Fericirea se invata
Raspunsuri - Pagina 7
Happy_in_TO spune:
Daca ceri, cere fata mult de tot, fa o lista mare si lunga, las-o deschisa si mai completeaza din cind in cind. 
Happy_in_TO spune:
Am postat aici subiectul acesta si nu in alta parte pentru ca, dupa o lipsa de citiva ani, am intrat si am vazut practic aceleasi persoane infruntindu-se cu aceleasi feluri de probleme, aceeasi stare de tristete, de lipsa de viata, cautind fericirea oriunde altundeva dar nu in interior.
Divortul, inselatul, minciuna, dezamagirea in dragoste sint toate dezastre personale majore. Ni se prabuseste lumea asa cum o stiam pina atunci, ne este teama de viitor, ne simtim abandonate, parasite, fara valoare, goale sufleteste. Ne agatam de trecut intr-un fel obsesiv incercind sa il reproducem in prezent, sa il aducem inapoi... Plingem, ne rugam de persoana care pina atunci ne-a adus fericire, o ranim la rindul nostru incercind sa platim durerea noastra cu o durere asemanatoare, ne invirtim intr-un virtej de emotii negative si toxice pentru noi si pentru cei din jurul nostru.
Rall, asa este, fericirea vine cind traiesti in prezent, total acordat la clipa prezenta, cu simturile toate treze "acum si aici".
In perioada imediata unei intimplari devastatoare ne apuca frica. De viitor, de viata, de tot. Frica este un sentiment destructiv, te face sa intri in aparare, te inchide sufleteste, te face chiar sa ataci.
Esti intr-o stare de dezorinetare, traind in trecut si fiindu-ti frica de viitor. Poti elimina toate astea incercind sa te centrezi pe prezent.
Intreaba-te mereu pe parcursul unei zile : "ce este important pentru mine acum?" O sa te ajute sa vezi mai clar ce este important in viata ta, iti vei fixa obiectivul pe lucuri pozitive si importante, lasind in urma cele negative.
Gindeste-te strict la ziua de astazi. Nu ai resursele emotionale necesare sa faci planuri pentru anul care vine, pentru urmatorii cinci ani. Esti intr-o ceata deocamdata si te ajuta sa te concentrezi pe distanta imediata. Daca te gindesti la anul care vine sau peste 10 ani, te va apuca frica si te vei dezechilibra. Azi! Astazi este important, restul poate sa mai astepte. Acest exercitiu de centrare este important din mai multe motive: va elimina frica de viitor, te va face sa vezi ziua in alta lumina, iti va da un sentiment de reusita la sfirsitul zilei, care iti va cladi self-esteem-ul incet -incet.
rall spune:
Da, chiar scrisesem in mesajul anterior ca nici macar frica nu exista in prezent dar am zis ca prea incarc mesajul cu idei 
De ex:
Ti-e frica de cutremur? Pai ACUM nu e cutremur.
Iti faci griji ca intarzie sotul? Deocamdata nu ai nicio veste, iar cand o sa afli, o sa fie ori rau, ori bine. Daca e rau, ai atunci timp de durere insa grija / frica (in principiu) e inutila.
One step at a time
Happy_in_TO spune:
M-am gindit zilele astea la ce spunea Bettercy ca fericirea se mosteneste, vine din familie si se invata din familie.
Da, intr-o oarecare masura, dar nu in totalitate. De exemplu faptul ca sintem tratati cu dragoste, intelegere si grija de cei din familia noastra ne face sa ne simtim iubiti, importanti, protejati, ceea ce ne da o stare de bine. Si in acelasi timp: simtindu-ne importanti, cu necesitatile noastre (sufletesi, fizice, emotionale) impinite intr-un fel pozitiv de catre familia noastra... toate astea contribuie la cladirea unui self-esteem ridicat, deci vom fi mai echipati in viitor de a evita intimplarile negative, oamenii negativi, prin urmare evitind suferinta inutila.
Dar... daca de exemplu crestem intr-o familie iubitoare dar evenimentele din viata noastra ne duc in situatii critice? Daca lumea din afara este ostila? Daca familia nu mai este cu noi? Cum ne mentinem fericirea?
Deci, cei care nu ati avut sansa sa va nasteti intr-o familie iubitoare, nu va simtiti neputinciosi sa ajungeti la fericire.
In cea mai mare masura (dupa parerea mea -cea mai mare) conteaza atitudinea noastra in fata evenimentelor, felul cum percepem noi realitatea. Si asta se pote schimba, invatind sa cautam fericirea, sa o gasim si sa o mentinem.
Esthera2011 spune:
M-am tot gandit si-am tot cautat ceva sa pot intelege daca cu adevarat fericirea se invata!
Si-am pornit cu definita data fericirii in DEX:
FERICIRE, fericiri, s. f. Stare de multumire sufleteasca intensa si deplina. #9674; Loc. adv. Din fericire = printr-un concurs de imprejurari favorabile. – V. ferici.
Apoi am gasit si o explicatie stiintifica:
Cercetatorii sustin ca misterul fericirii are de-a face cu chimia. Mai precis, cu chimia corpului nostru. Fiecare om vine pe lume cu un numar de receptori ai fericirii, continuti in zestrea sa genetica. Asemenea unor mici animale pofticioase, ei asteapta sa fie hraniti cu endorfine - un hormon produs de organism in anumite situatii. Cand receptorii au primit o cantitate indestulatoare de endorfine, psihicul atinge cote maxime.
Deoarece corpul nu poate face diferenta intre realitate si fictiune, principalul organ al fericirii ramane creierul nostru. Tot ceea ce el apreciaza ca pozitiv si placut - indiferent daca e vorba de un fapt petrecut aievea sau numai un gand bun - pune in miscare endorfinele. Interesant este si amanuntul ca "datatoare de fericire" nu sunt in primul rand marile evenimente ale vietii, ci mai ales numeroasele mici momente de seninatate si pace, insumate si tezaurizate cu grija.
Ma gandesc ca fericirea nu se invata! Dincolo de definita cuvantului de expliatiile oamenilor de stiinta...FERICIREA... este un sentiment pe care un om il traieste de multe ori de-a lungul vietii!!
Este aceslasi sentiment pe care, o data cu maturizarea, il constientizezi si apreciezi mai mult!
Se zice ca omul pana la varsta de 33 de ani se maturizeaza, se implineste sufleteste, acumuleaza cunostinte! Apoi, totul fiind bine sedimentat incepi sa te bucuri de lucrurile (chiar si cele marunte) din viata ta!!
Poate ca fericirea izvoraste si din credinta,nu?
Fericirea este un dar de la Dumnezeu si toti cei ce-I slujesc lui Dumnezeu sunt fericiti.
Si-apoi ma gandesc ca am vazut de-a lungul vietii atati oameni care traind, experimentand tristetea au ajuns sa se bucure si sa aprecieze cu adevarat momentele de fericire!!
Eu sunt fericita!
Fericita pentru ca am o familie numeroasa cu parinti, surori, frate, cumnati,cumnata si nepoti..si-I multumesc Bunui Dumnezeu ca toti sunt sanatosi!
Fericita pentru ca am un sot cu un caracter deosebit si care-n momentele mele de tristete este langa mine!
Fericita ca sunt sanatoasa!
Fericita ca traiesc intr-o tara unde soarele (si el reprezentand o buna terapie pentru fericire) ma incalzeste hiar si-n zilele de iarna!
Fericita ca am prieteni care-mi sunt alaturi in fiecare moment!
Fericita ca am mintea limpede si sufletul curat!!!
In speranta ca n-am deranjat va doresc o seara de iarna FERICITA!
Happy_in_TO spune:
Esthera2011, cu toate ca ai dat exemple stiintifice care dovedesc ca fericirea se invata, afirmi ca ea de fapt nu se invata :)
Cercetatorii sustin ca misterul fericirii are de-a face cu chimia. Mai precis, cu chimia corpului nostru. Fiecare om vine pe lume cu un numar de receptori ai fericirii, continuti in zestrea sa genetica. Asemenea unor mici animale pofticioase, ei asteapta sa fie hraniti cu endorfine - un hormon produs de organism in anumite situatii. Cand receptorii au primit o cantitate indestulatoare de endorfine, psihicul atinge cote maxime.Deoarece corpul nu poate face diferenta intre realitate si fictiune, principalul organ al fericirii ramane creierul nostru. Tot ceea ce el apreciaza ca pozitiv si placut - indiferent daca e vorba de un fapt petrecut aievea sau numai un gand bun - pune in miscare endorfinele. Interesant este si amanuntul ca "datatoare de fericire" nu sunt in primul rand marile evenimente ale vietii, ci mai ales numeroasele mici momente de seninatate si pace, insumate si tezaurizate cu grija
Deci ne nastem cu fericirea in noi care se hraneste din endofrine - un hormon care se naste in anumite situatii. Ce situatii? Care anume? Eu intrebarile astea mi le-am pus cind am pornit de la aceeasi idee: ca fericirea este in mine si depinde in totalitate de mine sa o gasesc. Ce siautii ma fac sa ma simt fericita? Spunind numai "anumite situatii" lasi fericirea ta sansei, norocului si nu ieie o masura activa in a o atinge...
Principal organ al fericirii ramine creierul nostru. Da! Si eu am spus celasi lucru. De felul cumprcepem noi realitatea depinde starea noastra sufleteasca.
Tot ce apreciaza ca pozitiv si placut - pune in miscare endofrinele. Da! Te concentrezi pe pozitiv si placut, eviti negativul, iti antrenezi mintea sa vada pozitivul.
Exemplul stiintific dat de tine spune exact ce am spus eu, dar cu alte cuvinte.
Eu ma bucur ca tu esti fericita! Cu cit mai multi oameni fericiti pe pamint, cu atit omenirea se indreapta spre pozitiv, spre transformare pozitiva. Iti doresc sa iti mentii acesta stare mereu si sa o daruiesti oamenilir din jurul tau.
In finalul mesajului tau ai enumerat binecuvintarile din viata ta, ai multumit pentru ele, ai afirmat "Eu sint fericita" ceea ce inseamna ca stii cine esti, te-ai cunoscut, ai ajuns la autocunoastere...
Ai incheiat cu "mintea limpede si sufletul curat"
Mintea limpede care vede binecuvintarile, le apreciaza si sufletul curat- ceea inseamna ca ai inlaturat emotiile negative si l-ai curatat.
Toate astea se invata. Fericirea nu pica plocon din cer, nu vine nici un fat frumos, nu te inalta nimeni daca nu iti dai tu singura aripi.
carmickey spune:
eu am cunoscut fericirea atunci cand am adus pe lume cei doi copilasi,in rest sunt varza,adica ei ma mentin pe linia de plutire
felicitari voua care puteti fi fericite 
citesc acest subiect cu mult drag, avem de invatat...
Happy_in_TO 
alexia_21 spune:
Viata noastra si toate celelalte resurse ale noastre sint finite. Avem un numar anume de bani, ore pe zi, ani de trait, rabdare, vointa, putere, energie, etc.
Happy, exista doar infinit pentru ca toate lucrurile fac parte din infinit si pentru ca toti facem parte din univers.
nu exista finit, exista doar inceput. fiecare zi e inceputul de aceea e atat de frumos presentul.
adica fiecare zi pe care o traiesti.
danico81 spune:
buna fetelor,
am citit comment-urile voastre ...ma indrept cu pasi repezi spre 31 de ani, am o fetita frumoasa,inteligenta, un sot , in sfarsit stam singuri ...insa nu sunt fericita ...
si problema e la mine , oricat as incerca sa dau vina pe ceilalti...nu sunt fericita cu ce am ...nu sunt fericita cu ce am facut ...nu ma pot ierta pe mine si pe cei din jurul meu, nu-mi pot ierta parintii, nu-mi pot ierta copilaria, adolescenta, faptul ca toata viata mea a fost o minciuna ... sau nu ..nu viata a fost o minciuna ci eu am mintit ...eu mi-am imaginat viata perfecta ...eu am tacut, am suferit ... eu am iubit pe toti si am acceptat ce au facut strangand din dinti in fata lor insa rabufnind in singuratatea mea ...am un nod in gat care se plimba si nu imi da pace ...
pe cand eram o fetita am fost abuzata sexual ani de-a randul de tata ...batuta de amandoi etc etc etc ... am invatat sa mint si sa ma ascund de mine ...
si atat de bine m-am ascuns incat nu ma mai regasesc ...nu stiu daca am fost fericita vreodata ..poate atunci cand mi-am simtit copilul, cand ma lovea cu piciorusele ....cand i-am vazut fetisoara frumoasa...
...iar acum ...imi e frica de viata , de singuratate, de Dumnezeu, de mine, de iubire , cel mai groaznic imi este frica de faptul k nu imi iubesc copila mea frumoasa...
...am cazut din nou si vreau sa ma ridic dar simt ca nu am putere ...
..am ajuns sa regret ce am facut in trecut ...va trece vreodata? ...incerc sa inlatur straturile cepei de care vorbeati dar ustura tare a mea ....
..toata viata am cautat ceva ...am cautat ceva ce altii nu imi pot da ..si am cautat in persoanele de sex opus acest lucru ...insa nu am gasit , mai rau m-am adancit ...am incurcat lucrurile, am trecut dintr-o relatie in cealalta ...si nu mai stiu cum sa le descurc ...
...oare o sa fiu fericita vreodata? ..o sa gasesc fericirea? ...cum sa o gasesc in interiorul meu?
Happy_in_TO spune:
danico81 
, of...Doamne! :(((
Ceea ce simti tu este normal, toata frica, rusinea, confuzia... tot ceea ce simti este normal, nu este nimic gresit cu tine, draga mea!
Problemele care au fost puse pe umerii tai sint mari de tot, dar te poti debarasa de ele incet-incet... Stii expresia aia de "bagaje emotionale"? Ei bine in cazurile astea sint "marfare de cargo"! Hai, rizi... ca si eu inca imi mai sortez marfarul! :))
Eu cind am inceput sa imi pun viata in ordine (acum vreo 8 ani) am decis sa nu o fac dupa ureche ci sa cer ajutor specializat. Stii, cind te doare maseaua te duci la dentist, cind te doare urechea te duci la ORL'ist, cind nu vezi de duci la optometrist... Cind te doare sufletul si viata ti se pare o ceata contiunua, te duci la psiholog sau psihiatru. Ei sint echipati cu cunostine sa te ajute. Este o alegere normala sa te duci la terapeut, dar este vazuta asa de negativ... "ce? esti nebuna de te duci la psiholog?"... cam asta e ideea societatii. Si mai este rusinea asociata cu faptul ca ai nevoie de ajutor.
Eu am ales sa ma duc la psiholog ca sa ma ajute sa traiesc o viata mai buna. Ea m-a ajutat sa ma regasesc, sa imi pun intrebari care singura nu mi le-as fi pus, sa invat sa ma analizez, sa imi analizez actiunile si actiunile celor din jurul meu. Inca ma mai duc la ea din cind in cind, ca referinta. Iau o cafea si stau in biroul ei frumos si feminin si vorbin de una, de alta, de viata, de ceea ce ma preocupa. Ea este tare multumita de rezultate, citeodata analizam impreuna situatii si imi spune mindra ca am interpretat foarte bine. Plec de la ea cu o stare de bine mereu.
Considera ajutorul specializat. Cind problemele sint prea mari, nu le poti face fata singura...
Intorcindu-ne la povestea ta. Mie imi da speranta faptul ca vorbesti despre ceea ce ti s-a intimplat. Deci ai trecut demult de primul stagiu, cel de a nega ceea ce ti s-a intimplat. Esti pe drumul vindecarii, mai exact esti in perioada cea mai critica a vindecarii, cind te confrunti cu toate sentimentele negative din tine. Acum le infrunti, te uiti la ele si te apuca frica. De acolo iti vine frica. Si e normal sa simti frica, reactia ta e normala.
Nu e vina ta! Asta sa fie scutul tau in fata tuturor emotiilor negative. Nu e vina ta! Repta asta mereu.
Erai o fetita care avea nevoie de dragostea parinteasca, ocrotire, siguranta! Era dreptul tau sa le ai! Dar ti-au fost luate intr-un fel barbar de catre persoanele care trebuiau sa iti ofere dragoste pura si neconditionata. Ai fost invatata intr-un fel abuziv, pervers si gresit ca dragostea inseamna placere sexuala. Nu e vina ta! Oamenii in care ai avut incredere ti-au distrus increderea si te-au folosit pentru placerea lor dementa!
Orice ai fi facut tu ca fetita mica, chiar si ca adolescenta, nu le-a dat dreptul sa violeze fizic si sufleteste. Nu e vina ta!
Este normal ca apoi ai cautat placerea in bratele diferitilor barbati. Ai cautat de fapt confortul pieptului unui parinte, sa te simti in siguranta, iubita... offf... Nu e vina ta!
Sint absolut sigura ca o sa iti gasesti calea, o sa ajungi la pace cu tine si cu cei din jurul tau! Ai nevoie de multa rabdare cu tine, de bunatate si de iubire. Fii buna cu tine si invata sa te iubesti. Esti minunata asa cum esti tu!