Atractie

Luna1 spune:

Dahri cu experienta celor 20 si un pic de ani ai tai (si fara sa fi fost intr-o casnicie pana acum) nu o sa poti convinge femei casatorite de ceva ani ca sigur isi vor insela sotii.

Pe mine una nu ma poti convinge. Asta pentru ca nu am inselat niciodata nici cand eram necasatorita, firea mea spune ca e fair play sa termin o relatie care nu merge intai si abia apoi sa-mi gasesc altul. Iar daca imi apareau fluturasii in zonele mai joase cand ma uitam la altul era clar ca realatia in care eram nu era pt mine.

Tot firea mea mi-a aratat ca, fiind intr-o relatie de 2 ani la distanta cu sotul meu (eu in Romania si el aici), puteam sa-l insel de nshpe mii de ori. N-avea cum sa afle niciodata, nu avea spioni sau prieteni in Romania iar eu ocazii aveam multe. Aveam curtezani care se tineau de capul meu cu ardoare (nu ca as fi vreo femme fatale dar eram si sunt atragatoare) si totusi cand am hotarat ca sunt intr-o relatie sunt trup si suflet.

Si cred ca o relatie functioneaza doar daca e bazata pe respect, atractie si satisfactie sexuala, iubire, prietenie si preocupari comune. Iar noi asta avem.

Si da, autoarea zice ca totul e roz acasa.

Normal ca in viata mai apar si probleme in casnicie. Insa daca am hotarat sa raman si sa lupt pt casnicia mea asta implica in continuare respect, fidelitate. Nu ma arunc in freza cu primul venit doar ca nu ma intelege barbatul. Insa daca mi se aprind calcaiele, trecutul si caracterul meu imi zic ca intai termin ce e neterminat.

XIO spune:

Dahriana, eu tot nu pot sa pricep ce discutam aici.
Deci spui ca nu conteaza daca nu ti-ai inselat sotul/partenerul, ca tu stii foarte bine ca pana la moarte la un moment dat tot il vom insela.

In continuare tu o tii tot pe a ta si ii faci pe toti ceilalti mincinosi.
Ba ca sa ai dreptate spui si prostioare.
Cum adica daca totul e roz acasa nu visezi la cai verzi?
Obesrv ca nu ai citit prea mlte despre sexologie si psihologie si ai ramas cu ideile incorsetate ca daca visezi ca afci sex cu Brad Pitt iti inseli partenerul.
Macar ai bunul simt conversational sa accepti ca sunt persoane care sunt diferite fata de tine, iar asta nu le face false, mincinoase sau mitomane.
Pur si simplu nu suntem toti ca tine si nu gandim ca tine.
Ca altfel ne intndem pe 100 de pagini in care tu repeti pana la exasperare ca nu ne crezi si noi incercam ca proastele sa iti explicam ca exista si alte trairi, nu doar ale tale.
Nu esti singurul buric de pe Pamant. Cu totii avem cate unul

**Fur is for petting***
http://www.facebook.com/#!/adoptiicaini
www.adoptiipisici.ro

makydenis spune:

Da, eu as refuza. Si sti de ce? Pt ca ma respect prea mult sa-mi fac mie asa ceva si nu-mi place sa ma risc pe mine. Si nu dau doi bani pe teama de a afla sotul. Pt ca mai intai ma respect pe mine, apoi il respect pe el.

kokiy spune:

Exact ca si makydenis, respectul pentru mine ca persoana este atat de mare, ca nu m-as injosi pentru "una mica",mai ales ca, din discutiile voastre ,ale celor care aproba asta, se intelege ca-i un fleac trecator .Acum depinde si de fiecare,dar mi se par femei usoare cele care la un zambet,la un flirt desfac repede picioarele.Sau poate exista si femei care-si monitorizeaza palmaresul cuceririlor ,stai ca-l bifez si p'asta in carnetel ca . Aveti grija sa nu devina un obicei,si-o mai mint ca-i ultima inghetata pe care-o mananc,dar a doua zi sigur imi face o alta cu ochiu si mai mananc una

makydenis spune:

salcia spune:

Interesant subiect... Rhum, eu cred ca sunt putini cei care nu trec prin asa ceva intr-o viata de om. Adica, desi ai alaturi pe cineva pe care il/o iubesti, apreciezi, respecti, sa apara la un moment dat niste mici sau mari fluturasi fata de altcineva. Cred ca asta se intampla mai ales dupa ceva ani de relatie, cand intervine ceva rutina, oboseala, poate o perioada mai stresanta etc. Adica atunci cand esti mai vulnerabil, si vrei sa te simti admirat, dorit, special in ochii cuiva. Iar noi femeile cred ca ne dorim sa ne simtim asa mereu, doar ca viata, cu toate problemele si grijile pe care le aduce, ne da peste cap.

Eu nu sunt casatorita, nu am copii, dar am avut pana acum numai relatii lungi si serioase (doua, mari si late, si sper ca asta sa fie ultima, adica sa traiesc tot restul vietii alaturi de barbatul cu care sunt acum), si, desi am avut o tinerete foarte zbuciumata si aventuroasa, nu am inselat niciodata (si nici nu am fost inselata, nici macar nu am avut vreodata o suspiciune cat de mica). In fosta relatie mi-ar fi fost extrem de simplu, pentru ca ieseam mereu, aveam multi prieteni, o viata sociala extrem de plina, si mai mereu eram singura (fostul muncea mult si nu iesea cu mine la diversele socializari). Si am avut si tentatii, nu multe, nici mari, dar au fost niste colegi mai interesanti, unul sau doi, cu care m-am inteles bine si am "click-uit", insa nu mi-am pus niciodata problema sa merg mai departe, nu pentru ca s-ar fi aflat, ci pentru ca nu as fi suportat eu ideea, m-as fi simtit eu aiurea fata de mine, si asta ar fi fost mai rau decat orice altceva. In actuala relatie (care va implini la toamna 7 ani) mi s-a intamplat o singura data, relativ recent, sa-mi placa un coleg un pic mai mult decat era cazul. Dar erau niste circumstante speciale, lucram amandoi la un proiect extrem de important si stresant, el m-a ajutat foarte mult, mi-a fost alaturi in momente foarte grele si a rezolvat multe probleme, iar pe vremea aia acasa abia ajungeam, cateva ore, doar sa dorm (motiv de discutii si certuri cu iubitul). Dar sub nicio forma nu m-am gandit la inselat, am analizat bine situatia si mi-am dat seama ca aprecierea mea deosebita fata de colegul respectiv venea tocmai din circumstantele respective.

Oricum, de cate ori mi s-a intamplat ceva de genul asta, am avut un sentiment tare neplacut, in primul rand fata de mine, si m-am gandit mereu cum m-as fi simtit eu daca ar fi fost invers si as fi aflat... Nu mi-ar fi picat deloc bine, asta e clar, si sa tinem cont ca nu e vorba despre inselat, nici pe departe, si nici macar de flirt, pentru ca niciodata nu am flirtat si nu am dat de inteles ca as fi disponibila (colegii respectivi nu au stiut nimic, totul a fost in mintea mea, si disimulez foarte bine). Merg pe principiul "trateaza-i pe ceilalti asa cum ai vrea sa fii tratat", mai ales cand e vorba despre persoane apropiate. Deci, stiu ca "never say never", dar eu nu concep ideea de a insela, in primul rand pentru ca mi-as pierde respectul fata de mine insami, in al doilea rand pentru ca nu as vrea sa provoc atata durere unui om pe care il iubesc (si in al treilea rand pentru ca oricum sunt extrem de pretentioasa , deci e foarte greu sa-mi placa un alt barbat, iar de ajuns la situatii dubioase cu atat mai putin). In relatia actuala am tot ce imi doresc, si chiar sunt foarte fericita ca am gasit un barbat cu care ma potrivesc atat de bine (nu as fi crezut ), si nu as vrea sa pierd asta pentru un moment de... "nebunie temporara".

salcia spune:

P.S.: ideea mea, nu stiu daca a reiesit foarte clar din romanul-fluviu pe care l-am scris, e ca ni se cam intampla tuturor, barbati sau femei, dar depinde de noi cum gestionam situatia si ce decizie luam. E clar ca daca tot flirtam, iesim in oras, eventual mai bem si ceva alcool, se pot intampla diverse lucruri si situatia poate scapa de sub control. Acum depinde si cat de mult vrem sa o controlam...

Mie una nici ideea de a flirta cu alti barbati nu-mi place, radem, glumim, pana la un punct si atata tot, exista niste limite, nu-mi place sa ma joc asa, nu vad sensul, si nu mi-ar placea nici ca iubitul sa flirteze cu altele. Am observat ca sunt si femei carora le place, chiar aveam o colega care mereu flirta cu colegul meu de birou - el fiind genul taaaaare amator de tot felul de discutii mai "deocheate" cu orice fata care ne trecea pragul. Apoi, la un moment dat, colega respectiva se supara teribil ca el, dupa parerea ei, sarea calul, iar ea era femeie maritata (drept urmare imi tinea mie prelegeri inversunate ca nu mai calca pe la noi prin birou de raul "magarului" si "psihopatului de coleg" ). Si apoi totul se relua la infinit... Asta e ceva ce nu inteleg, ori iti place si asta e, ori nu si gata. Colegul respectiv avea si cu mine tot felul de tentative, dar eu i-o retezam scurt, ori la modul mai glumet/ironic, ori la modul serios cand o lua pe aratura, asa ca stia sa nu depaseasca o anumita limita... in plus ieseam la masa deseori si cu prietena lui, si mereu ma gandeam daca ei i-ar fi placut sa stie ce discutii erau in birou cu alte fete. Ba chiar l-am intrebat si pe el daca i-ar fi placut ca prietena lui sa aiba astfel de discutii cu diversi colegi. Concluzia a fost ca nu i-ar fi placut, dar la el era... altceva .

P.P.S.: Babyblue, ai fost de coma !

Bettercy spune:

As spune ca o femeie se "sexeaza" cu mai multa placere dupa ce trece de 32 de ani. Are experienta, stie ce-i place, stie sa enjoy momentul ala, e mai dezinhibata. Nu se compara sexul de la 19 ani cu cel de la 35.

Bettercy spune:

Eu zic ca se poate intampla sa te atraga cineva dpdv sexual, nu este nimic rational cand se intampla asta. Nu trebuie sa fii nefericit in casatoria actuala, dupa multi ani de casatorie se poate intampla pt intervine rutina. Pur si simplu este o atractie fizica intre doi oameni, atractie de animale. :)

Ruhm, eu zic sa incerci sa cool down, unless crezi ca tipul asta este "The One". Daca lasi sa treaca suficient timp fara sa vezi persoana respectiva, o sa treaca nebunia. Si niciodata nu te complica cu alte persoane la lucru. E un mare "Nu". Chiar daca esti casatorit sau necasatorit. Poti sa-ti distrugi viata sentimentala si profesionala dintr-o singura lovitura. Pune mereu in balanta ce castigi si ce pierzi daca-ti urmaresti "the basic instinct" Oamenii care te iubesc n-o sa inteleaga si o sa-i ranesti.

Oricum, nu cred ca esti defecta. Este parte din "animalitatea" noastra sau "hormonalitatea" noastra. Cauta alte metode ca sa release tensiunile sexuale.

rhum spune:

Hm, bine ca am primit si niste raspunsuri ca ale Salciei si Bettercy, ca vad ca s-au infierbantat spiritele aici, cu interventiile Dahrianei.

Salcia, si eu gasesc in sotul meu o "oglindire" a mea, insa noi am fost amandoi f activi profesional pana sa se nasca fata. Dupa ce s-a nascut, pentru ca am avut ceva mici probleme cu ea si am avut o experienta neplacuta cu o bona, am hotarat sa stau acasa doi ani, timp in care "oglinda" noastra s-a mai stirbit. El a continuat acelasi ritm, cu plecari/veniri etc., eu am devenit mai statica si port responsabilitatea imediata principala pentru fata (cine sta cu ea, ce mananca, ce medic o vede etc.) Pentru sotul meu, ar fi dificil sa se ocupe constant de lucrurile astea. Am convenit amandoi situatia asta, nu a hotarat-o el, unilateral si nu o regret nici o clipa. Insa, uite, apar si disfunctii uneori, disfuntii pe care una ca mine nu le poate anticipa. (Am dat atatea detalii pentru ca vad ca se ajunge la tot felu de speculatii si ma astept sa primesc sfaturi de genul "Trebuie ca si el sa se implice etc etc, desi eu stiu bine cum stau lucrurile acum si in ce imprejurari traim)

Altfel, vad ca opiniile difera si nu stiu care fiinta umana nu se intreaba cum or fi altii cand simte ca i se intampla ceva neobisnuit. Asta nu inseamna ca eu as reactiona cum spune Dahriana, sau sunt de parerea lui Babyblue, ca tot o "gaurica" asemeni altora as fi. Statistica asta nu m-a ajutat in a lua o decizie (cred ca repet treaba asta a mia oara :D), ci mi-a aratat ca lucrurile pot fi privite in cel putin 99 de feluri (cam cate raspunsuri a primit subiectul, cu tot cu ale mele).

Multumesc tuturor, I rest my case.