Mami, eu nu am nici un fel de bucurie in viata!

anca_a spune:

Fiind curioasa sa citesc subiectul la care facea referire Denizel am intrat pe profilul tau unde am dat peste subiectul asta:

Lista gradinite - bila alba, bila neagra

si unde anul trecut spuneai:






Sfatul meu e sa citesti cu atentie toate raspunsurile de aici, sa fii sincera cu tine si eventual (recomandabil) sa vizitezi un psihoterapeut. Parerea mea e ca n-o vei putea ajuta pe fetita ta atata timp cat tu nu te (re)cunosti cu adevarat.

EllaX spune:

Pana acum, la subiectul acesta s-a spus ce gandeam si eu.

In plus, cred ca unii oameni (suficient de multi) nu se nasc cu inclinatii de manager, ci cu fire de artist. Mie mi se pare ca fetita lui lidsta este varianta "fire de artist" - sensibila, visatoare, captand trairile reale ale celor din jur, cu fin simt al observatiei, avida de sentimente. E greu, dar e minunat sa ai un asa copil (asa este si fata mea ) - e incredibil cat poti sa inveti de la el. Mie mi se pare ca aici exista si o incompatibilitate intre firea mamei - pragmatica, analitica, focusata pe realizari cat mai clare si usor de exprimat in grafice si tabele - si firea de artist a fetitei. Cred ca si la incompatiblitatea aceasta ar trebui lucrat, si ma intreb daca mama si fata pot singure sa faca asta sau e nevoie de ajutor extern (de genul psiholog, un fel de "terapeut de cuplu", dar pentru relatia printe-copil). E foarte bine ca exista manageri si artisti - trebuie doar cautata o cale de a se intelege unii pe altii.

Ceva ce nu a zis nimeni pana acum: stiu ca se tinde spre performanta si in educatia copilului, dar poate fi cam mult, pentru o fetita de 4 ani si 3 luni, sa mearga la grupa mare. Sunt diferente destul de mari intre grupa mijlocie si mare - in sensul ca la grupa mijlocie regulile sunt mai laxe, timpul de joaca e mai mare, nimeni nu asteapta de la copii sa fie pregatiti sa mearga la scoala. Grupa mare poate fi grupa de inainte de clasa intai, deci se "trage" de copii sa invete, sa se conformeze programului etc. Banuiesc ca in grupa sunt si copii de circa 6 ani, care, in general, fata de un copil de 4 ani si 3 luni, au viteza de reactie mai mare, memorie mai buna (sau macar pot extrage din memorie mai bine), au capacitate de concentrare mai mare, anticipeaza mai bine, au miscari fine mai precise (deci pot scrie/desena/lipi mai bine). Sunt chestii care se dezvolta treptat, cu varsta (tin de maturizarea anatomica si fiziologica a sistemului nervos), si pot fi ajutate prin exercitiu, dar nu grabite major. Cred ca fetita exprima ceea ce exista in mod real: o diferenta "simtibila" intre ea si colegii ei, presiunea pusa de aceasta diferenta. Ca multi copii, se simte vinovata ca nu poate ceea ce nu are cum sa poata, dar nu-i explica nimeni cum sta treaba. Poate ca n-ar fi rau sa fie in grupa mijlocie.

EllaX cu Ana (30 iunie 2006)

szivarvany spune:

Cititnd titlul mi-a venit in minte un coleg de joaca al fie`mi, el este vesnic nemultumit si nefericit si mereu a avut cea mai trista zi din viata ... daca de exemplu nu i se cumpara atunci inghetata. Are un vocabular extrem de bogat si te lasa masca efectiv cu exprimarea sa.
La voi insa e altceva.
Ai intrebat-o pe fetita ta ce o face fericita ? Cand e ea bucuroasa ?

La noi la gradi (copiii au 6 ani) au avut de ales intre a desena o fata trista si una cu zambet si fiecare a motivat cand e fericit / trist. E interesant sa auzi raspunsurile copiilor si sa vezi care ce "smily" a ales.

Daria & felina fioroasaGIULIA(2004 08 16) cu Sela
_"Meglio sole, che mall`accompagnate !"

viviana spune:

Lidsta nu am sa-ti dau sfaturi ci am sa-ti spun ce am facut eu in situatii asemanatoare.
Nici nu am sa citesc ce ai mai scris ,la alte topicuri (daca asta o fi pluralul!) si am sa ma uit doar la fetita ta si nu la tine, viata ta sau cariera ta.

M-am "captusit" cu o fetita la ani lumina distanta fata de mine. Tumultoasa, impetuoasa, incapatanta, incredibil de extrovertita, nestapanita, draguta, inteligenta, logica, etc si... cu o sensibilitate exacerbata.
La ceea ce ai scris tu acolo eu pot adauga si:
- [suspine] Toata lumea are ceva cu mine!

Nu am cautat cauzele, stii ia prea mult timp pana te dumirest!. Am cautat solutii.
Prima solutie a fost impunerea de limite fara a-i stirbi personalitatea, care acuma nu-i este folositoare dar mai tarziu ii va fi.

Iar plansul de la culcare, mai apare si azi la 12 ani. Deci mai ai ani lungi de manageriat aceasta situatie!

Am constatat ca atunci cand incepe sa planga, initial are o cauza intamplata peste zi, ca apoi plansul sa adune in el toate cauzele lumii ei!

Vrea sa fie ce a mai buna, cea mai perfecta, iubita de toti, fara pata, sa nu o certe nimeni (fara ca cineva sa-i ceara asta nici explicit nici neexplicit) ca asa vrea EA.

In prima faza i-am spus sa-si faca rugaciunea si sa-i ceara lui Doamne, si ingerelului sa o ajute. Ca ei or sa o ajute daca si ea o sa incerce sa faca lucrurile corect.
Ok. - si-a spus rugaciunea, s-a rugat si pentru noi si apoi a urmat:
"Doamne, ajuta-ma te rog, sa nu mai gresesc, sa fiu mai buna, dar ajuta-ma ACUM"
Eh, si uite asa incercarea mea de a lasa rezolvarea problemei pe alte maini a esuat.

Cu fisa de la gradi. A plans-o si pe aia si mi-a spus ca de ce baiatu ala e mai bun decat ea?
Deci nu i-am spus ca el a fost mai atent si ea nu sau chestii de genul asta. In timp ce plangea i-am zis:
" - Ai vazut ce pata urata avea pe pantaloni? - si am inceput sa rad.
Si stai sa vezi ce intamplare mai stiu eu..."
A zambit:
" - Povesteste mami"
" - Pai, ieri cand ma intorceam de la serviciu, era cu mamica lui de mana si totusi, s-a impiedicat si a cazut cat era de lung, intr-o balta. Da' sa nu mai spui la gradi. Asta e secretul nostru."
Am ras si a dormit fericita. Si pot sa-ti spun sigur ca a vazut multe "pete" pe pantolonii lui si radea pe infundate.

Apoi m-am imprietenit cu mamica, si venea cu baietelul la mine, si le-am organizat numai jocuri pe care stiam sigur ca ea o sa le castige. De fapt am facut asta cu mai multi copii. Si la Popa Prostu am trisat pur si simplu ca sa castige ea. Pentru a-i reda increderea in ea.

Poza tatalui meu. Nu l-a cunoscut. A murit cu mult inainte de a se naste. A vazut-o la mama acasa si daca nu a plans-o... si intrebari despre moarte ce au urmat, vai de capu' meu! Si din ce incercam sa-i explic mai rau ma afundam:
"Da, omul mort nu se murdareste, acolo in pamant?"
"Da, cand ploua ce se intampla cu pamantul si cosciugul, nu se uda?"
Exasperata i-am spus:
" - E pus in punga si gata!"
A fost foarte multumita de raspunsul meu in 2 peri.
Apoi, am luat toate pozele cu tata si cu mine, si pentru fiecare poza i-am povestit o intamplare fericita. I-am spus ca de acolo sus din ceruri o vede si o vegheaza si daca stau bine si ma gandesc cred ca i-am vazut umbra la botezul ei.

Serviciul meu:
Pe vreamea aceea eram director de marketing. Am luat-o deseori cu mine la serviciu, am prezentat-o colegilor si ea a vazut ce importanta sunt eu si ce importanta a devenit si ea brusc. A fost mandra demine. Am fost chemata la serviciu la 9 seara. Cu toate ca avea cine sa stea cu ea am luat-o cu mine si a dormit in birou pe 2 scaune. Si acuma isi aminteste ca a fost cea mai grozava zi din viata ei.

- Aveam o zi, o ora, stabilita numai pentru noi 2 fara tati, fara bona, fara nimeni. Era ziua/ora noastra.
- Seara la ora 21 ieseam la plimbare si o rugam sa-mi povesteasca de la gradi si ce o supara. Crede-ma se descarca si niciodata nu a plans pe strada.
- Am inceput sa-i spun povesti inventate de mine nu citite (astfel a simtit ca eu ma interesez de ea) care aveau ca subiect o fetita cu numele ei si un arici sau un iepuras, sau o pisicuta. O poveste tinea 2 saptamani caci o prezentam in serial. Abia astepta sa vina ora de culcare si sa auda continuarea.
- Intodeauna i-am dat sa aleaga, dintre 2 feluri prestabilite de mine, ce mananca seara. Pentru a o invata sa aleaga si a crede ca ce mama super are.
- Nu s-a jucat niciodata cu papusile, si i-am respectat alegerea, aratandu-i ca mie imi pasa ca nu-i place un anumit lucru. De la 2 ani NICIODATA nu i-am mai cumparat papusi si i-am rugat si pe prietenii mei si familia sa nu-i aduca cadou papusi. Un copil trebuie sa se bucure de un cadou nu sa gandeasca: "asta stie ca nu-mi plac papusile si uite ca-mi aduce papusi! Inseamna ca nu ma iubeste."
- Nu i-am interzis niciodata sa bea Coca cola, in schimb i-am spus:
"Sigur, poti sa bei, nu am nimic impotriva, dar uite bei numai joi" Trecea joia si uita sa ceara. "Aoleo, am uitat sa beau Cola" "Ei nu-i nimic joia viitoare poate o sa-ti amintesti!" De fapt asa am procedat cu toate. Si i-am dat sa inteleaga, fara sa-i spun explicit ca ea trebuie sa-si aminteasca, nu eu. Daca ii spuneam de la inceput ca ea trebuie sa-si aminteasca starneam o criza de plans dublata de panica:" da' daca nu-mi amintesc, valeu, ce ma fac?"

La gradi o colega a ras de fusta ei pantalon si i-a spus ca e urata. A plans pana n-a mai putut. Nu i-am spus ca fetita era probabil invidioasa sau pur si simplu rautacioasa. Am procedat asa cand am ajuns acasa:
" - Oh, poate fustita ta chiar este urata. Hai sa o dam femeii de servciu ca este mai amarata"
"- O da, fustita mea nu e urata de loc, uite ca are si nasturasi aurii. Te rog, mami sa nu o dam. - " hopa, pune iar botu' i s-au umezit ochii"
" - Si daca fustita ta, e asa de draguta si are asa nasturasi aurii, si tie-ti place de ce conteaza ce-a zis fata aia?"

Si ar mai fi multe de spus, numai sa imi mai amintesc!

Ei, lucrurile se mai inrautatesc putin - daca pot spune asa - cand incepe scoala. Habar nu ai tu, de cate ori nu am luat-o de la scoala ca nu putea sa stea de plans!. Dar astea sunt de povestit cand vei ajunge acolo.

Doar o vorba sa-ti mai spun: Anul trecut, (Clasa a VI) se aseaza pe fotoliu si incepe sa planga. Ca nu stiu ce baiat nu o mai place ca nu e asa mai "fetita" si ca ea il place si da-i si plangi si suspina. Si io ma uit la ea si imi bazaie creierii ca nu stiu ce sa-i spun si imi zic in sinea mea "la naiba asta-mi mai lipsea acuma!"
Atat am fost in stare sa-i spun:
" - Altu' la rand!"
S-a inseninat brusc: "Chiar pot?"
"Da, chiar poti!"

Si ca sa-ti inveselesc viitorul aseara a fost pentru prima oara (dupa o intamplare cu fetele de la scoala) cand mi-a spus: "Sa ma pupe-n fund nu-mi pasa de ce-au zis si ce-au facut"
That's my girl!

Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

Alizee spune:

" Mami, eu nu am nici un fel de bucurie in viata ".

Rostite de un copil de doar 4 ani, sunt tragice !

Primii vinovati sunt parintii, urmatorii sunt educatoarele cu cerintele lor aberante.

Sfatul meu este sa petreceti mai mult timp impreuna : tu, sotul si fetita, distrandu-va, plimbandu-va, mergand in parc la joaca... Eu cred ca macar duminica iti poti dedica 2 ore de atentie si implicare afectiva fata de familia ta.

Ai niste pretentii absurde de la copilasul tau. Un copil nu reprezinta un trofeu pt parinti, ci este o persoana cu propriile sale dorinte si sentimente.
Ai mare grija cum te raportezi la fetita ta, altfel vei avea o adolescenta razvratita, pe care iti va fi extrem de dificil sa o sfatuiesti, pt ca vorbele tale nu vor mai avea nici-o importanta pt adolescenta care crede ca le stie cel mai bine pe toate.

In grupa fetitei mele este o copila, care la 6 ani, arata ca un copil de 4 ani; parintii ei sunt f ocupati cu serviciul. Este o fetita micuta si slabuta, cu o privire trista, de omulet ce stie ca nu el este cel mai important pe lumea asta, ci serviciul sau afacerile parintilor, care ajungand obositi acasa, nu mai gasesc resurse sa-si arate iubirea fata de copilul lor.

Si iata cum apar depresiile la copii din frageda pruncie, depresii care pot degenera la maturitate in gesturi necugetate.
Si, atunci, pt cine muncim pana la epuizare ?!




allinta

A fi fericit nu inseamna ca totul este perfect.
Inseamna ca te-ai hotarat sa privesti dincolo de imperfectiuni.

lidsta spune:

Viviana, mi-am recunoscut copilul, inclusiv la rugaciunea de seara, ajuta-ma doamne sa fiu mai cuminte.
Cat despre weekenduri, o singura data s-a intamplat sa plec la serviciu pentru 6 ore si am pregatit-o cateva zile inainte asa ca e mai mult decat macar 2 ore cum spunea allinta. Ca nu este suficient si nu acopera restul saptamanii e adevarat insa. Iar pretentii nu am, nu vreau decat sa fie fericita indiferent ce intelege ea prin asta.

Saritul unei grupe se pare ca nu a fost o idee prea stralucita chiar daca intelectual face fata. Acum insa ar fi o noua tragedie despartirea de colegi si teacher asa ca este exclusa mutarea ei la grupa mijlocie.

Alizee spune:

Chiar daca intelectual poate tine pasul cu cerintele grupei mari, emotional, este la nivelul grupei mijlocii, unde copiii sunt lasati sa se joace in voie.

Nu mai forta copilul, vei obtine un rezultat invers asteptarilor tale. Mai degraba inoculeaza-i dragostea de a capata cunostinte noi, decat obligativitatea de a invata.

Eu as discuta cu educatoarea sa nu ii mai faca observatii cand greseste o tema. Si, bioneinteles, nici tu nu mia fi atat de critica cu copilasul tau. Felicit-o ori de cate ori are o reusita si incurajeaz-o ca data viitoare va face mai bine, daca va exersa, atunci cand nu ii iese o tema.

Copilul este extrem de sensibil la critici. Fetita sufera mult prea mult pt niste greseli copilaresti, pt ca adultii din jurul ei pun prea mare presiune pe umerii ei micuti.



allinta

A fi fericit nu inseamna ca totul este perfect.
Inseamna ca te-ai hotarat sa privesti dincolo de imperfectiuni.

viviana spune:

Oh, doamne de cate ori nu am auzit si eu "ca nu are nicio bucurie in viata". Dar daca asta e spus dupa o repriza de plans, cand totul i se pare negru este o afirmatie normala. Dar daca e spus intr-un context, sa zicem dupa o joaca in parc reprezinta altceva.

Fi-mea le spunea dupa reprizele de plans. Si atunci chiar credea ca asa e.

Si da am intrebat-o, de ce nu are bucurii. Am aflat doar atat: X are nu stiu ce jucarii si ea nu are. Ceea ce mi s-a parut ceva nascocit pe moment in lipsa unui raspuns si o incercare timida de a mai specula putin un moment emotionant.

Si mai cred eu ca orice parinte isi doreste pentru copilul lui sa fie cel mai bun sa mearga la cea mai buna gradinita unde sa invete cele mai tari chestii si sa fie cel mai destept.
Dar asta nu inseamna ca se si exprima in sensul asta in fata copilului sau ca pune pe umerii lui prea mult.
La asta numai Lidsta poate raspunde.
Haideti sa nu o facem noi in locul ei.







Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

viviana spune:

Lidsta floricica ta plange in fiecare seara? Sau doar uneori?

Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

Luna1 spune:

Ma intreb daca exista copii pesimisti...

Citind ma gandesc ca voi sunteti norocoase, macar copilul va comunica sentimentele.

Cosmin al meu nu. Vorbeste doar cu sotul meu. Eu vin de la servici si il intreb "ce ai facut azi?" si el imi raspune "ok, nimic special!" Apoi vine sotul si lui ii povesteste cu lux de amanunte toata ziua lui. In fine, problema a fost la mine, stiu unde am gresit, repar acum, ascult cu maxim interes despre tancuri, arme, munitie, masini, lupte... Ma chinui efectiv sa arat interes, am momente cand chiar il intreb mai multe, poate retin naibe ce e un M1919. Sotul il asculta cu interes real, eu ma pierd, efectiv nu ma poate captiva un astfel de subiect.

In fine, cum ziceam, ma tratez. Insa...are zile intregi cand nu ii intri cu nimic in voie. Totul e negativ. Nu vrea sa incerce nimic nou si e capabil sa planga pentru asta. Sau i se pune pata pe ceva (uneori imposibil) si asa o tine toata ziua. Si mergem pe undeva (la o gradina zoo, parc, parc de distractii, etc) si el tot suparat pare, daca doresti sa vorbesti cu el e monosilabic, ne chinuim sa-l inveselim, efectiv uneori ma simt ca un clovn chinuindu-ma sa scot un zambet.

Nu-i mereu asa, insa tendinta lui ca si caracter e aceasta. In plus e un "worrier", isi face griji din orice, ca ne sparg casa, ca ne fura masina, ca ,ca.... Mi-aduc aminte ca avea 4 ani si sotul a vrut sa traverseze sinele de tren in gara la Eforie Nord sa vada marea. Vai ce a mai tras de el, ce griji si-a facut ca-l calca trenul. Nu incalca nicio regula, oricat l-am impinge, daca scrie ca n-ai voie cu rolele in magazin (de ex) pai nu intra, chiar daca, in mod voit, l-am incurajat o data sa o faca spunandu-i ca eu il protejez. Nooooo.

Oare e asta firea lui? Oare am gresit eu (greseli am facut clar insa pana intr-acolo incat sa devina pesimist)? Unde?

Lidsta scuze ca mi-am varsat oful pe subiectul tau insa am simtit ca am si eu un "bebe" diferit, care are nevoie de multa dragoste, insa sufera de pesimism.