Nevoile mamei vs. nevoile copilului

Monnvas spune:

Topicul asta era despre nevoi. Pornea de la intrebarea: exista un conflict intre nevoile mamei si nevoile copilului? Se poate sa raspundem la topic?

Nu se impartea lumea in tabere - "femei care stau acasa" si "femei care merg la job", fiindca in momentul asta cred ca majoritatea suntem si una si alta.

RUXIJ, ton de prozelitism au mai degraba mesajele tale. De prozelitism agresiv. Nush, "ciocu' mic si joc de glezne" parca nu era atitudinea aluia care accepta diversitatea. Din cate stiu eu, e liber la prozelitism peste tot, inclusiv in tara ta de rezidenta, e legal. Zici ca Pisigri face reclama unui mod de gandire? Pai reclamele-s legale. Nu le crezi, nu cumperi, treaba ta. Fa reclama produsului tau, daca ai unul mai bun.

Insinuarile tale ca pentru cele care pun copilul mai presus de alte dorinte acopera goluri sufletesti sunt gratuite. Ce goluri umple cariera, intreb?

Si chill, detaseaza-te, te infierbanti la topicul asta de parca ar fi vorba despre tine, de parca ar fi fost deschis pentru tine...

CRISTIAN (7.03.2009)
--------------------------------------
Where there's a will there's a way

iulia_b spune:

Sa negi ca esti o fiinta distincta, aparte, cu dorinte, mofturi mi se pare anormal. Mie. Nu poti trai prin altcineva, poate doar sa te intregesti. Poate or fi altele care-si anihileaza orice pornire din asta. M-a marcat aici pe forum un user care spunea unei mame cu 3 copii care cauta si ea o supapa, ca n-are voie sa stea pe forum, tb sa stea non stop cu copilul mic in brate, si nu oricum ci ochi in ochi ca altfel alaptarea n-ar mai fi completa. Chiar asa, sa-ti suprimi, ca si fiinta dotata cu intelect orice placere? Sa devii o masinuta setata numai pe ce trebuie sa faci? Ani si ani? Ca daca sunt 3 copii unul dupa altul ies cel putin 6 ani? Si in timpul asta, barbatul, ca un suveran ce este, sa-si poat implini visurile?

saskia spune:

In Olanda marea majoritate a mamelor stau acasa cu copiii mult timp fara bani sa fim intelesi, salariul sotului, si fac si mai multi in general, 2-3-4 copii. Si asta pentru ca vor, ca asa e mentalitatea, deci nu e nevoie ca statul sa "impulsioneze" natalitatea, pentru ca revin devii mama cand simti ca vrei sa daruiesti ceva, implicit dragoste, timp unui copil, al tau.

Tot ceea ce argumentati voi legat de bani, timp, fericirea voastra proprie si personala, nu are nici o legatura cu un copil. Un copil nu ne cere sa fie adus pe lume ca facem 30 de ani, ca vrea bunica nepoti, ca vrea barbatul mostenitor, ca toate colegele de la serviciu au copii. Nu, un copil il facem pentru ca avem un surplus de sentimente, ca simtim ca ne-ar implini, ca atare de ce sa fugim cat mai departe si mult de el.

Adica de ce sa cadem in cliseele alea cu: daca nu ies cu barbatul la cina romantica o ia pe pustii (ce fel de barbat e ala), daca nu ma pun la patru ace cand e el acasa tot asa, fuge cu vecina, daca am grija de copil si noaptea, cazuri destule nu numai de alaptat ci pentru ca se mai si trezesc, iarasi cade relatia in groapa cu furnici.

Nu stiu vad exagerari la greu pe aici, ca o mama care isi dedica primii ani din viata unui copul lui e gresita, nu mai e femeie, nu mai e producatoare pentru societate. Pai daca femeile gandesc asa, mame la randul lor, nu stiu ce am putea sa le cerem unor straini, unor barbati sau chiar sefilor. Si in primul si in primul rand nu exista scop mai nobil decat sa cresti un copil pentru societate.

emanouela spune:

asa o pasa de pisica moarta n-am mai vazut de mult.....brrrrrr...si mi se cofirma, din ce in ce mai des ca unii adopta agresivitatea ca si mod de aparare si sustinere a ideilor, pacat, exista multe alte modalitati, unele chiar civilizate.
ficare face cum crede, dupa posibilitati, dupa simtire, etc si chiar nu e nevoie de justificari....de ce, cum, etc... dar de aci si pana la a pune etichete e cale lunga. fiecare, cred eu, e capabil sa perceapa nevoia copilului, mai si citeste, mai si itreaba si isi formeaza o parere si-i ofera dupa posibilitati, din toate punctele de vedere.
nu stiu daca asa cum am procedat si procedez eu e bine, dar din punctul meu de vedere e cel mai bine si chiar nu permit nimanui sa ma critice, una e sa imi ofere alte idei, sa ma faca sa inteleg daca gresesc undeva, sa imi expuna si alte viziuni....dar sa ma critice, nu....vad ca aici mai totul de bazeaza pe principiul...'daca nu esti cu mine, esti impotriva mea'... nu bun


mamy....frumoasa, desteapta si modesta...de nazdravana Darius Mihail

cristoiu spune:

Saskia, dar Nevoia mea spre exempplu de a iesi la o cina romantica sau la clubul de dans cu sotul nu rezida in spaima ca el ar lua-o pe pustii. E pur si simplu O nevoie, nevoia de o anumita intimiTate pe care Sa nu o impart decit cu el. Ar trebui sa imi neg mie si sotului aceasta nevoie? Cam cita vreme, citi ani ar trebui saimi Neg nevoile personale? Cind inceP nevoile mamei si ale tatalui, fie ele cit de meschine, sa traga mai mult la cintar?

Uite, pe mine meseria mea ma implineste. Nu am un job de Birou, am o meserie de creatie. Ii spui tu unui pictor sa mai lase pensuLa aia vReo 3 ani ca e meschin sI egoist?

saskia spune:

Iulia b banuiesc ca mama respectiva si-a dorit 3 copii, altfel folosea mijloace contraceptive. Daca ai alaptat stii bineintelesc ca nu ii poti refuza copilului sanul pe baza de acu vreau la computer alaptezi copilul si dupa cand doarme vezi ce si cum. E aiurea sa i se reproseze pentru ca nu stii ce a facut ea inainte, poate copilul doarme etc. Dar da, un copil implica mai putin timp de oricare fel. Sau nu stia asta inainte de a face 3 copii?

Iarasi ce legatura are cu barbatul suveran, mi se pare o rautate, ca si cum femeile ar fi geloase pe barbatii care se duc la job ele fiind obligate sa suporte copilul atarnata de ele, ma refer la bebelusi... barbatul nu alapteaza, barbatul poate scoate copilul cu carutul la plimbare, barbatul poate schimba un pampers, pune rufelel copilului la masina de spalat etc. Poate el suplini nevoia de mama, nu, el adauga ceva, nevoia de tata. Exista un pattern care spune ca fiecare isi are rolul lui. Parca ladyj a scris asta la un moment dat undeva. Imi cer scuze daca o citez gresit, dar tot pe aici am citit

saskia spune:

Pai un pictor cand purcede la a face un copil, stie ca poate timp de un an nu o sa se poata concentra sa faca un tablou ca un bebelus trebuie alaptat, des uneori, dar chiar si cu lapte praf, un copil asa de mic are niste nevoi mancatoare de timp.

Ca o sa fie obosit de la nopti nedormite etc, dar daca dorinta lui de a crea e mai mare decat de a fi mama, de ce trebuie sa fie si mama, nu toata lumea trebuie sa procreeze, nu e obligatoriu, e o dorinta intima.

O cina romantica, desi cliseul asta e asa de perimat, din cand in cand evident ca nu e un capat de tara, dar iarasi, asta e ceva neregulat, inteleg aici ca vorbim de nevoile mamei care sunt acelea de zi cu zi, ca o regula, ca un dat, ca o plimbare la mall zilnica . Vorba vine, ca nu stiu sincer ce o fi asa de maret de vizitat la mall, dar ma rog.

copiloi spune:

Nu stiu daca o cariera umple niste goluri sau nu....sau daca asa se pune problema.

Cariera e o continuare fireasca a unor studii pe care le-ai facut multi ani de zile, cu sacrificii mai mari sau mai mici.

Eu personal, sa devin acu casnica (chiar daca nu definitiv) dupa ce am facut facultati, doctorat, in tara si strainatate, ar insemna sa rup ceva din mine , sa nu mai fiu eu . Studiile alea le-am facut cu un scop, nu? E vorba de ceva ce am construit in multi ani, cu multa daruire si sacrificii (inclusiv financiare)...

Traind intr-un anumit fel (prin scoli, mai mult), asa mi-am ales si sotul , unul care intelege ce fac si de fac asa si nu altfel (caci ne asemanam ). Acu ca a venit copilul, ma intelege in continuare si ne completam reciproc in activitatea de parinte .

Parintii mei stiu care mi-a fost viata pana acum si stiu cam ce imi doresc de la viata (familie, cariera....) si bineinteles ca ma ajuta sa le pot duce pe toate, cu bine

Daca o clipa voi simti ca ccc copilul meu are de suferit/pierdut ca eu mi-am reluat activitatea din profesie, las balta tot si voi stau doar eu si numai eu cu el (si nimeni altcineva) .

cristoiu spune:

Mai, dar astea sunt exagerari. Evident Ca nu sufera nimeni ca nu merge la mall si daca sufera poaTe merge cu copil cu tot. Eu am alaptat peste tot, la restaurant, cafenea, parc, oriunde. Am socializat, nu m-am inchis in caSa si cred ca am eviTat depresia in felul asta. Si maniChiura nu e nici aia in fiecare zi. Cursul meu de dans insa esTe o data pe saptamina. Si nu ma simt vinovata ca l-am continuat si nici nu observ vreo trauma la copilul Meu ca a ramas cu babysitter cite 2 ore pe Saptamina. Am dansat pina in saptamina 42 de sarcina si am reluat dansul de la 3 luni ale copilului, pentru referinte suplimentare.

Jobul este regulat. Nu ai ce sa faci decit daca ai unul flexibil. Dar mie a te intoarce la job la 1 an al copilului nu mi se mai pare o tragedie. Si nevokile copilului nu inceteaza nici dupa 1 ani, nici dupa 3 nici dupa 10. Iar alaptatul e obligatoriu pina la 2 ani doar in viziunea unora, dar nu e o parere universal impartita.

viviana spune:

La multi ani si un an nou cu multe bucurii!

Incep prin a-mi cere scuze ca nu am reusit sa aprofundez, inca, toate paginile.

Titlul topicului imi da batai de cap.
Nu ar trebui sa existe acel "versus".
Eu vad lucrurile mai simplu. Nevoile copilului se completeaza cu nevoile mamei. Cat copilul este mic primeaza nevoile lui cand isi mai castiga independenta mama incepe din ce in ce mai des sa se gandeasca si la a face ceva numai pentru ea.
Intr-o zi lumina se pot satisafce foarte usor ambele nevoi, pe rand. Cu rabdare si calm, fara a despica firul in patru.

Eu am fost in ambele tabere (sincer nu le-as spune "tabere" ci pur si simplu alegeri diferite) am vietuit acolo cat mi-a fost bine si nu m-a impedicat nimeni sa schimb de drum daca nu mi-a convenit.
Am argumente pro si contra pentru fiecare dintre ele.

La 8 luni ale copilului m-am dus ca din pusca la serviciu pentru ca simteam ca ma sufoc acasa, ca apoi cand a intrat in clasa I sa renunt la serviciu. Dupa vreo 4 ani am optat pentru lucruul de acasa - care nu ma mai satisface momentan - si probabil ca voi schimba drumul, iarasi.

In acest periplu al meu, copilul nu a avut de suferit. Am fost alaturi de ea atunci cand a avut nevoie si cat a avut nevoie.
Iar ea a fost alaturi de mine.

Pur si simplu am invatat din mers ce se potriveste mai bine familiei mele, fara sa gandesc pentru fiecare membru in parte.
La urma urmei suntem individualitati separate, dar ca familie trebuie sa functionam ca un tot unitar.

Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi