el vrea sa fac avort,,ce sa fac??

Mickyyy spune:

N-am citit decat partial subiectul, dar pentru ca n-o sa mai am timp azi de forum, am apasat butonul "reply". Poate ce zic eu au mai zis-o si altii, poate nu.

Daca vrei cu adevarat acest copil, trebuie sa fi dispusa sa iti asumi toate consecintele, si sa pui intotdeauna raul inainte. Daca in conditiile in care el va paraseste, tu nu vei avea nicio alta sursa de venit, esti capabila sa ai grija de toti 3 copii, atunci stii care e decizia!! In caz contrar, orice decizie o ii de comun acord cu el. E usor sa bravezi si sa spui eu pastrez copilul indiferent ce va zice el, insa intre teorie si practica e cale lunga! Analizeaza-te mai intai pe tine, esti sau nu capabila sa infrunti orice risc pentru acest copil?! gandeste-te la cele mai negre scenarii cu putinta, si dupa ce le-ai luat pe toate in calcul, daca raspunsul ramane in continuare da, atunci nu mai ai nevoie de acordul lui.

Suna urat poate ce scriu eu, dar o scriu din proprie experienta. Multe fete de pe forum stiu povestea mea, dar ce nu stiu ele, si nici eu n-am mai povestit niciodata pana acum, e povestea ultimei mele fetite. Am evitat sa imi mai aduc aminte de ea, am ingropat acest capitol din trecutul meu undeva adanc, si am incercat sa il ignor, desi sunt momente cand amintirile navalesc dureros.

O sa o scriu acum, pe fuga, ca nu am prea mult timp, dar sper sa iti fie de folos. Aveam deja 2 copii, pe undeva pe forum gasesti povestea nasterii lor, ambii "accidente". Erau insa copii nostri amandoi, si noi necasatoriti la acea vreme, si nici acum! Relatia noastra se stricase foarte foarte mult, intr-atat incat ajunsesem sa punem problema "divortului" la modul foarte serios. Pe 31 martie cea mare implinea 4 ani, si aveam o mica petrecere acasa, asa ca am hotarat sa nu dam asemenea vesti celor apropiati chiar de ziua fetei, sa mai amanam putin deznodamantul. Fiind intr-o relatie pe muchie de cutit de cateva luni bune, si viata noastra sexuala era inexistenta. Totusi, in cele cateva saptamani de pauza, a fost o seara cand ne-a luat valul, o stiu exact pentru ca era singura intr-o perioada extrem de lunga de timp.
Revenind la povestea mea, cu o zi inainte de ziua fetei, pentru ca ma simteam rau de ceva timp, mi-am facut un test de sarcina care a iesit pozitiv, exact asa cum ma asteptam. A urmat cosmarul!! Nu vrei sa stii pana unde s-a ajuns atunci, insa spre deosebire de tine eu am stiut exact ce vreau, copilul era mai important ca barbatul pentru mine atunci. Am fost egoista, am fost rea, am fost drastica, dar nu mi-a pasat! Era al meu, si nu aveam de gand sa renunt la el. Nici macar nu am luat in calcul un eventaul sprijin din partea tatalui. Nici nu i-am cerut parerea, i-am comunicat doar decizia, oricum aveam de gand sa ne despartim, asa ca esti liber sa pleci oricand doresti, dar eu la copil nu renunt!! Pe vremea aia el castiga de 2 ori mai bine ca mine, aveam rate de nu le puteam duce doar din banii mei, insa nu mi-a pasat!
Mama nu m-a sustinut niciun moment in decizia de a mai face un copil, din inconstienta nu m-a scos toata perioada sarcinii, barbata-meu a incercat orice sa ma faca sa renunt (inclusiv l-a sunat pe tatal meu sa-i zica ce am de gand sa fac, dar a nimerit prost, pentru ca ii spusesem deja si el a fost singurul care m-a sustinut), primele luni de sarcina au fost de cosmar, dar am mers inainte pe drumul ales de mine.

Trebuie sa plec din pacate acum, dar o sa continui povestea mai spre seara!

pitzinuca spune:

Carina,

situatiile de pe forum sunt diferite de a ta, si oricum ar fi, nu cred ca te va ajuta sa iei o hotarare.

Ultimul tau mesaj spune ca il respecti si il iubesti. Copilul tu spui ca il vrei pentru el, dar daca el nu vrea si nu concepe, de unde stii tu ce e mai bine pentru el?

Incearca sa te pui in pielea lui si sa simti ce simte el. Asa cum si el a facut-o in trecut si te-a inteles.

Ce vrei tu? Sa faci un copil cu el, chiar daca totul in jur (in jurul tau real, nu pe forum)spune NU? Asta ar insemna egoism din partea ta. Stiu cum e sa iti doresti cu ardoare un copil, am trecut si eu prin asta, am renuntat la sarcina si am fost traumatizata ani de zile. Si acum regret. Dar copilasul acela l-am vrut doar eu, numai pentru mine, nu ma interesa ce va fi mai departe.
Apoi am fost de 1000 de ori mai fericita cand am hotarat amandoi ca vrem, cand a vrut si el cu adevarat.

Daca pentru el nu e momentul, atunci nu e. Daca tu mai vrei un copil si el nu, atunci poate ar trebui sa va despariti si sa cauti o relatie din care ai mai putea avea un copil, dorit de ambii parinti.

Nu stiu daca m-am facut inteleasa. Si asa lumea asta a devenit atat de complicata/lupta de supravietuire/greutati din ce in ce mai mari, macar in interiorul familiei sa fie armonie...

oanarus spune:

Buna,
evit sa raspund la subiecte de genul asta,insa ma infioara usurinta cu care indemnam spre avort!Evident ca decizia finala o va lua Carina,dar sufletelul acela nevinovat care creste si se dezvolta,cu ce e vinovat?De ce e el vinovat ca tatal, om tanar, sanatos si cu putere de munca nu vrea sa-si asume responsabilitatea cresterii lui, ca vezi Doamne ,nu e pregatit?Din cate am inteles, Carina,n-a planificat aceasta sarcina,s-a intamplat,iar sarcina protejarii,nu revine exclusiv femei.Nu inteleg de ce ar trebui "ucis" un sufletel pt bunastarea celorlalti copii.Mie asta mi se pare de un egoism crancen.Si la fel de egoist mi se pare sa aiba inatietate tatal(oricat de "perfect"ar fi) in detrimeniul acelui sufletel nevinovat.
Carina, esti tanara, sanatoasa,ai doua maini,doua picioare,doi ochi sanatosi si un cap cu care sa gandesti!Ai tot ce-ti trebuie sa razbesti pentru copiii tai, si fara un barbat alaturi de tine!

Selene_Bunny spune:

Off-topic: Mickyyy, cum sunteti? Stii tu cu ce...

Blogul meu - de la noi, pentru ei!

Bazar general - fiecare implicare conteaza!

Lucrusoare de vanzare...

pitzinuca spune:

si pe mine ma infioara sfaturile de genul: ”esti puternica, poti sa razbesti si sa mai aduci pe lume un copil, chiar daca se naste fara acordul ambilor parinti, da-l incolo pe taxo, nu-l vrea, sa fie sanatos”

si ce sa ii zica copilului ”mama, uite cat de mult de iubesc, te-am pastrat, te-am adus pe lume, chiar daca pentru asta te-am sacrificat si te-am lasat fara tata inainte sa te nasti. dragul meu copil, chiar daca vei suferi toata viata, intr-o buna zi imi vei multumi.”

J G spune:

Pai pentru pro-life nu exista niciun impediment, niciodata. Nici faptul ca e nedorit (ma intreb cate dintre voi a fost un copil nedorit?) nici saracia (ma intreb din nou, cate dintre voi ati trait saracia...).
Si ma intreb cum, din moment ce eu, cu copil de aproape 6 ani, n-as putea sa ma tin un serviciu fara ajutor (sau bona, dar deja costurile sar de un salariu mediu). Cum va munci o mama cu 3 copii, dintre care unul foarte mic?
Foarte mult romantism la subiectul asta.

en_kvinna spune:

Eu am urmarit subiectul si nu am vrut sa intervin pt ca experienta nu-mi permite dreptul la o opinie, inca. Dar apoi, mi-am amintit cazul meu ... eu sunt un decretel. M-am nascut fiindca mamei i-a fost teama de avort ilegal si de a lasa fara mama pe ceilalti frati ai mei. Dar daca azi si-ar fi spus povestea cu siguranta ar fi fost sfatuita sa faca avort in conditiile lor de atunci. DEsi aveau amandoi parintii loc de munca si o casa propie, avea si alti copii si nu isi permiteau o baby sitter si nici ca mama sa stea acasa cu mine. A stat 3 luni. Atat.Eu am crescut sub supravegherea vecinilor si a fratilor mai mari cat parintii erau la munca. diferenta dintre mine si sora cea mare e de 16 ani! Mamei i-a fost rusine sa aiba un bebelus la 40 de ani, iar eu efectiv incurcam pe toata lumea, fratii adolescenti care trebuiau sa ma supravegheze, sa-mi dea mancare sa ma schimbe etc, parintii cu o cheltuiala si o grija in plus si mult prea in varsta in opinia lor sa mai creasca un bebelus. Pe scurt le era mai bine si mai usor fara mine. Dar dupa ce m-au avut m-au indragit si nu au regretat. Le-a fost greu, mi-a fost greu (adica eu n-am mers la gradinita decat 2 sapatamani pt ca efectiv nu avea cine sa ma duca si sa ma aduca, eu stateam treaza de la ora 6 dimineata cand ma trezea tata caci el pleca la serviciu si eu trebuia sa merg la scoala, la 4 ani am stat singura acasa o zi intreaga, in repetate randuri, cu apa si mancare lasata pe masa de pe terasa ca nu m-au lasat in casa de teama sa nu fac ceva periculos, la 8 ani am avut o pneumonie la ambii plamani, am stat in spital singura, n-am plans la nicio injectie, eram singurul copil din salon fara parinte, cred ca si de pe coridor, dar parintii mei trebuiau sa munceasca pt bani si pt a avea ce sa-mi aduca la vizitele zilnice, insa trebuie sa mentionez ca material nu mi-a lipsit nimic, insa pretul platit a fost poate o reposnabilizare si o maturizare fortata.). Dar uite ca nu am murit nici de foame, nici de...nesupraveghere paritneasca deh m-au responsabilizat de mica, si nici n-as face schimb de vieti si destine cu nimeni. Si nici parintii mei nu au zis ca altfel le-ar fi fost viata fara mine. Ideea e ca daca este vointa, putere de munca, putere de sacrificiu si puterea de a avea uneori sufletul cat o gamalie, atunci se poate. Dar eu am impresia ca tu te bazezi enorm de mult pe ceilalti, astepti de la parintii lui, de la ai tai, ba chiar spui ca iubitul ti-a platit datorii ceea ce e foarte frumos, dar in schimb te face pe tine mai putin luptatoare. Copiii sunt responsabilitatea ta, in primul rand tu ca parinte si tatal copiilor trebuie sa le asiguranti nevoile. Parintii mei au muncit enorm, concediile insemnau defapt munca la camp, dar mie si fratilor mei nu ne-au lipsit cele necesare, iar pt ca vecinii aveau bunavointa de a ma supraveghea , parintii mei intorceau bunavointa cu tto felul de favoruri.
E decizia ta ce vrei sa faci, dar daca o sa-l pastrezi trebuie sa-ti schimbi atitudinea. Trebuie sa devii independenta si pe picoarele tale, o luptatoare.

Fomalhauti spune:

Am senzatia ca ceva imi scapa...

Pe de o parte inteleg ca este vorba despre un barbat care a inceput o relatie cu o femeie divortata, cu doi copii si cu 5 ani mai mare decat el. Din punctul meu de vedere nu este niciun fel de problema aici dar, din punctul de vedere al societatii in care traim, este. Adica e clar ca nu numai mama i-a dat tanarului diferite sfaturi ci si multi altii. Cu siguranta multi i-au spus ca "se leaga la cap cand nu-l doare" si lucruri asemanatoare. El a ramas langa femeia pe care o iubea si care, din cate inteleg, intr-o prima etapa, nici macar nu-l iubea, plangea dupa fostul sot. Inteleg ca dupa 4 ani barbatul respectiv o iubeste in continuare pe Carina, o rasfata, ii rasfata si copiii, i-a sprijinit si financiar pe toti trei in toti acesti ani, cat timp a putut i-a rasfatat cu excursii in strainatate....

Pe de alta parte vorbim de un barbat care refuza sa isi asume responsabilitatea propriului copil, ameninta cu despartirea, practica un santaj sentimental urat, spune ca propriul lui copil "l-ar sufoca", face presiuni asupra unei femei gravide, ameninta ca "o spune parintilor" si altele asemanatoare.

Eu una nu pot intelege ca vorbim despre acelasi barbat. Sufera de "personalitate dubla" sau care e treaba?

Situatia financiara nu este chiar tragica, inteleg ca cel despre care discutam este acum plecat in strainatate. Inteleg ca isi cauta de lucru, nu a plecat la plimbare, dar, oricum, a putut sa se duca. De fapt se ajunsese de la primele pagini ale subiectului la concluzia ca nu situatia financiara este principala problema.

Una peste alta eu nu inteleg care este cauza reala pentru care barbatul nu doreste acest copil. O iubeste pe Carina (inteleg ca asa spune si Carina crede asta si, orice am spune noi, ea este cea mai in masura sa stie daca este sau nu este iubita). Doreste sa ramana in relatia actuala cu toata opozitia mamei lui. Pare ca s-a adaptat bine la cei doi copii ai Carinei. Mie mi se pare mai simplu pentru un barbat sa se adapteze la bebelusul personal decat la doi copii mai marisori.

Carina, ai afirmat ca esti convinsa ca va iubi copilul, ca esti convinsa ca isi va asuma obligatiile financiare care ii revin. Daca esti convinsa de asta, care mai e problema? Daca esti convinsa ca intr-o zi se va bucura de acest copil, care mai e problema? (Mentionez ca eu nu sunt deloc convinsa de asta; in schimb nu am vazut/auzit niciodata o mama care sa nu se bucure de decizia de a pastra un copil cel mai tarziu din momentul nasterii acestuia...)

Si, Carina, fiindca ai mentionat asta in treacat: Disneyland nu e atat de scump cum pare, intr-o zi situatia ta financiara se va imbunatati (inteleg ca ai mai avut probleme si s-au rezolvat) si atunci te asteptam la subiectul "Disneyland".

buflea spune:

Eu cred totusi ca trebuie tinut cont si de parerea partenerului. Poate el nu se simte in stare sa intretina 3 copiii, poate nu se simte pregatit, poate chiar ii ajung cei doi pe care deja i-a luat in responsabilitate ...
Eu sunt mama de baiat si nu mi-ar placea sa fiu in situatia sa trebuiasca sa-l ajut pe fi-meu, care si-a facut o familie pentru ca i s-a fortzat mana ...


Oricum ati intoarce-o, situatia nu este favorabila cresterii unui copil. Sigur ca solutii exista, pana la urma "saracia", "lipsurile" si "frustrarile" nu impiedica pe nimeni sa ajunga adult. De crescut o sa creasca oricum - daca doar asta e scopul, atunci sa fim pro-life.

carina23 spune:

Fomalhauti, intrebarea la care nu ai tu un raspuns, nu am nici eu crede-ma poate doar niste ipoteze..el sustine cu tarie ca numai partea financiara il preocupa, ca a ramas fara servici de luni bune si nu a reusit inca sa gaseasca ceva, si daca nu va reusi in alte luni ce vom face, ca de ce sa nu facem un copil cand vom avea stabilitate materiala,o casa a noastra eventual, sa le oferim tuturor o copilarie fericita..

daca nu as fi fost sigura ca ma iubeste( din partea fostului sot nu am simtit niciodata iubirea de exemplu)as fi considerat ca intr-adevar nu isi doreste un viitor cu mine si ii e teama sa imi spuna, sau oare e posibil ca o persoana desi ne iubeste sa nu se vada cu noi in viitor?? sau e posibil ca el sa fie atat de fricos incat sa-l fi apucat panica peste noapte?? ca pana la urma, e frumos sa ai grija de doi copiii,sa te bucuri de zambetul lor atunci cand ii faci fericiti, dar la o adica tot ai mamei sunt, deci oarecum am o liniste sufleteasca nu o apasare, ca deh, daca tatal bun pleaca si-i lasa de izbeliste, astora din urma le-ar fi mai rusine??


ca sa schimb putin subiectul de vreo 3 zile am scurgeri maronii si am avut si acum o saptamana dar doar o zi, ma tot gandesc la bebe, daca nu o fi bine>?? m-as duce la un medic dar nu am posibilitatea caci o ecografie e destul de scumpa pentru mine:( chiar am teama ca ceva nu este ok in legatura cu sarcina, poate si atata stress i-a daunat saracutul:(

si ca sa inchei subiectul on topic,parerea mea e ca, chiar daca vrea viitor sau nu cu mine, el in esenta este un timorat, neincrezator in fortele proprii, pentru ca asa a fost educat si da are si o latura urata ca nimeni nu-i perfect, la nervi spune lucruri dureroase dupa care ii pare rau si isi cere scuze..le-am urmarit caracterele alor lui si asa sunt si ei, la nervi se arunca vorbe urate dupa care se impaca, il santajeaza emotional pe el si se joaca cu cuvinte dure gen de maine nu mai esti copilu nostru si a treia zi ii fac un cadou..pe mine ma scarbesc astfel de comportamente si cu mine el se abtine mult, foarte mult, i-am zis ca nu e vina lui ca a preluat modele gresite insa datoria lui e sa se ajute singur sa ajunga la linia de plutire in sensul asta...Cu toata grija care a avut-o el de noi, eu cred ca se considera incapabil sa devina cap de familie cu " acte in regula" pentru ca ii este teama de esec.


ps: mi-am amintit de filmul "nine months" cu hugh grant, si personajul in cauza il caracterizeaza perfect:))