sa il sun cat timp sunt plecata?

CorinaDani spune:

qamar, desigur ca putem dezbate la infinit fatetele acestei probleme si asa cum ai pus tu problema se poate intampla oricand, oricui, chiar daca educi copilul sa nu minta. e greu de spus/anticipat/prevazut acum ce se va intampla in viitor, cu copilul meu sau al altcuiva, din acest punct de vedere. nu exista garantii, din pacate. putem doar sa speram ca va fi bine.

sa zicem ca nu mintim acasa, dar in colectivitate si anturaj iti poti feri copilul de minciuna, mai ales cand creste si intelege din ce in ce mai multe ? nu cred.

mai devreme sau mai tarziu copilul va face cunostinta cu minciuna, nu cred ca exista cineva care sa nu fi mintit, cel putin in copilarie - de teama, de rusine, de bravada, din motive de imaginatie bogata, etc. sau sa nu fi fost mintit (de parinti, rude, profesori, colegi, etc.).

exemplu : daca ar fi dupa ea, fata mea ar vrea sa-i cumpar in fiecare zi o jucarioara sau ceva dulce. ce fac ? o mint. scurt. azi nu am bani, maine am uitat portofelul la serviciu, poimaine ii dau banii lui tati sa cumpere benzina. si uite asa usor-usor am ajuns in stadiul in care nu mai cere in fiecare zi aceste lucruri, ci poate doar in week-end, daca o luam cu noi la cumparaturi si vede in magazin dulciuri sau jucarii. tocmai de aceea o luam foarte rar cu noi la cumparaturi.

doar asa reusesc s-o conving si credeti-ma ca la inceput i-am explicat de n ori pe intelesul ei, cat mai calm posibil, care sunt motivele reale pentru care nu pot si nu vreau sa-i cumpar zilnic jucarioare/dulciuri : nu am nici suficienti bani, nu mai avem loc in casa pentru jucarii(se joaca 2-3 zile cu o jucarie noua si pe urma o abandoneaza), dulciurile nu sunt bune pentru copii/dinti/burtica. credeti ca a inteles motivele reale ? nici vorba, o enervam/provocam inutil si ne enervam si noi, parintii. chiar am plecat o data val-vartej din supermarket, pentru ca voia fix nu mai stiu ce, incepuse sa planga de se uita lumea la noi si chiar nu era cazul sa-i cumpar acel ceva. am plecat, am lasat-o la mama (pana am ajuns acolo oricum s-a linistit si a uitat ce voia sa-i cumparam), si ne-am intors doar eu si sotul sa ne terminam cumparaturile.

acum inca o mai pot pacali. pana cand ? nu stiu.
mint ? da.
gresesc ? poate ca da, poate ca nu.
imi ating scopul ? da. eu raman cu banii in buzunar, copilul accepta explicatiile mele mincinoase, nu se enerveaza/plange/frustreaza inutil, nu mananca dulciuri nesanatoase, nu mai adauga inca o prostioara de jucarie la sutele pe care deja le are.
mintind, ii fac si ne facem (noi parintii) un bine, pe termen scurt ? da.
imi place s-o mint ? nu, cu siguranta. o fac de nevoie.

a, ca mi-am amintit : cum ramane cu Mos Craciun, Mos Nicolae, Iepurasul de Paste, Zana Maseluta ? nu sunt pana la urma niste "minciunele" frumos ambalate ? nu-i mintim pe copii ca aceste personaje exista ? nu sunt ei crunt dezamagiti uneori cand cresc si descopera ca in spatele acestor personaje si a cadourilor primite se ascund de fapt parintii ?

e usor sa spui "nu minti !"...insa sunt atatea situatii in care esti nevoit sa minti, sa ascunzi partial adevarul sau sa deformezi realitatea...cred ca sunt extrem de putine persoanele care sunt cinstite 100% si spun adevarul verde-n fata, fara ocolisuri, atat in viata personala cat si in cea profesionala. sincer, eu nu am intalnit pana acum astfel de oameni, nu zic ca nu exista, ci doar ca sunt rari.

scuze ca m-am lungit atata cu explicatiile si am ajuns off-topic de ceva vreme, insa asa cum am mai spus intr-un mesaj anterior, nu exista doar alb si negru, intre cele doua e o infinitate de nuante de gri...asa si cu minciuna...credeti ca nu degeaba exista expresia "minciuna nevinovata" ? daca rolul acesteia e sa protejezi sau sa-i faci bine cuiva, de ce sa nu acceptam ca exista si ca o putem folosi din cand in cand? realitatea e uneori cruda, dura si rea, din pacate. nu intotdeauna adevarul face bine, sau cel putin asa am constatat eu si poate multi altii...

Corina - mami de printesa Lori ( 25.06.2007 )

"Oamenii eficienti sunt cei mai mari lenesi, dar sunt niste lenesi inteligenti" (David Dunham)

mianna spune:

neavand copii, poate se considera ca nu am dreptul sa a o parere - insa am.

n-as putea pune niciodata pe picior de egalitate Mos Craciun cu "mi-am uitat portmoneul acasa", oricat de perfect s-ar suprapune pe definitia din dictionar. e bine ca n-ai ajuns sa echivalezi si cu "fecioara Maria era virgina".

a doua chestie - e prima data cand vad apologia minciunii (5 zile din 7 - sau n-am socotit eu bine?) facuta cu atata patos.

iarta-ma, Corina. repet, imi place mult cum scrii si cum gandesti in cele mai multe posturi, chiar daca nu m-am inscris in "fan-club"-ul tau. insa de data asta nu-mi place deloc. le las pe cele care stiu explica mai bine decat mine sa spuna de ce e bine sau, dimpotriva, de ce nu. eu una nu consider ca ii faci copilului un bine neobisnuind-o cu explicatii irationale. voua, poate - cel putin pe moment. poate candva o sa reusiti sa-i explicati si intelesul lui "nu se poate", si poate nu va fi prea tarziu sau prea greu pentru ea sa il accepte.


on topic - eu una cred ca lacrimile copilului sunt determinate pur si simplu de faptul ca mama/tatal nu e acolo, indiferent de tari straine sau de furnici. dar cine stie, aici accept ca e posibil sa ma insel, si bietul copil s-o ia de buna exterminarea furnicilor pe care nu le-a vazut vreodata, si s-o considere mai importanta decat lipsa mamei. sau nu?

Qamar spune:

Corina, eu iti pot spune doar cum a fost si cum e la noi
eu nu o mint si gata; daca nu am bani sa ii cumpar ceva, ii spun intr-un mod in care sa il inteleaga si ea sau ii explic ca va mai dura pana vom putea cumpara lucrul respectiv

cat era mica, si la cateva luni, daca plecam si ramanea o ora cu maica-mea, nu ieseam pe furis: ii spuneam ce fac, unde plec si cand ma intorc

daca in viata va face cunostinta cu minciuna, atunci eu prefer sa fiu aia sincera din viata ei si aia careia ii poate spune orice, fara sa considere ca e nevoie sa ambaleze adevarul intr-o minciuna nevinovata

urasc minciuna, am fost mintita in fata de persoane pe care le iubeam si nu conteaza ca minciunile au fost mari sau mici, ele nu aveau ce sa caute acolo

asta nu inseamna ca nu putem imbraca adevaraul in ceva frumos, cat de cat placut, in ceva potrivit pt imaginatia lor; imi vine in mintea subiectul in care cineva intreba daca le vorbim copiilor despre moarte; sa fii sincer cu un pui mic nu trebuie sa insemne neaparat ca ii spui: da, mey, murim si apoi ne mananca bacteriile in pamant..Nu, pt noi asta inseamna ca ne intoarcem in natura, ca sufletul pleaca intr-o calatorie, etc... Nu stiu daca are sens ce spun, ca sunt foarte obosita.


In ceea ce ii priveste pe ceilalti adulti---cat sunt langa ea, ii explic ce e adevar si ce e minciuna,daca o vad ca e confuza; aveam o vecina cu o fetita de 5 ani a carei bunica ii spunea copilei mereu ca daca nu e cuminte, o mananca Sher Khan. Bineinteles ca Bia se uita la mine cu niste ochii mari si mirati iar eu ii explicam ca [] ceea ce spune doamna-chiar daca era prezenta- nu este adevarat, etc etc

Ma duc sa ma culc, noapte buna

Qamar spune:

P.S. ca am uitat:
eu nu pot compara Craciunul, povestile, etc cu alegerea de a-i spune adevarul in privinta unor chestiuni practice, reale , de zi cu zi
eu niciodata nu i l-am "explicat" 100% pe Mos Craciun; i-am lasat un aer de poveste, de magic, am lasat-o si pe ea sa isi imagineze, sa isi dea raspunsuri
asta e cu totul si cu totul diferit
in plus, eu inca mai cred in Mos Craciun si pe wishlistul meu e o vizita la el acasa in Laponia cat mai curand abia astept

Simonna spune:

Corina, vreau numai sa spun ca sint 100% de acord cu tine. Sint un milion de situatii in viata si "white lies" sint mai mult decit necesare.

Mi se pare extrem de exagerata atitudinea: "eu NU imi mint copilul NICIODATA", da' sa vezi ca de fapt impodobim realitatea si o pliem pe intelegerea lor, da' asta nu e minciuna si nu se pune. Hai sa fim seriosi!

Plus atitudinea de "pus la zid" pentru ca opinia e diferita. Eu fac asa, tu nu faci, imi iau pusca si te-npusc! Ladies, realx, parere diferita nu inseamna ca nu ne crestem bine copiii.

Si, da, si eu as spune altceva in locul mamicii care a deschis subiectul, tocmai ca sa nu plinga baietelul. Si i-as da cheile de la casa, de exemplu, sa aiba grija de ele pina ma intorc. Si niste ciocolatele, de ex - pot sa fie morcovi, in caz ca cineva se revolta ca dam ciocolata la copii - sa manince una pe zi, cind mai ai doar una, ghici!, a doua zi vine mami! Yes!

Ca experienta, scuze de off opic, am fost si on :), Atomix a avut anul trecut un an extrem de greu la scoala. A urit-o pe invatatoare cu patos, din prima zi. Pina in ultima.
Am facut la coaching si am dat din gura despre respect si admiratie pentru virtutile academice ale invatatoarei, nu pot sa va spun cit. El se revolta de trei ori pe saptamina, ca el nu mai vrea sa mearga, ca una, ca alta. Era a cincea, clasa care aici e premergatoare admiterii la liceu. Era tot ce-mi lipsea!
Mi-a iesit o vreme cu coachingul, notele erau bune, no problem, isi vedea de treaba, dar ura ideea de a merge acolo. Pina in ziua in care a zis: ma duc s-i spun ca nu-mi place de ea. I hate her and I don't lie, so I'll tell her, a zis. Mi s-a sculat parul pe spate cind l-am auzit... Stiam ca asa o sa faca....

No, sa-mi spuna si mie continuarea la chestia asta avocatii lui "nu mintim deloc".

Sau ce trebuia eu sa fac cind el imi spunea cu lacrimi in ochi: Mami, tie iti place Madame? Sa-i fi spus adevarul: Nu, puiule, din secunda in care am vazut-o am stiut ca nu e potrivita ca invatatore pt. tine si ca se lasa cu scintei... ???? Sa-i fac praf si putinul elan cu care se ducea la scoala, numai pentru ca "eu nu imi mint copilul?"

Corina,
Pt Lori si cumparatul: noi aveam zile "de uitat" si zile "de cumparat". N-a fost usor sa prinda conceptul, dar dupa ce a inteles ca daca e zi "de uitat" apai numa' ne uitam, poate sa faca si sa zica orice, dar ca de fiecare data urmeaza si o zi "de cumparat", a fost muuult mai usor sa mergem la cumparaturi :)

Simonna

PS, ca mi-am adus aminte de vecina mea, saraca de copil, de-a muncit de i-au sarit ochii pt. fiecare pas inainte din viata ei, care m-a auzit spunindu-i lui Atomix, pe la 2 ani, ca nu-i cumpar nu-s ce ca nu am bani (ca nu minteam copilul). S-a uitat la mine ca la extraterestri si mi-a zis: Spune-i orice, dar ORICE altceva. E tare rau sa crezi ca esti sarac... Ei, de-atunci "imi uitam portofelul" intr-una, fara sa am impresia ca-i arat fo' lipsa de respect...

Lali spune:

Sa o luam pe rand:

Eu nu imi mint baiatul nu cu ideea ca nu se va intalni niciodata cu minciuna. Asta e utopic. Insa doresc sa imi cladeasc relatia cu el pe adevarul spus RECIPROC. Vreau sa invete ca asa se construieste increderea. In aceeasi idee nu-i promit nimic din ceea ce nu pot face si ma tin intotdeauna de promisiuni. Daca se intampla totusi sa nu pot sa fac ce am promis, nu ignor, nu inventez o minciuna ci spun adevarul. Nu a fost usor la inceput dar, cu perseverenta a invatat ca asta e un mod de viata si acum i se pare super-natural. Are incredere in mine si nu am probleme in a-i da explicatiile reale fara sa-l dezamagesc.


In doua din situatiile clare spuse de CorinaDani si Simonna inainte nu as fi mintit.

Adica, la magazin daca spui ca "nu am bani acum pentru jucarie" este adevarul in locul minciunii "nu am bani". I-am aratat de nenumarate ori ca mergem la cumparaturi cu o lista cu cele necesare, ca avem un buget de cumparaturi. Apoi am facut o regula care spune ca fiecare (el, mami si tati) au dreptul la inca ceva ce nu e pe lista. Un singur lucru. Apoi am stabilit si suma maxima pentru acel lucru extra. In timp a acceptat aceste reguli si a invatat sa aleaga, sa compare, sa se uite la preturi la raft. Cumparaturile sunt acum o placere pentru toti. Stie ca jucariile scumpe sunt exceptii sau cadouri de zile deosebite.

Iar ideea vecinei tale, Simonna ca a nu avea bani pentru toate dorintele copilului inseamna ca esti sarac mi se pare absolut aiurea. Mai ales cand ai bani in limitele rezonabilului, e cazul sa invatam copilul diferenta intre saracie si Bill Gates. Putem sa invatam copilul ca banii nu sunt infiniti, ca ne gandim mereu ce cumparam si ce nu. Nu cred ca asta echivaleaza cu saracia ci cred ca este unul din lucrurile pe care, ca parinti suntem datori sa-l explicam copiilor.


In legatura cu invatatoarea pe care spui ca a urat-o cu patos din prima zi banuiesc ca stii si motivul acestui sentiment. Daca copilul avea dreptate poate ca sustinerea lui si o alta solutie de genul vorbit cu ea sau mutat copil nu ar fi fost de lepadat. Daca copilul nu avea dreptate iara, in timp se putea ingurgita si adevarul si imbunatati relatia, chiar in folosul copilului. Evident ca nu stiu ce s-a petrecut acolo, asa ca sunt doar pareri de pe margine.

Nu pun la zid pe nimeni. Vreau doar sa spun ca exista moduri de a spune adevarul in relatia cu propriul copil si cred cu tarie ca este important in vederea increderii reciproce foarte valoroasa mai tarziu cand copilul creste.

CorinaDani spune:

mianna, multumesc pentru cele scrise.

sunt perfect realista si imi dau seama ca nu putem fi intotdeauna de acord asupra unui subiect sau altul. important este sa invatam sa acceptam parerile altora si sa castigam experienta.

apologia minciunii...hmmm, poate am scris cu patos, pentru ca ma enerveaza genul de oameni care spun "vai, dar eu nu mint si nici nu-mi mint copilul" - sa fie clar, nu ma refer la cineva anume de pe forum, vorbesc la modul general. sunt situatii in care o explicatie reala este atat de abstracta pentru un copil de 3-4 ani, incat nu intelege si pace, pentru ca nu-si poate imagina situatia respectiva, cu atat mai mult cu cat n-a experimentat-o niciodata.

va dau un exemplu : pot sa-i repet fetitei mele de 1000 de ori pe zi ca ciocolata nu e buna, pentru ca strica dintii (printre altele). ea nu stie ce este acela dinte stricat, durere de dinti, tratament la stomatolog, etc. insa, daca i-am improvizat o mica poveste, in care i-am spus ca in ciocolata sunt niste omuleti micuti, care topaie tot timpul si daca mananca in fiecare zi ciocolata, o va durea burtica pentru ca omuletii vor sari in stomac si nu o vor lasa sa doarma, gata, copilul meu a inteles esenta - ca nu e buna ciocolata pentru copii, ba chiar imi spune "mami, nu-i asa ca noi nu mancam ciocolata seara, pentru ca nu e buna pentru burtica ?". am mintit ? da. mi-am atins scopul si mi-am facut copilul sa inteleaga ca nu e bine sa pape prea multa ciocolata ? da.

si atunci ce poti face ? imbraci adevarul intr-o poveste pe intelesul copilului, astfel incat sa-ti atingi scopul. si repet, e vorba despre un copil de 3-4 ani, care inca nu are capacitatea de a intelege situatii sau explicatii abstracte, pentru ca nu are experienta de viata necesara s-o asocieze cu acele situatii/explicatii. asta vreau sa spun.

daca intreaba copilul de 3-4 ani de ce luna e sus pe cer si apare doar noaptea, ce faceti, incepeti sa-i povestiti teoria formarii cosmosului, ce inseamna satelitii naturali, etc. ? ar intelege el ceva din asta ? nu, si atunci improvizati o poveste pe intelesul copilului, mai mult sau mai putin fantezista, cu un mic sambure de adevar la mijloc. e minciuna si asta ? da, cu siguranta.

haideti sa fim cinstiti si sa recunoastem ca ne lovim in permanenta, in viata de zi cu zi, de minciuni mici, medii si mari.

uite, ca sa fiu cinstita pana la capat, recunosc faptul ca si eu mint, aproape in fiecare zi, prin natura profesiei. sunt asistent manager si de multe ori sunt nevoita sa-i mint pe unii dintre cei care suna si vor sa discute cu directorul meu, le spun fie ca e intr-o sedinta, fie ca e plecat. nu mint pentru ca asa vreau eu, ci pentru ca asa mi se spune "daca suna X, vezi ca nu vreau sa vorbesc cu el, ii spui ca sunt plecat sau sunt in sedinta". ce as putea sa fac eu intr-o astfel de situatie ? sa-mi risc jobul, spunandu-i sefului meu ca nu vreau sa mint pentru el, sau sa le spun verde-n fata (ma rog, la telefon) persoanelor respective "domnule x, imi pare rau, dar dl director nu vrea sa vorbeasca cu dvs." ? oricare dintre cele doua variante este inacceptabila, asa ca nu am incotro si mint. cel putin bine ca nu mint in legatura cu mine, sau pentru mine. stiu, nu e o scuza, e trista si cruda realitate.

eu nu am pretentia sa fiti de acord cu mine, nu ma consider detinatoarea adevarului absolut, insa as da dovada de ipocrizie maxima afirmand pe forum ca eu nu mint si nu-mi mint copilul si in viata reala sa procedez taman pe dos. ce am de castigat din asta ? imagine buna pe forum, la adapostul anonimatului si a unui nick-name ? la ce mi-ar fi de folos, sincer ? v-am oferit o frantura din viata reala, unii se regasesc in ea si sunt de acord cu mine, altii nu.

Corina - mami de printesa Lori ( 25.06.2007 )

"Oamenii eficienti sunt cei mai mari lenesi, dar sunt niste lenesi inteligenti" (David Dunham)

Qamar spune:

mai, una e sa minti ca asa iti spune seful si alta e sa minti in relatia cu copilul
uite, cu povestea cu ciocolata nu sunt de acord; pai a mea ar fi innebunita/speriata sa stie ca are niste omuleti in burta; pe la 4 ani cand aveam otita, maica-mea mi-a spus ca mi0a intrat un tantar in ureche si din cauza asta ma doare si ca sa mergem la dr sa il scoata; am fost terorizata de ideea de a avea un tantar in ureche:O:))
ciocolata in cantitati mari -si dulciurile in general- strica dintii; copilul nu trebuie sa NU manance cioco de frica unor omuleti din burta:)) ci pt ca intelege sau va intelege in timp care este consecinta reala...
de ce e luna pe cer? exista o multime de carticele care explica destul de clar si frumos pt copii mai mici- nu numai teoria cosmosului:D ci si alte chestiuni pe care le-ar intreba copilul, nu vad de ce trebuie sa mintim...

acum imi vine in minte si povestea cu barza care aduce copii:-)) de ce trebuie mereu sa complicam niste lucruri simple, naturale?

Alexa Ioana spune:

legat de minciuni, si formulari, si metafore...

si eu am fost secretara multa vreme. dar cand seful nu voia sa vorbeasca cu cineva la telefon, nu spuneam ca e in sedinta sau e plecat. spuneam ca "domnul director nu este disponibil. va rog reveniti" sau "domnul director nu poate fi contactat in acest moment".
legat de ciocolata, nu m'as fi gandit niciodata sa'i spun copilului ca are omuleti in burtica. pentru fiica'mea ar fi fost destul de sinistra idea. i'am explicat in schimb faptul ca ciocolata si dulciurile contin niste substante/molecule/"chestiute mici" care nu ne fac bine daca le mancam seara sau/si in exces. si a acceptat... si nici acum, la 5 ani si jumatate, nu cere dulce seara. eventual doreste reconfirmare, de genul "asa'i ca nu pot manca dulce acum, ca e seara?"

ce voiam de fapt sa subliniez e ca, cu un pic de efort si imaginatie, se pot oferi explicatii si fara apela la minciuni.
legat de furnicute si dezinsectie, eu daca i'as spune asa copilei s'ar intrista teribil si s'ar supara tare de tot pe mine ca vreau sa omor furnicile alea...
cand am avut de plecat si a ramas la buni intotdeauna i'am explicat unde merg, de ce merg, ca ma voi intoarce cat de repede pot si ma voi gandi la ea tot timpul. o sun si eu de fiecare data. uneori vrea sa vorbeasca la telefon, alteori nu. ii accept decizia, si am grija sa ii reamintesc de fiecare data (direct sau ii transmit prin buni) ca o iubesc si mi'e dor de ea si ma intorc cat de repede cu putinta.
nu o mint, nu i'am promis niciodata ceva si sa nu ma tin de cuvant. si incepe si ea sa inteleaga ca trebuie intotdeauna sa spunem adevarul...
si, cum spunea cineva (si ma inainte, si in multe alte locuri din forumul asta), ar fi bine sa nu ne mai subestimam copiii... sunt mult mai intelepti si capabili de mult mai multe decat crede majoritatea adultilor...

Lali spune:

La noi cu dintii si ciocolata am primit un ajutor nemaipomenit de la stomatolog (au fost cu gradinita intr-o vizita profilactica) care i-a explicat frumos ca din cauza zaharului microbii sapa in dinti carii. Este atat de convins incat imi explica si mie.

Cu barza mi s-a parut si mie greu de crezut, asa ca i-am spus efectiv ca bebelusii cresc la mame in burtica si doctorul ii scoate afara cand sunt destul de mari. A acceptat-o natural, ba chiar avem si o carte despre corpul omenesc adaptata varstei unde a vazut o imagine cu bebe in burtica si mi-a aratat-o spunandu-mi cat e de dragut bebelusul...

Pe cuvant copii nostri sunt in stare sa accepte mult mai multe adevaruri decat credem noi.

Eu vad ca are o incredere foarte mare in mine inclusiv cand ii explic diverse si cred ca se datoreaza si acestei incapatanari ale mele de a-i spune adevarul si de a ma tine de promisiuni.

Edit: Copilul meu stie ca soarele in timpul noptii este pe partea cealalta a Pamantului si lumineaza acolo si ca avem prieteni pe care-i sunam seara si la ei e ziua. Stie ca luna e luminata de soare si ziua nu poate sa o vada din cauza luminii. Stie ca noi si toate obiectele stau pe pamant din cauza gravitatiei si ca luna sta acolo tot din cauza asta. Stie toate astea de la inceput. Nu a stiut niciodata ca soarele merge la culcare sau alte lucruri de genul asta. La gradi a vazut machete cu sistemul solar si a invatat planetele pe nume la 4 ani. Adevarul e fascinant pentru ei la varste asa de mici.
Am fost cu el in muzee care prezentau toate astea pentru copii in formate extraordinare. Deasemenea sunt enciclopedii pe intelesul lor cu duiumul.
Pe la 5 ani jumate a trebuit sa-i explic ce este infinitul, ce e un sistem de eco-locatie.

Asa ca nu va subestimati copii, pot duce adevarul la varste mici, e adevarat ca e nevoie de mai multa rabdare si disponibilitate din partea parintelui. Cu o mica si nevinovata minciuna se rezolva pe loc mai repede anumite situatii dar nu e OK pe termen lung.

Cat de off topic suntem...