subiecte vechi de peste 5 ani

vikinga spune:

Balanta inainte erai mai nelinistita asa:), parca mai cautai, nu stiu, raspunsuri, alternative, ceva. De ceva vreme pari mai resemnata, ca impacata cu tine nu se poate zice.Poate fi si de bine si de mai putin bine.Narcisa, in romania se pot face contracte maritale? Ori doar acte notariale care nu prea au importanta in fata legii?Vikinga cu cei mai frumosi vikingi: Letizia, Nadja si Aldo

ruxij spune:

Au dreptate cele care spun ca relatiile, situatiile si oamenii sunt f. diferiti. Este posibil ca kiwwi sa fie fericita/multumita in relatia pe care o are, daca anumite conditii sunt indeplinite. Iar conditia de baza este detasarea emotionala fatza de sotz. Dc. pui pe hartie avantaje si dezavantaje, ca accept, si vezi ca iti iese mai bine la avantaje sa stai in casnicie, atunci este un "coping mechanism" (un mecanism de aparare) sa fii fericita in situatia in care esti, ca iti da cu plus. Fericirea este de fapt in noi, adica in capul nostru. Este o decizie. Dar in cazul in care accepti o relatie paralele, nu mai este vorba despre un cuplu romantic, nu mai este vorba de "iubire" in sensul romantic, ci dinamica e f. diferita. Mi-e greu sa cred ca un sotz care are relatii paralele (nu ma refer la cele de doar o noapte) poate deasemenea sa fie implicat emotional in relatia cu sotia (ca in exemplul dat de accept cu sotul ei: ne completam ideile, glumim, intimitate), imposibil sa nu existe o oarece distanta emotionala intre cei doi. Si poate functiona f. bine. Iar la batranete, cand hormonii il mai lasa in pace pe barbat, raman impreuna.

Asta nu inseamna ca oricine poate trai asa. Depinde f. tare pe ce principii si asteptari a fost formata relatia initiala. De exemplu dc. relatia a fost de genul romantic, din tinerete, cu "mare iubire", e mult mai greu sa accepti infidelitatea, cand ideea a fost ca tu esti "the one and only". Se schimba bazele complet si e normal si corect sa iesi din uniune, pentru ca nu mai respecta bazele pe care s-a format. Daca relatia s-a format insa pe alte baze, doare mult mai putin si iese cu plus mult mai usor in cazul unei infidelitati, dar inca odata, implicarea emotionala nu poate fi la fel ca in primul tip de relatie.

Treaba cu copiii nu e de neglijat, desi se tot spune ca nu trebuie tinut cont, e imposbil. Copiii, daca nu stiu nimic din ce s-a intamplat (infidelitate) si au liniste in casa, iar sotii gasesc aceste "coping mechanisms" ca sa fie fericiti, sunt si ei bine merci. Ti-e foarte greu sa le iei asta in mod constient, stiind ca e vorba de ceva care ti-a ranit sentimentele, dar nu ti-a pus in pericol viata sau siguranta. Nu treuie sa stie copiii ce si cum vreodata dc. nu le-ar face bine sa stie.

Asta nu inseamna ca apreciez ce scrie accept. Ceva lipseste din modul in care pune problema si apoi cum isi descrie relatia, nu se leaga in totalitate. Nu poti sa stii "ce ai face si ce ai drege", nu poti sa stai complet nepasator decat dc. ai "checked out emotionally", adica dc. nu ai implicare afectiva puternica si relatia nu s-a format cu asteptarea de monogamie. Nu mai spun mai mult, dar ceva lipseste din informatie.

Deasemenea cred ca alte fete de aici nu ar putea sa accepte infidelitatea, din cauza modului in care s-a format relatia la inceput si cum s-au vazut in acea casnicie. Si poate nu le da chiar cu plus ramasul intr-o casnicie schimbata fundamental, in care emotional, partenereii sunt mai indepartati decat asteptarile. Sigur ca chiar si in aceste cazuri poti f. bine sa iti reduci asteptarile, dar nu exista ca "n-as fi nefericita". Ai fi, ai trece prin simptomele clasice de suferinta (indiferent dc. ramai sau nu): soc, barganing(negociere), anger (furie) si in final, acceptare.

daniela_b spune:

Foarte bine spus, ruxij! Excelent explicat.

Intimplator, tocmai am citit un articol ( m-au trimis de la yahoo, nu citesc nytimes decit asa...la ocazie) si mi se pare potrivit sa-l pun aici, poate ca il va mai gasi si altcineva interesant.

http://www.nytimes.com/2011/01/02/weekinreview/02parkerpope.html?no_interstitial





Pastreaza-ti inima calma in timpul actiunii

accept92 spune:

Eu il gasesc foarte interesant si aplicabil in cazul meu. Si aporpos de iubirea care 'te imbogateste' (asa ii spun eu la ceea ce acolo este numit 'sel-expansion'), si apropos de ce spune ruxij in legatura cu premisele de la care porneste o relatie, eu o aprob...am trait si genul de relatie foarte idealista-romantica-the one and only-nu pot tra fara taine-bla-bla iar pentru mine personal a fost exact opusul lui 'self-expansion', nu numai ca nu am castigat nimic dar am pierdut mult din mine. Spre sfarsitul relatiei nu ma mai recunoasteam, nu mai aveam umor, nu mai aveam prieteni, nu mai aveam incredere in mine. Partenerul foarte fidel, genul care nu m-ar fi inselat nici cu gandul, nici vorba sa accepte asa ceva...si pana la urma eu am fost cea infidela, nu am stiut cum sa fug altfel din relatie. Si el ma tot ierta si eu iar il inselam...pana la urma tot el mi-a dat drumul mie...eu nu mai aveam suficienta incredere in mine incat sa o pot face. Deci pentru mine genul asta de relatie nu e cea castigatoare si evident nu este genul de relatie pe care o am cu sotul meu. Si de fiecare data cand am simtit ca o relatie tinde sa ajunga in punctul in care ajunsese aia, in punctul in care mi se promitea ca vesnic-niciodata-totdeauna-totul-bla-bla...si mi se pretindea acelasi lucru...am fugit. Deci clar si eu ii dau dreptate lui ruxij. Totusi observatia ei ca din povestea mea lipsesc date...evident ca lipsesc multe...dor n-o sa-mi pun viata pe tava aici. Am dat doar cateva indicii ca sa conving ca as putea fi fericita si in caz de infidelitate si din pacate tot ce s-a inteles a fost ca nu imi iubesc sotul.

balanta spune:

Vikinga, si acum caut raspunsuri...pana o sa mor o sa caut...dar sa zicem ca de cand am inceput sa postez aici, nu stiu daca 3 sau 4 ani, cu atatea carti citite, cu atatea articole din reviste, ziare, cu aproape doi ani de psihoterapie ( cu cateva intreruperi)...m-am resemnat intr-un fel...poate kiwwy a gasit aceasta resemnare mai devreme, tocmai pt ca multumirea ii vine din alta parte...poate...sau poate incearca...

...nu,nu sunt multumita de ce se intampla...am intrebat-o pe psiho a mea daca in cariera ei ( de 15 ani)a venit vreodata un barbat la consiliere pe probleme emotionale legate de relatia de cuplu...NU, nici unul, m-a intrebat daca uit unde m-am nascut...vin, dar pt dependente de alcool, abuz, jocuri de noroc...numai noi femeile ne punem atatatea probleme...ei nu

sunt femei la cosiliere, destepte, cu cariera, aratoase, mame devotate, stiti voi...100 in 1...pe toate le fac...si nu inteleg de ce sotii lor le inseala cu vanzatoare de aprozar, cu taxatoare, etc...va las pe voi sa va raspundeti

asa ca vikinga...las altora locul sa se zbata in existenta asta...am fost fiica, am fost mama si mai sunt, am fost sotie si mai sunt...dar...gata...la anu fac 50 si chiar voi face ce vreau de acum pt mine indiferent cat de moral sau imoral este, daca ingrasa sau nu...cui nu-i convine sa nu mai fie fiu, sot...am capul plin de cum sunt barbatii si geaba citim noi ce si cum daca ei raman la gandirea...nici nu stiu care...pana la urma in Romania educatia si dezvoltarea oamenilor personala inca e ceva SF

vikinga spune:

balanta, unele aspecte din povestea ta sunt si aici.diferenta mare consta in sansa unei femei, de peste 40 de ani sa zicem, de a-si gasi un partener. nefiind intilnita deprinderea asta cu amante fete de liceu si alergatul numai dupa fete tinere, nu conteaza restul, tinere sa fie.si apoi mentalitatea femeilor, asa in general, care se simt f bine merci in pielea lor la 40, 50 de ani, socializeaza, intilnesc alti barbati cu ceva mai mare usurinta.ti-am mai zis eu, acxum ceva timp, ca tu ar fi trebuit sa fi fost in alta tara.insa povestea ta seamana in celelalte aspecte cu povestea unei alte femei, nemtoaica, partener la fel, iubire sfirsita in colegialitate de apartament.ea are 40 de ani acum. mai rau e ca a sperat sa aiba copii cu el, sunt impreuna de 9 ani. tu ce i-ai zice ei? sa astepte pina la 50?si la fel si ea, initial s-a zbatut, a protestat, ba s-a retras din cercul de prieteni vreun an, in fine acum e impacata si multumita si nu prea, si fericita si nu prea. un fel de resemnare.altul nu e facuta sa-si caute, cu toate ca si-ar gasi ohoo destui! ca e o femeie atragatoare.dar ea zice ca nu-i trebuie aventuri si e constienta ca o relatie stabila e greu de atins pt ca trebuiesc atitea alte ingrediente si de asta prefera situatia asa cum e.insa toate femeile din cercul nostru isi fac griji pt ea, ele se stiu cam toate de mici, si pe el de altfel.Vikinga cu cei mai frumosi vikingi: Letizia, Nadja si Aldo

narcisam102 spune:

In momentul in care eu m-am casatorit aceste contracte erau in faza de proiect.
Si stiam ca daca se vor aproba vor trebui sa modifice si codul familiei. Acum nu stiu daca s-a aprobat proiectul. Dupa ce m-am casatorit nu m-a mai interesat. Daca am vreo nelamurire prefer sa vorbesc cu un avocat.

n/a spune:

cred ca motivele pentru care se ramane in casnicii ratate sunt infinite, dar principalul motiv pentru care se pastreaza o casnicie e pentru ca asa se vrea. Nu te forteaza nimeni sa ramai. Alegerea apartine fiecaruia si singuri alegem ce avem de facut. Probabil ca optiunea trailui individual nu este tocmai ce-si doreste. Nu oricine este capabil sa isi ia viata in piept si sa-si asume singur responsabilitatile. De multe ori singuratatea pur si simplu sau frica de un viitor incert sunt cele mai puternice motive pentru a ramane. Mai este si senzatia ca in casnicie poti da vina pe celalalt pentru incapacitatea de a fi fericit si asta iti da un fel de scuza, un fel de justificare ca esecul nu e al tau e al celuilalt. nu oricine este capabil sa-si priveasca realitatea in fata sau sa accepte ca persoana pe care a ales-o e varza. restul e vrajeala. Totul este personal in casnicie si totul se rezuma la capacitatea de a sti ce vrei, la compromis, la vama platita pentru un anumit confort fizic, psihic, sufletesc. moral.

Casnicia este cumva expresia sigurantei, cel putin la nivel mental asa suntem invatati sa credem, chiar daca faptic lucrurile sunt departe de a fi sigure. De aceea ne agatam ca inecatul de casniciile esuate. Atunci cand mergi pe un teren minat, viata nu mai este "so funny" si alegi calea care ti se pare mai sigura. E mai usor sa stai cu un partener de toata cacaua, dar de la care stii cum si in ce mod te poate lovi, decat sa te expui gol golut psihic, fara o oarecare aparare in virtutea inerentei vietii, de unul singur.

Nu toti suntem stapani pe sufletele noastre si pe mintea noastra. Nu toti vrem sa fim liberi sa traim cum dorim, nu toti au curajul sa traiasca constienti ca din ziua cutare toate efectele faptelor lor sunt exclusiv din vina si din cauza lor.

Si aici intervine faza cu "stau pentru copil". Ceva de genul: daca eu fac totul praf, macar pot da vina si pe el, ca e si responsabilitatea lui, nu? in cazul unui divort, celalalt se spala pe maini de faptele tale si un atare esec in cresterea copilului sau in viitorul pe care il croim il primim cam greu. Asa ca preferam sa o luam pe drumul cel mai sigur. Ceva gen: Lasa, sa fie acolo, cum o fi numai sa fie. Un fel de asigurare ca lucrurile nu scapa de sub control.

Apropo de dragostea care te imbogateste, ex-ul meu imi zicea mereu ca sunt proasta si ca il tin in loc. Dupa ce l-am parasit ca-mi facea viata amara, a "cazut" rau. De sus. A ramas singur cu responsabilitatea proproului esec si nu este tocmai bine desi incearca sa se ridice la suprafata, sa pluteasca.

ruxij spune:

Vikinga, apropos de tipa de 40 cu coleg de apt, ar tb sa faca copil dc isi doreste. De ce nu doneaza el materialul genetic si sa faca inseminare? Macar atat mie mi se pare de datoria lui sa ii ofere.

mianna spune:

pi buni, duamna politai? cam tot atat cat cunoasteti gramatica, sau un strop in plus?