Stare de spirit

Elena spune:

Oana, noi avem acum o pozitie de Contabil Sef si salariul e mai mare de 1200 euro. Singura problema - locatia este mai la marginea Bucurestiului (comuna Pantelimon, daca nu ma insel) si nu dau masina de serviciu, dupa cate stiu eu. Engleza la nivel avansat- obligatoriu. Nu stiu mai multe detalii, pentru ca nu ma ocup eu, ci o colega de-a mea.
Daca te-ar interesa, poti sa-mi trimiti CVul pe epopa@antal.com

700 euro e la limita de jos, chiar n-am auzit de salariu de contabil sef de 600 euro.



_

www.invitatielasucces.ro/" target="_blank">Invitatie la Succes

spune-mi ceva bun

OanaP spune:

Toate suna bine, pana la locatie. Eu sunt undeva prin Bucurestii Noi. Am fost odata la un interviu la fabrica de paine Titan si mi-a luat mai mult de o ora jumate drumul (adica deja 12 ore la "birou"). Masina nu avem ca pana acum ne-am descurcat fara. Ma gandesc cu groaza ce-o sa se intample daca o fi nevoie de ore suplimentare. In ultima instanta m-am gandit la Ploiesti ca ajungem acolo intr-o ora si cateodata mai putin, in functie de ruta.

Ce sa zic, incerc sa negociez asa cum zicea Andries, sa le aduc aminte usurel ca era vorba de net si voi vedea ce va iesi...

salcia spune:

Buflea, 388 de aplicatii!! Intr-adevar, se vede ca piata sufera... deja e deprimant sa auzi astfel de povesti, si inca de la persoane cu experienta, nu niste tineri absolventi.

Cat despre "curajul" de a-mi da demisia, asa imi ziceau si mie fostii colegi, insa incep sa ma intreb daca nu am fost putin inconstienta, sau prea optimista... Cum spuneam, si eu as fi vrut sa-mi gasesc alt job in timp ce eram inca angajata la fostul, dar nu aveam niciodata timp sa caut, si s-au intamplat si niste lucruri care m-au afectat foarte mult si nu am mai putut accepta. Pe de alta parte, nu am copii, sau rate, sau cine stie ce cheltuieli, si are si cine sa ma ajute, din punct de vedere material. Deci in conditiile astea e mai usor sa ai "curaj" - desi nu e mai putin demoralizant sa tot cauti fara succes.

Oana, eu nu stiu ce sa-ti spun, nu cunosc sectorul financiar (eu sunt cu comunicarea/marketingul, deci nu are nicio legatura), dar iti doresc inca o data mult succes, indiferent de decizia pe care o vei lua.

OanaP spune:

Discutai cu ei, cica ar fi fost o greseala, imi mai trimit o oferta. Acum stau si ma intreb cat o fi fost greseala de greseala.

Andries spune:

Aha... deci au idee care e valoarea de piata, mai rar greseli la oferte, cred ca au testa sa vada cat esti de disperata eu simt ca ai sanse sa scoti ceva, macar vorba aia, dupa ce esti angajata poti sa cauti linistita ceva ca lumea.

E adevarat ca uneori te mai lasa nervii la job, dar nu e musai sa iti dai demisia instantaneu, te duci la doctor, iei frumos un concediu de surmenaj, epuizare etc... te linistesti 2 saptamani si pe urma discuti altfel.

Andries

OanaP spune:

Seful nu avea principii, era imprevizibil, superficial, nu era team player si nici teamleader.
De cand am venit in firma am observat ca isi tot bate joc de oamenii din subordine: pe o colega a dat-o afara, pe alta o ameninta permanent (sarmana are credite si e terorizata, dar e mult mai abila pentru ca nici ea nu are principii), pe mine ma hartuia cu munca (probabil a mers pe principiul, iti place sa muncesti, na! mai ia in plus si aia si aia, eu ii tot ziceam ca nu mai pot si el zicea ca trebuie). Am tot trait cu speranta ca daca dau rezultate si sunt bune ma va lasa in pace, dar pe masura ce rezultatele se imbunatateau, mai acuta devenea atitudinea lui. Pana cand am realizat ca indiferent ce as face tot nu as scoate-o la capat. Era primul sef roman sub care lucram si nu vreau sa mai am experienta asta. Mi se spusese sa fug de managerii romani si olandezi. Primii sunt prosti ceilalti sunt dificili. Acum dupa experienta asta, as prefera totusi un sef dificil, dar destept, macar voi avea ce sa invat de la el cu toate relele. Am dus-o cat de mult am putut, ca daca tot plec din 2 in 2 ani, lumea a inceput sa imi zica ca ce fac, dupa ce invat totul plec? Ce o sa faci o sa pleci si de la noi dupa 2 ani? Degeaba ii explic ca acum ma consider stapana pe ce am invatat si ca am mai multa incredere in mine dat fiind ca am vazut mai multe fatete ale acelorasi responsabilitati, ca banuiesc ca in mintea lor deja a incoltit indoiala. Pe e alta parte nici pe cei din grup nu ii inteleg: mi-a zis un neamt odata ca la ei se sta cel putin 5-6 ani, daca pleci mai repede e semn de ceva putred, acu alt neamt mi-a zis ca pe pozitia asta ei se asteptau la cineva care sa stea un an de zile (!!) si ca se mira ca am rezistat atata. Ce sa zic alegi cel mai mic rau per total chit ca pe termen scurt pare masochism (atata timp cat nu te omoara).

Andries spune:

Nu pot sa spun decat ca e bine ca ai scapat de ei. Vorba aceea, ce nu te omoara, te face mai puternic.

Andries

salcia spune:

Andries, eu nu cred ca sunt multi care-si permit sa-si dea demisia intr-un moment de nemultumire, mai ales pe vremurile astea. Se aduna pur si simplu fara incetare momentele de nemultumire, sau mai bine zis traiesti intr-o permanenta stare de nemultumire, stres, epuizare fizica si psihica, si vezi ca nu se schimba nimic, si atunci te gandesti incotro s-o iei.

Eu am stat cinci ani la fostul job, dintre care aproape trei ani am tinut locul a patru persoane, si efectiv nu mai puteam. Munceam cam 11-12 ore/zi (asta fiind varianta "light", pentru ca atunci cand apareau proiecte mari stateam si mai mult), de multe ori si in week-end-uri cand aveam diverse campanii si evenimente, concediu nu puteam sa-mi iau pentru ca nu avea cine sa ma inlocuiasca, avand in vedere ca ramasesem singura (anul trecut am avut 6 zile de concediu, atat).

Seful cel mare, cel cu care lucram eu, e o persoana foarte dificila, un om extrem de exigent, de orgolios, lipsit de orice fair-play si cu o atitudine de dictator (nu suporta sa-l contrazici, sau sa ai alta parere, si din cauza asta ne-am "ciocnit" de multe ori). De fiecare data cand incercam sa discut cu el nu avea timp, sau imi spunea ca e criza, si industria in care lucram fiind extrem de serios afectata (ceea ce era adevarat, au fost si disponibilizari, in schimb salariile si beneficiile managerilor expati nu s-au diminuat cu nimic), nu se poate face nimic. Prin urmare, nu am primit nimic in plus (hm, ba da, in acesti ultimi ani mi s-a marit salariul cu 5%, super, ce sa zic, avand in vedere cate pozitii cumulam, si ca fiecare dintre ele era mai bine platita decat a mea), orele suplimentare nu se plateau (teoretic puteam sa-mi iau niste zile libere, dar ar fi fost atat de multe, si oricum nu-mi permiteam sa plec, pentru ca efectiv nu avea cine sa munceasca in locul meu), si nici macar vreo numire sau promovare "cu numele" nu am obtinut (in schimb rezultatele trebuiau sa fie mereu excelente).

Efectiv ajunsesem sa nu mai dorm noaptea de stres, gestionam si bugete foarte mari, deci responsabilitatea era imensa (iar sefului, care era expat, i se parea ca in Romania totul trebuie sa coste foarte putin, eventual sa fie gratis - aveam niste discutii pe tema asta...). Am hotarat deci ca-mi voi cauta alt job si imi voi da demisia. Ei, pe langa faptul ca nu aveam timp sa caut, fiind asa ocupata, cu ce veste vine seful meu, directorul general, la sfarsitul lui ianuarie? Cu vestea ca imi aduce un nou sef, care nu cunostea nimic despre activitatea departamentului . Am fost socata, si cand l-am intrebat care e ratiunea acestei decizii, nu a stiut sa-mi explice, a balmajit ceva-ceva, din care am inteles ca de fapt vroia sa-l motiveze pe noul sef, pentru ca acesta facea de mult timp o alta activitate si se plictisise/plafonase . Si eu discutasem cu el de nenumarate ori si-i propusesem sa recrutam pe cineva, dar nu a vrut, in schimb i s-a parut logic sa aduca un nou sef, care nu avea habar de nimic, asta era ceea ce lipsea. Ei, am protestat fara niciun succes, iar noul sef incepuse si el sa ma streseze, ceea ce era intr-ul fel logic - nu pricepea nimic si vroia mereu explicatii pentru tot, chiar si pentru cele mai marunte lucruri. Deci, va dati seama, la cat de incarcata eram eu, acum trebuia sa stau si sa si explic fiecare maruntis. Pe langa asta au mai fost si alte magarii, asa ca a trebuit sa spun "stop".

Ma gandesc acum ca intr-un fel e un mare dezavantaj sa lucrezi cu expati, care stau aici 2-3 ani si apoi pleaca spre urmatoarea "oprire". Vin aici cu salarii uriase si tot felul de benficii, totul li se deconteaza (si cand spun totul, nu e nicio hiperbola, ci e adevarul), si vor sa obtina rezultate cat mai bune pentru a fi promovati, deci e o "trambulina", o rampa de lansare, si nu ii intereseaza catusi de putin echipa, pentru ca vad totul pe termen scurt. Si daca respectivii manageri mai sunt si "frati de ginta latina", francezi sau italieni, brrrrr! Eu m-am lecuit, nu mai vreau sa lucrez cu ei, toti sufera de un orgoliu incredibil, care-i face sa ia decizii gresite, sunt extrem de emotionali (ca sa nu zic isterici), superficiali si chiar misogini.

Andries spune:

Sunt de acord ca asta e situatia cu "fratii de ginta latina' am lucrat si eu in proiecte cu un account de natie francez cu director de vanzari francez si evident ceea ce ii interesa era sa isi faca suma si sa ia bonusul.

Dar asta nu inseamna ca ajungi brusc sa lucrezi 12 ore pe zi. De obicei "te pacalesti" incepand cu mult mai putin si pe masura ce vrei sa inveti si sa progresezi ti se dau tot mai multe. Dar tine de tine sa fi un pic selectiv, la inceput, cat inca nu ai luat bugete si proiecte pe care nu le poti duce (ca e mai greu sa dai inapoi ce ai luat). Si noi suferim de pacatul "sa arat eu ce pot" sau "sa arat ca sunt destept" sau "le dau eu peste nas" si de obicei primim exact ce ne dorim, pana nu mai putem duce. Eu am patit exact la fel, acum multi ani, am avut nevoie de timp sa-mi revin, dar mi-am revenit si am gasit si job uman si pozitie, am si familie si nici nu mor de foame. Exact la fel se va intampla si cu tine, numai ca trebuie un pic de rabdare. Sapa din mana nu ti-o ia nimeni si competentele raman. Vorba aia ... cauti o pereche de pantofi cate 2-3 luni pana gasesti unii fi frumosi si comozi, nici sa nu te bata si sa nu coste o avere, ce sa spunem de job?


Andries

salcia spune:

Ei, daca ai lucrat cu francezi, stii exact ce vreau sa spun (sau sa pun emoticonul care boceste?!)! Eu tot de ei am parte de vreo 10 ani, cred ca e bad karma sau ceva...

E asa cum ai spus tu, la situatia respectiva am ajuns treptat, dupa ce au tot plecat colegi din departament, si dupa ce s-a schimbat DG-ul (cel care a plecat era mai uman, sau ma intelegeam eu mai bine cu el). In plus cred ca am fost "ajutata" si de niste persoane "binevoitoare" cu care nu m-am inteles, dar care erau foarte in gratiile sefului (alta meteahna a gintei latine, sensibilitatea la femei "disponibile", sa le spunem), iar eu nu ma pricep la lupte din astea de guerilla corporatista. A fost si greseala mea, nu am fost suficient de ferma, poate daca eram mai vehementa cand trebuia nu se ajungea aici. In fine, asta a fost, sper ca pe viitor sa nu repet experienta, care a fost chiar dureroasa pentru mine, mai ales ca, de fapt, munca pe care o faceam chiar imi placea, si aveam o relatie foarte buna cu colegii, diversi parteneri etc.

Ma bucur ca tu ai gasit un echilibru si sper sa-l gasesc si eu, acum oscilez, cateodata ma panichez, alteori ma bucur ca am timp sa merg la film, la teatru, la concerte, sa citesc, sa ies in parc sau pe strada (pe vremuri cand ajungeam in centru zici ca eram in excursie ). Multumesc pentru incurajare !

P.S.: intr-o nota mai vesela, cand mi-am anuntat demisia noului sef, am primit o propunere halucinanta: sa vin sa muncesc macar cateva ore pe zi, benevol/ voluntar, pana imi gasesc alt job . Ce ziceti de asta?! Foarte original, i-am si spus ca in toata viata mea profesionala n-am mai auzit asa ceva. Iar seful cel mare nu a vrut sa discutam inainte de plecare (adica a pretins ca vrea, dar pana la urma nu a avut timp totusi). Ca doar eram toti oameni maturi si responsabili...