Cate compromisuri ai face pentu un job?

E criza, somajul e in floare, salariile scad, economia merge din ce in ce mai greu. Ai ramas fara job, si iti cauti de ceva timp si nu gasesti, ce atitudine sa adopti? Iti pastrezi principiile de dinainte de criza, sau te adaptezi la situatia actuala? Pe care le pastrezi si la care renunti?
E clar, majoritatea angajatorii cauta personal cat mai calificat, pe care sa-l plateasca mai putin decat inainte, si sa-l munceasca de doua ori mai mult. Si evident, oferta fiind atat de mare, au de unde alege, chiar daca au pretentii de multe ori aberante Site-urile de recrutare sunt pline de anunturi de angajare in care cerintele pentru un post sunt din ce in ce mai mari (daca e sa te iei doar dupa ce scrie acolo ca trebuie sa faci, ar fi nevoie de 2-3 oameni, nu de unul singur), iar criteriul de selectie e in 90% din cazuri salariul pe care-l ceri, nicidecum competentele pe care le ai. Ce-i aia fisa a postului, ce's alea proceduri de lucru, ce metode de evaluare a angajatilor pe criterii clar definite, totul e la latitudinea "patronului", care in vreme de criza face legea! Are un salariat pe care-l plateste cu 100 de lei si de care e nemultumit, las ca-l dau afara si angajez altu cu 80 si sigur va face treaba mai buna! Asta-i mentalitatea la majoritatea, desi e clar ca daca primul cu 100 nu a fost motivat, care's sansele ca unul cu doar 80 sa faca treaba mai buna?
Ai nevoie de un job, situatia devine disperata, vi dintr-un mediu in care totul era clar, incepand de la atributii si terminand cu responsabilitatile si modul de evaluare, si ajungi la interviuri unde daca ii spui cuiva de fisa postului se uita al tine ca la masini straine, sau in cel mai fericit caz iti zice ca exista pe undeva prin vreo procedura asa ceva, dar oricum nu conteaza ca tu tre sa faci tot ce-ti da el de facut (evident, nu la modul direct)! Sa zicem ca accepti un salariu de inceput mult inferior celui avut inainte, dar pui si intrebarea fireasca, cand si in ce conditii se renegociaza, si esti "descalificat" din start, pe-asta-l intereseaza doar bani!

Nu, nu e cazul meu, eu nu imi caut acum job, dar sotul meu isi cauta. Eu am gasit mai usor, poate si pentru ca nu am avut prea multe principii la care sa tin (fac orice e nevoie sa fac, chiar daca e sau nu in fisa postului, stau peste program daca e cazul, etc.). El insa nu e genul de angajat docil, care sa asculte orbeste ordinele primite, si asta probabil reiese si din discutiile purtate la interviuri, pentru ca alta explicatie nu gasesc pentru faptul ca au trecut luni bune de cand nu isi gaseste job.

E normal sa iti calci in picioare orice principii doar pentru un job, chiar daca ai nevoie disperata de el? E normal sa pretinzi la un interviu ca esti altcineva doar pentru a primi un job? Sau iti susti ideile si principiile, cu riscul de-a ramane pe tusa luni intregi?

Natasa spune:

Daca asta e piata muncii, e greu sa faci regula ca angajat. Ori esti extrem de bun si ai o calificare ceruta pe piata, preferabil una de nu o mai au zeci de mii de oameni, ori accepti ce ti se ofera sperind ca vor veni vremuri mai bune. Este legea cererii a ofertei, evident neplacuta pentru una dintre parti, iar in timpurile astea e clar neplacuta pentru angajat. Pe de alta parte, la cite taxe, impozite, nereturnari de TVA si alte nenorociri sint si pe capul angajatorilor, este de inteles de ce negociaza la singe.

Edit: ca sa-ti raspund la intrebare, daca situatia e disperata, nu-s bani economisiti in familie (eventual chiar rate), daca mai sint si copii in intretinere, atunci e absurd sa o tina pina in pinzele albe ca vrea doar un anumit salariu si doar un anumit statut.

Letitia1 spune:

E normal sa iti calci in picioare orice principii doar pentru un job, chiar daca ai nevoie disperata de el? E normal sa pretinzi la un interviu ca esti altcineva doar pentru a primi un job? Sau iti susti ideile si principiile, cu riscul de-a ramane pe tusa luni intregi?

Nu e normal, dar uneori nu ai incotro. Depinde si de conjunctura, daca esti capul familiei si toti depind de salarul tau, te faci frate cu dracu pina treci puntea. Numai cineva caruia nu i-a ajuns cutitul la os isi sustine ideile si pricipiile cu ristul de a ramine pe tusa luni intregi, asta pina ii ajunge cutitul la os si cedeaza.

ellej spune:

Intrebarea e cat te tin curelele sa ramai pe tusa. E o vorba: "banii par a fi singurul principiu in viata. Cand ai bani, iti permiti si alte principii".
Varul meu e in situatia sotului tau, de vreo 6 luni isi cauta job. La inceput avea cateva pretentii (salariale), la care a renuntat pe parcurs, dar inca tot nu si-a gasit.

Nu stiu daca e normal sa pretinzi la interviu ca esti altecva decat esti de fapt; stiu insa ca nu sunt bine priviti cei care intreaba "cand se renegociaza salariul". Angajatorul vrea intai de toate sa stie ce poti face tu pentru el, nu ce poate face el pentru tine, ca sa-l parafrazez pe JFK. Da, pana la urma trebuie sa te ambalezi frumos si sa te vinzi, suntem si noi o marfa, oferim servicii contra bani. Pragmatic privind lucrurile, daca asta e piata in momentul de fata, trebuie sa te adaptezi.

Sper sa reuseasca sa-si gaseasca ceva cat mai repede, imi dau seama cat e de descurajant sa fii in situatia lui.

Ca sa raspund la intrebare, cred ca as face compromisuri pe toate planurile (profesional vorbind), daca ar trece cateva luni fara sa-mi gasesc ceva.

Luna1 spune:

Pe timp de criza faci cate compromisuri e nevoie sa faci pentru a aduce bani in casa.

Daca inainte aici strambai din nas si aveai joburi pe alese, acum firmele de recrutare/ angajatorul cauta angajatul "in oglinda" adica nu mai inchide ochii la nimic, vrea ca angajatul sa fie exact asa cum e cerinta postului. Daca inainte iti spunea ca nu trebuie sa cunosti nu stiu ce sistem de functionare pentru ca iti fac ei training, acum au de unde alege si nu mai lasa de la ei de loc. Aici pe fiecare pozitie scoasa sunt cam 50 aplicanti (am aplicat la unele joburi care aveau 160 aplicatii) deci inti dai seama ca a te chema la interviu e o loterie.

Eu de ex am stat vreo un an acasa ca nu imi gaseam nimic. Dupa un an m-a recomandat un prieten companiei la care lucra el si asa am reusit sa obtin un interviu. Jobul era naspa dar nu conta, l-am acceptat. Am continuat sa caut si abia acum, dupa 8 luni de aplicatii am reusit sa iau alt job pe care mi-l doream mult. Si n-am pretentii mari, pe bune.

Asa ca, daca iti trebuie bani si vrei sa muncesti, faci orice, ca daca nu faci tu face altul.

My reason

ellej spune:

Am vazut si eu un job cu 1500 de aplicatii, incredibil. Era pentru strainatate si nu neaparat extraordinar, dar sunt atatia fara serviciu in ziua de azi...

Natasa spune:

In Romania, cel putin in Bucuresti, e mult mai gri situatia. Pe fiecare oferta de slujba se primesc intre 200 si 1000 de aplicatii. La sora mea la serv, au scos un post de secretara si au primit in prima saptamina 500 de cv-uri!!! Acum vreo trei ani nu primeai mai mult de 20 de cv-uri pe slujba si salariul ala.

Luna1 spune:

Pai de secretara uite si www.reed.co.uk/job-details/London/Secretary/Secretary/?JobID=19484198&&pg=2&l=london&s=32&FromSector=1&lit=2" target="_blank">AICI cate aplicatii sunt (233)

My reason

Mickyyy spune:

La el nu e chestie de principii salariale. Pentru ca le-a dus atat de jos in ultima vreme incat la un momentdat un specialist HR cu care a discutat de curand, in cautarea de raspunsuri la intrebarea "de ce nu isi gaseste job" s-a ingrozit, si l-a sfatuit sa nu mai ceara niciodata atat de putin, ca e dovada de neseriozitate la experienta si pregatirea lui.

Pana in 2008 a lucrat vreo 10 ani intr-o firma, toate bune si frumoase, pana cand au pierdut afilierea la firma - mama din afara, si a fost nevoit sa plece. Apoi au urmat 2 joburi de criza, exact pe principiul te faci frate cu dracu pana treci puntea. A facut compromisuri peste compromisuri, si tot nu a mers. O perioada a zis ca ca ar fi bine sa nu se mai repeada cu capul inainte la primul job la care e acceptat, daca simte ca nu e ceea ce cauta. Asa ca la putin timp dupa ce-a ramas fara job, a refuzat o oferta exact pe acest principiu, iar de atunci....nimic! Interviuri, pana la diverse nivele, care se termina inevitabil cu "va multumim dar nu sunteti....". Timpul trece, si nimic nu se schimba. Din discutiile cu el de acasa permanent reiese mesajul care l-am postat initial (legat de pretentiile "aberante" ale angajatorilor), desi el la interviuri spune ca niciodata n-a spus lucruri de acest gen! Insa presupun ca un recruiter are suficienta experienta incat sa citeasca printre randuri nemultumirile unui candidat, chiar daca el nu le marturiseste.

Mickyyy spune:

Aaa..si ca tot vorbiti de numarul de aplicanti , singurele realizari memorabile din aceasta perioada sunt ca a fost selectat pentru un job la care aplicasera vreo 1000 de candidati (a avut 2 interviuri chiar acolo), si inca vreo 3-4 cu vreo 4-500 de aplicanti!

ellej spune:

Stiu un caz in care persoana cea mai competenta pentru jobul respectiv n-a fost aleasa, fiindca era prea calificata. Angajatorul s-a gandit ca ea face acum un compromis de nevoie, dar cand piata se va redresa va cauta cu siguranta ceva de nivelul ei iar el voia pe cineva sa stea macar 5-6 ani. Presupun ca la un interviu trebuie sa fii foatre convingator, sa sustii ca ala e idealul tau de job pe planeta asta :(