Un deceniu de reusite… si o noua evolutie.

Eleni spune:

Am revenit.

Ieri ne-am intalnit. Era ziua mea libera si am dus-o pe Maria la salon sa ne tundem amandoua. Ei ii place la salon, e oaza ei de "rasfat de maturitate", mai ales ca e si tratata foarte atent, e si ea o clienta. Si ei ii place teribil. Cand am plecat, ne-a sunat sa ne vedem ca era in zona. Si ne-am intalnit.
Pe de-o parte, dupa atatea zile de liniste, mi-a facut placere revederea. Eram deja mult mai relaxata. Maria era extatica, pentru ca eram impreuna toti 3. Ne lua de mana pe amandoi pe strada, se juca intre noi... stiu ca in felul ei incerca sa repare lucrurile. Am simtit asta, stiu ca e normal sa incerce sa ne aduca inapoi impreuna. Stiu ca va intelege mai tarziu, de aceea nu insist cu discutiile si cu explicatiile decat atunci cand mi le cere.
Ne-a invitat la masa si bineinteles ca Maria a vrut. Si dintr-o discutie civilizata, brusc l-am vazut ca se enerveaza din senin cand m-a intrebat ce facem de paste si i-am zis ca poate sa imi spuna in ce zi o vrea pe Maria si e ok. S-a enervat brusc si aprig, zicandu-mi printre dinti ca el a crezut ca asta e un nou inceput si ca eu tot tin cu dintii de orgoliu.
Si am inteles instant ca nimic nu s-a schimbat. Tot acolo e. Si orice incercare civilizata as face, tot ca pe o impacare o vede.
Ne-am ridicat repede si am plecat fiecare pe drumul lui.
Am ajuns acasa stoarsa de epuizare nervoasa, m-am simtit acolo la masa din nou acuzata ca e vina mea. Si nu mi-a placut.
Acasa m-am detensionat treptat si am inteles fac ce trebuie. Cumva, in ciuda hotararii mele de a merge mai departe, un gandulet ma mai necajea din cand in cand, ca poate de data asta se schimba. Dar intalnirea de ieri a omorat ganduletul. Nu se schimba, nu acum.
Si atunci cand se va schimba, daca se va intampla, vom vedea in ce stare ma gaseste. Am o buna prietena ai carei parinti au trecut prin aceasta experienta, si dupa cativa ani de separare, si-au reluat viata impreuna, fara acte, si au dovedit ca au invatat amandoi din experienta trecuta. Dar au invatat...

Aseara cand am ajuns acasa, dupa ce umblasem cu Maria creanga jumatate de zi, am descoperit cat de relaxata si detensionata m-am simtit intrand in casa si nefiind nevoita sa dau socoteala. Fara sa imi verific atent tonul, zambetul, atitudinea...
Stiu doar ca zambetul meu s-a schimbat. A redevenit larg si sincer. Si daca imi vine sa le zambesc oamenilor pe strada, nu ma mai tem ca as putea fi acuzata de cine stie ce. O fac pur si simplu, si mi se raspunde. Si imi schimba ziua...

Ruxandra, din inversunarea Monabellei am inteles ca a experimentat asta, direct sau cu cineva foarte drag. Si e cumva de inteles generalizarea, pentru ca asa tindem sa facem cu lucrurile care ne afecteaza direct sau care racaie rani. Iti inteleg interventia, dar o inteleg si pe a ei. Sunt "rabin" azi, amandoua aveti dreptate, una emotional si cealalta rational. Peace :-)?

Mai trec pe aici.

monabella spune:

Rautate? E pur si simplu experienta. Statistic, ce am vazut printre prietenii mei - inclusiv eu, care am trecut prin asta, inclusiv in fazele de inceput in care ma recunosc in descrierile lui Eleni. Si vai cit m-am si m-a culpabilizat. Pentru ce?

Fast forward 10 ani. Il doare in pix. Exact la virsta adolescentei cind e mai greu.

Stiu nu stiu cite cazuri, probabil 10-20 daca nu mai mult, oameni de diverse virste si cu pregatire superioara. Dupa un divort barbatii se recasatoresc primii. Asa ca Eleni nu te mai ingriji de soarta lui ca se descurca. Acum nu se va schimba, chiar daca zice ca da. Pe la vreo 45-50 poate, dar atunci intervine virsta, experienta. in general si cei mai aprigi se mai inmoaie, "mellow out", ca sa zic asa. Ceva se schimba la virsta aceea.

Nici un barbat nu asteapta ani chiar daca acum spune vai nu mai pot, vai familia mea, vai ce te iubesc. Dupa ce apare la orizont urmatoarea gagicutza/viitoare nevasta - cu copiii ei cu tot - aceia vor trece pe primul plan.

De proprii copii nu ca nu ii pasa dar cumva trec pe planul doi (sau trei sau patru).

Si tot statistic, daca le-ar pasa, de ce exista oare atita oameni care nu isi achita obligatiile de pensie alimentara?

accept92 spune:

E trist. Am inteles ca s-a intoridus si la noi custodia comuna, sper ca va ganditi la varianta asta.

ruxandra_sb spune:

Eleni, esti diplomata.

Nici o problema cu generalizarea, nici o problema cu statistica..
dar sa-ti versi toate cele adunate asupta altuia.. asa cu o placere nu prea bine ascunsa... "lasa ca nici de copilul tau nu-i va mai pasa", "lasa c-o sa vezi tu", lalalala.. brr, mi-a dat fiori.

Si fiindca tot vorbim de statistica si de indepartarea tatilor de copii.. vaz destule femei ce se folosesc de copii ca sa se razbune pe fostii. Chiar involuntar.. chiar fara sa realizeze ce fac.. puterea e la ele, si e asa de greu sa te abtii.

Cum am vazut, in viata reala si chiar aici pe DC .. barbati care au luptat pt familia lor si si-au inteles si rascumparat greselile. Si cum unii au reusit.

asta fiind, bineinteles , fara nici o legatura cu subiectul lui Eleni



Denn die Ferne ist niemals dort, wo man sich befindet. (Janosch)

A_Iulia spune:

Si tot ca statistica, poate n-ar strica sa pomenim si cazurile in care amandoi isi asuma serios rolurile de parinti ai copilului, responsabili cu cresterea si educarea acestuia, si se inteleg spre binele lui. Cel mai probabil ca in acest segment se va incadra si Eleni, dupa modul ei de abordare.

Eu nu inteleg cum un divort poate fi prilej de impartit felicitari - dar poate ca imi scapa mie ceva.

Venetia spune:

Eleni ai toata consideratia mea pentru curajul tau. Iti doresc tot binele din lume, tie si bucuriei tale!


Despre ce se vorbea in ultimele postari :
Da, asa cunosc si eu, aceleasi statistici, barbatii divortati isi refac viata mult mai rapid decat femeile divortate. Dar asta nu pentru ca nu le pasa, ci pentru ca in genere asa actioneaza ei, mai rapid in tot ceea ce fac. Ei nu stau sa despice firul in patru, cum o facem noi. De multe ori ei in primul rand actioneaza si apoi in functie de rezultat, analizeaza ceea ce au facut. Daca a iesit bine, nici nu are rost analiza, se merge mai departe pe actiune.

Iar in cazul in care nici macar nu inteleg unde le-a fost greseala ca familia lor s-a destramat, atunci se aprinde orgoliul si pot intra rapid intr-o alta relatie din vanitate.

Intr-adevar nu cunosc statistici despre cat de apropiati vor fi ei de copiii din casatoria anterioara sau daca isi vor plati pensia alimentara, dar in schimb am destule exemple in jurul meu de barbati divortati care isi mai aduc aminte din cand in cand de copiii lor din fosta relatie, uneori le mai uita si ziua de nastere si acei copii asteapta sa-i sune TATAL LOR (sfasietor ). Si nu stiu de ce, dar chiar toti divortatii din jurul meu asa fac. Las pe altii specializati sa faca statistici.

Unii isi confectioneaza cu mare arta o masca prietenoasa, dar in inima lor nu intalnesti decat minciuna si perfidie.

monabella spune:

Roxandra_sb nu ma bucura prin ce trece Eleni si nu am spus cu nici o rautate ce am spus.

Am vrut pur si simplu sa spun sa isi crute neuronii incercind sa dialogheze/sa ii fie mila/ sa se intrebe/sa spere/ sa se indoiasca/etc/etc/etc in legatura cu sotul ei pentru ca... barbatii se casatoresc primii...

Poate ca am prezentat prea sec ce am vazut in jur dar e purul adevar. Multa intelepciune si cruta-te. Vezi-ti doar de tine si copilul tau. Cu asta am terminat interventia la acest subiect.

accept92 spune:

Dar de ce esti atat de afectata de 'purul adevar'? Ce asteptari aveai dupa divort? Vroiai o viata mai buna pentru tine sau una mizerabila pentru sot? Inteleg ca nepasarea unui barbat fata de copiii sai este o problema dar nu faptul ca el se recasatoreste. Mi se pare absolut firesc ca oamenii liberi sa se implice in relatii care sa duca sau nu la casatorie. Deci statistica nu ma surprinde. Insa nu toti, si nici macar majoritatea, nu uita de copii, de asta sunt sigura.

Eleni spune:

Sa va explic.
Eu sunt ok cu decizia luata, mie imi este bine. Mariei insa nu neaparat. E inca tulburata. Ceea ce e absolut normal. Eu incerc sa o fac sa inteleaga realitatea obiectiv (atat cat pot) fara sa pun presiune si sa ii zic porcarii.
El insa nu... are grija sa ii spuna constant ca eu sunt cea care nu mai vrea o familie, el inca vrea. Se razbuna pe mine prin ea, si asta mi se pare cumplit. Eu insa nu ma apar cu aceleasi arme. Incerc doar sa o echilibrez si de la mine sa nu ii fie teama sa afle lucruri.
O vad cand o suna tatal ei. Isi ia telefonul si se ascunde in baie sau pe balcon sa vorbeasca cu el. Pentru ca probabil ii da socoteala. Intuiesc asta, faceam la fel pana sa ma trezesc.
Asta este lucrul care ma agita acum. Nu stiu cum sa o ajut pe Maria. Mi se pare cumplit ca ii face asta, i-am zis si mi-a raspuns ca el e doar cinstit si ii spune copilului adevarul (ca eu nu mai vreau familie, ca am nevoie de libertate sa umblu dupa altii).
Maria mi-a zis clar ca ea nu vrea alt tatic, si asta e urmare a unei discutii cu el. De unde era un copil detasat si relaxat, a devenit o introvertita, si cand vine de la intalnirile cu el ma judeca... of,azi am o zi proasta in care ma simt cu mainile legate si imi ies din fire ca mi-e frica sa nu provoace suferinte mari in incercarea de a ma invata minte.
Azi sunt aproape in panica, mi se pare ca nu fac nimic sau suficient sa o salvez. Si mi-e frica... stiu ca fac ce trebuie, dar nu stiu cum sa o ajut pe Maria.

A_Iulia spune:

Parerea mea este ca situatia se va rezolva cu timpul. Ar fi bine s-o incurajezi in relatia cu tatal ei - probabil ca simte ca il pierde si nu doreste lucrul asta.

Asigur-o de dragostea ta, si in rest...lasa timpul sa vindece ranile si sa aseze intre voi raporturi normale, doar de parinti si nu de cuplu.

Nu-ti fie teama ca pare mai apropiata de el, este si normal sa actioneze asa, cand simte ca pe el il pierde si nu pe tine.