Un deceniu de reusite… si o noua evolutie.

Eleni spune:

Mariei ii place viata noastra. Dar pe ea o incanta accesul "in spatele scenei" la multele chestii pe care le fac eu. Datorita jobului meu, ea are acces la multe chestii oarecum private, pentru ca o iau cu mine sa lucram impreuna (de fapt o iau cu mine pentru ca realizez ca petrec totusi putin timp cu ea, o fac totusi partasa la munca mea, sa inteleaga de ce lipsesc, si ii platesc si salariu pentru ca ma ajuta, atat cat poate si cat ii deleg eu). Ei ii place viata asta, nu-mi reproseaza decat arareori chestii, de genul: tu de ce nu faci chestii de casa - chestii inseamnand mancare, prajituri... la momente din astea fie facem ceva impreuna - ceva ce stiu sigur ca ne iese, gen briose din cutie ("de casa" my ass) dar in fine, facute in casa, fie ii explic ca nu toti suntem facuti sa ne placa aceleasi lucruri, si mie nu-mi place neaparat sa gatesc, dar o voi sustine daca ei ii va placea.
Noi doua avem o viata destul de colorata si aventuroasa, avem multi prieteni... nu mi-a reprosat niciodata ca sunt o mama rea sau neinteresata... eu imi reprosez asta.
Eu am avut o mama foarte ocupata, suntem 3 surori, tata nu muncea, era ocupat sa consume alcool tot timpul si practic mama tragea sa ne intretina. Mamaie ne-a ccrescut, mama ne-a adus chestii. Si nu ne-a lipsit nimic, desi nu era usor, si eram 3, cu dorinte si nevoi diferite. Eu am inteles-o pe mama, cand m-am facut mai mare ma duceam sa o ajut la munca, mai vindeam in locul ei (dupa revolutie)... voiam sa fiu de folos, am inteles-o, dar mi-a lipsit. Mamaie e cea care m-a crescut. Cand era mica obisnuiam sa imi reprosez mie insami ca o iubesc mai mult pe mamaie decat pe mama. Am inteles mai tarziu ca erau 2 tipuri diferite de dragoste. O iubesc pe mama, i-am preluat modelul, dar nu am avut-o langa mine. Nu stiu daca ma fac inteleasa... Si pentru ca am trecut prin asta, uneori imi dau seama ca risc acelasi lucru cu Maria. eu teoretic am invatat din greselile trecutului, nu zis: mai tarziu sau am treaba, incerc cat pot ca atunci cand sunt langa ea, chiar sa fiu langa ea...
In fine, azi sunt mai bine, pentru ca ieri am terminat impreuna o carte de povesti pentru scoala, ea le-a compus, am decorat-o impreuna, ne-am distrat... Weekendul asta insa il muncesc integral, si ce e mai rau este ca o sa imi si placa ce fac. Offf... sunt paradoxala, imi place dar e rau ca-mi place, sunt constienta...
Mai scriu...

Katriana spune:

Buna Elena,

Te rog sa-mi explici cum decurge un divort cu copil, care sunt etapele,copilul este implicat,cat dureza,ai nevoie de avocat..........
Inca nu ma simt capabila sa merg la tribunal dar daca ma pui tu in tema poate imi iau inima in dinti.
Mai greu imi e cu baiatul ,care ma intreba daca el va mai avea tata dupa aceasta despartire.
Te admir f. mult. De unde iti iei puterea zi de zi?

Multumesc si iti doresc un weekend placut,

Eleni spune:

Draga mea, da-mi daca poti pe mesaj privat adresa ta de mail
Si iti povestesc ce am experimentat eu.
cel mai important: nu te mai uita inapoi. DELOC!

buli spune:

pai daca Maria e ok, nu prea cred ca are sens sa te invinovatesti.
cumunicati bine, va intelegeti, asta e ce conteaza.
si daca ai crescut-o sa-ti spuna mereu in fata ce gandeste, deja treaba-i buna. macar vei sti ca atunci cand are vreo nemultumire o afli de la ea pe loc.
ma rog, eu tin foarte tare la asta. sa fim autentici si sinceri (desi uneori e tare incomod).

Katriana spune:

Buna fetelor,

Elena,

Te rog sa verifici daca poti primi mesaje deoarece am incercat sa-ti trimit mejaj privat dar raspusul a fost "Scuze, Eleni nu primeste mesaje private".
Sau nu stiu eu sa trimit mesaje private.
Ma poti sfatui te rog cum ar trebui sa procedez?

Multumesc,

buli spune:

katriana, cred ca tb sa aduni 10 mesaje pe forum pt a putea trimite mesaje private

laurenta spune:

scz ca ma bag pe aici ...dar nu ai PM activat......dute la provilul tau si activeazal....
EDIT.urmaresc din umbra subiectul.......imi place si admir enorm

alinuk spune:

Eleni si eu ma regasesc in ce ai pe pg asta vis a vis de rel ta cu Maria

si cred ca am identificat o directie de la care mi se trage 'invinovatirea'

..de la comparatii

Imi povestea o amica despre eforturile pe care le face ducandu-si fetitza la meditatii de germana undeva in partea cealalta a orasului... si desigur despre satisfactiile faptului ca micutza are evolutia scontata
o ora dus, o ora intors in trafic nebun...plus o ora asteptat pe acolo
Eu nu as putea sa fac asa ceva, m-ar scoate din ale mele, nu mi se potriveste genul asta de 'sacrificiu'

Incerc sa ma bucur de cum ma simt eu cu ei cu ce fac pt ei, atat cat sunt ok cu asta..in rest, ce fac altii nu ma intereseaza decat in masura in care imi aduce ceva din care noi sa avem un beneficiu






Alinuk
si ostrogotzii din dotare: Andu mik (3 ani) si Teo voinik (5 ani)


De dragul Artei



............................................................................
Nimic nu-i intamplator!
............................................................................

Eleni spune:

Buna de dimineata!
Am lucrat zeci de ore weekendul acesta si acum sunt la gradul de oboseala la care vinovatia nu-si mai are locul… pentru ca fizic nu mai e loc de vinovatie, nu pentru ca intre timp m-am tratat.
Pentru energizare ascult rock (oarecum simfonic) cantat la vioara de un flacau fabulos descoperit de cateva zile –David Garrett - si am citit ultimele posturi, sa vad daca imi iau dezaprobari. Pai cum ne-a fost vorba: eu gresesc, voi ma certati... mda, nu ma ajutati deloc cu prietenia asta neconditionata.
Terminand cu glumitele “obosite” apreciez nespus sustinerea, si din umbra si manifestata, ma ajuta sa merg mai departe. Si ma tine pe drum faptul ca in spate mai sunt si altii.

Relatia mea cu Maria e deschisa. Nici nu as sti cum sa fac altfel, si cand ma supara ceva ii spun mereu: nu vreau sa te mint, ma intristeaza chestia asta... dar tot te iubesc, nu schimba cu nimic iubirea mea. Ii spun mereu sa stie. Noi in casa, mici fiind, nu ne gratulam cu cuvinte de iubire. Asa ca eu am fost handicapata mult timp, neputand verbaliza asta. Da, am fost iubite, dar nu se spuneau cuvintele. Sunt o salbatica emotional, si asta nu e vina relatiei din care am iesit, ci a bagajului cu care am venit.

Eu ma culpabilizez pentru lipsa mea de langa ea din cauza experientei mele cu mama, nu pentru ca fac comparatii cu altii. Nu ma intereseaza sincer ce face o mama sau alta, fiecare face ce stie si ce poate pentru copilul ei. Eu ma ghidez dupa principiul “daca eu sunt fericita, si copilul meu e”. Si in consecinta nu fac lucruri care nu-mi plac, si nici nu ma frustrez facand chestii doar pentru ea. Sorry dar nu... Si ii si spun, si pe ea o incurajez sa imi spuna. Exact ce simte. Si apoi discutam, incerca sa vedem daca e cale de convingere cu argumente. Si uneori cand chiar nu am chef, eu spun: mama, chiar nu am chef. Nu prea mai fac lucrurile pe care nu vreau sa le fac. Am ajuns la un moment in viata cand spun destul de franc ce gandesc, cu niste riscuri, dar spun ce cred si imi asum consecintele.
Inainte evitam conflictele cu orice pret, chiar daca asta inseamna sa tac si sa inghit. Acum nu mai fac asa: spun ce cred, cinstit si sanatos, si cu riscul de a-mi pierde prietenul imi asum si consecintele... De cand fac asta mi-am pierdut tare putini prieteni, si sunt si eu mult mai linistita. Si nu ma supar daca mi se spune. Nu ma supar. Oricum am inceput sa mi le vad si eu pe ale mele, si incerc sa le mai temperez. Desigur tot buricul pamantului ma cred, dar nu am asteptari de la oameni sa ma creada la fel. E doar parerea mea despre mine. Si in general nu am asteptari de la cei din jurul meu. Eu sunt obisnuita sa imi fac ce am nevoie, nu sa astept. Si uneori sunt aproape brutala poate, dar experienta m-a invatat ca atunci cand clarifici lucrurile pana la sange, sansele sa ai surprize neplacute sunt minime.
Si fac asta si in relatia cu tatal Mariei, de putin timp ii spun exact ce ma deranjeaza cand ma derajneaza ceva: il sun si ii spun fara sa ma cert ca m-a deranjat “asta”. Si atat, nu intru in polemici, dar spun. Si atat. SI nu ma mai incarc. Inainte, gandul ca trebuie sa il sun ma facea sa vibrez de negativism, amanam cat puteam momentul... Acum e doar un telefon care trebuie dat, administrativ.

Si ca sa inchei, caci de la oboseala sunt si incoerenta, Katriana, mai scrie niste mesaje la subiect, ca sa faci 10 bucati si sa ne putem schimba pe privat adresele de mail.

Katriana spune:

Buna fetelor,

Ma bucur ca am descoperit acest subiect,imi place tare mult sa citesc tot ce scrieti, sa invat de la voi si as vrea sa ma primiti in cercul vostru de mamici minunate, sa pot invata si eu sa fiu mama singura.
Nu am nici o prietena decat pe sora mea , care sta in capitala si pe care exul nu a putut s-o indeparteze cu toate mizeriile pe care i le-a spus si facut.Am noroc ca familia mea ma sustine.
O sa revin mai pe seara sa va cer niste sfaturi in legatura cu explicatii ce tb. date copilului in noua situatie.
Cele care aveti baieti , cum le explicati de ce tatal lor nu va mai fi langa ei tot timpul?
Cum va decurge viata lui de acum inainte raportat la tata?Care ar fi programul sapt. , cum se mai implica tatal?
F. multe intrebari care ma chinuiesc.

Multumesc din suflet pentru tot.