Ramas bun Miruna! Bine ai venit Isabella! liliac

r_ocsy spune:

Am fost plecati in weekend si am ratat majoretele , asa ca nu imi raman decat urarile :


Felicitari Maria !

Bine ai venit Isabella !

Recuperare usoare Maria ! pentru toate trei

NicoletaB spune:

Felicitari Maribell! Bebe sanatos si mancacios!

NicoletaB spune:

Maribell a fost cea mai curajoasa la bb2!
Cine se mai inscrie pe lista?

Doritoarelor le doresc bb2 cat mai curand!

r_ocsy spune:

Noi spunem pas pentru moment !

R_ocsy , mami de Ana Sofia ( 19.05.2010 )

"Copilul trebuie primit cu respect, crescut cu iubire si apoi lasat in libertate deplina."

Ioanact spune:

Multumesc!
Pai, am fost contracronometru , la cat de maraiata era(este) Justina. Trebuia sa-i repectam ora de somn. (doua repriz/ zi)
In plus e bine ca am terminat mai repede, nu-mi place ce deranj/mizerie se face.
Sa stii ca as veni sa te ajut. Mie place sa am activitate mereu, dar nu ma maraie nimeni.



ALINA de IOANA (11 Ianuarie 2008) + JUSTINA (14 Aprilie 2010)
Blogul fetelor!
MULTUMESC DOAMNE PT CELE 2 PRINTESE!!

r_ocsy spune:

Numai de nu suferim din nou "un accident" ... ca la stilul in care uit eu sa iau pilulele ( luna asta am ratat deja 3 pilule )

R_ocsy , mami de Ana Sofia ( 19.05.2010 )

"Copilul trebuie primit cu respect, crescut cu iubire si apoi lasat in libertate deplina."

Ioanact spune:

Felicitari, Maribell! Recuperare rapida si putere sa le cresti pe amandoua.
Bine-ai venit pe lume, Isabella!
Sa fii sanatoasa, cuminte si mancacioasa!


ALINA de IOANA (11 Ianuarie 2008) + JUSTINA (14 Aprilie 2010)
Blogul fetelor!
MULTUMESC DOAMNE PT CELE 2 PRINTESE!!

NicoletaB spune:

Cred ca subconstientul lucreaza......
Acum te vedem purtatoare de o fratioara sau un surior...

anamariam79 spune:

Mai intai am citit pe FB si acum am ajuns si pe DC. O sa copiez ce am scris acolo pentru cele care nu va regasiti pe FB.

--------------

Dragi mamici de flori de liliac, va multumesc pentru gandurile voastre si pentru tot ce ati facut pentru noi. N-as vrea sa va umbresc fericirea cu mesajul meu, n-am uitat de voi, stiu ca sunteti acolo si ati fost cu gandurile alaturi de noi. Nu mi-a stat mintea la forum, au fost atatea de facut, luni de zile de lupta cu boala, cu medicamente, cu medici, controale, vizite, spital, zile mai bune, zile mai proaste, zile cu progres, zile cu regres, sperante la o minune, si in acelasi timp sentimentul ca tot aici vom ajunge candva. A luptat mica mea minune din rasputeri pana cand totul s-a dovedit mult prea mult, peste puterile ei. Au urmat apoi slujbe, cimitir, curatenie si ordine in unele lucruri de-ale Mirunei, incercat sa ne obisnuim cu casa goala, plans, incercat sa mergem inainte si iar plans, si iar incercat sa ne obisnuim si sa mergem inainte. Cred ca eu eram cea mai optimista si chiar credeam ca va fi bine intr-o zi.

Vinovatia ma apasa cel mai tare desi nu stiu bine de ce ma simt vinovata. Am facut tot ce se putea, dar oare a fost destul? Poate si-ar fi dorit sa fac mai mult, poate...sau cine stie... Nu-mi explic de ce pe de o parte la miscari isi dadea drumul dar pe de alta parte parca se topea puterea ei. Nu inteleg. Probabil afectarea selectiva a nervilor si muschilor despre care am citit, dar ma gandeam ca daca o ia inainte cu miscarile o va lua si cu restul la un moment dat. Chiar nu ma asteptam sa se duca, eram convinsa ca de acum vom merge incet incet inainte, ca melcul, dar inainte.

Desi cred ca in adancul sufletului exista clara si varianta asta, ca va fi ingeras, pt. ca ma rugam mereu sa o faca DD bine, dar venea imediat continuarea: "sau daca nu va fi bine macar sa nu se mai chinuie si sa se termine mai repede". Catalin voia sa incercam sa facem alt copil/alti copii, iar eu mereu spuneam: "nu acum, la primavara, poate isi va tine capul pana atunci si voi avea alt optimism", dar venea iarasi continuarea: "sau se va alege in alta directie".

Nu stiu ce s-a intamplat, cred ca pur si simplu nu a mai avut putere, un trup atat de mic si o durere si o suferinta continua. Poate n-am inteles-o de fiecare data cand plangea, ca de oboseala ma mai lua uneori o stare nervoasa, noaptea mai ales, om sunt, dar acum imi pare rau ca n-am putut sa fiu mereu mereu calma, ca am crezut ca e alintata si de asta plange. Acum stiu ca ea de fapt avea dureri cauzate de boala, si numai ea stia mititica cat de rau.

In dimineata dinaintea inmormantarii am avut un moment de rabufnire, si am bocit ca poate nu am facut destul, am rugat-o sa ma ierte, i-am spus ca am iubit-o, nici nu mai stiu ce am spus, apoi m-a cuprins un somn nebun (nu mai dormisem de joi noapte si nici nu puteam sa dorm, cum sa dorm, cand ea mai statea acasa 2 zile?!), si m-am intins pe fotoliu in sufragerie, acolo unde era si ea. Am simtit-o cum a venit si a pus manutele pe fata mea, era in pozitia in care stau copiii in burtica, dar cu mainile intinse pe fata mea, era transparenta cum sunt meduzele, dar galben-orange la culoare, si parca turna ceva in mine, ca niste particule colorate. Am zambit, am dus mana la fata sa o simt, desi nu se simtea nimic, dar stiam ca e acolo cu manutele, si cred ca am adormit. Mama zice ca am dormit zambind. M-am trezit dupa o ora, si ma simteam de parca a dormit 2 zile, si ii spun mamei, ca ce bine am dormit. Si mama incepe sa-mi spuna, cica: "Stiu!. Era deasupra ta si iti dadea putere sa rezisti! Era albastru-violet, si parca turna ceva in tine!" (Eu nu apucasem sa ii spun ce vazusem inainte de a adormi, si ea vazuse acelasi lucru, doar ca in alta culoare!). Deci clar nu ne puteam tampi amandoua ca sa vedem acelasi lucru. Mama a ramas in continuare privind tinta spre locul unde eu dormisem, eu m-am ridicat sa il pup pe Catalin ca pleca la cimitir sa vada daca e ok cu groapa, si am vazut-o ca se uita tinta, am zis ca e foarte obosita si doarme cu ochii deschisi (ea nu a dormit deloc zilelea alea). O intreb daca e ok, si imi spune ca da, dar ca vede ceva acolo unde am dormit eu, si sta sa vada in continuare ca nu a mai vazut asa ceva. Am zis ca a sarit de pe fix, si am lasat-o in ale ei, oricum nu aveam putere sa o contrazic. Pleaca Catalin si ma intorc in sufragerie, ea zambea si se uita tot acolo, si a inceput sa imi povesteasca ce vede: ca era Miruna, cu spatele la noi, si parca 3 persoane in spatele ei, 2 ii dadusera drumul, si a treia inca o mai tinea. Si in fata ei era o scara luminata, si niste chipuri de o parte si de alta, iar Maica Domnului si Iisus ii spuneau ceva. Apoi a vazut-o de varsta scolara, apoi pe la liceu, apoi adult, si s-a oprit undeva pe la 45 de ani, arata ca o femeie slabuta, care parca ar fi suferit o groaza la viata ei, dar foarte senina. Ne-am uitat la sicriu si Miru nu mai arata a copil, ci parca era o femeie adulta, ne-am cutremurat, nu mai avea fata de copil. Apoi nu a mai vazut nimic mama. Dar pe amandoua ne-a cuprins o stare de liniste nici nu pot sa o descriu. Parca a luat Miruna cu ea toata durerea noastra. N-am mai putut sa plang de atunci, nici macar cand mi-am luat ramas bun in biserica. Nu-mi venea sa plang, parca nu mai eram trista. O sa spuneti ca am sarit de pe fix, pentru ca exact asa suna, stiu, dar eu cred ca ea ne-a ajutat. Seara am vazut-o prin casa topaind, parca avea 4-5 ani, venea, ne lua de mana, se aseza, venea in brate, se cuibarea langa mine, apoi disparea. A aparut apoi pe strada intre mine si Catalin si parca se dadea hutza, tinandu-se cu mainile de mainile noastre, si am mers cu ea intre noi pana acasa, apoi a disparut, si n-am mai vazut-o. De marti, nu am mai vazut-o, nu am mai simtit-o in casa sau pe strada, cred ca si-a gasit locul acolo intre ingerasi. Cred ca a fost modul ei de a ne spune ca nu e suparata pe noi, tot ce am vazut in dimineatza aceea, oricat de straniu si nebunesc suna.

Nici nu mai pot sa plang, simt doar un gol imens imens; o mana de om, mica si firava...

Preotul nu a spus niciodata "Dumnezeu sa o ierte" ci doar "Sa o odihneasca" ca ea nu a avut pacate, si ca e ingeras si sfintisor care va avea grija de noi.

Ii multumesc lui Dumnezeu ca a hotarat asa, ca ne-a eliberat si pe ea si pe noi. Desi durerea e mare, golul e imens, si nu stim incotro sa o luam, plutim in deriva. M-am intors de azi la birou, ca acasa tampesc. Sambata a fost singura zi in care am fost singuri, si a fost foarte foarte greu. O sa ne vedem de munca, desi mergem ca roboteii, si asa va fi o perioada, vom face lucrurile mecanic. Si demaram proiectul bebe 2; oricum era in plan, dar voiam sa se aleaga lucrurile intr-o directie intai: adica ori ea sa tina capusor si sa fie mai bine, ori sa se duca la ingerasi. Am simit amandoi nevoia sa o luam de la capat, poate in alt loc. O nevoie de a renaste, de a arunca tot si de a o lua de la capat, de a calatori si de a ne incarca pozitiv. Si imi doresc mult 2 copii sanatosi, din tot sufletul imi doresc 2, m-am intrebat daca o sa mai pot iubi alt copil, cred ca iubirea pt. Miru va fi mereu una speciala. Sper sa ne ajute Dumnezeu.

V-am scris un cearsaf, n-o sa va suparati pe mine. Sa va iubiti copiii mult si sa nu va suparati niciodata pe ei ca plang, ca va vor alaturi, incercati sa ii intelegeti, si sa faceti doar ce e bine pentru ei, chiar daca pentru voi e foarte greu. Va pup, si ne mai auzim.

---------------
Restul am scris dupa ce am citit pe DC mesajele voastre:



O sa adun toate mesajele voastre si o sa le amestec incat sa iasa ceva frumos frumos pentru scris pe cruce/cavou, cand il vom face. Mesajul vostru de pe coroana flutura in vant, legat de crucea Mirunei. Ati inteles perfect durerea noastra, e greu, iti vine sa te duci dupa copil si sa nu mai vrei sa traiesti, casa e pustie si te apasa. Am strans toate lucrurile ei pentru ca altfel ma inconjor de ele si stau acolo si plang pana innebunesc (mai putin hainele din dulap ca pe acelea nu le vad mereu) si casa e perfect curata, ordonata si atat de pustie. Si chiar daca era bolnava si stiam de mult ca exista posibilitatea sa ajungem aici, tot e sfasietor. Cand mi s-a spus prima data la 6 luni diagnosticul, asta am simtit, ca nu voi putea trai fara ea. Luni de zile m-a macinat diagnosticul, si faptul ca mi se spusese ca acesti copii nu trec de 2-3 ani. Si parca totusi Dumnezeu sau Miru, ne da putere sa mergem mai departe, sa ne gandim ca avem o misiune pe pamantul asta, care o fi aceea, vom afla. Asa e, ne zbatem, vrem atatea, dar de fapt sanatatea si iubirea conteaza, cu ele ramai. De atatea ori m-am uitat pe strada la copii sanatosi si m-am intrebat de ce eu? De ce puiul meu? Ce am facut asa de rau?

Nu v-am cerut ajutorul nici cu terapia, nici ulterior, desi vorba lui Mary, ati acoperit o gaura, la propriu. Va multumesc mult. Multumesc lui Dumnezeu ca avem meserii din care am putut sustine toate cheltuielile fara sa impovaram pe altii. Sunt atatia copii cu probleme, atatia parinti cu nevoi, nu era corect sa ne plangem, pentru ca ne descurcam de la luna la luna. Si apoi, sincer, chiar nu am putut sa vin sa va povestesc toate necazurile noastre, toate fricile noastre de zi cu zi, la ce bun sa va intristez si pe voi? Parca puteati schimba ceva? Si nici timp sa va urmaresc din scoarta in scoarta si sa va scriu nu am avut, pentru ca aveam un program incarcat, dimineata masaj, papa, iubit, medicamente, fuga la serviciu (de cand s-a incalzit afara ma conducea in carut cu mama pana la birou) unde aveam de munca, si in timpul liber la birou mai lucram pentru altcineva, atat cat puteam, Miruna ramanea cu mama, apoi de la 6 kineto zilnic, apoi baita in cada ca trebuia sa inoate mult mult, apoi papica de seara si jucat/implicat in activitati adaptate varstei si cu mine nu doar cu mama mea, pentru ca Miru nu putea descoperi lumea in ritmul si in modul unui copil normal, si somnic pe la 22-23 sau mai tarziu, cu somn iepuresc, intors Miruna de nu stiu cate ori pe noapte ca nu se putea intoarce singura si amortea, ceai/apa/lapte, dormit pe apucate, si iar de la capat a doua zi.

Pentru cele doua mamici cu copii care se dezvolta mai greu, intrebati medicii de Tonotil N, Milgamma N si Cerebrolysin, fac minuni. Trust me, I know.



Ana cu bebe Miruna-Andreea
pozici cu Miruna

Ioanact spune:

Am mai auzit o mamica care i-a dat baiatului Tonotil N (10 zile) si in doua saptamani a mers.
O sa intreb si eu dr.
Va doresc multa putere sa treceti peste acest necaz.


ALINA de IOANA (11 Ianuarie 2008) + JUSTINA (14 Aprilie 2010)
Blogul fetelor!
MULTUMESC DOAMNE PT CELE 2 PRINTESE!!