In cerc vicios :( AJUTOR

Laura25 spune:

Eu cred ca cei mici se comporta asa cum vad in jur. Daca parintii ii respecta, vorbesc cu ei frumos, nu ii abuzeaza, nici cei mici nu vor face asa ceva. Cred ca exemplele tale sunt intentionat 'extremiste' si cred ca un copil nu poate ajunge sa faca/spuna asa ceva, daca parintii l-au crescut cu respect si dragoste. Daca unul din parinti ii spune celuilalt de fata cu copilul ca 'te omor, i-ati bulendrele si du-te la ma'ta, " etc, atunci te poti astepta si de la copil la asemenea reactii. Dar cand in familie domneste armonia, respectul, dragostea si buna-intelegere, copilul se va comporta in consecinta, fara sa fie nevoie de pedepse, impunere agresiva de reguli si limite.

---

Am marfa la bazar umanitar DC

---

Laura, mami de shtrumphi gemeni: Bianca Andreea si Rares Mihai (13.06.2005)
Cugetari gemene, Poveste cu shtrumphi

'Cos what I feel is the only truth for me

marius spune:

Denizel]Asa cum spuneam nu avem aceleasi referinte fata de proprii parinti. Tu consideri ca esti egala parintilor tai, eu nu consider ca as fi egal lor. Avem referinte diferite. Asta e.

Eu pur si simplu / Pagina legislativa

marius spune:

Am fortat un pic dar cine spune unde este limita si in ce ar consta aceasta limita? Care este referinta si de cine sau de ce este data? Exista o referinta, o limita? Daca exista deja este subiectiva pentru ca nu suntem la fel. Citesc ca un copil urla la parintii lui. Acesta este un fapt. Motivele pot fi diverse. A accepta sau nu de asemenea este relativ. Pentru unii este Ok pentru altii este inaccptabil. Dar este doar un fapt. Dar cate pot sa existe? Asa incat fiecare din noi putem doar sa spunem Eu as accepta sau Eu nu as accepta. De aici si diferentele. Intrebararile se nasc mai degraba ce te faci cand un parinte spune EU nu as accepta dar a trecut pe langa mine, mi-a scapat de sub mana desi nu as dori se intampla? Ce este atunci de facut? Si in acest caz intervin diferitele stiluri, diferitele accepte, diferitele experiente. Exista totusi un fapt pozitiv. Oamenii comunica si pot sa aleaga (discearna) ce anume considera cel mai potrivit pentru cazul lui din ceea ce au intalnit (discutat).
As dori sa recititi cu atentie EXACT cum anume se intituleaza acest subiect. (in)Cerc Vicios Ajutor!. Deja titlul spune multe.


Eu pur si simplu / Pagina legislativa

Jasmin012 spune:

Eu il consider pe fiu-meu egalul meu si chiar ceva mai mult. Nu eu i-am facut lui o favoare ca l-am facut, ci el mi-a facut o favoare ca a venit la mine. Nu ii cer lui sa ma respecte si sa ma puna mai presus de orice pana la moarte, ci eu il respect pe el si stiu ca asa si el ma va respecta pe mine la fel, ca ceva inerent, nu ca obligatie. Nu el a cerut sa vina pe lume, a fost decizia mea: pentru mine el este persoana cea mai pretioasa din lume.

Jasmin si Lucas Daniel (28.11.2007)
www.flickr.com/photos/23373490@N02/" target="_blank">poze cu mogaldeatza
www.flickr.com/photos/30849078@N05/" target="_blank">Lucas
http://blogulluilucas.blogspot.com/
http://elblogdeluquitas.blogspot.es

Limbajul copiilor nu se adreseaza urechilor, ci ochilor si inimii...

danimitz spune:

Nu-mi vine sa cred ca am gasit intr-un final pe forum pe cineva care gandeste ca mine-vorbesc despre Marius. Citind un alt subiect aici, la parintii intreaba... (si anume "rasfat dus la extrem") m/am ingrozit. cum pot fi aici pusi la zid parintii ce-si pedepsesc copiii (desigur, potrivit capacitatii de intelegere si comportamentului copilului), parintii care-i invata ce-i autoritatea, parintii care nu le permit toate toanele sub pretextul ca vezi Doamne, psihanalistul din fiecare din noi a ajuns la concluzia ca in sfatele fiecarei sfidari a copilului e cine stie ce suferinta ascunsa? Ne-am uitat cred prea mult la filmele americane, unde 90% din personaje au vreo trauma din copilarie, iar prin urmare, hai sa avem grija sa nu/l traumatiyam pe al nostru!!!
nu, eu cred ca nu traumatiyeyi copilul daca/l cresti sub autoritate. Si da, el ESTE sub autoritatea parinteasca! NU, nu suntem egali cu totii, relational vorbind. Parintii sunt o autoritate deasupra copilului. Spunea cineva mai devreme "Tie cine/ti impune pedepse si avertismente, cum faci tu copilului?" Ei bine, de exemplu, autoritatile statului imi impun reguli si/mi dau pedepse. Iar in cadrul familiei, stiu ca poate parea desuet in vremurile astea moderne, dar va amintiti ce se citeste la nunti in biserica, cum ca "barbatul este capul sotiei"? Nu inseamna nici pe departe ca ii sunt inferioara sotului, insemna pur si simplu ca el e cel care conduce familia, care, daca vreti, ii da o directie pe termen lung. Sau, personal vorbind, daca ar fi de luat o decizie capitala si, in urma unor indelungate discutii in familie, nu am ajunge la consens, l/as lasa pe el sa hotarasca. Nu asa ar fi si la voi?
Traim intr/un sistem bazat pe autoritate-fiecare dintre noi este sub autoritatea cuiva, sub calauzirea cuiva, daca vreti. Copilulul trebuie sa invete asta din timp. chiar credeti ca la adolescenta e acel TIMP POTRIVIT penstru asta?
Limitele nu se autoimpun, sa fim seriosi, cel putin nu in primii 10-15 ani de viata. Nu discerne singur binele de rau. PArintele are responsabilitatea si autoritatea morala de a i le explica si, daca este cazul, de a i le impune.

danimitz spune:

Asta nu inseamna ca nu/l iubesc, ci tocmai PENTRU CA il iubesc nu/l las sa creasca dupa cum il duc pornirile.
Eu am avut o relatie mai mult decat deficitara si anormala cu parintii mei, dar cu toate astea nu pot sa ma situez pe planm de egalitate cu ei. subliniez inca o data, nu ca am, nu ca valoare, ci ca relatie, ca ierarhie sociala daca vreti.

filofteia spune:

Denizel... eu sunt o persoana atat de toleranta incat, cel putin in familie, nu am pentru ce sa primesc preavertismente/avertismente/amenda.

Eu cred ca se exagereaza in discutiile si comparatiile astea foarte mult...

Eu imi pedepsesc foarte rar copilul si am chiar "procese de constiinta" ca sunt o "mama prea lejera"...Il pedepsesc atat de rar incat pana la aproape 10 ani ii pot numara pe degete pedepsele si stiu si acum pentru ce a fost pedepsit... pentru chestii grave.
Asa polista cum ma crezi,imagineaza-ti ca restul familiei imi spune ca-l rasfat prea tare.

In cazul spus de Androix, cu batutul surorii, iertare nu trebuie sa-si ceara de la mama, ci de la sora, chiar daca are cateva luni. Eu nu as accepta asa ceva.

Si as face "sapaturi" sa vad de unde ideea cu "te tai bucati cu cutitul". Eu m-as ingrijora daca mi-ar spune asta... nu ca al meu ar fi "lapte si miere" intotdeauna .

szivarvany spune:

Asta cu te tai cu cutitul poate fi luat din desenele animate.
O fi egal cu ce i place fie`mi sa mediteze: cand voi muri eu, ei i vor ramane toate lucrurile din casa



Daria & felina fioroasaGIULIA(2004 08 16) cu Sela
_"Meglio sole, che mall`accompagnate !"

anca_a spune:

Danimitz, relaxeaza-te draga, sunteti mai multi decat crezi. Sunt pline parcurile, zau asa.

Gresit. Ar fi asa daca eu as face proiectii pe copil si i-as impune diverse limite absurde si nepersonale doar din ratiuni coercitive (adica nu ma deranjeaza ca nu iti strangi jucariile dar te oblig totusi sa o faci pentru nu ajunge un viitor domn Goe).

Ori eu cu fiul meu avem o relatie sincera si deschisa in care ii comunic permanent ce anume ma deranjeaza pe mine si in acelasi timp il incurajez sa faca si el acelasi lucru.
Ar mai fi limitele legate de siguranta lui si de libertatea celorlalti a caror aplicare insa, pe fondul unei relatii ca cea despre care vorbeam, nu cred sa duca la subordonarea de care amintesti tu.

Laura25 spune:

Daca eu intr-o criza de nervi ma urlu la copil, el de ce nu ar trebui sa aiba voie sa urle la mine, cand il enervez? De ce ar trebui sa fie total interzis sa ridice copilul tonul la parinte?

---

Am marfa la bazar umanitar DC

---

Laura, mami de shtrumphi gemeni: Bianca Andreea si Rares Mihai (13.06.2005)
Cugetari gemene, Poveste cu shtrumphi

'Cos what I feel is the only truth for me