Mamica de ingeras- o raza de speranta

Este greu sa scriu, dar o voi face. In primul rand, nu vreau sa plangeti cei care veti citi. Nici eu nu mai plang decat atunci cand ma gandesc ca imi este foarte dor de ingerasul meu, Andrei. Din povestea mea vreau sa se nasca speranta si incredere, putere si dorinta de a merge mai departe.
Este greu, mai ales ca totul- dar absolut totul a sfidat orice urma de indoiala sau semne de intrebare...
Pe 22 martie 2010, la indemnul colegelor de birou, am luat un test de sarcina. Aveam dureri de sani(eu credeam ca sunt noduli) si somnolenta(de la astenie, bat-o vina). Testul a iesit pozitiv. La inceput am negat ca sunt insarcinata, am facut teste de sange- pozitive..dar pana cand nu am ajuns la echo nu am crezut. Imi aduc aminte si acum- am plans pe masa aceea cand am vazut inimioara cum bate. Eram fericita...sarcina a fost oarecum usoara, dar am avut ceva sangerari la inceputul lunii martie- si in mai. Ciudate sangerari...in rest, mancam orice, mai ales masline, ciorbe si la cina...de vis totul. In saptamana 15, doctorul imi spune ca vede la echo un chiag pe creier. Mi-a stat inima in loc. Am venit acasa, am citit despre astfel de complicatii,si m-am mai linisit ca poate fi ceva normal, ce se resoarbe. La urmatoarele echo, chiagul nu a mai aparut. Ceea ce nu imi suna mie minunat insa era faptul ca puiutul nu sta sa i se evalueze cordul. Toate echo au 'de reevaluat cordul".Au urmat o vara si o toamna minunata. Eu eram in forma, am regandit casa, in asteptarea lui Bebita. Am fost programata la cezariana pe data de 8 noiembrie. Puiul meu, scoprion incapatanat, s-a hotarat ca pe 30 octombrie la ora 10, sa ma duca la spital, iar el sa isi faca aparitia. Am nascut la privat. Pentru mine, minunat. Pentru el, un dezastru. A, scor Apgar 10. Mi-a venit lapticul, iar la 4 zile de la cezariana am plecat acasa. Ajunsi acasa, ne exploram comoara. Sotii, la inceput sunt foarte atenti. Asa a fost si in cazul meu. Sotul era nelistit de modul cum Puiul respira. Eu am zis ca nu are nimic, dar totusi, sa mergem la garda. Adica noi iesisem din spital la ora 14, iar la ora 1 noaptea eram inapoi. Doctorita l-a consultat, i-am aratat noi ca nu ne place cum respira, iar verdictul a fost ca are nedezvoltati plamanii. Ne-a trimis acasa. Am avut o saptamana de vis....totul mi se parea altfel...de la copaci pana la oameni. Eram asa zambitoare... zambeam si la necunoscuti pe strada. Asta pana in urmatoarea saptamana, tot marti, cand am fost la un control de rutina. Doctoritei i-am aratat ca dupa baia din ziua anterioara, in jurul guritei, ii aparuse o culoare violet. L-a intors pe Pui pe toate partile,apoi a chemat o asistenta de la neonat sa aduca un aparat pentru masurarea saturatiei de oxigen din sange. Surpriza- saturatie 70, cand normal este 100. Timp de 3 ore, au durat investigatii, echo, medici adunati si timp de gandire.intr-un final am fost anuntata ca Andreiut are hipertensiune pulmonara secundara(adica altceva ii cauzeaza acesta hipertensiune). Au hotarat sa il mute la cea mai dotata sectie de neonatologie din tara. Nu imi venea sa cred. Dimineata ma trezisem cu un copil normal(cel putin asa credeam eu) iar seara era in stare deosebit de grava, cu tuburi si tubulete, sedat, de nu il mai recunosteam. Au urmat trei zile de agonie - culminand cu extaz: diagnosticul a fost pus, iar la o zi dupa stiam exact ce avem de facut. Andreiut avea o malformatie cardiaca extrem de rara, cu un grad de incidenta de 1:3.500.000. Retur venos total aberant subdiafragmatic este o malfomatie congenitala, care, daca este descoperita la timp(pe parcusul sarcinii sau imediat la nastere) se poate opera si se poate trai cu ea. Nu necesita neaparat interventii pe cord ulterioare.
Am plecat pe 13 noiembrie in Germania, iar pe 14 a fost operat. Recuperarea a fost detul de anevoioasa si a durat o luna incheiata. imi aduc aminte prima replica a doctorului - dupa operatie: Doamna, Andrei are o inima sanatoasa! O astfel de replica mi a dat sperante enorme. Pasii care au urmat au fost inceti, dar siguri.
Imi aduc aminte insa vorbele doctorului inainte de a pleca in Germania: a fost o minune ca Andrei a trait atatea zile(10) fara suport mecanic, fara oxigen. Putea sa moara acasa, in pat, fara sa am habar de ce a suferit. Pe 10 decembrie a fost externat din spitalul din Germania, stiind ca inimioara si plamanii se aflau inca in refacere si dura cam pana la varsta de un an sa isi intre in normal. Dupa externare, am mai stat 3 saptamani in apropierea spitalului ca in cazul in care ni se intampla ceva, sa fim aproape. Am mers la control saptamanal si totul mergea bine. Pe 31 decembrie am venit acasa, pentru a fi cu tati de revelion. A urmat o alta saptamana si cateva zile - timp in care am avut musafiri, am primit laude, si ne am bucurat de viata. Disperarea avea sa vina pe 10 ianuarie, cand doctorul pediatru, chemat acasa ca Andreiutul are febra, ne-a spus ca are pneumonie. Nu ne venea sa credem ca o luam de la capat cu spitale, iar conditiile din Germania nu se compara cu ceea ce este la noi. Am acceptat repede, fiind in stare sa stau oriunde, ooricum, numai sa fie bine puiul meu. La internare i s-au facut analize, raze si i-a iesit lichid la plamani. La doua zile dupa, i s-au facut din nou, si, cu toate ca se propusese sa se faca extragere de lichid, nu i s-a mai facut, pe motiv ca a stagnat cantitatea de la antibiotice. Eram bucuroasa ca scapa de acul acela mare, eram bucuroasa ca dupa 2zile de infern- de reanimare si de depresie, stateam in salon cu iubitelul meu, doar noi doi. Numai ca seara, la vizita, i-am aratat doctoritei ca nu imi place cum respira. A venit si sotul meu si am acceptat sa fie mutat la ATI, unde putea fi monitorizat mult mai bine. Acolo m-am imbolnavit si mai tare de nervi, de cata mizerie, cate cazuri disperate erau. Am reusit sa il mutam intr-un final intr-o alta sectie ATI, la medicul sau care il urmarea. Vineri seara, pe 14ianuarie, am plecat acasa mai linisiti ca niciodata.Stiam ca este pe maini bune, ca acolo se face tot ceea ce este posibil in tara asta pentru ca el sa fie in regula. Si asa a fost. Toata noaptea Andreiutul a fost exrtem de agitat. Dimineata la ora 8 a facut stop cardiac. Doctorul a venit imediat la sectie si a stat cu el, a fost surescitat, i s-a administrat adrenalina...degeaba. inimioara cedase pentru totdeauna. iar noi nu eram acolo. Eram acasa, fara sa simtim nimic ca s-a putea intampla. La necropsie(legislatia in viogoare prevede ca la toti bebelusii sub un an sa se faca necropsie) a iesit ceva ce nu ne am fi asteptat. Plamanul drept se transformase intr-un abces, iar datorita lui facuse stenoza arteriala, ceea ce a dus la stop cardiac. Andreiutul meu a murit acolo unde l-am botezat. Imi aduc aminte cum il rugam pe Dumnezeu sa mi-l lase pe Andreiut...Doamne...cred ca nu m-am rugat niciodata asa din tot sufletul. Si mi l-a lasat, 9 saptamani de la acele rugaciuni puternice. Stiu ca Andreiut a venit pe lumea asta cu cateva misiuni in ceea ce ii priveste pe cei pe care i-a intalnit. In primul rand mie mi a oferit cele mai frumoase clipe din viata mea. Cele mai mari bucurii si cele mai mari impliniri. Nu ma vedeam niciodata avand grija de un copil, iar acum am realizat ca pot avea grija de copii speciali si ingeri. Este greu, ca stiu ca nimeni niciodata nu il va inlocui si tot timpul ma intreb cum ar fi fost sa il tin in brate, sa il vad cum creste, asa cu problemele pe care le avea. Stiu ca ma vegheaza, imi calauzeste fiecare zi, dar mai stiu ca m-a si pregatit pentru ce urma sa vina. Adica am presimtit inclusiv momentul in care imi voi suna mama sa ii spun ca puiul meu a plecat la ingerasi...
mi a lasat o viziune total schimbata asupra vietii, asupra oamenilor. Cum spunea o amica- o criza este un nou inceput. intr-adevar, daca nu stiam de problemele lui medicale, poate ca nu as fi trecut asa bine peste acest necaz. Insa, regandind si gandind, ma intreb daca ar fi fost diagnosticat la timp? daca imediat dupa nastere ar fi vazut asistentele si neonatoloaga? daca nu ar fi pierdut acel timp de 10 zile chinuindu-se?
In tarile tarile dezvoltate, cu toata aceasta malfomatie deosebit de grava, oamenii traiesc. Si atunci vine intrebarea: oare de ce se poate in alte parti si la noi nu? Daca ar fi dupa mine, as da o lege in ceea ce priveste materninatile private: sa nu poata functiona fara ca neonatologia sa fie dotata corespunzator. Este cumplit sa stiu ca Puiul meu a murit, cand putea fi dignosticat in sarcina sau imediat dupa si sa nu fi suferit in acel rastimp de 10 zile, timp ce i-a fost fatal. Stiu ca data viitoare nu voi mai naste aici, pentru ca oriunde te duci, nu este bine. La stat,unde experienta exista, dar confortul lasa de dorit- nu este bine, la privat unde confortul si rigoarea exista, experienta si aparatura lasa de dorit. Imi doresc foarte mult ca mamicile de ingeri sa scrie aici pe subiectul meu ce teste au facut, la cat timp dupa nastere prin cezariana au avut voie sa ramana din nou insarcinate. Din pacate inca mai mor copii in Romania. Inca mai mor, in conditiile in care in spitale este mizerie, statul nu face nimic pentru incurajarea natalitatii, din contra, medicii cu experienta pleaca...iar la privat te duci degeaba, ca au detoate, numai experienta nu.Nu vreau sa plangeti dupa ce ati citit acest post, ci vreau sa contribuiti cu informatii si sa facem acest subiect -loc in care mamicile de ingerasi sa gaseasca speranta.

polux spune:

E greu sa nu plang, si e si mai greu sa-mi gasesc cuvintele pentru o mamica incercata. Uite numai asta mai pot face


Liliana
Poze- martie 2008 ; Poze 1 ; Poze 2 ; Poze 3 ; Poze 4

r_ocsy spune:

E greu sa nu plangi cand citesti povestea voastra trista, mai ales cand esti parinte si stii ce inseamna un copil in viata noastra ... eu una nu m-am putut stapani ! Imi pare rau , in asemenea situatii nici nu mai stiu ce sa zic .
pentru micutul ingeras !!!

R_ocsy , mami de Ana Sofia ( 19.05.2010 )

"Copilul trebuie primit cu respect, crescut cu iubire si apoi lasat in libertate deplina."

Marina_1609 spune:

o poveste cutremuratoare...
nu cred ca poate exista cineva care, la citirea povestii, sa nu verse o lacrima

--------------------------------------------
Marina23+ & ANA SOFIA (05.08.08)
--------------------------------------------
Copil crescut din suc de morcovi--------------------------------------------Mami Marina's blog

abramburika spune:

Somn lin ingerasului tau!

Iar voua putere sa treceti peste acest necaz. Nu sa uitati, ca asta nu-i posibil ... Ti-o spune tot o mamica de ingeras, din pacate (de putin timp, ingerasii nostri au plecat spre cer cam in aceeasi perioada). Povestea mea o gasesti la semnatura, sunt inca marcata si incerc sa imi fac si eu forta de a merge inainte.

Este deja un sb despre mamicile de ingeri, daca vrei sa impartasesti cu alte mamici aceasta experienta trista.

Multa putere si sanatate va doresc!



Lacrimile sunt limbajul tacut al durerii.

Gabitza1977 spune:

sa va dea Dumnezeu putere sa treceti peste tot si in curand un bebe sanatos!

ne poti spune despre ce maternitate este vorba?
daca nu aici, macar pe PM... multumesc!

Elle_seb spune:

Putere iti doresc si o imbratisare calda iti ofer!


_
www.immunocal.ro" target="_blank">Despre glutation si Immunocal

ariel_7000 spune:

draga mamica de ingeras, lasa-ti lacrimile sa curga, sa iti spele din durere. draga mamica, plang mut alaturi de tine si te strang in brate virtual sa-ti alin suferinta

" SALVEAZA-L PE SILUAN!!! TU IL POTI AJUTA!"

szivarvany spune:

Sincere condoleante .
Sa va dea Dumnezeu multa, multa putere .

Daria & felina fioroasaGIULIA(2004 08 16) cu Sela
_"Meglio sole, che mall`accompagnate !"

alex_andra spune:

andreea, abramburika....sunt muta in fata durerii voastre...
nu pot decat sa plang alaturi de voi

Andra, mami de leoaica Eva (03.02.2009)

Andreea_AS spune:

Multumesc pentru ca sunteti alaturi de mine. Intr-un fel ma simt vinovata de ceea ce am facut azi, dar totodata imi da o raza de speranta si ma face sa gandesc pozitiv. Am fost la o echografie generala si mi s-a spus ca ovarele sunt in regula, glanda tiroida este ok, ca sunt sanse mari sa raman insarcinata destul de repede. Doctorita mi a recomandat 6 luni de la prima menstruatie. Vreau sa va spun ca eu am avut lapte, cu toate necazurile si emotiile prin care am trecut. Eram in Germania si la un moment dat, aveam o cantitate redusa. Mi se cerea laptic pentru Andreiut si eu dadeam din colt in colt. Asa ca am intrebat ce sa fac pentru a inmulti laptele. Si atunci mi s-a recomandat ceiulet pentru lapte. Au ei niste amestecuri de plante. Cred ca si la noi se gaseste la farmacie. Sunt de la Hipp, Milupa, Baby Love. Am baut la ceaiuri....aproape ca nu imi luam vitaminele cum imi beam ceaiurile. Si a inceput sa creasca cantitatea. Acum, la 3 saptamani de la ultimul supt al lui Andreiut, nu mai am laptic, insa saptamana trecuta vineri, a trebuit sa ma mulg de cat aveam. Doctorul mi-a prescris medicamente de oprirea laptelui, insa am preferat sa nu le iau,, intrucat am inteles ca au multe reactii adverse. Am luptat enorm sa imi ramana laptele, iar acum nu stiu cum sa mai scap de el.
Revenind la ziua de azi, imi pare bine de ceea ce am facut, insa sunt pe de alta parte cu gandul ca este prea devreme sa ma gandesc la asta. Ieri Andreiut ar fi implinit 3 luni de la nastere...in loc sa aprind 3 lumanari pe tort, am aprins candele in amintirea lui. Am inca lucrusoare ce le-a imbracat in ultimele zile si mirosul lui de bebelus de lapte persista...
Printre cititoare...aveti idee unde se fac teste genetice? ce teste fac?