sa il sun cat timp sunt plecata?

CorinaDani spune:

qamar, toate sunt minciuni pana la urma, vorba miannei, daca e sa ne luam dupa dictionar.

am dat exemplul cu ciocolata tocmai pentru a arata cat de diferiti suntem, noi si copiii nostri.

fata mea nu se arata inspaimantata de mai nimic. ba chiar a distrat-o povestea cu omuletii, m-a intrebat daca seamana cu strumfii din ouale kinder, ce culoare au, etc. i-am spus ca nu, sunt mult mai mici si nu pot fi vazuti cu ochiul liber. deci chiar n-are nici-o teama in legatura cu acest subiect, n-a prins teama de ciocolata sau de presupusi omuleti in burtica, a prins ideea : ca ciocolata nu le face bine copiilor.
am recurs la povestea cu omuletii pornind de la explicatiile date cu ceva timp in urma, in legatura cu microbii care ne imbolnavesc, pe care i-am descris ca fiind niste fiinte mici-mici, care intra in nas si gura daca pune/baga mainile murdare, si care pot fi eliminati daca luam medicamentele pe care ni le da d-na doctor.

puteam eu sa lesin vorbindu-i despre distrugerea dintilor din cauza duclurilor, era ca si cum as fi vorbit la pereti. repet, ea habar nu are ce este acela un dinte stricat, rupt, cariat, dureros, etc. cum puteam sa-i explic despre ceva care in imaginatia ei nu exista ?!? pe cand povestea cu omuletii a declansat imediat rationamentul si intelegerea, pentru ca firesc a venit intrebarea daca sunt la fel ca strumfii, deci si-a imaginat imediat cum ar putea arata, prin prisma experientei ei de viata, nu a mea.

Corina - mami de printesa Lori ( 25.06.2007 )

"Oamenii eficienti sunt cei mai mari lenesi, dar sunt niste lenesi inteligenti" (David Dunham)

filofteia spune:

Ba da... mai mult decat crezi!
Eu am constatat ca explicatiile stiintifice chiar te pot scapa din situatii care par fara iesire.

In viata este utopic intradevar sa crezi ca nu vei mintii, sau nu te vei intalni cu minciuna...
Eu insa nu-mi voi mintii copilul niciodata si-i voi explica de ce nu sunt de acord cu anumite cereri ale lui.
Exemple:

Nu trebuie s-o minti ci poate fi o explicatie adevarata... nu luam dulce pentru ca avem acasa/ nu este bine sa mananci prea multe dulciuri.
Nu luam jucaria asta pentru ca ai deja prea multe jucarii/banii nu trebuie risipiti ci trebuie cheltuiti cu "cap"/nu cred ca vei invata ceva prin jocul cu aceasta jucarie. Eu chiar i-am spus lui al meu ceva de genul:"Daca vei primii in fiecare zi alta jucarie nu vei mai trai bucuria de a primii o jucarie noua."


Eu as fi schimbat invatatoarea... dar daca n-o poti face, eu i-as fi spus adevarul... ca sunt de acord cu el, dar nu avem ce face, ca o sa vin la scoala sa incercam sa indreptam lucrurile.
Si noi avem probleme cu o profesoara... i-am explicat ca sunt de acord cu el, ca nu mi se pare corect ce s-a intamplat, ca voi veni la scoala sa vorbesc cu doamna respectiva, dar sa nu se astepte la vreun rezultat spectaculos. Am fost la scoala, iar copilul a fost multumit pentru ca am facut ceva.

Asta cu mincina mica mie mi se pare ca palma peste pampersi...
Tot minciuna este prima si tot bataie cea de-a doua, in opinia mea.

Lali spune:

Filofteia, explicatiile stiintifice chiar exemplificate sunt intr-adevar cea mai buna solutie. Nu numai ca te scapa in orice situatie, dar si deschid apetitul copilului pentru alte intrebari.

De exemplu, in situatia in care copilul stie ca soarele se duce la culcare noaptea si se scoala dimineata e cam un subiect inchis. In schimb cad spui ca e pe partea cealalta a pamantului si lumineaza acolo incep intrebarile copilui si incepe sa se lege apoi totul. Dar asta inseamna ca la ei e ziua cand la noi e noapte, nu ? De aici explicatia ca sunt ore diferite pe glob, etc.

Si asta e valabil in multe din ipostazele descrise aici.

Dar spun din nou e nevoie de mai multa disponibilitate din partea adultului.

CorinaDani spune:

filofteia, crede-ma ca acele explicatii au fost primele oferite si nu le-a acceptat, oricat am insistat, detaliat, lamurit. ce era sa fac, sa las copilul sa faca un tantrum in mijlocul supermarketului ? cui i-ar fi fost de folos experienta asta ? ce satisfactie as fi avut ? ca am spus adevarul gol-golut si copilul meu se tavaleste pe jos, iar cumparatorii din magazin se uita ca la circ si comenteaza ? ce ar fi avut copilul meu de invatat din aceasta experienta ?

sau, va mai dau un exemplu : desenele animate. mai toti copiii sunt atrasi de ele. daca i-as da voie, fata mea probabil ar sta neclintita la TV la desene animate(n-am experimentat si nici nu am de gand). si atunci, pentru ca nu intelege ca uitatul la TV nu e sanatos pentru copii din n motive (explicatii date deja, fara folos), i-am povestit ca de la ora X la ora Y (i-am aratat si pe cadranul ceasului) desenele animate stau la noi in televizor, dupa care se muta in televizorul altui copil, astfel incat toti copiii sa se poata bucura de ele. si gata, copilul meu e linistit si nu mai are probleme in momentul in care se termina cele 15 min de desene si noi schimbam canalul TV sau inchidem televizorul. stie ca desenele au plecat la alti copii. cand va fi mai mare va fi capabila sa inteleaga de ce nu e sanatos sa stea cu ochii in televizor prea multe minute/ore pe zi. deocamdata, pentru nivelul ei de intelegere, e suficienta explicatia oferita de noi.

oameni buni, fiecare face cum considera ca e mai bine pentru copilul lui. eu prefer sa-i ofer explicatii pe intelesul ei si mulate pe experientele anterioare, chiar daca asta inseamna sa mint, sa ascund adevarul sau sa deformez realitatea.

asta incerc eu sa explic, ce folos ai cand adevarul tau se loveste in mod repetat de zidul neintelegerii/neacceptarii din partea copilului?

Corina - mami de printesa Lori ( 25.06.2007 )

"Oamenii eficienti sunt cei mai mari lenesi, dar sunt niste lenesi inteligenti" (David Dunham)

filofteia spune:

Corina... tu esti atat de convinsa ca este bine sa-ti minti copilul.


Cu cat cresc copiii, zidul asta devine si mai inalt, depinde doar de noi sa reusim sa-l sarim.

Sabina spune:

N-am citit toate raspunsurile, eu sunt in situatia asta de juma an, absente de la 10 zile la o luna acum.
Il sun mereu, nu mereu vrea sa vb cu mine, acum ultima data la primul telefon la care a vrut sa vb abia s-a tinut sa nu planga, acuma e mai ok, imi zice doua vorbe si stie ca mama a plecat la Viena sa aduca un cadou mare si frumos.
Are 3 ani si 2 luni.


Fetita e mai mare, are 8 ani, stie de ce-am plecat, dar vb cu mine, ba chiar trebuie sa-i luam telefonu ca ne usuca roamingul :)

In concluzie, suna in fiecare zi, chiar daca nu vrea sa vb cu tine.


Apropos de adevar, in cazul vostru trebuie spus ca te duci o saptamana in alta tara si ca te intorci etc, in cazul meu nu i-am spus de ce plec (la tratament), deci uneori adevarul nu e indicat la varsta asta mica.

dar nici minciuni. Doar omisiuni :)



Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!

Cum mi-am alaptat copiii


Sabina's blog, Sofia Galagia si bb Gheo

mihaela_s spune:

Eu am doua fete, diferite tare. Cea mare are acum 14 ani si vorbim mult cand sunt plecata(fac facultate departe de casa si au fost dati cand am stat 2-3 zile iar din februarie ma intorc iar si voi sta cam toata saptamana acolo, voi veni acasa in we-uri), abia asteapta. Asa era si cand era mica si nu eram acasa, vorbeam mult.
Cea mica are 7 ani si nu vorbeste deloc cu mine cat sunt departe. La fel face cu toti...cu tati la fel cand mai pleaca, cu bunica nu vorbeste niciodata(mama mea) si nici cu sora ei nu vrea cand aceasta e in vacanta departe...De mica nu dorea sa vb cu nimeni cand era plecat, asa e ea.

Cred ca tu trebuie sa simti cel mai bine. Eu ii sun acasa, cea mica stie ca intreb de ea, caci aude ce vb tati cu mine. Parerea mea este sa il suni, chiar daca nu va vorbi cu tine sau va plange de dorul tau, va stii ca te interesezi de el si la urma urmei o saptamana trece repede.

fii alaturi de Mihaita


vorbe de copil...

Hobby

calator de profesie

CorinaDani spune:

filofteia, stiu ca nu este bine si nu-mi propun sau doresc ca asta sa fie strategie pe termen lung.

o fac de nevoie, punctual, dupa ce toate celelalte explicatii rationale si adevaruri au picat cu brio in fata incapatanarii, refuzului sau incapacitatii copilului meu de a intelege, la momentul respectiv, in contextul respectiv. deci nu vorbim despre cosmos, luna si stele, ci despre cumparatul sau facutul unui lucru care ii este inutil sau daunator.

o fac pentru a-mi scuti copilul de plans, nervi, bazaiala, mai ales ca are obiceiul de a vomita daca plange mult, cu suspine. consider ca imi cunosc suficient de bine copilul incat sa stiu cu precizie ce reactie va avea intr-o anumita situatie, asadar fac tot posibilul sa previn reactiile nedorite, care ii provoaca suferinta. eu nu am obosit sa-i repet si sa-i explic, insa ea nu este inca in stare sa inteleaga anumite adevaruri si explicatii, ce-i asa greu de priceput ? doamne, e doar un copil de 3,5 ani, azi intelege un aspect, saptamana viitoare altul, usor-usor ajungem si la adevaruri si explicatii stiintifice.

nu va imaginati prin extrapolare ca imi mint/pacalesc copilul in absolut toate privintele; nu, doar atunci cand este nevoie, cand toate celelalte cai si metode au fost epuizate fara rezultat, iar criza de plans cu vomitat se apropie cu repeziciune. ce sa fac, s-o las sa se crizeze, sa vomite, sa se sperie, sa se innece sau sa aspire voma in plamani, de dragul adevarului meu ? asta ar fi deja cruzime din partea mea...

si decat sa apelez la metoda de dresaj "daca esti cuminte si faci ce spun eu acum, primesti un bobo/pupic/steluta/jucarie/etc.", prefer sa-i abat atentia si sa obtin rezultatul dorit cu o poveste ticluita, perfect plauzibila in imaginatia ei, cum am exemplificat cu privitul la desene animate.
astept sa mai creasca, sa acumuleze noi experiente, sa-i creasca nivelul de intelegere si acceptare. suntem in continua descoperire si adaptare...

Corina - mami de printesa Lori ( 25.06.2007 )

"Oamenii eficienti sunt cei mai mari lenesi, dar sunt niste lenesi inteligenti" (David Dunham)

ladyJ spune:

Cred ca sunt singura care a inteles ce vrea sa zica Corina.

Copiii mici traiesc in lumea fantasmelor, a povestilor, a imaginatiei . Ia uitati-va la bucuria din ochii copilului cand il asteapta pe Mosul. E si asta minciuna, cu Mosul?
E, daca vrem sa fim rai si duri in exprimare, batandu-ne cu pumnu-n piept ca suntem adevarul intruchipat, zicem lucrurilor pe nume chiar si tzancului de 3 ani, ii expicam teoreme si teorii si asa mai departe.

Nu e, daca vream sa fim pur si simplu intelegatori cu lumea copiilor, lume deosebita cu reguli si bucurii deosebite.

Ce face Corina n-as incadra la ´´minciuna´´-. Asta e un termen prea dur.
Eu n-as rapi copilului lumea minunata a povestilor, viselor, in care masinile zboara, bacteriile sunt omuleti mici cu gura mare, iar animalele vorbesc, de dragul adevarului pur,demonstrabil, sec si..mult prea pentru adulti(nici adultii nu-l pricep toti, dar asta e alta poveste )

A omite, a transforma adevarul, a-l imbraca in folie colorata, este super OK pentru copil. Copilul n-are nevoie la 3 ani sa stie ce e ala un Boeing 737, unde se afla geografic Africa, care e functia mamei in firma si ce inseamna orele suplimentare. N-are nevoie sa-i explici procesul reproducerii pas cu pas, nici sa-i arati pe unde ies copiii, doar asa, de dragul adevarului .

Nu subestimama copilul, ii lasam insa copilaria. Nu-l incarcam inutil si prea devreme dar nici nu-l tinem in cusca de cleastar incercand sa-l ferim de orice mic necaz.

Vivela spune:

vad ca s-a deviat un pic de la subiect...

eu am un baiat de 3 ani si 2 luni. l-am lasat uneori, cate o saptamana la bunici, la parintii mei. l-am sunat zilnic, vorbeam 2-3 minute cu el in care ii ziceam ca mi-e dor de el si ca-l iubesc mult si abia astept sa ne vedem. iar el in cateva cuvinte imi povestea ce a facut peste zi.
nu prea mi-a trecut prin cap ca as putea sa nu-l sun. uneori a fost suparat pe mine si a refuzat sa-mi vorbeasca. am insistat insa ca maica-mea sa-i spuna ca i-am zis la telefon ca mi-e dor de el si ca il iubesc. chiar daca el e suparat pe moment si nici nu vrea sa auda, tot ii ajunge la urechi. si accepta mai usor. a, si i-am zis ca oricand vrea sa vorbeasca cu noi, sa ne sune (de fapt am convenit cu bunica sa sune ea atunci cand copilul pare impacat si dornic sa vorbeasca cu noi).

in plus, cand e dorul mai mare si mai mare, l-a ajutat sa aiba o poza cu noi parintii, iar bunica sa-i vorbeasca despre noi (ca vom veni curand si ca stie sigur ca ne gandim la el, sa-i povesteasca despre mine cum eram eu ca fetita ...).

de asemenea, i-am dat o jucarie sau un alt lucru al meu sa-l aiba aproape, sa stie ca e de la mine si atunci cand ii e dor, sa-l tina aproape. (asta am aplicat si la gradinita, in perioadele mai dificile).

nu l-am mintit despre scopul plecarii mele, decat sa-i spun ceva total diferit de realitate, am preferat sa-i dau explicatii in cuvinte foarte putine (de genul: "tu ramai la mamaie sa faceti cutare lucru - ceva ce stiu ca-i place -, eu am putina treaba si tu te-ai plictisi daca ai veni cu mine, sunt lucruri de oameni mari").

eu m-am lamurit ca copiii inteleg foarte multe, chiar daca nu par.

ps: coincidenta (ca de fapt asta m-a si determinat sa raspund) este ca aseara discutam cu copilul (deci 3 ani si 2 luni!) despre teoria cosmosului . vazuse luna (care in perioada asta e foarte subtire, cred ca e luna noua sau se apropie) si era mirat ca de ce nu e rotunda, de ce alteori se vede rotunda si acum nu mai e intreaga. se uitau cam ciudat niste mamici la mine - eram in parc - cum explicam eu ca luna este rotunda, dar ca acum se vede doar putin din ea, din cauza umbrei facute de pamant .
mi-a parut rau ca n-am avut o lanterna aseara, sa-i arat copilului mecanismul, cred ca ar fi fost incantat.
va veni momentul cand va intreba mai multe si va aprofunda mecanismul, dar n-am stiut sa inventez pe loc o alta poveste SF draguta .


Traiesc in Orasul Alandala