Pestisorii sfideaza canicula... |70|

daniela_daneza spune:

Cryna, multumesc de muzica dar bancul a fost genial !

Noapte buna !

Tethys spune:

'Neata sirenete ...

-luta -i gata . Deci poftiti, poftiti... , , ceai , etc.,... si o lectura matinala:

Bogatii si saracii

Demult, cu sute de ani in urma, a trait un rege puternic si intelept. Intr-o zi, plimbandu-se prin curtea palatului sau, a auzit, dincolo de ziduri, pe cineva care plangea. A dat imediat porunca sa fie deschise portile si a iesit sa vada ce se intamplase. Nu-si putea crede ochilor... Daca in palatul sau, toti oamenii erau multumiti si aveau de toate, acum vedea, insa, ca la porti erau adunati oameni nevoiasi, ce intindeau mana pentru o bucata de paine. Chiar langa zid, era un copil ce plangea. Cand regele l-a intrebat ce i s-a intamplat, copilul i-a raspuns ca parintii sai sunt bolnavi si el nu are bani nici de hrana si nici de doctorii. In timpul acesta, in jurul regelui s-a strans o multime de oameni nevoiasi, unul mai amarat decat celalalt, fiecare incercand sa-si spuna pasul. Maniat de aceasta situatie pe care sfetnicii i-o ascunsesera, regele s-a intors in palat si i-a chemat pe toti bogatasii la el. Cand acestia s-au adunat in sala tronului, le-a spus:
- Voi sunteti cei mai bogati oameni din regatul meu. Aveti atata avere incat ati putea sa va construiti fiecare cate o casa numai din aur. Dar daca v-ati uita si in jurul vostru, ati vedea ca sunt oameni care mor de foame, care o duc rau, fiindca voi nu va ingrijiti de treburile cetatii. Afara este plin de oameni ce vor sa munceasca pentru o paine, dar voi ii refuzati. Doar de voi insiva depinde ca acesti oameni sa o duca mai bine. Puteti sa ii ajutati si va poruncesc sa o faceti!
Dupa cateva zile, regele a vazut ca nimic nu se schimbase. Chemandu-i iarasi la el pe cei mai bogati dintre supusii sai, le-a spus:
- Vad ca nu aveti suflet! Cum de nu va e mila de cei ce se lupta cu greutatile, zi de zi?! Daca nu o faceti voi, atunci o s-o fac eu! Iata ce poruncesc: de azi inainte, pentru fiecare sarac mort de foame, in regatul meu, va fi omorat si un bogatas! De maine, ne vom intalni in fiecare seara si, daca aflu ca, peste zi, un om a murit de foame la mine-n cetate, atunci sortii vor decide care dintre voi va fi executat. Pentru ca voi insiva va faceti vinovati de moartea acelui om, caci l-ati fi putut ajuta, dar n-ati facut-o. Ne vedem maine seara!

Se spune ca, de a doua zi, nimeni nu a mai murit de foame in regatul acela!

Ha, ha, regele asta ar trebui sa treaca si pe la noi, sa dea iama in 'anumiti' politicieni si alte diverse 'personaje/personalitati' de-ale noastre... ne-ar prinde bine, nu? Mno ...


O zi buna si frumoasa tuturora ! Ne mai 'vedem' ...

Tethys spune:

Seara buna...

Povestea de seara ... pt. cine doreste :

Esti special (Pancinello)
- de Max Lucado (o poveste despre teoria etichetarii) -


Locuitorii din Wemmik, eroii povestirii noastre, erau niste omuleti mici, din lemn, ciopliti toti de un tamplar pe nume Eli. Acesta isi avea atelierul pe un deal, de la a carui inaltime se vedea intreg satul. Fiecare omulet era altfel. Unii aveau nasul mare, altii aveau ochii mari. Unii erau inalti, altii erau scunzi. Unii purtau palarie, altii purtau costum. Insa doua lucruri le erau comune: toti erau facuti de acelasi tamplar si traiau in acelasi sat. De dimineata pana seara, zi de zi, omuletii faceau un singur lucru: lipeau etichete unul pe celalalt. Fiecare omulet avea o cutie plina cu stelute aurii si o cutie plina cu bulinute negre. Cat era ziua de lunga ii vedeai pe strazile satului lipind stelute sau buline unul pe celalalt. Omuletii draguti, din lemn lustruit si frumos vopsiti, intotdeauna primeau stelute, dar aceia din lemn necizelat, cu vopseaua sarita, nu primeau decat buline. Tot stelute primeau si cei talentati; unii puteau ridica greutati deasupra capului, altii puteau sari peste cutii inalte. Mai erau unii care stiau cuvinte dificile, iar altii care cantau cantece frumoase. Acestora toata lumea le dadea stelute aurii. Asa se face ca, unii omuleti aveau trupul plin de stelute... Ori de cate ori primeau cate o steluta se simteau atat de bine, incat isi doreau sa mai faca ceva ca sa poata primi inca una. Altii insa, nu stiau sa faca prea multe lucruri si aveau parte doar de buline. Pancinello era unul dintre acestia din urma. Tot timpul incerca sa sara cat mai sus, ca altii, dar intotdeauna cadea la pamant. Iar cand ceilalti il vedeau jos, se adunau buluc in jurul lui si lipeau buline pe el. De multe ori, se mai si zgaria in cadere, lucru pentru care mai primea buline negre. Iar dupa aceea, cand incerca sa le explice omuletilor de ce cazuse, mereu spunea cate o neghiobie si toti se ingramadeau sa lipeasca si mai multe buline pe el. Dupa un timp avea atat de multe, incat nu mai vroia sa iasa pe strada, se temea ca va face iar ceva anapoda: cine stie, o sa-si uite palaria sau o sa calce intr-o balta... si imediat o sa primeasca bulinute!!! Adevarul este ca, avea atat de multe buline incat ceilalti omuleti veneau si ii lipeau altele fara nici un motiv.
- Merita multimea asta de buline negre, isi spuneau omuletii unii altora.
- Este clar ca nu e bun de nimic!
Dupa un timp, Pancinello a ajuns sa creada ce se spunea despre el... "Asa este, nu sunt bun de nimic!", isi spunea el. In rarele dati cand iesea din casa, statea cu cei care erau ca el, cu multe buline. Cu ei se simtea mai in largul lui. Intr-o zi, se intalni cu un omulet total diferit de ceilalti: nu avea nici stelute, nici buline. Era din lemn si atat. Era o fata pe nume Lucia. Sa nu credeti ca, oamenii nu incercau sa lipeasca etichete si pe ea! Incercau, numai ca, nu ramaneau lipite, ci cadeau. Fiindca nu avea nici o bulina unii o admirau atat de mult, incat se grabeau sa-i lipeasca o steluta. Dar nici una nu statea lipita. Altii insa, o priveau cu dispret fiindca nu avea nici o stea si atunci, vroiau sa ii lipeasca o bulina, dar si aceasta cadea imediat.
- Ca ea vreau sa fiu!, ii trecu prin minte lui Pancinello. Nu mai vreau sa primesc etichete de la ceilalti!
Asa ca, o intreba pe Lucia cum se face ca ea nu are nici o eticheta.
- Nu este mare lucru, ii raspunse ea. In fiecare zi ma duc sa il vad pe Eli.
- Pe Eli?
- Da, pe Eli, tamplarul, imi place sa stau cu el in atelier.
- Dar de ce?
- Ce ar fi sa descoperi singur? Du-te la el sus pe deal!
Si cu aceste cuvinte, Lucia se intoarse si pleca.
- Dar crezi ca-i va face placere sa ma vada?!?, striga el dupa ea.
Insa Lucia nu-l mai auzi. Asa ca, Pancinello se intoarse acasa, se aseza la fereastra si incepu sa se uite cum alergau omuletii de colo-colo, lipindu-si etichetele unul pe celalalt. "Dar nu este drept!", isi spuse el suparat. Si pe loc se hotari sa mearga la Eli. Se indrepta spre deal si urca pe cararea stramta pana ce ajunse in varf. Cand intra in atelier, facu ochii mari de uimire. Toate obiectele erau uriase. Scaunul era cat el de inalt. Ca sa vada ce se afla pe bancul de lucru trebui sa se ridice pe varfuri. Ciocanul era lung cat bratul lui! Inghiti in sec si isi zise:
- Eu aici nu raman!, si se indrepta spre iesire.
Dar, chiar atunci, isi auzi numele:
- Pancinello, tu esti?, se auzi un glas patrunzator. Cat ma bucur sa te vad, Pancinello! Vino mai aproape, vreau sa te vad mai bine!
Pancinello se intoarse incet si il privi pe mesterul tamplar, un barbat inalt, cu o barba stufoasa.
- Stii cum ma cheama?, il intreba Pancinello.
- Bineinteles ca stiu, doar eu te-am creat!
Eli se pleca, il ridica de jos si il aseza langa el pe banca.
- Hmmhh... Se pare ca ai adunat ceva etichete...
- Nu am vrut, Eli! Am incercat din rasputeri sa fiu bun!
- Pancinello, copilul meu, in fata mea nu este nevoie sa te aperi! Mie nu-mi pasa ce spun ceilalti despre tine!
- Chiar nu-ti pasa?
- Nu, si nici tie nu ar trebui sa-ti pese! Cine sunt ei – sa imparta etichete bune sau rele? Si ei sunt tot omuleti de lemn ca tine. Nu conteaza ce gandesc ei, Pancinello. Conteaza doar ceea ce gandesc eu, Iar eu cred ca esti o persoana tare deosebita!
Pancinello incepu sa rada:
- Eu, deosebit? De ce as fi deosebit? Nu pot sa merg repede, nu pot sa sar, vopseaua mi se duce. De ce as insemna ceva pentru tine?
Eli se uita la Pancinello, isi puse mana pe umarul lui micut si spuse incet:
- Fiindca esti al meu, de aceea insemni foarte mult pentru mine!
Nimeni... niciodata... nu-l mai privise astfel pe Pancinello... si in plus, cel care-l privea astfel era chiar creatorul lui! Nici nu mai avea cuvinte...
- In fiecare zi am sperat ca vei veni la mine, continua apoi Eli.
- Am venit fiindca m-am intalnit cu cineva care nu avea nici un fel de etichete, raspunse Pancinello.
- Stiu, mi-a povestit despre tine.
- De ea de ce nu se prind etichetele?
- Fiindca a hotarat, ca este mai important ce gandesc eu despre ea, decat ce gandesc altii. Etichetele se lipesc de tine doar daca le lasi!
- Cum adica?
- Etichetele se lipesc doar daca le consideri importante. Dar, cu cat te increzi mai mult in dragostea mea, cu atat mai putin iti pasa de etichetele pe care ti le pun ceilalti oameni. Intelegi?
- Pai, nu prea...
- Vei intelege cu timpul. Acum esti inca plin de buline negre. Deocamdata, iti va fi de ajuns sa vii la mine in fiecare zi, iar eu iti voi aduce aminte cat de important esti pentru mine.
Eli il puse jos pe Pancinello. In timp ce acesta se indrepta spre usa, Eli ii spuse:
- Nu uita, esti o persoana deosebita fiindca eu te-am creat! Iar eu nu gresesc niciodata!
Pancinello nu se opri din mers, dar gandi: "Cred ca Eli chiar vorbeste serios. Poate are dreptate!".

Si, chiar in clipa aceea, cazu de pe el o bulina...

_


Noapte buna ... .

Tethys spune:

'Neata sirenete...

Poftiti la -luta, ceai , o gustarica si la o lectura matinala :

In timp, inveti...
- de Jorge Luis Borge -

Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet, si invata ca, amorul nu inseamna a te culca cu cineva si ca, a avea pe cineva alaturi nu e sinonim cu starea de siguranta... si asa, omul incepe sa invete... ca saruturile nu sunt contracte si cadourile nu sunt promisiuni... si asa, omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg deschisi, si invata sa-si construiasca toate drumurile bazate astazi si acum, pentru ca terenul lui, maine este prea nesigur pentru a face planuri... si viitorul are, mai mereu, o multime de variante care se opresc insa, la jumatatea drumului.

Si dupa un timp, omul invata ca, daca e prea mult, pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui arde si calcineaza. Asa ca, incepe sa-si planteze propria gradina si-si impodobeste propriul suflet, in loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori, si invata ca, intradevar poate suporta, ca intradevar are forta, ca intradevar e valoros, si omul invata si invata... si cu fiecare zi invata.

Cu timpul, inveti ca, a sta alaturi de cineva pentru ca iti ofera un viitor bun inseamna ca, mai devreme sau mai tarziu, vei vrea sa te intorci la trecut.

Cu timpul, intelegi ca, doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale, fara a pretinde sa te schimbe, iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti. Iti dai seama cu timpul ca, daca esti alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi singuratatea, in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi.

Ajungi cu timpul, sa intelegi ca, adevaratii prieteni sunt numarati, si ca, cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai tarziu, se va vedea inconjurat doar de false prietenii.

Cu timpul, inveti ca, vorbele spuse intr-un moment de manie pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit.

Cu timpul, inveti ca, a scuza e ceva ce poate face oricine, dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari o pot face.

Cu timpul, intelegi ca, daca ai ranit grav un prieten, e foarte probabil ca, niciodata prietenia lui nu va mai fi la aceeasi intensitate.

Cu timpul, iti dai seama ca, desi poti fi fericit cu prietenii tai, intr-o buna zi vei plange dupa cei pe care i-ai lasat sa plece.

Cu timpul, iti dai seama ca, fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta nu se va mai repeta niciodata.

Cu timpul, iti dai seama ca, cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana, mai devreme sau mai tarziu, va suferi aceleasi umilinte si dispret, dar multiplicate, ridicate la patrat.

Cu timpul, inveti ca, grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca, asta va determina ca in final, ele sa nu mai fie asa cum sperai.

Cu timpul, iti dai seama ca, in realitate, cel mai bun nu era viitorul, ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment.

Cu timpul, vei vedea ca, desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur, iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine si acum s-au dus si nu mai sunt...

Cu timpul, vei invata ca, incercand sa ierti sau sa ceri iertare, sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai nevoie, sa spui ca vrei sa fii prieten... dinaintea unui mormant... nu mai are nici un sens.

Dar din pacate, toate se invata doar cu timpul...

O zi buna si placuta tuturora ... ...

Tethys spune:

Tot eu...

* Un om simplu

Era o zi insorita de primavara si, un filosof traversa raul intr-o barca, impreuna cu un barcagiu. In timpul trecerii, il intreaba pe barcagiu:
- Stii ceva despre aritmetica?
- Nu prea... domnule.
- Imi pare rau, dar sa stii ca... un sfert din viata ta, este pierdut.
Si, cum filozofii sunt curiosi, ii pune si a doua intrebare:
- Dar ia spune-mi, despre astronomie, stii ceva?
- Nu domnule, mai nimic.
- Pai atunci, ai mai pierdut un sfert din viata!
Filozoful, isi da seama, ca intre el si barcagiu sunt diferente mari de cunostinte in ceea ce priveste viata, si totusi... il mai intreaba:
- Ai auzit de geometrie?
- Nici de aceasta, nu prea...
- Imi pare rau pentru tine, dar si aici, un sfert din viata ta este dus.
Pe neasteptate, barca se loveste de o stanca, se rastoarna si amandoi cad in valurile inspumate din rau. Barcagiul, vede cum filosoful este dus de ape si incearca sa-l sustina:
- Stiti sa inotati domnule?
- Nu, nu stiu...
- Imi pare rau domnule, in acest caz... ati pierdut toate cele patru sferturi de viata!


Si gata. Am - it pe ziua de azi... ... .

Tethys spune:

Hellooo... nimeni pe aici??? Au disparut sirenele??? Ati plecat in larg, nu-i asa? No, bine... ... noapte buna si sa aveti vise frumoase . Poate ne mai 'vedem', totusi, pe aici... candva ... 'bye-bye' .

Tethys spune:

'Neata sirenete...

Azi nu mai fui asa harnica ... poate si pt. ca, m-ati lasat sa monologhez pe aici ... ma "chemarati" la monolog cumva? Si nu stiu eu? Cand ma voi plictisi de monologat, dispar si eu ... si nu ma mai intorc ... . In fine, va pun o auditie muzicala ... o melodie pe care v-am mai pus-o in trecut dar, cum e toamna iar si e frumoasa melodia, nu strica o reauditie, nu? Deci, 'enjoy':

Tethys spune:

Si ceva zambete :

Un evreu se muta intr-un orasel de catolici. In fiecare vineri, in timp ce crestinii tineau post si mancau numai peste, evreul facea fripturi dupa fripturi, innebunindu-i cu mirosul. Disperati, catolicii se decid sa il converteasca si, dupa amenintari, rugaminti, promisiuni, reusesc sa il convinga. Il duc cu mare alai la Biserica, unde preotul il stropeste de 3 ori cu apa sfintita, intonand: "nascut evreu, crescut evreu, acum crestin".
Vinerea urmatoare, in timp ce toti catolicii tineau post si mancau numai peste, din casa evreului convertit se ridica miros imbietor de friptura. Innebuniti, toti locuitorii s-au prezentat la casa pacatosului, sa vada cum e posibil si l-au gasit in fata unui gratar mare, plin cu carne, pe care o stropea de zor cu apa, intonand: "nascuta vaca, crescuta vaca, acum peste".

Pilotul curajos

Dupa decolarea unui avion intra un tip turbat in cabina pilotilor:
- Din momentul asta, daca vreti sa scapati cu viata, faceti exact ce va spun eu. Deviati cursul si aterizati la Bagdad!
- Incearca altadata, azi nu se poate; vine un raspuns plictisit de la un pilot.
- Voi doi sunteti tampiti? Asta-i un pistol adevarat, cu gloante dum-dum! zice brunetul si trage un glont in tavan.
- Bine te credem, dar tot nu te putem ajuta azi.
- Bre! Allah o sa va trimita in iad, nu pricepeti?! Nu aveti familii care va asteapta acasa?! intreba individul turbat de furie.
- Avem si familii, suntem speriati rau, ne este frica pentru viatza noastra, dar tot nu mergem la Bagdad! raspunde celalalt pilot.
Exasperat, cu pistolul indreptat spre piloti, arabul intreaba:
- De ce nu vreti!?!
- Mai e unul in spate cu bomba si ala vrea la Kabul...

E logic!

Dimineata, tatal le spune baietilor:
- Azi noapte, nu stiu care bulangiu, ne-a furat vaca...
- Daca-i bulangiu, inseamna ca-i mic de statura.
Baiatul mijlociu:
- Daca-i mic de statura, trebuie sa fie din Tandarei
Baiatu' mare:
- Daca-i din Tandarei, trebuie sa fie Tica Slutu! Hai sa mergem la Tandarei.
Au ajuns la Tandarei, l-au gasit pe Tica Slutu si i-au tras o cafteala strasnica. Dar ala nu le da vaca - zice ca n-a furat-o el.
L-au mai caftit o data, dar tot degeaba. Au ajuns la judecata.
Judecatorul ii intreaba:
- Dar de ce credeti voi ca e mana lui Tica Slutu?
- Cum de ce, raspund fratii, a furat vaca, deci e bulangiu. E bulangiu, deci e mic de statura. Daca e mic de statura, e din Tandarei, ca acolo toti sunt mici de statura. Iar daca e din Tandarei, e clar ca e Tica Slutu...
- Interesanta logica, zice Judele. Dar ia spuneti-mi voi (si le arata o cutie), ce am eu in cutiuta asta?
- E o cutie patrata - observa tatal.
- Inseamna ca-nauntru e ceva rotund - zice mezinul.
- Daca e rotund, inseamna ca-i oranj - cugeta mijlociul.
- Daca-i oranj, e clar ca-i o portocala – concluzioneaza fratele mai mare.
Judecatorul, uitindu-se ganditor la Tica:
- Asculta, Slutule, nu te mai incapatana atata. Da-le astora vaca-napoi!

O zi buna si frumoasa tuturora !

Tethys spune:

Va mai las o auditie muzicala si... gata pe azi pt. mine pe aici :

.......... numai bine ........... .

Tethys spune:

'Neata...

Lectura matinala :

Povestea fluturasului Bosey

A fost o data ca niciodata, un fluturas fragil pe nume Bosey. Sigur, veti spune ca toti fluturasii sunt fragili, dar Bosey era foarte sensibil si, orice adiere mai puternica de vant l-ar fi putut distruge. Avea aripioare subtiri, frumos colorate, cu mult rosu, acoperite cu un puf fin, ca de aur. Intr-o zi, cand Bosey mai crescuse, mama lui i-a spus ca va trebui sa-si deschida aripile si sa faca ceea ce toti fluturasii fac: sa zboare prin gradini, prin livezi, prin parcuri, in jurul florilor. Dupa cateva incercari, Bosey si-a luat in sfarsit zborul si s-a indreptat catre gradina doamnei Talany, trimitandu-i din zbor bezele maica-sii, mandra si fericita ca baietelul ei a reusit sa zboare singur.

Ajuns in gradina, Bosey s-a oprit cateva clipe pe creanga unui copacel, sa-si traga rasuflarea. Si cum statea el asa, il aude pe copacel spunandu-i:
- Bosey, florile sunt nerabdatoare sa te vada zburand printre ele, nu le mai face sa astepte!
Incurajat, Bosey si-a deschis aripioarele si s-a avantat iar in zbor. S-a dus mai intai catre margarete, care se inaltau albe din iarba, si a inceput sa se agite vesel in jurul lor. Margaretele insa, s-au uitat lung, indiferente si nu au spus nimic. Bosey nu s-a suparat, ci s-a gandit ca poate erau obosite si nu prea aveau chef de vorba. A zburat apoi inspre lalele, fericit ca mai erau atatea flori in jurul carora putea sa zboare. Lalelele insa, erau ocupate, discutau aprins despre cum oamenii vin si le smulg din radacini, ca sa le aseze in apa, in niste obiecte de sticla, lasandu-le mai apoi sa se ofileasca si sa moara. Cand Bosey a inceput sa zumzaie in jurul lor, lalelele s-au intors revoltate si i-au facut vant sa plece, strigandu-i ca e un fluturas urat, ca nu il vor in preajma lor si ca ele nu au timp de pierdut cu un fluturas care nici macar nu stie sa zboare. Bosey a plecat, dand tot mai incet din aripioare, si s-a asezat trist pe o frunza. Se gandea ca, poate, lalelele aveau dreptate... Oare asta era el: un fluturas urat, care nu stia sa zboare? N-a avut timp sa-si raspunda, caci si frunza a inceput sa-l certe si i-a spus sa plece, ca ea e prietena cu lalelele si cu margaretele si nu vrea sa se puna rau cu ele.

Bosey a vrut sa se ridice, dar aripioarele parca nu il mai ascultau si nu mai vroiau nicicum sa se deschida. Margaretele, lalelele si frunza au inceput toate sa-l certe si sa-l izgoneasca, iar Bosey incerca din rasputeri sa isi ia din nou zborul, doar ca acum nu mai reusea. Vantul a inceput sa bata cu furie, luand cu el puful de aur de pe aripioare fluturasului. Bosey se simtea tot mai slabit, nu mai avea putere sa-si ia zborul, asa ca s-a lasat purtat de vant, care l-a dus departe de florile rele, intr-o alta gradina, intr-o alta lume, cu alte flori, cu alte frunze. Dupa un timp, Bosey s-a trezit; se simtea obosit, singur. Deschise ochii si vazu ca, dupa ce vantul plecase mai departe, rasarise un soare care-i scalda aripioarele in razele sale si care incepu sa-i presareze la loc puful luat de vant. Simti deodata, o rasuflare calda. Cand se intoarse, un crin il privea zambindu-i. Bosey se sperie si inchise ochii de spaima, crezand ca va fi alungat din nou. Dar crinul ii spuse:
- Bine ai venit, Bosey! Esti cel mai frumos fluturas pe care l-am vazut vreodata! Ai cele mai frumoase aripioare si cele mai lungi antene! Vrei sa zbori in jurul meu?
Bosey incerca sa se ridice, convins ca nu va reusi; dar, ca un miracol, aripioarele i se deschisera din nou si incepura sa se miste incet, in sus si in jos si, fara sa prinda de veste, Bosey zbura din nou, fericit, cu aripioarele vindecate, intr-o alta gradina, in jurul unei alte flori, intr-o alta viata, intr-o alta lume...

Morala: Fluturii nu pot zbura niciodata, daca ei nu sunt placuti si admirati de florile in jurul carora zboara!

Un weekend placut, linistit si relaxant tuturora ! 'Bye-bye' ...