imi e dor...............

mie imi e foarte dor, si nu sunt o persoana care sa fie foarte legata de tara natala sau de locurile pe unde am crescut, dar acum imi e tare dor si sunt momente cand imi trec prin fata ochilor strazi sau locuri din orasul meu natal si ma plimb asa imaginar pe strazile pe care am trecut de atatea ori si me se pareau asa de banale, si imi e dor de toamna si de frunze galbene si imi e dor de satul bunicii, ce o fi asta, sa fie oare faimosul dor de tara
treceti si voi prin asa ceva? si cum ne putem "vindeca"

iuliacris spune:

Draga Florina, ce intamplare frumoasa sa te gasesc aici! Sunt Iulia, verisoara ta de la Galatii Btei. Thierry si Dara sunt sunt absolut adorabili, sa va bucurati de ei!
Imi pare rau, nu cred ca exista "vindecare", locurile natale cred ca raman pe veci intiparite in suflet, alaturi de oamenii dragi, alaturi de anotimpuri care exista doar in amintiri. Cumva cred ca nici nu vrei sa te vindeci... Te pup cu drag, scrie-mi daca vrei

Poze...

...si iar poze

Iulia & Carla

cris1511 spune:

Departatarea de casa, de locurile natale si eu o simt mai intens ca niciodata. Am tot sperat sa treaca, dar zilnic imi vin in minte franturi de amintiri de "dincolo". Nu stiu cum sa zic, e ca o obsesie.Inainte sa plec din tara, vedeam o evadare in aceasta plecare, dar aici unde am ajuns, dimpotriva, ma simt ca deportata. Cred ca locurile unde ne-am nascut sunt ca niste poli, ne atrag, depinde de fiecare cum poate rupe, mai repede sau mai greu, aceste fire invizibile. Ma gandesc ca e ca o nastere pentru noi, poate de aia si plang bebelusii atat de mult cand sunt mici, ca le e dor.

Simonna spune:

Da, am trecut si eu prin asta. Intr-o perioada in care pierdusem o sarcina in trei luni. Si pe urma inca una. Si ma cam dezechilibrasem, desi pe exterior paream functionala, fara doar si poate. Era ca un refugiu dorul de tara. Ca sa nu pling ca am pierdut sarcina, plingeam cind vedeam poze de Sub Timpa. Si cu Marea Neagra.

Dupa ce i-am auzit inimioara prima data, dupa amniocenteza, dupa fiecare pas inainte spre bine in sarcina cu Addison, mi se mai ridica un nivel de anxietate, pozele cu Marea Neagra, cu Timpa au devenit suportabile. Pe urma si gindul la ele. De cind am nascut a ramas doar gindul la bunica, cum n-a trait sa stie ea ca are o nepoata care-i duce numele mai departe... E singurul care imi induce nostalgii.

M-am vindecat de "dorul meu refugiu" dupa ce, ca sa zic asa, "am eliminat" factorul disturbant. Ca ne "disturba" Addie de nu ne vedem... hei, de bine e!

Simonna

delphin spune:

AM trait experienta tot cand eram insarcinata. Cred ca e o nevoie de intoarcere la sursa. atunci am luat avionul si am plecat, singura fara sot, alti copii nu aveam, era diferit.

Vindecare...fa lucruri care-ti plac. Citeste...gateste...

ruscus spune:

iulia draga, chiar zilele astea ma gandeam la tine, sincer, ma bucur ca ne-am regasit am sa iti scri un PM
cris, simt ca radacinile mele sunt in romania, dar ca aici unde sunt trebuie sa fiu verde si e greu, foarte greu, si ma doare putin ca copii se simt din ce in ce mai straini de romania
deci inainte cu dorul de tara in suflet
numai bine

gavandor spune:

si mie mi-e dor tot timpul, si nu cred ca exista vindecare, ci doar o reasezare a gandurilor. toate acele amintiri de care vorbiti fac parte din fiinta noastra, sunt cu noi tot timpul si ajungem la ele mai ales atunci cand avem nevoie de alinare... caci acolo, copii fiind, am fost fericiti, linistiti, iubiti si alinati de mama sau de buni ori de cate ori aveam vreo durere... doruri frumoase va doresc

Letitia1 spune:

off topic
Simonna said: De cind am nascut a ramas doar gindul la bunica, cum n-a trait sa stie ea ca are o nepoata care-i duce numele mai departe...

Pe bunica ta o chema Addison?

On topic:
Nu mi-a fost dor niciodata, din contra am incercat sa-mi sterg din minte toate amintire legate de romania, niciodata nu m-am simtit "acasa" in rom si evit pe cit pot sa merg in vizita. Pentru mine acasa este UK.

MissJJ spune:

Eu sunt cam pe aceeasi unda cu Letitia, sunt unele chestii din ro de care imi e dor dar stiu ca nu mai sunt la fel, dar si pt mine aici e acasa ro e doar unde m-am nascut si nu prea mergem in ro.
Si chiar daca ne vom muta in alta tara mai incolo tot aici consideram sa fie casa noastra.

kariguld spune:

mie nu mi-e dor....nu stiu de ce. ai mei traiesc de cativa ani departe de Romania, si ii intreb daca nu le este dor de tara, de casa unde au trait peste 50 de ani, de cutare cutare.....si spun ca nu!
ma incearca totusi nostalgii, foarte subtile, atunci cand ma visez noaptea in casa copilariei, unde ma trait de fapt pana la 20 si ceva de ani. asta se intampla in primele momente cand ma trezesc, dupace am baut cafeaua deja am uitat.

zilele trecute fiul meu spunea ca ii este dor de tataie (socrul care a murit) si ar vrea sa mearga in casa unde a trait sa-i vada lucrurile....desigur fiule, luam bilet si in vacanta zbori pana la mamaie.....uf, dar cand ma gandesc la trafic si la nebunia din Bucuresti, pana ajung de la aeroport la mamaie acasa.....cred ca ia trecut dorul.

---

Bazar general pe DC

*********************


VREAU SA NU MAI FIU DIFERIT! MIHAITA
Speranta si incredere pentru David


_M-am nascut pentru succes!

danat spune:

Exact asa patesc si eu...ma mai apuca uneori dorul, dar nu de locuri neaparat, ci de amintirile legate de anume locuri, de faptul ca na, eram tinerica, in liceu si apoi facultate si pierdeam timpul prin oras, mergeam cu prietenele in anume locuri. Mai visez fix casa copilariei, culmea, dupa atita timp nelocuit acolo, bunicii care s-au dus demult pe lumea cealalta...
Dar altfel, cand e sa mergem in Ro ne apuca o stare de nervozitate dinainte de a ajunge in Bucuresti Ne-am dezobisnuit de nebunia si mitocania de acolo, deh, omul se obisnuieste repede cu ceva mai bine.

Stiu, sunt fitzoasa si am uitat de unde am plecat