Nu mai stiu ce sa fac...
Raspunsuri - Pagina 6
Jasmin012 spune:
Da, si eu am spus ca trebuie un pic de rabdare, ca sa se vada exact unde e problema si abia apoi, cand se vor epuiza celelalte variante, sa se recurga si la altfel de ajutor. Ca poate-poate....
Chestia e ca daca necesita ajutor specializat, nu trebuie intarziat prea mult, ca nu cumva eventualele probleme sa se adanceasca si mai tare, fortandu-l.
Jasmin si Lucas Daniel (28.11.2007)
www.flickr.com/photos/30849078@N05/" target="_blank">Lucas
www.flickr.com/photos/23373490@N02/" target="_blank">poze cu mogaldeatza
http://blogulluilucas.blogspot.com/
http://elblogdeluquitas.blogspot.es
Limbajul copiilor nu se adreseaza urechilor, ci ochilor si inimii...
marius spune:
Sper ca nu va fi cazul. Adaptare usoara! Uite vezi (si) de aceea consider ca a fost o decizie corecta obligativitatea grupei pregatitoare, pentru ca pe de o parte pregateste psihologic viitori scolari, in egala masura au activitati specifice clar orientate pentru urmatorul an de scoala respectiv clasa I-a care conteaza foarte mult, si in unele cazuri pot sa scoata in evidenta carente comportamentale personale care in scoala sunt mult mai greu de surmontat deoarece acolo in semestrul I, luna noiembrie deja se intra din plin in materii specifice, deci adaptarea cade cumva pe locul II.
Chestiile cu mamica si taticu ce dor mi-e de voi ce rau ma doare burtica si asa mai departe cad din start in perioada scolara. Desi trebuie sa recunosc faptul ca am (mai) auzit si din astea prin clasele I uneori si a II-a dar rar. In fine... asta e.
Eu pur si simplu / Pagina legislativa
anca_a spune:
Denizel, ceri prea mult. 
Ca sa poti lua in serios problemele unui copil sunt necesare urmatoarele:
- sa ai parte de niste parinti care te-au luat in serios inca de mic;
- sa ai o inteligenta emotionala ridicata;
- sa recunosti ca daca te amuza o situatie ca cea despre care vorbim, atunci e probabil sa ai o mare problema;
- sa fii suficient de inteligent incat (chiar in absenta celor de mai sus) sa-ti doresti sa rupi lantul, sa darami ierarhiile si sa pornesti cu schimbarea de la tine.
Nu este si cazul de fata.
Jasmin012 spune:
Eu, daca as avea o sora psiholog as ruga-o sa ma indrume, sa ma ajute, chiar daca nu e indicat sa se implice in cazuri personale.
Jasmin si Lucas Daniel (28.11.2007)
www.flickr.com/photos/30849078@N05/" target="_blank">Lucas
www.flickr.com/photos/23373490@N02/" target="_blank">poze cu mogaldeatza
http://blogulluilucas.blogspot.com/
http://elblogdeluquitas.blogspot.es
Limbajul copiilor nu se adreseaza urechilor, ci ochilor si inimii...
marius spune:
Eu zic ca pentru a lua in serios problemele unui copil ar trebui detasate cel putin de problemele personale si identificate daca sunt sau nu valabile(valide).
Pentru o percepere mai usoara fara necesitati de IQ prea ridicat ca se tot bate saua sa priceapa ... cine o putea si pentru a nu ne invarti in jurul degetului mic de la mana stanga:
http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=115208
http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=127585
http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=155801
http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=127781
http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=33505
Enjoy!
Eu pur si simplu / Pagina legislativa
anca_a spune:
Asa si? Ce legatura au linkurile tale cu subiectul asta?
Pentru ca la baietelul de 6 ani eu vad o problema mult mai mare decat adaptarea la gradinita...
ary_v spune:
Ai putea incerca la o gradinita Waldorf, daca aveti in oras. Acolo e un mediu foarte bun pentru copiii astia "atipici" care "deranjeaza" in sistemul clasic.
ladyJ spune:
| Citat: | ||
citat din mesajul lui marius
Pentru ca am devenit interesanti. Noi parintii (si neparintii). Hai sa fim clari - daca sunt probleme reale, sunt in general de comportament, aceste probleme sunt banuite si sau certificate intr-o perioada in general mai lunga de timp. Sunt deja manifestari care sar in ochi cum se spune si de acolo la o verificare de specialitate este un pas (sau mai multi). In fine nu sunt psiholog de specialitate insa am sesizat asa un trend - copilul plange? ahhh sufera - sa vina psihologu' de serviciu - dar sa mearga si mama si tata si vecina si bona si bunicii... de aceea zambescEu pur si simplu / Pagina legislativa |
Marius, nu e chiar asa simplu. Din pacate!
Imi permiti sa te dau exemplu? Uite, un parinte asa ca tine poate fi mult prea hotarat incat sa observe semenele ingrijoratoare printre...comportamentele normale.
Da, se observa o problema in comportament dar ea are origine sentimentala, cognitiva(constienta sau nu) Adica mai profunda. Mai greu de identificat. Ceea ce vezi tu sau oricare observator este doar ceea ce iese la suprafata adica manifestarea. Cauzele din pacate, raman ascunse, pentru ca parintele NU crede in existenta lor deci nu cere ajutor sau macar o parere specializata. Nu e trist, spune tu?
Sigur ca uneori se exagereaza cu trimisul la psiholog. dar la fel de bine se exagereaza cu REFUZUL categoric al specialistului si din pacate exact atunci cand e nevoie, mare nevoie.
Cei mai indarjiti sunt cei cu probleme mai mari..din teama, evident.
vikinga spune:
Eu am trei copii si am probat ambele metode de educatie, zic de la inceput ca vad ca se cere. Alea vechi sper sa ramina in gaura neagra a istoriei ori ce sa zic, in folosul celor care chiar nu-s ajutati de minte sa reuseasca altfel. Primul copil a zburdat din prima zi la gradi fara sa se uite inapoi, desi stia doar romana si spaniola, i-a fost greu, a lovit de nervi si frustrare alti copii, asta la inceput pentru ca nu se putea intelege dar in fine in felul lui a reusit sa treaca peste, fara ajutorul meu. In citeva luni turuia numai pe gremana.Mijlocia nu a vrut la gradinita, cu toate ca ar fi fost in aceeasi grupa cu cel mare. Am incercat si sa plec sa o las plingind, citeva zile in sir chiar, dar pe urma asta mica a mea e mai smechera, nu reuseam sa o mai iau din pat. Se agata cu toate puterile ei de marginea patuluisi asa o nemernicie chiar nu as fi fost in stare sa o comit. Si nu o tineam eu in fata tv-ului cu ciocolata in mina! Ba din contra, imi faceam programul pe care ar fi trebuit sa-l am de ea era la gradi, ca sa-i arat ca uite papi si mami fac in timpul asta aia aia si tu cu fratele la gradi la joaca. Pe urma am discutat cu ea si a zis ca vrea si ea acolo, vrea sa se joace cu alti copii dar daca sunt si eu in preajma. Am fost acceptata sa ramin, cite o ora cite doua, am stat si pina la prinz uneori, timp de vreo luna doua. Nicio schimbare, doar ca at cind eram cu ea acolo vroia, insa fara mine se speria, se agata de picioarele mele de dadadeam sa plec si era chiar panicata, serios! Si mai observasem ca in ciuda temperamentului ei vulcanic, totusi la gradi nu era ea in apele ei, era mai retrasa, mai timida, nu reusea sa lege o apropiere de alta fetita, era mai degraba spectatoare.. Si am luat-o acasa pentru jumatate de an-8 luni, cam asa. Dupa o jumatate de an copilul a vrut la gradi, e acum singura fara fratior, care e la scoala de o luna, si nu are nici un stres! Are prietene bune, le invit acasa, se joaca minunat, ce mai, fericire maxima!Care a fost problema? Fata mea nu stia germana! Nu stia destul si pentru fetite asta e o problema importanta:) ca si pt noi doamnele:) Noi nu facem brrrum brrrum cu masinutele, noi comunicam, discutam, schimbam complimenete si intepaturi si asta de mititele
.Ce conteaza ca fiul meu a depasit problema in felul lui?Ea e altfel si desigur daca o lasam plingind la gradi, fara sa ma uit in urma, intr-un final cine stie cum si cind s-ar fi obisnuit cu limba si s-ar fi acomodat.Dar daca pentru noi cei mari emigrarea intr-o tara in care se vb limba asta greoaie e un stres, pai cum s-o fi simtit ea mititica obisnuita numai cu dulceata limbilor latine, deodata in rigiditatea limbii germane?Dai o mina de ajutor unui strain si propriul copil il arunci in stil comunist de zici ca nu ar merita doi bani!In cazul de fata o problema trebuie sa existe, pacat ca parintii nu au reusit sa o identifice corect si nu au rezolvat-o.Frica e un sentiment tare nasol, pt noi astia mari daramite pt niste sufletele mici.Si mie imi era frica, cind eram mica, pentru mama. O data l-am gasit pe tata transind un vitel luat de la tara si am crezut ca e mama pe masa taiata bucati!! Si chiar era disproportionala reactia cu realitatea. Da, tata era tare dominant, militaros, aspru, alinia nu numai familia ci tot blocul! Iar mama buna, blinda, intelegatoare, calma..insa pina la transatul mamei pe masa era drum lung!! Totul a fost de la o palma data mamei de catre el, care-i si asa un munte de om la 1.90 si peste 100kg. Si bine certuri intre ei, cind ea ne apara si el ne vroia perfecti, ordonati, drepti si aliniati.Acum nu stiu daca si la voi e asa, fetele ti-au zis asa mai finut, imi cer scuze de-s mai directa. Nu ca ar fi asa ceva la voi, dar pina si certurile pot afecta un copil. Si nu e deloc neaparat ca daca cel mic trece peste toate intr-un fel si cel mare ar fi trebuit sa o faca la fel. Ori poate sunt altele. Tie ce-ti zice inima ta de mama?Pe de alta parte, chiar trebuie sa mearga la gradinita, mai e un an si incepe scoala. Vikinga cu cei mai frumosi vikingi: Letizia, Nadja si Aldo
denizel spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui vikinga Eu am trei copii si am probat ambele metode de educatie, zic de la inceput ca vad ca se cere. Alea vechi sper sa ramina in gaura neagra a istoriei ori ce sa zic, in folosul celor care chiar nu-s ajutati de minte sa reuseasca altfel. Primul copil a zburdat din prima zi la gradi fara sa se uite inapoi, desi stia doar romana si spaniola, i-a fost greu, a lovit de nervi si frustrare alti copii, asta la inceput pentru ca nu se putea intelege dar in fine in felul lui a reusit sa treaca peste, fara ajutorul meu. In citeva luni turuia numai pe gremana. Mijlocia nu a vrut la gradinita, cu toate ca ar fi fost in aceeasi grupa cu cel mare. Am incercat si sa plec sa o las plingind, citeva zile in sir chiar, dar pe urma asta mica a mea e mai smechera, nu reuseam sa o mai iau din pat. Se agata cu toate puterile ei de marginea patului si asa o nemernicie chiar nu as fi fost in stare sa o comit. Si nu o tineam eu in fata tv-ului cu ciocolata in mina! Ba din contra, imi faceam programul pe care ar fi trebuit sa-l am de ea era la gradi, ca sa-i arat ca uite papi si mami fac in timpul asta aia aia si tu cu fratele la gradi la joaca.Pe urma am discutat cu ea si a zis ca vrea si ea acolo, vrea sa se joace cu alti copii dar daca sunt si eu in preajma. Am fost acceptata sa ramin, cite o ora cite doua, am stat si pina la prinz uneori, timp de vreo luna doua. Nicio schimbare, doar ca at cind eram cu ea acolo vroia, insa fara mine se speria, se agata de picioarele mele de dadadeam sa plec si era chiar panicata, serios! Si mai observasem ca in ciuda temperamentului ei vulcanic, totusi la gradi nu era ea in apele ei, era mai retrasa, mai timida, nu reusea sa lege o apropiere de alta fetita, era mai degraba spectatoare.. Si am luat-o acasa pentru jumatate de an-8 luni, cam asa. Dupa o jumatate de an copilul a vrut la gradi, e acum singura fara fratior, care e la scoala de o luna, si nu are nici un stres! Are prietene bune, le invit acasa, se joaca minunat, ce mai, fericire maxima! Care a fost problema? Fata mea nu stia germana! Nu stia destul si pentru fetite asta e o problema importanta:) ca si pt noi doamnele:) Noi nu facem brrrum brrrum cu masinutele, noi comunicam, discutam, schimbam complimenete si intepaturi si asta de mititele .Ce conteaza ca fiul meu a depasit problema in felul lui? Ea e altfel si desigur daca o lasam plingind la gradi, fara sa ma uit in urma, intr-un final cine stie cum si cind s-ar fi obisnuit cu limba si s-ar fi acomodat. Dar daca pentru noi cei mari emigrarea intr-o tara in care se vb limba asta greoaie e un stres, pai cum s-o fi simtit ea mititica obisnuita numai cu dulceata limbilor latine, deodata in rigiditatea limbii germane? Dai o mina de ajutor unui strain si propriul copil il arunci in stil comunist de zici ca nu ar merita doi bani! In cazul de fata o problema trebuie sa existe, pacat ca parintii nu au reusit sa o identifice corect si nu au rezolvat-o. Frica e un sentiment tare nasol, pt noi astia mari daramite pt niste sufletele mici. Si mie imi era frica, cind eram mica, pentru mama. O data l-am gasit pe tata transind un vitel luat de la tara si am crezut ca e mama pe masa taiata bucati!! Si chiar era disproportionala reactia cu realitatea. Da, tata era tare dominant, militaros, aspru, alinia nu numai familia ci tot blocul! Iar mama buna, blinda, intelegatoare, calma..insa pina la transatul mamei pe masa era drum lung!! Totul a fost de la o palma data mamei de catre el, care-i si asa un munte de om la 1.90 si peste 100kg. Si bine certuri intre ei, cind ea ne apara si el ne vroia perfecti, ordonati, drepti si aliniati .Acum nu stiu daca si la voi e asa, fetele ti-au zis asa mai finut, imi cer scuze de-s mai directa. Nu ca ar fi asa ceva la voi, dar pina si certurile pot afecta un copil. Si nu e deloc neaparat ca daca cel mic trece peste toate intr-un fel si cel mare ar fi trebuit sa o faca la fel. Ori poate sunt altele. Tie ce-ti zice inima ta de mama? Pe de alta parte, chiar trebuie sa mearga la gradinita, mai e un an si incepe scoala. Vikinga cu cei mai frumosi vikingi: Letizia, Nadja si Aldo |
Vikinga,
. Inca cineva care se da mare prin virtual pe-aicea :)).Nu stiu cum de unii copii reactioneaza la discutii cu parintii si sfarsesc prin a fi rezonabili (adica nu-si mai tortureaza bietii parinti
), iar altii par sa nu reactioneze decat la metode barbare, care le calca in picioare demnitatea si sufletelele :( (si nu e vorba doar de subiectul asta).Cum sunt convinsa ca baietelul meu e diferit de copiii Vikingai, iar copilul Ancai_a nu are vreo legatura cu copiii Sabinei, iar copilul lui Jasmin e cu totul altfel fata de copilul lui Emaaimee etc, etc, ma intreb de ce toata gashca asta de mamici e pusa in oala rusinii si starneste rasul gashtii "lasa-l sa planga ca-i un prefacut, stiu io mai bine"
.Pentru parinti, de dragul copiilor
"Omul care a inventat distractia a fost copilul"
- din jurnalul unei mămici de băietel.