Pestisori... pestisori... (68)

daniela_daneza spune:

Crynuta , multumim de povesti, foarte interesante si cu mult talc . si ca iti faci timp sa le cauti si sa le postezi ! Poznasul ce face >? Mai esti suparata pe el ? Ce face surioara ? Cum decurge sarcina ? Ce este ?

Crama , plimbare placuta sa ai printre portocali si maslini!

O seara placuta si noapate cu vise frumoase la toate sirenele .

carmaw spune:

NU VREAU sa mi las prietena singura deci hop
tot scriu la chestia cu dsk...si i au coate ce sa fac nu am cetatenie americana
Toata ziua in casa oarecum ,putina treaba dar mult citit pe net hotnews etc etcAcua omu sa dus la clubul lui de sah apare la UNU noaptea si eu ma destrabalez pe net
Deci la raport nimic totul revenit in ordine cu Choupy ...
Va las ca pun FRANCE24 ma arde chestia asta nasoala ...
Noapte buna copiii

Tethys spune:

Dany , Carma ... io tot am zis ca fug la nani ... da', iaca mai stau oleaca ...

Poznasul e bine... sforaie deja ... mi-a trecut supararea, si-a ispasit si pedeapsa... surioara-i bine... sarcina la fel... inca nu stim ce este... o s-o mai intreb eu, cand vom mai vorbi ... in rest, ne pregatim de serbarea de la gradi... ultimul an cu educatoarea, la anul vor avea institutoare la pregatitoare... amu, e bucuros ca maine merg la teatru cu gradinita ... si mai vedem noi... perle si pozne n-am , momentan... vise frumoase si tie Dany !

Vezi Carma... daca nu-ti faci si cetatenie americaneasca ... na, zi-le si tu ca o ai si pe asta ... si mda, cam nasol cu DSK -ul asta ... vizionare placuta la France24, poate afli totusi si ceva de bine !


Si gata. Ca mi se inchid ochii ... pe maine!



<><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><>
"Iubirea, las-o libera... daca e a ta, sta langa tine; daca a plecat, inseamna ca, nu a fost niciodata a ta."
"M-ai pacalit o data, rusine sa-ti fie; m-ai pacalit a doua oara, rusine sa-mi fie..."
<><><><><><><><><><><><><><><><><><><><>

daniela_daneza spune:

Buna dimineata!


Mi-am zis ca daca tot m-am trezit devreme sa va ofer o cafea :
si sa va urez sa aveti o zi minunata cu mult soare :

Sa nu va cada greu la stomac cafeaua va ofer si un mic dejun , asa ac din partea casei ,.acum am fugit sa ma pregatesc pentru curs ....un mare fas dar asta este ....

Cryna sa pui material de citit!

Tethys spune:

Ziua buna!

Multam Dany de cafeluta si tratatia matinala ... sper ca, fu totusi, cat de cat interesant cursul tau de azi .

E frumos afara ...

Io, va invit la masa : o musaca cu o salata de rosii si un pahar de suc de mandarine ! Pofta mare .

Si va las si ceva lectura :

• <<Marul...
  
  A fost odata, un mare maestru budist, care a cerut elevilor lui sa descrie un mar. In timp ce punea marul pe masa, le-a zis:
  - Cel ce poate sa-mi descrie cel mai bine marul, poate sa vina in pustiu cu mine.
  Un elev a vorbit despre originea marului si cum a fost el introdus in tara lor. Al doilea, a vorbit despre modalitatile diferite in care pot fi folosite merele pentru obtinerea cidrului, sosurilor si deserturilor. Al treilea a scos, in liniste, un cutit mic din buzunar. A taiat o bucata din mar si i-a pus-o maestrului in gura. Apoi, cu delicatete, i-a impins falca in sus, astfel incat acesta sa poata musca din ea.
  - Da, asa este, - a spus maestrul celui de al treilea discipol. Nu putem folosi cuvinte ca sa descriem un mar. El trebuie descris cu limba, dintii si gura. El trebuie gustat.
  
  Ca si in cazul marului, singura cale de a ne cunoaste sentimentele profunde, nu este cea a mintii sau a gandurilor noastre conceptuale ci, aceea prin care reusim sa le experimentam cu inimile noastre.>>



• <<Ce este dragostea?
  
  O intrebare frecventa pe Google pare a fi: "Ce este dragostea?"... Ei bine, cea mai frumoasa explicatie am auzit-o cu cativa ani in urma de la o prietena, asistenta medicala. Zilele astea ploioase mi-au reamintit povestea, pe care astazi m-am gandit sa o impartasesc cu voi: <...era o dimineata aglomerata la cabinet cand, in jurul orei 08:30, intra un domn batran cu un deget bandajat. Imi spune imediat ca este foarte grabit caci are o intalnire fixata pentru ora 09:00. L-am invitat sa se aseze stiind ca avea sa mai treaca cel putin o jumatate de ora pana sa apara medicul. Il observ cu cata nerabdare isi priveste ceasul la fiecare minut care trece. Intre timp, ma gandesc ca n-ar fi rau sa-i desfac bandajul si sa vad despre ce este vorba. Rana nu pare a fi asa de grava... in asteptarea medicului, ma decid sa-i dezinfectez rana si ma lansez intr-o mica conversatie. Il intreb cat de urgenta este intalnirea pe care o are si daca nu prefera sa astepte sosirea medicului pentru tratarea ranii. Imi raspunde ca trebuie sa mearga neaparat la casa de batrani, asa cum face de ani buni, ca sa ia micul dejun cu sotia. Politicoasa, il intreb de sanatatea sotiei. Senin, batranul domn imi povesteste ca sotia, bolnava de Alzheimer, sta la casa de batrani de mai bine de 7 ani. Gandindu-ma ca, intr-un moment de luciditate sotia putea fi agitata de intarzierea lui, ma grabesc sa-i tratez rana dar, batranul imi explica ca ea nu-si mai aduce aminte de 5 ani cine este el... Si-atunci il intreb mirata:
  - Si dvs. va duceti zilnic ca sa luati micul dejun impreuna?
  Cu un suras dulce si o mangaiere pe mana, imi raspunde:
  - E-adevarat ca, ea nu mai stie cine sunt eu dar, eu stiu bine cine este ea!
  Am ramas fara cuvinte si un fior m-a strabatut, in timp ce ma uitam la batranul care se indeparta cu pasi grabiti. Mi-am inghitit lacrimile, spunandu-mi in sinea mea: "asta este dragostea, asta este ceea ce imi doresc de la viata!... Caci, in fond, asa este dragostea adevarata!... Nu neaparat fizica si, nici romantica in mod ideal. Sa iubesti, inseamna sa accepti ceea ce a fost, ceea ce este, ceea ce va fi si ceea ce inca nu s-a intamplat. Persoanele fericite si implinite nu sunt neaparat cele care au tot ce-i mai bun din fiecare lucru ci, acelea care stiu sa faca ce-i mai bun din tot ceea ce au".>
  
  Viata nu inseamna sa supravietuiesti unei furtuni ci, sa stii sa dansezi in ploaie.>>



• <<Tacerea e de aur, dar vorba e de argint
  
  Intr-o familie de tarani, din muntii Tirolului, se nascuse un fiu mut ca un peste. Baiatul indeplinea toate muncile care i se cereau si se arata cuminte si in celelalte privinte, dar nu scosese nici un singur sunet, in toata viata lui. Intr-o seara, se povesteste, muntenii se asezasera la masa. Si atunci, mutul a deschis deodata gura si a pronuntat, fara sa se incurce:
  - Supa-i prea sarata.
  Au incremenit cu totii de uimire, cu lingurile in aer, deasupra strachinilor aburinde. Primul care si-a regasit cumpatul a fost tatal.
  - Baiete, de ce pana acum n-ai scos nici o vorba?, - l-a intrebat.
  Iar tanarul, si-a lasat privirile in pamant.
  - Pai, pen'ca, - s-a incumetat el -, pan'acu' supa n-a fost niciodata prea sarata.
  
  Admirabila economie de expresie! Vai, de-am fi cu totii aidoma acelui pui de tarani: suficient de discreti si modesti ca sa renuntam la vorbele inutile. Din pacate, lumea, in totalitatea ei, este departe de acest ideal. Palavrageste, se cearta, dezbate, spune vrute si nevrute, nascoceste si raspandeste barfe, dupa cum ii sta in fire. Da, peste tot si mereu... se vorbeste...>>

O zi frumoasa in continuare tuturor ! Pe mai tarziu .



<><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><>
"Iubirea, las-o libera... daca e a ta, sta langa tine; daca a plecat, inseamna ca, nu a fost niciodata a ta."
"M-ai pacalit o data, rusine sa-ti fie; m-ai pacalit a doua oara, rusine sa-mi fie..."
<><><><><><><><><><><><><><><><><><><><>

Tethys spune:

Povestea (povestile...) de seara :

* <<Casa cu ferestre de aur

A fost odata ca niciodata, o fetita care traia intr-o casa simpla, saracioasa, de la tara, asezata pe varful unui deal. Pe masura ce crestea, putea zari de la fereastra ei tot mai multe lucruri minunate aflate in valea de la poalele casutei.Cel mai mult o incanta o cladire mare, cu ferestre de aur, a caror stralucire ii starnea fantezia, facand-o sa viseze despre cat de frumos ar fi fost sa traiasca in interiorul ei, plin desigur cu tot felul de minunatii. Desi isi iubea parintii din tot sufletul, fetita tanjea dupa acea casa mare, asemanatoare unui palat din povesti, incomparabila cu bordeiul ei umil si inghesuit. De fapt, aproape in fiecare zi, ramanea ore in sir cu privirile atintite catre cladirea cu ferestre de aur, tesand in minte felurite si incantatoare povesti .

Atunci cand a ajuns destul de mare ca parintii ei sa aiba incredere in ea, fetita le-a cerut voie sa faca o plimbare pe poteca care trecea pe langa gradina lor. Desi nu mai iesise niciodata singura din curte, mama i-a facut in cele din urma pe voie. Vremea era frumoasa, cu un soare stralucind vesel pe albastrul cerului nepatat de vreun nor. Fetita, a deschis cu o mica ezitare poarta scartaietoare si a pornit pe poteca, din ce in ce mai sigura pe ea. Desigur, stia incotro se indreapta, iar pasii i-au devenit din ce in ce mai repezi, pe masura ce se apropia de casa cu ferestre de aur. Mersul i s-a preschimbat, fara sa-si dea seama, in fuga si, dupa scurta vreme, a ajuns in fata cladirii mult visate. Cand si-a ridicat privirea spre obiectul fanteziilor ei, dezamagirea a lovit-o dintr-o data, spulberandu-i toate visurile minunate. Casa parea parasita de multa vreme, peretii ii erau scorojiti de var asemeni unui lepros, iar ferestrele intunecate si murdare ii dadeau de gol tristetea, atunci cand nu mai erau in stare sa reflecte razele soarelui.

Cuprinsa de mahnire, cu capul in pamant, fetita a pornit inapoi pe poteca, taraindu-si picioarele catre locuinta ei. La un moment dat, si-a inaltat capul si si-a indreptat ochii inainte. Privelistea care adasta in fata ei a lasat-o fara respiratie. La mica departare, pe varful unui deal, se oferea privirilor o casa cocheta, avand ferestrele cu totul si cu totul din aur, gratie soarelui care se oglindea in ele. Nu era alta decat casa copilariei ei. Dintr-odata, si-a dat seama ca traise pana acum, fara sa stie, intr-o casa din aur, iar dragostea si caldura cu care fusese inconjurata facea ca locuinta ei sa fie invaluita in sclipirea pretiosului metal. Visul ei magic era, de fapt, realitate. Toate minunatiile dorite cu pasiune erau chiar acolo, in propria ei casa.

De cate ori ne lasam vrajiti de poleiala ieftina si stralucirea falsa a lucrurilor ori oamenilor din jurul nostru? Asa cum este firesc, tot ce este nou sau altfel de cat stim, ne captiveaza sau ne intriga. De aici si pana la subjugarea fata de orice este noutate ori inedit, indiferent de valoare, este doar un pas. Chiar daca ne ratacim in lumea duplicitara a formelor lipsite de fond, avem intotdeuna sansa de a ne indrepta spre noi insine, catre valorile si adevarurile noastre esentiale.>>

~~~~~~~~~~

* <<Ceapa...

A fost odata, un om caruia ii placeau calatoriile si aventurile, pe nume Saul Visatorul. Intr-o zi, un intelept ratacitor i-a povestit despre o tara in care nu era cunoscuta ceapa.
- Nu au ceapa? - a exclamat Saul Visatorul. Cum pot sa se bucure de mancare fara ceapa? Trebuie sa merg intr-acolo si sa ii fac sa afle despre acest minunat aliment.
Fara sa mai stea mult pe ganduri, si-a incarcat caruta cu ceapa si a dat bice calului. Dupa o lunga calatorie, a ajuns in cele din urma in tara despre care ii vorbise inteleptul si s-a indreptat direct catre palatul imperial, unde a fost primit de insusi imparatul.
- Maiestate, iti aduc o noua planta, care are calitatea unica de a imbunatati gustul oricarui fel de bucate. A o gusta reprezinta un deliciu pentru cei cunoscatori. Te indemn sa o incerci cat mai repede.
- M-ai facut curios, - a raspuns imparatul. Voi gusta din planta ta, dar te avertizez ca, daca este daunatoare iti vei perde capul.
Dineul la care urma sa serveasca ceapa s-a transformat intr-un eveniment oficial, la care au fost invitati toti curtenii, ministrii si nobilii din imperiu. Felurile de mancare, gustate mai intai de catre Saul Visatorul, au fost puse in fata tuturor invitatilor si a alesilor oaspeti. Reactia fata de ceapa a fost nemaipomenita. Gustul, mirosul si suculenta cepei au fost ridicate in slavi de toata lumea. Imparatul, i-a cerut imediat lui Saul sa ii dea intreaga incarcatura din caruta si i-a dat in schimb greutatea cepei in aur. Atunci cand Saul s-a intors in satul sau, un comitet de cetateni de seama l-au primit in mod festiv si l-au felicitat pentru succesul lui. Vreme de mai multe ore, Saul Visatorul a povestit despre splendorile si minunatiile vazute in acea tara indepartata, in care aurul valora la fel de mult precum ceapa.

Unui om, strecurat prin multimea de ascultatori, numit Kolbojnik, care visa de cand se stia sa ajunga bogat, i-a trecut prin cap o idee mareata, despre cum putea sa castige o comoara mult mai mare decat Saul Visatorul. Usturoiul! Nu era oare acesta, nu doar mai pretios dar, si infinit mai gustos si mai aromat? De ce sa nu stranga cativa saci cu aceasta delicatesa si sa ii duca in acea tara indepartata? Daca lui Saul ii dadusera aur in schimbul cepei, el ar fi putut sa primeasca diamante pentru usturoiul sau. Kolbojnik si-a incarcat caruta cu usturoi si a pornit in graba catre vestita imparatie. La fel ca si Saul, de indata ce a ajuns la destinatie, a cerut sa fie primit la palatul regal. Si, asa cum se astepta, usturoiul a fost si mai laudat decat ceapa. Imparatul s-a sfatuit vreme indelungata cu consilierii sai despre ce rasplata sa ii dea nobilului oaspete. Dupa parerea lor, aurul nu era indeajuns de valoros pentru o asemenea delicioasa planta, un fel de mancare care i-ar fi incantat chiar si pe Dumnezeu si ingerii sai. In cele din urma, s-au hotarat sa ii ofere strainului cel mai pretios lucru pe care il aveau. In acest fel, Kolbojnik s-a intors acasa cu... cinci saci de ceapa.>>

~~~~~~~~~~~~~~~

Noapte buna tuturor si sa visati frumos la noapte !



<><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><>
"Iubirea, las-o libera... daca e a ta, sta langa tine; daca a plecat, inseamna ca, nu a fost niciodata a ta."
"M-ai pacalit o data, rusine sa-ti fie; m-ai pacalit a doua oara, rusine sa-mi fie..."
<><><><><><><><><><><><><><><><><><><><>

Tethys spune:

'Neata! 'Neata!

O cafea, ceva... cineva? :

• <<Cum se da un sfat?
  
  O femeie batrana si-a calcat pe inima si s-a dus la un om intelept pentru a-i vorbi despre fiul ei, care isi cheltuia totii banii pe petreceri si femei, si nu o ajuta nici cu un banut desi abia avea din ce trai. Inteleptul, i-a promis femeii ca va sta de vorba cu fiul ei, dar numai dupa scurgerea a sapte saptamani. Dupa ce au trecut cele sapte saptamani, baiatul femeii a fost adus in fata omului intelept, care l-a intampinat cu caldura si l-a povatuit:
  - Esti putenic tinere, si esti inzestrat cu bun simt si inteligenta. Gandeste-te la cat de mult a facut mama ta pentru tine. Si-a cheltuit totii banii pentru a te tine la scoala, pentru a te ajuta sa reusesti si sa te implinesti in viata. Acum ea este batrana, tu ai o slujba buna si o poti sprijini. In loc sa faci asta, tu iti cheltuiesti toata simbria pe femei si petreceri. Este bine ceea ce faci? In numele constiintei care iti stapaneste inca sufletul, iti cer sa renunti la aceste proaste obiceiuri.
  Tanarul a ascultat cu atentie si respect, iar vorbele inteleptului i-au ajuns pana in strafundul inimii, l-au induiosat si l-au convins sa isi schimbe purtarea. Batrana mama i-a multumit cu lacrimi in ochi omului cel intelept, dar nu s-a putut opri sa nu il intrebe de ce i-au trebuit sapte saptamani inainte de a-i vorbi baiatului ei. Inteleptul i-a spus:
  - Vezi tu, si mie imi plac petrecerile si femeile si am simtit ca nu am dreptul si puterea de a-i cere socoteala pentru felul sau de a se purta atata timp cat, nu renuntam si eu la aceste proaste obiceiuri, macar sapte saptamani. Este imposibil sa ajuti pe cineva sa scape de o slabiciune, daca nu ai scapat tu insuti mai intai de ea.>>



• <<Salvatorul
  
  O tanara foarte frumoasa a cazut peste balustrada unui vas de agrement. Nimeni dintre pasageri n-a schitat nici un gest s-o salveze. Spre mirarea multimii, peste balustrada vasului a sarit un batranel, care a salvat-o pe fata din valurile inspumate ale marii. Salvatorul este primit pe punte ca un erou. S-a organizat o petrecere ad-hoc in cinstea lui. Dupa toate laudele aduse curajului sau, a avut si bietul om un minut de ragaz sa spuna ceva, printre gafaieli:
  - Vreau sa stiu cine m-a aruncat in apa!>>



• <<Comoara adevarata...
  
  Plimbandu-se prin sat, un boier s-a intalnit cu un taran sarac si a inceput a se lauda cu averile lui:
  - Vezi tu livada de pe deal? E a mea. Padurile care inconjura satul sunt si ele ale mele. Pana si pamantul pe care calci acum, al meu este. Tot ce vezi, de jur-imprejur, e proprietatea mea. Toate astea sunt doar ale mele.
  - Dar acela? - l-a intrebat taranul, aratand cu degetul spre cer. Nu cred ca si cerul este al tau. Acela este al meu - a mai spus taranul si, cu zambetul pe buze, a plecat linistit, lasandu-l pe boier mirat si cu ciuda in suflet.
  
  "Saracul este omul absolut". >>



• <<Tu... ce auzi? Sau... ce ai vrea sa auzi?
  
  Un bastinas american si prietenul lui treceau, in centrul orasului New York, pe langa Times Square din Manhattan. Era in timpul pranzului si strazile erau pline de oameni. Masinile claxonau, franele taxiurilor scartaiau pe la colturi, sirenele zornaiau, sunetele orasului erau asurzitoare. Deodata, bastinasul spune:
  - Aud un greiere!
  Prietenul sau ii raspunse:
  - Ce? Esti nebun? Cum poti sa auzi un greiere in galagia asta?!
  - Nu, sunt sigur! - a spus el. Am auzit un greiere!
  - E o nebunie, - i-a raspuns prietenul.
  Insa el, asculta cu atentie un moment si, apoi se indrepta, traversand strada, spre un ghiveci de ciment, in care cresteau niste plante. S-a uitat in ele si pe sub crengile lor, si a descoperit un mic greiere. Amicul sau a fost pur si simplu uimit.
  - E incredibil! Cred ca ai urechi supraomenesti!
  - Nu, - a spus bastinasul. Urechile mele nu sunt cu nimic diferite de ale tale. Depinde ce vrei sa asculti.
  - Dar nu se poate! - a spus prietenul. N-as putea auzi un greier, in asa o galagie.
  - Da, intradevar, - a venit replica. Depinde ce este cu adevarat important pentru tine. Hai sa-ti arat!
  A bagat mana in buzunar si a scos cateva monede, pe care, in mod discret, le-a scapat pe trotuar. Atunci, in ciuda zgomotului soselei aglomerate, care le surzea urechile, au putut observa pe o raza de 20 de picioare distanta, fiecare cap intorcandu-se sa vada daca banii cazuti nu erau ai lor.
  - Ai inteles ce vreau sa spun? - a intrebat bastinasul american. Totul depinde de ce este important pentru tine.>>

O zi de vineri faina tuturor ! Pe mai tarziu ...



<><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><>
"Iubirea, las-o libera... daca e a ta, sta langa tine; daca a plecat, inseamna ca, nu a fost niciodata a ta."
"M-ai pacalit o data, rusine sa-ti fie; m-ai pacalit a doua oara, rusine sa-mi fie..."
<><><><><><><><><><><><><><><><><><><><>

carmaw spune:

Buna
am revenit de la plimbare....mincare am de ieri asa ca ma flendur pe net
Pupuci la fetele care scriu ca la celelalte NIMIC
Uite asa caci ca sa nu ma repet daca tot nu scrie aici nimeni mai bine ma duc la topicul meu pe culi ca nici acolo nu se oboseste nimeni
Toata lumea i "esuata"

ps cetatenia americana nici gratis nu o vreau...am niste preteni care vietuiesc acolo si stiu'beneficiile'
eu va pup

Tethys spune:

Carma .

Daca ieri v-am invitat la pranz, azi va ofer un desert : clatite cu gem de capsuni sau/si cu gem de cirese , plus un capuccino fierbinte sau/si un pahar de suc rece ! Pofta mare .

Si lectura de dupa-amiaza :

<< Floarea Iubirii

A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi, nu s-ar povesti. A fost odata, o fata de imparat frumoasa si gingasa ca o floare. Poate, tocmai de aceea, parintii sai o numisera Florentina. Si mai era ceva, in ziua in care o nascuse, moasa ii spusese imparatesei, ca au inflorit toate florile din gradina. De mica, printesa Florentina arata ca isi merita numele, jucandu-se tot timpul prin gradina castelului, vorbind si glumind cu florile si copacii. Pe masura ce crestea, in loc sa se ocupe cu cele impartesti, ea incepu sa stea tot mai mult in gradina, lucrand cot la cot cu gradinarii; nici macar de invatat nu prea voia, decat, daca profesorii se duceau dupa ea in gradina. Vazand acestea, imparatul si imparateasa, zambindu-si cu subinteles (vezi ce copil bun si iubitor de frumos avem!), dadura porunca sa i se construiasca fiicei lor, in mijlocul gradinii, un foisor in care sa-si petreaca viata pana cand va veni vremea sa se marite. Vezi, draga Doamne, era singurul lor copil si nu-l puteau supara pentru nimic in lume. Astfel ca, printesa, fara cel mai mic efort de convingere a parintilor sai, se muta in gradina cu totul si incepu sa-si reverse dragostea nemasurata asupra florilor din jurul ei.

Interesul ei pentru flori deveni cunoscut in toata imparatia si, chiar si in afara hotarelor ei, astfel ca, pentru a intra in gratiile parintilor si mai ales a tinerei fete, care mai de care, de la printi la oameni de rand, incepura sa-i trimita la curte cele mai frumoase si nemaivazute, pana atunci, flori. In cativa ani printesa ajunse sa aiba toate florile pamantului. In fiecare dimineata, printesa, de cum se trezea alerga in gradina pentru a-si saluta vechile si noile prietene, povestindu-le ce visase. Incetul cu incetul, inceta sa mai vorbeasca cu parintii sai, cu slujitorii, iar pe dadaca ei o trimisese inapoi la palat de indata ce putu sa se descurce singura. Animalelor nu le permise sa se apropie de gradina de teama sa nu o strice, iar pasarile erau gonite de slujitori in permanenta din acelasi motiv. Numai insectele erau admise, dar aceasta numai pentru ca erau necesare polenizarii. Pe masura ce trecea timpul, frumusetea printesei disparea; avea aceleasi trasaturi, dar caldura din ochi disparuse treptat. De altfel, cu timpul inceta sa mai viseze noaptea, ba chiar nici ziua nu se mai gandea decat la cum ar putea sa dobandeasca o noua floare, imperechindu-le intre ele pe cele pe care le avea. Apoi, incepu sa nu-i mai placa nimic, tristetea o invalui treptat, iar florile incepura sa-si piarda frumusetea. Parca totul era de carton - frumos colorat, dar fara miros si fara sentimente.

Intr-o dimineata, cand se trezi ca de obicei si se duse in balcon sa isi verifice florile, ramase pentru o clipa incremenita, necrezandu-si ochilor, apoi o lua la fuga palida la fata si tipand cat o tinea gura:
- Ridica-te, ridica-te, ai sa le omori!
In mijlocul florilor dormea cineva. Fosnind bland, florile se trasera in laturi si lasara sa se vada un batran calugar, care deschise ochii si, netezindu-si lin straiul si parul, se ridica catre fata si ii spuse:
- Buna dimineata, fata frumoasa! Sa multumim Bunului Dumnezeu pentru noaptea care a trecut si pentru ziua care va sa vina!
Florentina ramase pe loc la marginea rasadurilor; nu mai auzise o voce de om de atata timp; slujitorii care goneau pasarile nu-i adresau nici un cuvant caci nu se cuvenea, iar cu timpul, pentru ca pasarile invatasera sa ocoleasca locul, se retrasesera la castel cu alte treburi. Nici nu-si daduse seama cat timp trecuse. Si apoi, mai erau ochii preotului - albastri si clari, calzi si putin aspri totodata. Privind in ei, o napadira o multime de ganduri: cum a reusit sa ajunga acest om aici, unde nici macar un animal nu poate ajunge, apoi i se facu dor de parintii ei, de dadaca, de pasari si animale. Apoi, o cuprinse rusinea - toate erau ale lui Dumnezeu si ea il uitase cu totul, rugaciunile invatate cand era mica fusesera date uitarii cu desavarsire. Frumusetea florilor - acum statea si se gandea daca chiar meritase - parca ii luase mintile. Ca si cand nu ar fi observat zbuciumul sufletului fetei, batranul continua unduitor si bland:
- Frumoasa gradina! Frumoase flori! Pacat ca nu se poate bucura nimeni de ea! Dar, si mai pacat ca este incompleta! Sunt sigur ca ii lipseste o floare, as putea spune ca este chiar regina lor!
Florentina ramase muta in continuare. Brusc, revenise la starea de dinainte - grija deosebita pentru florile ei; va sa zica eforturile ii erau apreciate, florile ei erau cele mai frumoase. Apoi ingheta. Cum sa-i lipseasca o floare; va sa zica gradinarii o mintisera?! Si tocmai regina - va sa zica cea mai frumoasa? O sa porunceasca sa li se taie capul! Cum indraznisera? De asta data, furia puse stapanire pe ea si ochii incepura sa-i scapere schimonosindu-i trasaturile. O lacrima ii tasni din ochi si nu spuse decat:
- Unde?!
Calugarul continua sa o priveasca si zambi catre ea. O unda de iubire fu transmisa spre fata si persista pana cand furia acesteia disparu.
- Nici unul dintre gradinarii sau slujitorii tai, nu ti-ar fi putut-o aduce! Trebuie sa o gasesti singura si sa o sadesti in gradina ta! Nimeni nu poate face asta in locul tau!
Ce ciudat, calugarul ii citise gandurile si ii raspunsese la intrebare. Pacea o cuprinse si realiza ca, aceasta era lipsa pe care o resimtea, care o facuse sa devina atat de trista.
- Calugarule, daca stii unde o pot gasi, spune-mi imediat! Voi porunci slujitorilor tatalui meu sa mearga intr-un suflet sa o aduca!
- Fetita draga, se vede treaba ca nu m-ai ascultat cu atentie si mai ales, ca nu ai inteles! Tu trebuie sa mergi in cautarea ei! Daca vrei as putea sa te insotesc o vreme.
Apoi scoase dintr-o traista, care aparu de niciunde, o rochie alba, simpla, de lana, o curelusa din piele de miel si o pereche de opinci.
- Acestea-ti vor fi suficiente pentru drum, cat pentru restul sa ne lasam in Voia Domnului! Daca te-ai hotarat ar fi bine sa o pornim, caci este cale lunga de batut si nu este vreme de stat.
Era mai mult decat putea asculta! Singura?! Si cu straiele astea? Dadu sa tipe la calugar, dar cand ochii ei ii intalnira pe ai lui, albastrul acela parca se largi in toata zarea si ii dadu o putere nebanuita.
- Fie! Sa mergem!>>
- continuarea in mesajul urmator -



<><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><>
"Iubirea, las-o libera... daca e a ta, sta langa tine; daca a plecat, inseamna ca, nu a fost niciodata a ta."
"M-ai pacalit o data, rusine sa-ti fie; m-ai pacalit a doua oara, rusine sa-mi fie..."
<><><><><><><><><><><><><><><><><><><><>

Tethys spune:

- continuarea mesajului anterior -
<<Imbracata cu hainele de la calugar, aproape alergand pe langa acesta, caci nu putea tine pasul cu pasii de urias pe care el ii facea (abia cand pornira la drum, remarca ce inalt era si, mai ales, ce sprinten pentru varsta lui), redevenind copil. Parca o perdea i se ridicase de pe ochi, totul parea nou si nu mai prididea cu intrebarile, iar calugarul, zambind continuu, cauta sa o lamureasca si sa o invete cat mai multe: despre anotimpuri, despre cate in luna si in stele, despre ceea ce este in ceruri si ceea ce este pe pamant, despre oameni, despre animale, despre plante si, cate si mai cate. O vreme, chiar uitase de ce pornise la drum, iar cand indraznise sa-l intrebe daca mai este mult pana la ea, el zise doar atat:
- Fii fara grija, a imbobocit deja... ne apropiem... are radacina cam subtirica, asa ca mai dureaza!
Printesa uita in scurt timp de rangul pe care il avea si cu draga inima incepu sa-l ajute pe calugar in ceea ce facea - ea avusese o inima buna si inainte dar, parca abia acuma si-o descoperea... Facea mancare, ajuta oamenii in nevoie - si chiar animalele - pe care ii intalneau in cale, luand mereu aminte la gesturile si vorbele calugarului, ba chiar cu vremea, prinse a-i purta de grija si batranului, care in acele momente zambea parca mai larg.

Printesa Florentina incepu sa se transforme, frumusetea pe care o avusese la inceput revenind pe chipul si in toate trasaturile sale. Cu timpul, asprimea si goliciunea din ochi disparu cu desavarsire, fiind inlocuite cu iubirea si blandetea. Intr-una din zilele peregrinarii lor se oprira intr-o padure foarte frumoasa. Un fior ii trecu prin suflet printesei si prinse a lacrima. Batranul calugar o privi cu multumire ascunsa si, plecand usor ochii, o intreba:
- Fata draga, ce ti s-a intamplat?
- Of, draga Mosule, locurile astea mi-s tare cunoscute, parca ar fi padurea de la mine de acasa... Mi s-a facut dor de mama si de tata, de doica si de prietenii din copilarie, de palat si de toate cele din imparatia tatalui meu... Mi-e atat de dor ca, a inceput sa ma doara inima!
- Eee, draga mea, iata ca a inflorit cu desavarsire! zise calugarul parca fara noima. De-acum esti gata, te poti duce acasa! Si sa stii ca, ai avut dreptate - asta este padurea de la marginea castelului.
Va sa zica batranul o dusese incet, incet, pe nesimtite, inapoi pe plaiurile natale. Lacrimile de tristete se transformara in lacrimi de bucurie.
- Acasa? La tatuca si la mamuca mea? Parinte drag, nu-ti rade de mine! Daca-i pe asa, eu am sa te rog sa ma ierti, dar plec indata catre ei!
Abia in cele din urma, tanara printesa, realiza cele spuse de batran.
- Unde a inflorit? Va sa zica regina florilor a fost tot timpul in padurea tatalui meu? Daca nu dureaza prea mult, poate mi-o arati si mie, si-apoi 'oi veni eu din nou sa o culeg...
- Nu o vezi? Nu o simti? intreba calugarul, mustacind un zambet. Eu am numit-o intotdeauna FLOAREA IUBIRII. Ea infloreste intotdeauna in sufletul fiecaruia si, chiar daca se ofileste, sa stii fetita draga, ca radacina nu piere oricat de firava si subtirica ar ramane. Ar trebui sa fie acolo de cand ne nastem si pana murim, plina de flori si puternica dar, vezi tu ca noi, prin felul nostru de a fi, de cele mai multe ori o lasam fara lumina si apa, o ingropam sub spini si ciulini si ea se ofileste. O floare ca aceasta nu ramane niciodata neobservata; este atat de pura si are un miros atat de imbietor incat, atrage pe toti cei din jur. Intotdeauna, Iubirea va atrage iubire. Cand am venit la tine, floarea ta aproape murise; desi erai inconjurata de flori foarte frumoase, dar moarte, caci nu mai exista Iubire. Te poti intoarce acum in gradina ta, caci o ai pe cea mai importanta si radacina ei este puternica, iar mirosul ei te imbie de la mare distanta. Nu am nici o grija ca ar putea sa pateasca ceva de pe urma vreunor patimi. De acum te las! Ma duc pe unde mai este nevoie de mine! Vezi tu, draga mea, eu gradinaresc printre oameni asa cum faceai tu cu florile in gradina ta. Sa nu uiti niciodata ca, Iubirea invinge orice, dar mai ales iubirea de Dumnezeu, caci aceasta este cea mai importanta. Caci, daca il iubesti pe El, ii vei iubi toate creatiile sale si nu vei putea sa faci nimic care sa incalce Legile Sale.

Fetei i se tulbura privirea de atatea lacrimi in care se amestecau iubirea cu recunostinta si cu dorul. Chiar in acele momente, batranul calugar se intoarse si pleca, pierzandu-se parca in soare, pe cararea luminata de razele sale. Cand se dezmetici, printesa se vazu singura si isi dadu seama ca, nu apucase sa ii multumeasca batranului, apoi se gandi ca, daca va multumi Bunului Dumnezeu pentru toate prin care trecuse si pe care le primise, ii va multumi mult mai bine si calugarului - Dumnezeu sa-l rasplateasca pentru fapta cea buna. Astfel ca, ingenunche in luminis, chiar acolo unde se afla, si inalta o rugaciune de multumire si recunostinta. Apoi, de parca picioarele sale prinsera aripi, o lua la fuga spre castel, unde isi gasi cu bine parintii si, carora le povesti de-a fir a par toate prin cate trecuse si pe care le invatase. Dupa aceasta, le ceru iertare pentru toate supararile pe care le pricinuise prin felul ei de-a se purta. De atunci, frumoasa gradina primi din nou, in mijlocul ei, toate animalele de toate felurile care ar fi voit sa vina. Ba chiar mai mult, pe langa foisor printesa ruga sa se construiasca mai multe camere in care, de-a lungul anilor, adaposti o multime de oameni aflati in suferinta, atat sufleteasca cat si trupeasca, pe care ii tamadui cum stiu ea mai bine, cu sfaturile primite de la Bunul Dumnezeu si cu ceea ce invatase de la batranul calugar cat fusesera impreuna.

Ca sa-si aminteasca mereu de timpurile petrecute cu calugarul, Florentina pastra toata viata rochia si curelusa (caci opincile se rosesera pe drumurile batute) si lasa cu limba de moarte sa fie inmormantata cu ele cand o veni sorocul, caci ramasesera parca neatinse - rochia alba si moale, cu o stralucire blanda. Iar floarea Iubirii a ramas tot frumoasa, cu radacini viguroase in inima sa, tot inflorita pana la moartea printesei. Ba chiar mai mult, pana la ultima sa suflare, Florentina a reusit sa sadeasca semintele acestei minunate flori in multe inimi pierdute.>> - poveste scrisa de Gheorghiu Monalisa Livia
- sfarsit -


O dupa-amiaza placuta tuturor si weekend superfain ! Pe altadata!



<><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><>
"Iubirea, las-o libera... daca e a ta, sta langa tine; daca a plecat, inseamna ca, nu a fost niciodata a ta."
"M-ai pacalit o data, rusine sa-ti fie; m-ai pacalit a doua oara, rusine sa-mi fie..."
<><><><><><><><><><><><><><><><><><><><>