Nevoile mamei vs. nevoile copilului

Otiliav spune:

Eu consider ca nu ai de ce sa fii tu suparata ca o mama rabufneste si scrie/spune ca nu mai poate. Poti fi trista, mahnita de situatie dar nu suparata pe acea persoana. De exemplu, multe mame dimineata deschid calculatorul, scriu pe forum ce noapte furtunoasa au avut si ce nevoie au de o cafea tare, dupa care se intorc zambitoare la copii lor. Mie mi se pare o varianta buna de eliberare asa la prima ora mai ales aici pe forum unde sunt multi umeri virtuali la nevoie.



Vine o vreme cand copilul va ajunge pe maini straine fie ca vrei sau nu. Stiu ca in unele tari scoala nu e obligatorie, se poate studia acasa, dar nu in toate tarile. In principiu, mai ales cine nu locuieste in Ro, va lasa copilul cu o persoana straina pentru ca nu locuiesc rudele aproape.
Insa nu trebuie sa credem ca daca e o persoana straina automat nu va ingriji/educa bine copilul nostru. Mama/familia nu trebuie comparata cu alte persoane. Generalizarile cu tenta negativa, precum scrii tu: "persoana straina", "bona adusa de la tara/din ziar/de la agentie", "cresa ca cele din Ro", nu sunt benefice in astfel de cazuri.

Mami de Ana Maria(18.12.2004), Elisa Andreea (09.12.2008) si Iulia Alexandra (14.08.2010)

pisigri spune:

Nu sunt suparata ca rabufneste, rabufneam si eu, si alte colege de la clubul scutecelor. Ma supara sfaturile "binevoitoare" de genul celui mentionat, care iau in calcul in primul rind confortul mamei, nu binele copilului. este o intreaga discutie despre ce inseamna sa nu mai suga la sin copilul noaptea, dar in marea majoritate a cazurilor asta duce l o scadere drastica a productiei de lapte si deci la intarcare. E demonstrat stiintific, fiziologic. Deci da, ala mi se pare un sfat prost si focusat pe altceva decit pe binele copilului, inca foarte mic.

Cit despre critica adusa celor ce le-am zis, despre bone/crese...nu o inteleg.
Cresele din RO au extrem de putin personal; eu am mers si am intrebat la cresele de stat din Iasi daca imi pot duce copila la 1 an jumate acolo si mi s-a spus peste tot "Da, veniti.". cind am vizitat, in toate, fara exceptie, erau 2-3 femei/30-40 de copii intre 3 luni si 3 ani. Si mi s-a aratat si explicat clar: peste 2 ani copiii sunt lasati sa se si joace (de obicei in cite o camera mare, cu mocheta desenata pe jos si cu 10 ..bucatti de jucarii pe jos). Pina la 2 ani, copiii stau la ei in patuturi ca nu are cine sa umble dupa ei".
Daca este inutil si dezavantajos sa imi exprim dezaprobarea fata de acest stil de a creste copilul mic, inseamna ca ar trebui sa il accept ca fiind corect? Sau cum?
Si da, de ffff multe ori bona este o persoana practic straina. Ajungi la ea printr-un anunt in ziar, prin recomandarea unei vecine care are o cumnata care abia a iesit la pensie, a femeii de serviciu care are o sora care nu munceste, sau ma rog, dupa contactarea unei agentii de bone (careia ii platesti un comision cit primul salar al bonei, dupa ce semnezi un contract prin care agentia nu isi asuma nici o raspundere pentru faptele bonei) care iti spune ca pe femeia din fata ta o cheama X-ulescu, are 2 copii care acum sunt mari, a lucrat in cutare intreprindere pina cind s-a desfiintat, ma rog, informatii pe care le poti afla si personal, ca nu te doare gura sa intrebi.
Daca ai noroc, gasesti pe cineva care macar sta cu ochii pe copil; daca ai ghinion, te trezesti ca odrasla e uitata la desene animate sau mai ia si cite o scatoalca; daca esti fff norocoasa poate gasesti pe cineva care sa iti invete copilul sa numere, poate niste litere, poate sa ii cinte sau sa ii citeasca...
Cit despre "institutionalizarea obligatorie" a copilului, unu la mina ca devine obligatorie foarte tirziu (tinind cont de intervalul de virsta la care ne referim aici) si doi la mina, una a fost cind am dus copila la gradi la 1 an jumate cind stia cum face pisi si cutzu, si alta o sa fie la 3 ani (sau acum) cind imi povesteste ce a facut peste zi cu bona....inclusiv daca a suparat-o, daca s-au certat, etc.



http://scrisoaredelamosul.blogspot.com/

http://pisigri.blogspot.com/

Mami de Ilinca (5.03.2009)

dana vio spune:

Asa si, care este concluzia? Tu incerci sa lamuresti ceva/cineva, poate chiar pe tine? Ca eu n-am inteles ce vrei de fapt, recunosc am citit pe sarite. Ce faci tu, concret, ca lucrurile sa se schimbe in bine, sa lamuresti pe altii/altele cum este mai bine.

Alexandra Maria
14.12.2007

columbiana spune:

dupa 29 de pagini de cerneala cursa pe taste , indiferent cine ce-a spus, s-a repetat povestea de pe prima pagina; pisigri, nu-i mai bine sa scrii pe blog sau in jurnal, sau sa discuti cu cineva de specialitate framintarile astea? e nasol sa traiesti asa, incarcat de grija celorlalti mereu;



Selon ce que je pense de moi, je suis limitée ou illimitée, libre ou esclave


http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=137759

andiaroro spune:

Fara suparare, Ana, dar acelasi lucru (cu grija) ti l-as putea spune si eu tie, cand ai scris minunatiile alea despre Franta, unde-i cresa gratuita pentru bebelusi, unde copii se nasc "din flori" si unde e plin de mame cu 3 copii, care se duc zambitoare la seviciu ca Guvernul vegheaza.
Nu exista cresa GRATUITA in Franta, chiar si cel mai amarat tot plateste. Simbolic, dar PLATESTE.
Iar loc in cresele colective au un copil din 10. (statistica Guvernului). Mai exista si alte variante, dar nu suficiente, iar sistemul de pile si alte mijloace de obtinere a unui loc( actiunea nu-i intotdeauna incununata cu succes) e tare complex.
Copii nascuti din "flori".
Ai auzit vreodata de PACS http://vosdroits.service-public.fr/N144.xhtml
Multi francezi prefera PACS-ul casatoriei si pentru a evita o procedura extrem de complicata in cazul unui eventual divort. Dar aceasta forma legala de concubinaj, nu-i impiedica sa fie fericiti si sa petreaca zeci de ani impreuna. Copii respectivelor cupluri sunt ceea ce noi numim, la modul general, copii "din flori"? Pentru societatea franceza, cu siguranta, nu sunt.
Serviciul de garda de la scoli se termina, de obicei, la 18_18.30. Minunata frantuzoaica independenta, al carei job se termina la 18, recupereaza cu viteza fulgerului 3 copii de la 2_3 scoli diferite, ca altfel consemnul in Franta e ca acei copii, care n-au fost recuperati la timp, sa fie depusi la Jandarmerie. Viteza fulgerului e gluma, e clar ca e nitelus cam complicat de realizat.

Google asta e la indemana si ne scoate repede o chestie care sa ne placa, dar oare de ce nu vorbesc eu acum despre "nevoile" si "modul de viata" al mamelor din Africa de Sud, ca intr-o secunda mi-ar gasi nenea G ceva interesant de spus.

ruxij spune:

Apropos de bone, sa povestesc si eu despre bona mea, prima bona,datorita careia copilul meu exista. Eu in 1999 am plecat din Romania pentru a incepe un doctorat. Aveam 28 de ani. Sotul meu a venit dupa mine dupa 6 luni. Eram platiti, ca studenti la doctorat in stiinta si inginerie, dar cu salarii minime. Locuiam intr-o camera, intr-o casa cu alte 11 persoane. Printre acele 11 persoane era o familie de Romani. Mama, tata, copil de 2 ani si bunica, mama tatalui, in varsta de aprox. 65 de ani. Cand am venit eu in America singura la inceput, cu ei traiam, mancam impreuna, petreceam fiecare minut de timp liber impreuna, faptul ca erau acolo m-a ajutat sa trec prin greutatile de inceput, psihologice mai ales. Eh, dupa vreun an a inceput sa mi se puna mie pata asa ca aoleu, fac 30 de ani si eu n-am copil. Nu era momentul sub nici o forma. Salarii minime pe economie, nu aveam drept nici la concediul de maternitate standard pe care americanii il au (alea 6 saptamani sau cat o fi), nu aveam green card, nu aveam familie. I-am zis femeii asteia de 65 de ani ca as vrea sa am un copil, dar nu are cine sa ma ajute, nu am drepturi, nu am protectie si nu stiu cum sa fac. Ea mi-a spus: "tu fa-l ,ca eu te ajut". De aia s-a nascut copilul meu. Au fost dintre cei ce m-au privit cu evident dispret cand eram gravida si mi-au spus: "de ce faci copil, nu vezi ca nu ai bani, ca esti saraca?". Eu am zis: "sunt acum, dar am perspective". Profesoara mea s-a suparat ca am ramas gravida, a spus tuturor "ai auzit, ce mi-a facut Lia (adica eu)?". Mi-a spus ca dupa ce nasc, ea nu ma mai plateste, ca nu voi putea veni la servici. Drept la concediu de maternitate eu am avut zero zile. Am avut aproape 3 spatamani de concediu de odihna, pe care l-am luat. Copilul meu s-a nascut intr-o casa (ma rog, la spital, unde am stat doar 24h dupa nastere) tot asa la comun. Femeia aia a fost bona copilului meu, nu mi-a cerut nici un ban, i-am dat eu minim din toata saracia, jumatate din salariul meu minim. Eu am alaptat si am mers si la laborator, ca altfel profesoara nu ar fi acceptat sa imi mai dea leafa si nu puteam trai altfel. In plus, putea sa ma dea afara de la doctorat, eram in puterea ei absoluta, fara green card si fara nici un drept. Am avut o pompa hospital grade, inchiriata cu 90$/luna si mai si veneam cu bicicleta acasa la pranz pt alaptat. "Bona" l-a iubit pe baiatul meu ca pe nepotul ei si cel mai important, sigur fara ea nu se nastea deloc. Dupa aceea "momentul potrivit" pt a avea un alt copil n-a mai venit niciodata. Asa ca eu ii sunt vesnic recunoscatoare si ma gandesc la ea f. des. Cateodata, daca nu ai familie, ti-o poti face singur si poti avea surprize ce fel de oameni buni gasesti uneori printre "straini"

ruxij spune:

Acum sunt si eu profesoara si am si eu studenti si studente la doctorat, pe care ii platesc. Sunt f.f. sensibila la studente care raman gravide. Majoritatea profesorilor se supara ca "le-au facut" una ca asta si deseori ma "cert" cu cei care fac astfel de comentarii. Nu pot sa cred ca unii tin discursuri prin care arata cum studentele sau postdoacele au facut copil "intentionat". Ce inseamna domne intentionat, toata lumea face copii intentionat, intentionat sa iti faca tie rau, esti nebun ? Mie mi-a ramas o studenta gravida in 2010. A venit speriata de moarte, sa imi spuna ca a fost un accident (nu cred) si cu plan pe hartie, cum o sa faca ea sa munceasca pana in ultima clipa si dupa aia o sa scrie nu stiu ce lucrari si o sa se intoarca la servici imediat. I-am spus sa stea acasa atata cat vrea si sa lucreze cat poate, eu o platesc in continuare. A ales sa stea 3 luni acasa, apoi au venit parintii ei, au stat inca doua luni si au luat bebelusul in Coreea. Eu i-am spus sa nu dea bebelusul in Coreea, sa il tina aici, ii crestem si leafa si o ajutam, dar a spus ca familia a decis asa. Nu a ramas decat sa o ajut sa termine doctoratul in cel mai scurt timp, record si sa nu fie despartita de bb mai mult de 6 luni. Acum e in Coreea cu bb si o sa lucreze la Samsung. Nu stiu cine o sa stea cu bb, da' la ei e o treaba cu familiile, banuiesc ca bunicii. A venit si sotul ei sa discute cu mine, cand era gravida si a spus sotul: "gravida sau nu, ea trebuie sa munceasca mai mult, e concurenta mare in Coreea". Mai rau era el decat mine:)) El propunea ca ea sa mai stea inca 2 ani, singura in USA sa faca postdoc, ca sa poata prinde un loc la un laborator national in Coreea, se pare ca asta e mare lucru la ei si nu poti obtine asa ceva decat cu doctorat plus postdoc in afara. Eh, nu a putut fata sa faca asta, nu va putea lucra la laborator national.

ruxij spune:

Si ca sa inchei, ca am de lucru, avand in vedere propriile experiente si ce am mai vazut la viata mea pana la 40 de ani ai mei, sunt foarte sensibila la lupta femeilor de a sparge niste tipare, de a face mai mult in viata, la lupta de a pastra un echilibru, a trece peste prejudecati, discriminari, rautatea celor din jur etc. Ma supara tare judecata unor femei la adresa altora, facuta in majoritatea cazurilor din competitie si invidie. In loc sa ne ajutam, sa ne impingem una pe alta in sus, sa ne sprijinim. Ca se duc la mall, ca se duc la masaj, ca de ce lucreaza cand sunt doar vanzatoare, de fapt nu esti in viata lor sa stii prin ce trec, ce situatie au in familie, ce fel de barbat au, ce aspiratii au etc. Fata de situatiile pe care le-am vazut, greutati pe care femei extraordinar de puternice le-au depasit si experiente prin care am trecut la viata mea, obiectii de acest gen mi se par atat de insignifiante... Aceste femei nu se duc la manechiura (sau poate se duc si e OK) si isi iubesc copiii, ii ingrijesc bine si la maximul puterilor lor, nu astea cu mallul si manechiura sunt problemele lor. Si este ok sa ai si un mall si o manechiura in viata si e ok sa te si plangi si e ok sa dai (oroare) si lapte praf cand atata ai putut sa faci.

sanziana27 spune:

Ce frumoasa e povestea ta Ruxi!

Asta e viata, copii se nasc si in timpul razboiului si in timpul cutremurelor si cand parintii nu au ce manca si in palate si cu mame alaturi de ei toata viata si cu parinti care se muta din 3 in luni ... si pt toti parintii lor cred ca fac totul ca ei sa fie fericiti.
Pe langa dorinta, putinta, forta noastra mai intervine si destinul fiecaruia!

nikol24 spune:

Am simiti nevoia sa intervin la acest subiect numai pentru a da propriul exemplu:mama ne a crescut singura pe mine si pe fratele meu.a divortat f devreme si nu s a recasatorit.Am crescut la gradinita saptamanal de luni pana vineri venem acasa in we pt ca ea muncea de dimineata pana seara la 8.Am crescut frumos,inconjurati de iubire si nu ne a afectat cu nimic asta.

Din pacate eu nu am putut sa stau langa fetita mea atat cat as fi vrut,de fapt am revenit la servici f devreme si am lasat o in grija mamei mele care a iubit o ca pe ochii din cap si care si acum daca ar fi trait ar fi stat cu ea.Nu imi pare rau decat de faptul ca am pierdut niste etape pe care nu am cum sa le recuperez,dara am facut o pentru fetita mea,pentru ai oferi ei tot ce are nevoie.

Acum fetita noastra are 4 si recunosc ca deseori se intampla sa merga la bunicii din partea tatalui pentru a ne petrece si noi ceva timp impreuna ca si cuplu.

Nu stiu daca e bine asa,daca sunt un exemplu bun insa ritmul acesta de viata ne face fericiti si cred ca asta e tot ce conteaza