel puturos, mai bine alege-l pe cel de femeie desteapta si cu stima de sine.
Fosta iubita a barbatului meu refuza sa faca ceva in casa, daca el nu se apuca de treaba odata cu ea. Era mai dezordnata ca el, mai dezinteresata, asa incat au ajus sa manance din farfurii de plastic, pt ca mormanele de vase de pe peste tot copleseau bucataria! Si stii ce e tare? Ca el a dat-o afara din casa pt ca era prea puturoasa!
E realitate: puturosii isi iau parteneri harnici.

Eu sa-l am in casa, nu i-as mai spala, draguta mea, nici o farfurie. Ce ai tu acolo e piaza rea, nu barbat. Stiu, i-am citit calitatile pe care le-ai descris tu, dar la sfarsit am oftat... De ce ceri atat de putin de la un barbat, numai tu stii... Doresti lucruri atat de normale, atat de usor de gasit, ceri atat de putin...! Si asta iti spun eu, care traiesc cu un barbat ce are cate ceva din toate defectele! Zau, nu cred in fericirea deplina alaturi de un barbat, dar parca nu m-as multumi cu atat de putin...

montelimar spune:

Sansele sa fie un sot bun, un tata iubitor si un partener sigur si stabil sunt egale cu sansele de a o lua pe carari gresite cu femei, bautura, batai sau alte trasnai.

Maria, ce ai spus tu mai sus nu e adevarat, nu e vorba aici de sanse, de probabilitati, ai un comportament al lui pe care il cunosti si pe baza caruia sansele sunt foarte mari ca el sa continue sa fie tot asa cum il sti. Din ultimul tau mesaj reiese multa pasivitate si mult fatalism, dar crede-ma aici nu e vorba de noroc, sunt convinsa ca in toate cuplurile pe care le-ai dat tu exemplu, existau semne prevestitoare de la inceput, dar oamenii au ales sa le ignore. Eu pot sa iti dau exemplul mamei mele, nu il stiu de la ea, ci din scrisorile pe care le-am citit din acea vreme Tinea neaparat sa se marite, avea serviciu si 25 de ani si maritisul era pasul urmator, l-a cunoscut pe tata intr-o tabara, ii desparteau mai mult de 200 de km dar au pastrat corespondenta, mai mult din dorinta ei, s-au vazut de mai multe ori la ocazii, gen sarbatori, vacante si s-au luat. Din punctul meu de vedere, al copilului care a suferit, nu a fost o casnicie fericita, si mama nu recunoaste decat rareori asta. Marele dezavantaj de atunci - societatea si mai ales lumea de la sat nu tolera statul impreuna inainte de casatorie, ceea ce mi se pare o mare prostie. In exemplele pe care le-ai dat tu de casnicii nefericite, femeile au fost cel mai probabil supuse presiunii asteia - sa nu locuiasca cu viitorul sot inainte de casatorie, sa se marite cat mai repede daca cumva au trecut de o anumita varsta, cumva asa cum alegi o garsoniera - alegi cat alegi, dar pana la urma trebuie sa te muti undeva si alegi raul cel mai mic. Dar in cazul tau lucrurile stau altfel, a mai trecut o generatie, nu mai e aceeasi presiune asupra femeilor necasatorite la 30 de ani. Eu stiu pentru ca sunt una dintre ele. Da, sunt exemple negative de oameni care cauta sex si nu relatii serioase, dar asta nu inseamna sa vrei sa stai cu cineva doar pentru ca e primul barbat din viata ta, oarecum linistit si nu pare sa vrea sa se uite pe de laturi. Tipul asta nu pare sa vrea sa comunice si mi se pare ca acum v-ati despartit doar pentru ca ati stat impreuna fara binecuvantare, la initiativa lui si nu a ta. Si nici nu am inteles cum adica stati despartiti pana la nunta, adica esti de pe acum convinsa ca va exista o nunta, ca vor exista doar astea doua luni, cineva intre timp face pregatirile ? Mi se pare f trist cum gandesti si din pacate vad aici influenta bisericii, nu ma intelege gresit, respect dreptul fiecaruia de a fi credincios, dar nu sunt de acord cu sfaturile pe care le dau preotii sotiilor de a rabda si anacronismul cu lipsa sexului inainte de nunta. Mi se pare un act de responsabilitate fata de viitoarea familie pe care o vrei si fata de viitorii copii sa cunosti foarte bine omul cu care te casatoresti inainte de nunta si asta nu se poate face daca nu trezesti alaturi de el si nu traiesti si il vezi cum e el, cel de toate zilele. Iti dai seama cate violente in familie s-ar fi putut evita daca n-ar fi fost interdictia asta impusa de biserica cu sexul in afara casatoriei ?

Maria_1 spune:

Sfatul tau e binevenit. Mai ales povestea despre mama ta. Ce am zis eu acolo cu egalitatea de sanse suna aberant. Nu stiu daca e adevarat. Si daca ar fi, nu stiu, nu stim niciodata ce ne rezerva viata. Spre marea noastra bucurie, intr-adevar nu mai exista presiune din exterior pt ca nu suntem maritate sau divortam, etc. Dar asta, totusi, nu pare ca ne face viata mult mai usoara. Eu una, nu simt presiunea pe care o simteau doua generatii in urma, dar nici ele nu simteau ce simt eu acum. Si anume un gol, o confuzie sinistra, nesiguranta totala pentru ziua de maine, nesiguranta fata de incercarile de a intalni alti barbati. Atunci erau multe probleme. Cunosc si eu cateva povesti. Fetele maritate devreme cu te miri cine (cu cine alegeau parintii mai mult), obligate sa fie femei in casa toata viata si sa vada de copii si de un barbat pe care poate nu ajungeau sa il iubeasca niciodata. Dar acum.....avem libertatea asta. Dar la ce bun daca ne inselam singure, daca barbatul pe care il iubim nu sta alaturi de noi. Am multe nelamuriri si de multe ori nu stiu ce sa mai cred. Nici cu presiune nu era bine, dar nici cu libertate nu e mult mai bine. Bat campii. Spun prostii.
La nunta nu ma mai gandesc. Nu pot sa ma gandesc acum. Daca o sa fie, n-o sa fie sigur peste doua luni. Poate nici peste un an. Nu stiu cum voi fi eu peste doua luni (deja dupa cateva zile sunt foarte ravasita) si nu stiu daca se mai intoarce. Nu mi-a semnat nimeni nicaieri vreo garantie.
Cat despre partea religioasa, am alte pareri. Dar asta doar din experienta mea, nu din ce am invatat la orele de religie. Mie nu mi-a prins prea bine faptul ca am avut o prea mare libertate. Poate ca daca mi-ar fi fost rusine, nu as fi facut ce am facut. Nu stiu.
Sexul inainte de nunta nu mai constituie o problema sau restrictie pentru nimeni. Cunosc cupluri care au divortat si s-au casatorit la biserica de mai multe ori. Toate cunostiintele mele care s-au maritat la Biserica au stat o perioada 'de proba'. Nimeni nu mai zice nimic despre asta. Dar libertatea asta eu o consider mai mult o pacoste decat o binecuvantare. Sunt atat de multi barbati placuti, sarmanti....sunt atatia dispusi sa faca gesturi frumoase ca sa te 'cucereasca'. Oricum eu nu mai risc asta. Nu mai risc sa ma 'iau' cu cineva cu care sa intampin probleme de ordin sexual. Daca e vorba despre el, cu el am 'stat' patru ani...il cunosc ca-n palma. Daca ar fi vorba despre altul, Biserica nu ma opreste (prin presiuni) sa nu fac sex cu respectivul. Numai ca.....din incercare in incercare trece viata unora. Am povestit ca am o astfel de cunostinta. Ma oripileaza chestia asta. Sa tot incerc, sa tot verific, sa ajung prin patul unuia si al altuia ca sa gasesc un tip bun, cumsecade, iubitor, dornic de casnicie. Nu vreau sa ajung la 40 de ani si sa zic: "Domne, dar mi-am trait viata!" si apoi sa adaug "N-am copii, n-am pe nimeni stabil langa mine si nimeni nu se mai uita la mine la varsta asta...." Nimeni nu e dornic de responsabilitate si de greutati. Sunt ferm convinsa de asta. Sexul inainte de casatorie (pentru mine) nu face altceva decat sa amane o responsabilitate. Ne simtim bine, ne placem, ne potrivim......dar.....hai sa mai amanam chestia cu copiii, cu actele, etc. In plus, sa fim sinceri. Obiectul barbatului nu este dragostea plutitoare, amorul platonic si meditatia asupra fiintei mirifice din fata lui. Barbatii au dorinte clare si nevoi evidente. O data implinita dorinta asta si repetata, si repetata.....nu este foarte ok. Pentru unii.
Nu mai este nou, este previzibil. Continua sa fie placut si incitant, dar nu mai este nou. Bine....ca asta se poate intampla si dupa casatorie sau dupa ce apar copii, la fel de adevarat. Dar parca atunci cand esti angajat in ceva, atunci cand ai hotarat sa te responsabilizezi, atunci cand ai copii e mai greu (pt anumite constiinte) sa te lasi pe tanjeala sau sa iti pui palma in fund si sa pleci. Pe cand asa.....incerci o data de zece ori...un an, doi, zece si apoi......inevitabil intervine rutina, te plictisesti incepi sa-ti doresti altceva. Si nu te leaga nimic de celalalt in afara de obisnuinta. Nu te leaga nici un act, nici un juramant, nici altceva. Esti liber. La fel de liber cum esti la inceput, esti si peste 4 ani sau peste trei luni.
Pentru cealalta problema expusa de tine......interdictia in legatura cu sexul in afara casatoriei. Nu stiu altii cum sunt, dar eu asa nemaritata....sa fi auzit sau sa fi banuit ca el are alte 'aventuri' sau 'relatii' as fi fost in stare de orice. Nu stiu altii cum gandesc, dar la capitolul asta, pentru mine, interdictia nu vine din partea Bisericii, ci din partea mea. Eu nu concep asa ceva in ruptul capului, nu inteleg motivele pentru care as sta cu un barbat care face sex si cu altcineva (chiar daca ocazional). Casatorita sau necasatorita pentru mine treaba asta nu exista. Adica pur si simplu nu sunt genul ala de om care vrea sa fie intr-o relatie, dar vrea sa faca sex si cu altii si accepta ca partenerul sa o faca la randul lui. Am si astefel de cunostinte (cu relatii 'deschise'). Aici chiar nu e vorba de religie. Nu o sa cred niciodata ca problemele dintr-o relatie sau monotnoia care se poate instala poate fi 'ajutata' de relatii cu alti parteneri. Daca unul este atras de altceva, de altcineva, este liber (dupa propria constiinta) sa mearga pe acel drum. Dar eu nu vad drumul asta in doi.
Nu stiu daca 'separarea' asta va dura doua luni sau trei ani. Nu stiu daca se va mai intoarce, nu stiu daca il voi accepta inapoi. Acum nu ma simt in al noualea cer.....nu ma simt nici parasita....nu simt ca am parasit pe cineva.....Nu stiu cum va fi maine, cum va fi peste un timp. . . important este sa fim sanatosi si sa incercam sa facem cat mai multe lucruri bune si cat mai putine greseli....

Va doresc numai bine si multe bucurii tuturor celor care imi scrieti asa frumos. Michelle, pentru mine conteaza enorm gandul bun pe care mi l-ai trimis si rugaciunea mea pentru mama ta si pentru tine promit ca o voi spune. Imi pare tare rau cand aud vesti proaste si ma rusinez ca vorbesc atat de problemele mele care sunt atat de mici si de neinsemnate fata de necazurile altora.

Va multumesc mult mult!



O dispozitie sufleteasca buna intr-o situatie rea face ca raul sa fie pe jumatate. (Plautus)

taisia spune:

Dar parca atunci cand esti angajat in ceva, atunci cand ai hotarat sa te responsabilizezi, atunci cand ai copii e mai greu (pt anumite constiinte) sa te lasi pe tanjeala sau sa iti pui palma in fund si sa pleci. Pe cand asa.....incerci o data de zece ori...un an, doi, zece si apoi......inevitabil intervine rutina, te plictisesti incepi sa-ti doresti altceva. Si nu te leaga nimic de celalalt in afara de obisnuinta. Nu te leaga nici un act, nici un juramant, nici altceva. Esti liber. La fel de liber cum esti la inceput, esti si peste 4 ani sau peste trei luni.




Maria, ti-am citit subiectul de la inceput si abia fragmentul de mai sus m-a facut sa intervin. E tare trist ca esti tanara si vezi lucrurile asa. Uite, eu am fost casatorita, am facut un copil, am divortat. Da, a fost desprinderea grea, ca era obisnuinta. Dar de cativa ani, sunt cu altcineva. Nu ne tine nici o hartie. In ani de zile nu a intervenit nici o obisnuinta, cand ne uitam unul la altul vedem iubire si dorinta de a imbatrani impreuna. Poate asta ar trebui sa cauti si tu. Iubire, nu neaparat o casatorie. Lasa ca vine si casatoria dupa, daca el te iubeste cu adevarat si vede ca e important pentru tine sa ai hartia.

Iti cunosc si iti inteleg foarte bine si conceptiile religioase. Nu stiu de ce, am impresia ca acest barbat a fost primul cu care ai avut o relatie intima. Dar nu-ti lua o cruce pe care Dumnezeu iti arata clar ca nu ai de ce sa ti-o iei. Nu e inca sotul tau, nu e inca crucea ta.

Ai grija de tine.


mamica

belleane spune:

Maria: eu nu inteleg blazarea unei femei de 25 ani. Ti-e frica sa traiesti, povestile altora sunt ale altora, nu sunt niste retete universale. Viata trebuie traita. Frumos, asa cum simti, fara compromisuri. In viata ta tu esti actorul principal.

Glicina spune:

Maria, eu cred ca ai avea mai multe 'sanse' cu un occidental. Bine, va trebui sa cauti ceva pana sa gasesti unul pe placul tau, sa nu fie nici prea egocentric, sa nu aiba, Doamne fereste, mentalitate de aceea, nici prea tanar, nici prea batran, eventual sa faca menaj, sa bucatareasca, ba chiar sa-ti acorde si toata atentia pe care o meriti (nu doar vorba aia ). De preferat ar fi sa aiba si-o casuta a lui, ca sa fiti voi doi singurei, sa va construiti o viata frumoasa impreuna.
Fugi de romani, chit ca par ei domni, ca uite, astia nu fac nimic prin casa! Ce folos ca le au cu traditiile stramosesti?
Succes si perseverenta iti doresc!

ch_dana spune:

Glicina, sper ca asta a fost o gluma sau (in cel mai rau caz) o generalizare pripita.

Dana & Amelia (21.06.2011)

Glicina spune:

ch_dana, eu ma feresc de generalizari. Glume fac, dar nu cu Maria.
Imi pare rau ca nu am acum timp sa caut si sa-ti dau un link, ai intelege mai bine postarea mea.
Si te rog sa ma crezi ca nu sunt o persoana pripita.