Influenta mamei in viata sentimentala a copilului
Raspunsuri - Pagina 2
mama_lu_Toma spune:
Relatia unui copil cu mama lui este primul model de relatie cu lumea. Daca atasamentul timpuriu care se creaza este sigur, copilul va interioriza sentimentul de siguranta, astfel incat se va simti sigur chiar si atunci cand nu se afla in prezenta mamei. Lumea i se va parea un loc minunat, pe care se poate avanta sustinut de imaginea interioara a mamei. Tot asa, in viata sentimentala, primul model este relatia cu mama (sau persoana care ingrijeste copilul, asimilata cu mama - chiar daca este tatal).
danielatt spune:
Am fost langa copilul meu inca de cand era in burtica,iar relatia cu el a fost touch-to-touch fara nici o prejudecata.
La fel, voi fi langa el si la prima dezamagire in iubire, si la primele intrebari despre fete s.a.m.d
Din experienta mea de viata, prezenta unui parinte-prieten care sa ofere incredere ca secretele lui sunt in loc sigur, ca are un umar pe care poate plange la prima dezamgire fara a fi luat in ras sau fara ai minimaliza suferinta este foarte, foarte importanta,are un rol determinantin constructia unui psihic puternic. dar mai ales va putea sa inteleaga si sa treaca mai departe fara urme.
Eu stiu de ce !
ingrid70 spune:
Ce subiect frumos! Dragostea mamei. Mult timp, chiar si acum mai cred ca dragostea mamei m-a salvat ca om. Eu m-am nascut in baby-boom-ul lui Ceausescu, cand toata tara se construia, cand tinerii plecau de la tara la oras, cand nu aveau parintii langa ei sa-i ajute la crescutul copiilor, bone nu erau, gradinitele gemeau de copii, matusile... de copii, toti erau agitati, toti faceau, dregeau... un viitor nou pentru ei. Cine mai avea timp de copii, ii faceau, le puneau cheia la gat.... La gradinta... multi copii, putin personal... ne descurcam singuri, dar din toata nebunia aia, ce m-a tinut dreapta si puternica a fost dragostea mamei si a tatalui meu, dar, in special, a mamei. Toata copilaria mea am fost convinsa ca nimeni nu ma iubeste in afara de mama si tatal meu, dar, in special, de mama. Ea m-a invatat sa iubesc cu tot sufletul si cu tot trupul meu. La fel imi iubesc si eu copilul. Baiatul meu are 3 ani si nu e zi in care sa nu-mi zica de zeci de ori: "iubirea mea, sunt fericit, eu te iubesc, esti sufletul meu". Primul lucru cand ma trezesc ii spun: "Buna dimineata, Alex, te iubesc". Vreau ca pruncul meu sa simta placerea de a fi iubit asa cum am simtit-o eu de la mama mea.Sotul meu nu stia sa spuna "te iubesc' cand l-am cunoscut si mereu imi spunea "doamne, cum poti sa fii asa, n-am mai cunoscut un om ca tine", si totul se datoreaza mamei mele. Astazi la 11 ani de la casnicie nu e zi de la dumnezeu sa nu-mi spuna "te iubesc". Telefonul meu e plin de astfel de mesaje.Mama mea era o taranca fara prea mare scoala, dar ne strangea mereu in brate si ne spunea ca ne iubeste si cand ma uitam in ochii ei, in gesturile ei, in tonul vocii ei nu vedeam decat iubire. Chiar si cand ne certa sau ne mai "altoia", niciodata pe nedrept, nu eram suparati. Ne iubea, totul era iubire. Cand ma gandesc la copilarie cel mai frumos lucru de care-mi aduc aminte era cat ne mult ne iubea mama. Ma bucur ca traieste inca, si il iubeste la fel de mult pe Alex. Eu cred ca felul sau cat de mult am fost iubiti de mama este cel mai important. Mama mea a avut o casnicie mizerabila, dar a stat in ea pana cand noi am plecat de acasa, nu si-a "refacut" viata cu costul copilariei noastre. Mereu spunea ca un copil fara tata nu creste la fel de puternic ca unul cu tata. Atunci nu prea intelegeam, si ii spuneam mereu sa iasa din casnicia aceea oribila, dar ea nu vroia. Nu am inteles-o atunci, dar acum, ca sunt mama, da.Sunt atat de multe de spus si atat de putin timp...
oanap85 spune:
cred ca influenta e insusi dragostea,daca copilul este iubit si ii oferi dragoste neconditionat la fel va face si el cu parintii sau partenerul(a)
desigur ca influenta mamei conteaza in viata sentimentala a copilului insa cred ca familia in general conteaza;
daca parintii se iubesc si copilul vad lucrul acesta e important zic eu ptr ei ,vad ca exista iubire si asta ii vor ajuta sa prinda incredere in ei si in ceilalti, un copil care nu vede decat certuri si neintelegere in familie va fi afectat ,se va simti vinovat si va fugi sa zic de dragoste ,de familie poate si ii vor face si pe altii sa sufere
insa,poate sa nu-si faca un exemplu din mama sau tata si sa vrea sa nu le calce pe urme
de asta zic ca viata sentimentala a copiilor depinde de educatia si dragostea primita si vazuta in familie,parerea mea
Mami de ingerasi :David(25.10.2006)Paul (15.05.2009)si Anastasia(25.02.2011).
andieelen spune:
Frumos subiect. Ai mei m-au invatat sa nu imi arat niciodata sentimentele. Nici mama nici tata nu mi-au spus niciodata "te iubesc". Am avut o copilarie fericita, nu spun ca parintii mei nu m-au iubit, sunt sigura ca ma iubesc in continuare insa au considerat ca trebuie sa stiu asta fara sa am nevoie sa mi se spuna.
Eu nu vreu sa imi cresc copilul asa. II repet in fiecare zi ca il iubesc, si o sa o fac mereu, chiar si atunci cand el va avea nepoti (daca ma tine D-zeu) pentru ca vreau sa fiu sigura (nu doar sa presupun) ca el stie ca il iubesc.
MElise spune:
Cred ca influenta aceasta se exercita in majoritatea cazurilor in mod inconstient si involuntar. Desigur, ne dorim sa le oferim copiilor nostri un model pozitiv, care sa le faca viata frumoasa, dar, in acelasi timp nu putem fugi de ceea ce suntem noi ca fiinte. Si cred ca unele lucruri se mostenesc genetic, iar influenta din exterior vine doar ca o completare fericita sau nefericita... Si, asa cum s-a mai spus aici, nu cred ca este vorba doar de influenta mamei, ci si a tatalui. Dar am inteles care e ideea dezbaterii.
Cred ca responsabilitatea de care vorbesti Mirela tine si de ceea ce atat de comun numim "instinct matern", care cunoaste moduri diferite de exprimare, de traire, de la o persoana la alta, inclusiv de la mama la fiica (care, la randul ei, va deveni candva mama). Nu stiu exact cum m-a influentat mama la varsta cand eram bebelus, nu stiu daca alaptatul are sau nu o importanta reala in viata afectiva a copilului, se fac enorm de multe speculatii pe temele acestea si prefer sa nu intru in necunoscut. Stiu insa ca mi-as fi dorit ca atunci cand eram adolescenta mama sa fie mai aproape spiritual si sufleteste de mine. Nu o condamn, ar fi absurd, a facut tot ce a stiut ea mai bine si cred ca, la randul ei, s-a chinuit in interior sa aleaga solutiile cele mai bune. Mi-as dori sa pot fi o mama ideala pentru copiii mei si sa le influentez cat de pozitiv se poate viitorul, dar stiu ca nu tine numai de mine si de dorinta mea. Oricum, e frumos sa meditam la aspectele astea. E un lucru care ne face sa gandim de doua ori inainte de a actiona in anumite directii legate de viata copiilor nostri.
Fascinatie
(34)