am nevoie de ajutor...urgent

salut. ma numesc mari si voi implini in curand 22 de ani. sunt de 3 ani intr-o relatie cu un tip pe care il cunosc de la 16 ani. suntem de aceeasi varsta. la vara ne vom casatori. am avut pana acum o relatie extrem de frumoasa si speciala, comunicam foarte bine. de o luna s-a schimbat insa ceva cu mine, m-a acaparat o nesiguranta care a aparut dintr-o data, de niciunde si pe care nu mi-o pot explica. sunt nesigura pe mine, de faptul ca poate o sa vina momentul cand o sa-mi doresc sa ma despart de el. motive nu am, nu-mi place de altcineva, nu vreau sa fiu cu altcineva, nu ma imginez cu altcinea. si totusi, ceva s-a schimbat si ma macina teribil. am discutat cu el despre asta si este de parere ca e normal sa am momente de nesiguranta, mai ales ca este prima noastra relatie serioasa si nici nu ne dorim alta. eu vreau sa cred ca este o perioada de icnercare, peste care trebuie sa trec, dar mi-e frica sa nu fie altfel. ce se intampla cu mine? ma face sa sufar enorm situatia asta si vreau sa revina totul cum era inainte. mentionez ca stam impreuna de doi ani si jumatate. ma puteti ajuta?

lucialu spune:

Marylena, esti sigura ca nu te incearca efectiv emotiile de dinainte de nunta? alea presupun si doze de nelinisti, frici, si da...dar parca nu...dc fac pasul nu mai e cale de intoarcere,heeeeelp!
ia vezi, cum e de fapt. FELICITARI!

marylena23 spune:

M-am gandit si la asta...tocmai d-asta am postat acest subiect. ca am nevoie de o parere matura, de cineva care poate a trecut prin asta. mi se pare ciudat ca m-au apucat sentimentele astea dintr-o data. pana acum nu ma gandeam in veci ca pot sa ajung la frici de genul asta, dispuneam de o siguranta de sine enorma si m-am speriat teribil cand nu am mai avut-o. el mi-a zis ca la inceput, cand ne-am mutat impreuna (eram si foarte tineri, 19 ani) s-a simtit si el nesigur pe el, dar ca i-a trecut atunci cand s-a gandit cum ar fi sa fie cu alte tipuri de femei. mi-a zis ca nu se regaseste in nici o alta relatie. Sper sa ma lamuresc odata ce se intampla. Multumesc.

lucialu spune:

Marylena, poate vrei sa tragi cu ochiu aici http://forum.desprecopii.com/forum/forum.asp?FORUM_ID=74 . Poate sa si scrii acolo, sa vezi cate iti impartasesc temerile a la Julia Roberts
PS:selecteaza subiecte mai vechi de 2 sapt, ca sa le vezi pe toate care sunt active de fapt

mami_stefi spune:

buna marylena
da,e adevarat ca se poate sa fie emotiile de dinaintea nuntii.dar in acelasi timp se poate sa fie o problema mai profunda,asa cum a fost si in cazul meu.
iuli(acum sotul meu)a fost primul baiat de care m-am indragostit,mi l-am dorit foarte mult si dorinta mi s-a indeplinit dupa vreo 2 ani si jumatate.dar cand era al meu parca nu mi se mai parea asa grozav.in fine,a trecut un timp in care am lasat deoparte gandurile astea si incercam sa vad numai calitatile lui,chestiile care m-au atras la el,imi ziceam ca trebuie sa iau numai ce-i mai bun din fiecare relatie,doar nu o sa ma casatoresc cu el,e doar o simpla relatie.cu toate astea in momentul in care mi-a pus celebra intrebare nici nu am stat pe ganduri si am zis DA.
e o situatie aiurea.
si voi sunteti tineri cum sunt eu(sotul meu fiind cu 9 ani mai mare ca mine)si de aceea probabil simtiti ca vreti sa mai faceti ceva,ca nu sunteti 100% pregatiti de o viata de familie,ca nu vreti deja responsabilitati,vreti sa va distrati.
nu stiu,e doar o parere,eu asa cred.nu spun ca nu cred ca va iubiti si ca va doriti sa ramaneti unul langa altul pt totdeauna,doar ca trebuie sa discutati deschis despre ceea ce va doriti sa faceti in viitor,sa va formati un univers special,al vostru cu toate planurile.trebuie sa invatati ca viata in doi e mult mai frumoasa ca o viata de unul singur.
iubiti-va mult si casa de piatra :*:*:* si multa,multa fericire

dov spune:

am avut si eu temerile astea. aveam tot 22 de ani cand m-am casatorit...la mine au aparut dupacand ne-am dus la primul chef studentesc, impreuna, dupa ce ne-am casatorit. brusc, am realizat ca nu mai am ce cauta...ca tot farmecul chefurilor erau "flirturile", iar eu...eu eram maritata.

au trecut temerile, in timp. invata sa iei fiecare zi asa cum vine, nu te mai gandi nici la ieri, nici la maine. atata timp cat sufletul tau a hotarat deja, invata sa ai incredere.

mult succes, si sa fie intr-un ceas bun.

apropo, casnicia mea a fost una din povestile de succes.

emilia.m spune:

poate in mintea ta crezi ca esti prea tanara sa te casatoresti. dar casatoria nu e sfarsitul vietii, sa stii. mare lucru nu se va schimba, doar ca veti avea o hartiuta roz si tu un alt nume de familie. nu ai de ce sa te impacientezi.

---

Copiii sunt mainile cu care ne prindem de rai.

CorinaDani spune:

buna,

incearca sa-ti amintesti ce anume s-a petrecut acum o luna, cand ai simtit primele temeri, ce imprejurari crezi ca te-au facut sa te gandesti la asa ceva ? poate acolo este raspunsul la intrebarea ta...

pe de alta parte e posibil ca asta sa fie o etapa in procesul de maturizare, ati "crescut" impreuna si acum veti intra intr-o noua viata, chiar daca singurele diferente in plus vor fi verighetele, certificatul de casatorie si acelasi nume de familie. poate ca ai inceput sa constientizezi ca vei avea noi responsabilitati fata de altii (sot, parinti, socri, cumnati), ca nu vei putea sa intorci spatele si sa pleci inapoi la mama daca ceva nu merge bine, ca va trebui sa fii sotie si mama...cu toate "avantajele" si "dezavantajele" conferite de acest nou statut...

ce planuri aveti pentru viitorul apropiat ? aveti unde sa locuiti ? va doriti copilasi ? v-ati terminat studiile ? dpdv financiar sunteti stabili, aveti job sau venituri decente ? pentru ca si confortul material si siguranta zilei de maine vor avea un efect pozitiv asupra casniciei voastre...foarte multe cupluri s-au despartit din cauza certurilor, a frustrarilor, a neputintei generate de lipsa unui job, de bani putini, de rate sau restante la banci...
asa ca ar fi bine sa chibzuiti si asupra acestor probleme, astfel incat lipsurile si saracia sa nu va infranga la inceput de drum...

Corina - mami de printesa Lori ( 25.06.2007 )

"Oamenii eficienti sunt cei mai mari lenesi, dar sunt niste lenesi inteligenti" (David Dunham)

marylena23 spune:

Salut.
va multumesc tuturor pentru mesajele si sfaturile trimise. m-ati ajutat. chiar aveam nevoie de niste sfaturi de la persoane care nu ma cunosc si nu ma pot judeca. am incercat sa vorbesc cu persoane apropiate mie, dar cunoscandu-mi relatia mai mult m-au speriat decat sa ma ajute.
Corina, avem planuri de viitor mari...in vara ne dam licenta amandoi si vom sta o perioada la ai mei pana vom pleca in Norvegia, la master. speram sa ne gasim de munca acolo si sa ne continuam studiile. deocamdata nu avem bani, ca toti studentii. dar ne ajuta parintii. iti multumesc. apropo, si eu sunt tot din ploiesti. numai bine.

aniela23 spune:

Marilena, eu la 15 ani m-am indragostit nebuneste de primul meu prieten. Abia cand aveam eu aproape 17 ani a decis si el sa fie cu mine. A fost primul meu barbat (dpdv sexual). Am avut o relatie incredibila, efectiv ''vorbeam aceiasi limba''. La 20 ani m-am gandit eu ca tre' sa mai cunosc si alti barbati, mi-era dor de primele intalniri, primul sarut, fluturasii din stomac... Am decis sa ma despart de el. Mama mi-a spus :''nu fii proasta ca altul mai bun nu mai gasesti''. Eu m-am gandit ca, daca primul meu prieten e asa de minunat, apoi umatorul o sa fie si mai bun (ca in basmele alea cu cate un fat-frumos care gaseste o fata frumoasa, si apoi alta si mai frumoasa si tot asa). Ne-am despartit.

Hehe, si am tot avut la intalniri si fluturasi in stomac si prime saruturi de nenumarate ori de atunci. Nici nu-i mai tin minte pe toti. Dar nicioada nu voi mai intalni pe cineva cum a fost primul meu prieten. NICIODATA. Simt asta. Felul in care gandeam la fel si ne intelegeam unul pe altul a fost unic... El intre timp s-a insurat, a facut copii. Asta e, prea tarziu pentru regrete, dar totusi nu ma condamn, eu efectiv nu eram pregatita sa ma decid sa fiu cu el pt tot restul vietii. Daca l-as fi cunoscut pe la 20 ani ar fi fost alta poveste :)

marylena23 spune:

Asa ma gandesc si eu. eu nici macar nu imi doresc sa fiu cu altcineva, doar ca sentimentul ala de nesiguranta pe mine a facut sa incolteasca altele in mintea mea. am tot vorbit cu el si a incercat sa ma linisteasca, m-am mai calmat in ultimele zile, dar tot stau cu o frica nebuna ca sentimentele astea contradictorii nu o sa dispara. problema mea este ca o data ce m-au acaparat mi-este foarte greu sa mai gandesc normal si sa-mi dau seama ca de fapt nu este nimic de care sa-mi fac griji. nu stiu...tot astept sa se intample ceva in mintea mea si sa ma linistesc.