Trenduri in parentingul de azi si de "ieri"

AgnesLuca spune:

Mi s-a intimplat si mie sa fac instinctiv ceva ce rational nu as fi decis niciodata si sa functioneze (cind avea cam un an incepuse umble prin pat in timp ce-i schimbam scutecul, cind a facut a 3-a oara pipi in pat m-am rastit la ea rau de tot, la fel am sesizat uimirea in ochii ei si incidentul nu s-a mai repetat niciodata)...eu nu prea cred cred in teorii, dar cred in autenticitate; si in respectul pentru copil.
Legat de ceea ce spunem insa mi-am dat seama ca de multe ori dam drumul la "placi" pe care le avem undeva in noi si care nu sunt ok de loc, aici chiar simt nevoia sa ma supraveghez (eu de ex. folosesc expresia "ne suparam" care mi se pare o prostie).
Eu daca mi-ar trinti usile si asta m-ar deranja, i-as spune pur si simplu "ma deranjeaza cind trintesti usa", iar data viitoare cind ar trinti-o m-as uita pur si simplu la ea si i-as zimbi ; apoi as actiona in functie de ceea ce vad in ochii ei (cred ca as lua-o in brate si as pupa-o ;-)
Am observat ca daca le spui direct si din suflet ce simti, sunt in totdeauna gata sa colaboreze. Daca vrei si crezi ca te-ajuta pot sa-ti dau exemple de la noi.

sanziana27 spune:

Deja ma infricosez, cand vad ca orice are in spate o teorie care devasteaza.

Am zis de la inceput actionez, uneori fac bine, alteori fac rau, corectez.

Lui Dragos nu-i place sa deseneze....nu are de unde mosteni talentul (si eu si ta-su....tragem liniile cu liniarul )
Anul trecut fisele lui erau de-a dreptul suprarealiste (nici sa tina creionul in mana nu l-am invatat la 3 ani...educatoarea, foarte consternata)
Anul acesta fisele se apropie de .... fiecare intelege ce vrea
Mi-a sugerat sa lucrez cu el...si cand i-am raspuns ca stiu ca trebuie sa invete "pensa"=asa se numente tinutul creionului si o facem prin insirarea margelelor cu acul (asa mi-a recomnadat o colega, psiholog) a zambit si a recunoscut ca nu-i o tragedie ca nu deseneaza...Dar i-am subliniat ca tragedia de fapt e chiar la gradi unde sunt expuse zilnic "lucrarile" ....

Trebuie sa cunosti foarte bine copilul si atunci metoda folosita nu devine presiune.


Mamica fericita de boboci de toamna:
Dragos Mihai (26 septembrie 2006) si David Gabriel (8 octombrie 2008)
Despre cei doi nazdravani

Lali spune:

Pentru inceput trebuie sa spun ca metoda prin care am fost eu crescuta nu se potriveste copilului meu. Din simplul motiv ca baietelul meu seamana mult cu tatal sau la reactii si putin cu mine.
Eu am fost un copil bun si cuminte din fire iar parintii mei nu au avut multe dileme existentiale in privinta mea.

Cand mi-am dat seama de asta am sondat mult metodele de parinteala ale socrilor mei si am incercat sa combin ce-mi spuneau ei cu ce stiam eu din copilarie si cu ce citeam.

Si pe vremea noastra au existat multe feluri de parinteala. Stiu asta din discutiile cu colegii mei, pretentiile, limitele si pedepsele difereau clar de la o familie la alta. Asa ca nu se poate pune o eticheta peste o intreaga generatie de parinti.

Despre copii captivi, eu am intrat putin la acel subiect pentru ca (din fericire) nu am multe de spus. Este daca vrei, dupa parerea mea tot o problema de compatibilitate. Un copil sensibil va fi afectat mult mai tare de anumite comportamente ale parintilor decat unul mai detasat. Desigur exista extremele care trebuiesc condamnate indiferent de epoca in care apar.

Eu cred ca jaloanele, regulile si principiile se pot implementa pe mai multe cai. Si mai cred ca AP sau alte metode ar trebui sa fie mijloace pentru implementarea acelorasi reguli generale de convietuire si nu scopuri in sine.
Deci da, exista must-do-uri cum spui tu. Dar exista cai de invatare ale lor fara afectarea relatiei parinte/copil si fara traume. Doar ca, de obicei cer mai mult timp, rabdare si dedicatie. Cel putin in cazul copilului meu.

Adela99 spune:

pisigri, am citit subiectu' la care faci referire, pe sarite (ca si pe asta de altfel) acum va veti intreba de ce scriu, daca nu citesc? :) si cred ca diferentza e ca acolo se discuta despre cum un copil adult sa puna limite unui parinte dominant care se comporta cu copilu' adult ca si cu un copil si nici macar atat.
aici se discuta despre cum sa te comporti cu un copil ca acesta sa se dezvolte armonios la fel ca si relatia parinte-copil, copil-parinte
n-am sfaturi concrete la acest subiect, decat ca inveti pe parcurs, uneori chiar fara manuale; la mine a functionat pe undeva instinctu' ala primitiv si simbioza dintre mine si copil. il simt cred io, uneori m-am inselat si m-a punctat: si ma bucur ca m-a punctat pentru ca am invatat, plus mi-a confirmat ca avem o relatie in care comunicam: nu intotdeauna comunicarea a fost lina, dar am comunicat
la fel si intre copilu' adult si parinte, dar acolo e mai greu daca nu a existat comunicare pana acum, decat intr-un sens: afirmari si porunci din partea parintelui.
e la fel ca si in toate relatiile noastre, ca si in comportamentu' nostru, o pendulare intre 11 si 1 nu de la 9 la 3, numa' ca in relatiile cu parintii (si chiar si in altele) avem cu noi inafara de bagaj si sentimente si multi "trebuie", "se cade, nu se cuvine" si cine stie cate altele, in loc de sinceritate cu tine insati si fata de altii.
cam asha :) ...

larasarit spune:

Eu n-am ajuns inca la 2 ani dar cred ca m-as impaca cu gandul ca vine varsta lui "nu" si cum vine asa se si duce
La schimbatul scutecelor poti sa ii arati doar 2 variante si poate ar alege mai repede una din doua sau si mai simplu, cumperi scutece fara model. Si atitudinea farma dar blanda cred ca face minuni



de Mamica îndragostita de comoara calare pe testoasa.

alex_andra spune:

Cu atitudine ferma si blanda am actionat eu timp de 2 ani.
Cu exemple, cu repetari de 100 de ori.
De cele mai multa ori merge.
Dar ce faci atunci cand esti super super obosit fizic si psihic si tocmai atunci este intr-un moment maxim de trantit, tipat, tavalit,alergat prin casa in fundul gol ca are chef sa rada de tine ca vrei sa-i pui pampersul?

eh...stiu, multa rabdare...

Am lasat-o de cateva ori in fundul gol prin casa, dupa un timp a venit la mine dardaind, sa o imbrac, ca ii e frig:)

Si totusi, regulile acelea putine si simple, sunt cateodata atat de greu de trasat, incat uneori cedez si nu actionez asa cum as actiona daca as gandi la rece.

M-am pregatit psihic pentru un an cu multe provocari
M-am pregatit teoretic, sa vad daca voi reusi si practic.

Andra, mami de leoaica Eva (03.02.2009)

larasarit spune:

O criza existentiala la Princess tine fix 2 sec, dupa care tace si are o reactie gen "oare ce m-a apucat?"



de Mamica îndragostita de comoara calare pe testoasa.

pisigri spune:

Sanziana, da, si pe mine ma sperie ca fiecare gest este acuzat/demontat/judecat (diferit) de 100 de carti/autori/specialisti in psihologie si puericultura. Pentru ca atunci ma simt debusolata. Faza cu muscatul si cu aruncatul jucariilor in cap mie mi s-a parut o simpla lectie practica de "ce tie nu-ti place altuia nu-i face", mai ales ca gesturile in sine nu i-au provocat durere; pe de alta parte nici palma la pampers nu provoaca durere, nu-i asa? Si asta nu o face sa fie ok...

Si ma simt cu atit mai speriata cu cit vad ca aceleasi cuvinte care pentru mine sint sabloane, texte, stereotipii, la altii au impact devastator. Adica si mie mi s-a spus "o sa ma bagi in mormint" (ca la subiectul cu adultul si mama sa) da...nu e ca si cum as fi luat-o de buna macar 3 secunde.

Si da, exista copii foarte (prea) sensibili...




http://pisigri.blogspot.com/

Mami de Ilinca (5.03.2009)

Lali spune:

Poate daca esti obosita si fizic si psihic nu e momentul nici pentru tine sa tii lectii de viata si sa explici a o suta una oara ca daca nu are pampers si haine va raci.

Poate e momentul sa tragi aer in piept si sa iei si tu la tranta niste lucruri inofensive prin casa si sa radeti si sa va destindeti impreuna fara pampers.

Sau sa faci o baie calda cu sauna si spuma, pentru mama si fata. Si sa curetati "mizeria" tot impreuna rememorand traznaia trecuta, bucurandu-te de o pauza de parinteala si de o destindere ...

Ideea e ca distragerea atentiei sau faptul ca si mama poate face niste lucruri neasteptate scoate instant copilul din starea de nervi si "criza" se rezolva mult mai usor. Iar parinteala serioasa, serena si non stop poate fi extrem de obositoare si pentru mama si pentru copil. Toti avem nevoie de cate o pauza din cand in cand.

alex_andra spune:

Lali , toate lucrurile astea le-am facut:)
toate lucrurile astea le fac zilnic.
eu imi cresc fata cu zambetul pe buze, transform mereu o situatie tensionat intr-una cu glume, facem baie impreuna mereu, facem curat impreuna mereu, spalam vase impreuna, ca avem 2 cuve, etc...

Eu ma refeream chiar la acel moment, in care, dupa 100 de momente de genul asta, exista 1 moment in care mi-as dori sa nu mai fac pe clovnul ca sa ma inteleg cu ea:)

In momentul acela, mi-as dori si eu sa am un copil "cuminte".

Noi ne intelegm foarte bine, in general, dar eu sunt o fire vulcanica si din cand in cand trebuie sa ma ascund undeva, sa urlu, sa dau afara si apoi sa revin cu zambetul pe buze si cu bateriile incarcate.

De cele mai multe ori reusesc.
Eu ma refeream la acel moment, cand nu ma pot retrage in baie, sa urlu:)

Andra, mami de leoaica Eva (03.02.2009)