Fulguleti de nov-dec 2006 (233)

lizzy spune:

as vrea sa ma trezesc in fiecare zi, asa cum o faceam candva, zambind sa simt cum mintea imi este inundata de idei, de sperante si ambitii cotidiene sau, de ce nu, marete
imi lipsesc diminetile in care simteam ca drumul pe care urmeaza sa pasesc mi-e clar si sa simt increderea aceea instinctiva in puterile mele.

nu stiu cand si de ce, diminetile acestea s-au rarit pana la disparitie totala. si in mintea mea si-a facut cuib asa numitul "stres de serviciu" si temerea constanta ca nu fac fata la solicitarile cotidiene. seara, pe la 11pm asa, imi fumez tigara pe intuneric, in dosul casei. si in momentele alea realizez ca mintea mea, golita de orice interese personale cu valoare reala, e inundata de termene si sarcini si in urmatoarea secunda incep si imji impun sa ma gandesc la copiii mei. pe nesimtite, in max 2 min, iar derulez temeri si neclaritati si caut mental metode de a-mi usura cutare sau cutare decizie a vreunui sef, sau imi prioritizez din zecile de sarcini ce e urgent...

imi termin tigara si adorm instantaneu, cand pun capul pe perna. de cele mai multe ori, ma trezesc cu ura pe ceasul ala care suna (stresant si el). in drum spre gradi conduc eu sau conduce el... mintea mea incepe iar sa deruleze "fricile" zilei de serviciu... ma gandesc cum iar voi intarzia la birou (inevitabil) si ma gandesc ca lasa ca vor vedea ei cand vor avea copii ca diminetile sunt mai complicate... si conduc cu gandul la multitudinea de probleme ce ma asteapta si azi la birou.

au trecut deja ani de cand nu mai am timp sa citesc, sau sa merg la teatru, sau la concerte (e o filarmonica si aici), sau sa vad un film. si daca imi fac cumva timp, nu mai am... chef, pofta, cum sa zic. problema majora este ca am ajuns acum sa... nu mai am energie pt cartile copiilor, pt explicatii, pt mangaierile pe care stiu ca eram capabila sa le ofer. nu mai am energie sa fiu mama care stiu si pot sa fiu.

si nu e ok. si nu stiu cum sa-mi sterg cu buretele, din minte, ceea ce ma incurca. nu stiu sa las serviciul la serviciu.

am scris sa ma descarc nu stiu in ce masura ajuta asta la ceva. vom vedea maine dimineata

tuturor!

danutz spune:

Manu, indiferent de tot ce se intampla, te rog frumos sa nu uiti ca noi suntem aici.
Si pentru orice fel de ajutor, nr. de telefon e neschimbat!

lizzy spune:

manu daca te pot ajuta cu orice, absolut orice, da de stire. dupa mutarea in bucuresti, daca ai nevoie de un sfat medical sau de o evaluare, discutam in privat. mamarutza merge acolo periodic. nu promit, dar este posibil sa gasim un oarece sprijin financiar in sensul asta.

dia si deea, cu scuzele de rigoare, va doresc la multi ani si multa iubire!


din ciclul "vreau sa fac si eu ceva util"... mai participa cineva sambata, pe 25 sept. la curatenia nationala?

danutz spune:

Of Diana, cumva trebuie sa gasim un echilibru! Ai perfecta dreptate sa fii asa, dar pe termen scurt numai. Pe termen lung trebuie sa gasesti din nou o cale sa armonizezi serviciul cu viata privata. Asta e cea mai mare provocare pentru noi astea, femeile cu cariera. Si nu intotdeauna reusim sa-i dam de cap.
Dar am incredere ca, de multe ori, reusim!
daca ma lasi sa-ti dau un sfat...eu cand sunt down incep sa planific o calatorie...chiar daca cu un an/doi/trei in avans. Ma linisteste, fiindca efortul de imaginatie e mare si in plus am satisfactia ca am "setat" un plan pentru mine personal. sau daca efortul de imaginatie e prea mare si eu prea obosita, imi cumpar o carte pe care mi-o doream si o tin asa la vedere (pe birou de multe ori). Simpla ei vedere imi face bine, chiar daca uneori dureaza luni bune pana ajung sa o si citesc
Si face bine ca te descarci asa

lizzy spune:

danutz, sti ca ma gandesc deseori la traseul tau prin portugalia (bine am tinut minte??)

chiar vroiam sa te intreb mai multe, atunci cand ai povestit, dar nu era momentul sa-mi las copiii si sa plec asa... dar intr-un an sa zicem, poate as indrazni chiar sa mergem cu totii intr-o calatorie de genul asta, in portugalia. una dintre destinatiile la care deocamdata imi permit doar sa visez...

Donia spune:

Eu am asa o senzatie ca in Romania, indiferent de servici/domeniu, fiecare are senzatia ca duce intreaga raspundere pe umeri, oamenii sunt prea incarcati si responsabilizati, apasati de posibilitatea esecului, se simt mereu sub povara sentimentului de vinovatie, ca n-au facut destul, ca n-au terminat, ca se putea face mai mult.
Pentru servici, familia nu exista, nu are valoare, conteaza doar planul, proiectul, sa iasa, sa-l facem, nu conteaza ca n-avem cu ce sau cu cine, mergem inainte. Daca n-a iesit nu e niciodata de vina lipsa unui management bun, sau lipsa resurselor, sau lipsa unei bune planificari, greselile nu sunt omenesti, toata lumea e de vina, data viitoare n-ai decat sa faci mai mult, sa dormi mai putin, sa nu-ti mai iei liber cand copilul ti-e bolnav, sa nu mai fugi la serbare, ti-am zis eu sa faci copii?
Desigur ca exagerez, de multe ori toate astea nu sunt rostite, dar le simteam mereu atarnanad in aer, parca urmau sa cada, si mi-au dat ani de insomnii. Si m-au urmat sentimentele astea si aici, mi-au mai trebuit inca vreo cativa ani ca sa scap de insomnii, dar acum pot sa spun ca in cele mai multe cazuri pun capul pe perna si adorm, iar cand plec de la servici inchid usa si la propriu si la figurat.
A ajutat si faptul ca in repetare randuri mi s-a spus, de la servici (manageri + colegi), ca familia e prioritatea mea numarul 1, iar cu timpul mi-a intrat in cap ideea asta si a inlaturat sentimentul de vinovatie sadit in anii de servici romanesc.

lizzy, spuneai de lipsa de timp si pofta sa faci ceea ce iti place. Stii ce fac eu de vreo saptamana incoace? Citesc si recitesc Mandrie si prejudecata, plus am vazut filmul BBC de vreo doua ori (a cate 6 ore ), sunt scufundata efectiv in lumea asta, iau o furculita din sertar si imi apare in fata ochilor o scena din film, pun o farfurie in chiuveta si parca trece prin mine o senzatie din carte, azi noapte la 12 citeam discutii despre film pe net, am adormit cu gandul la scenele de la Pemberley...
Stii cum se spune, cheful vine mancand... ai un minut?

---

Copiii se nasc perfecti - rolul parintelui e sa nu strice ceea ce Dumnezeu sau natura a creat.

ruxandra_sb spune:

Lizzy, off, off, offf.
Imi pare rau.
(sper c-ai apucat citi)

Si mai imi aminteste de niste povesti.. cum nu stiu care manager european, dar trait multi ani prin US.. incepuse sa foloseasca un stil invatat pe-acolo. Luau cate unul proaspat, pe un post de conducere, si-l storceau efectiv. Scoteau si untul din el. Apoi, dupa o vreme.. cand respectivul nu mai putea, il schimbau. Altul la rand pe altarul firmei.

Urasc robia asta moderna.

Sunt realista, ma vand pt banii lor.. dar am si eu un cuvant de spus in tranzactia asta.

Din fericire am si gasit intelegere.. Am avut un sef, un tip super tare.. niciodata nu ne-a cerut macar sa ne prefacem ca jobul este mai important decat familia.

ruxandra_sb spune:

Yagmur, io sper ca va fi un pas spre o viata noua si faina. O oportunitate. Bafta!


Exact, Danutz! Bre, da tare inspirata mai esti zilele aistea.

Planuri, vacante, vise! Ce-am fi fara ele? Mai ales ca Lizzy ii fata plimbareata, care stie a savura o vacanta faina.
Eu deja mai prospectez pt vara viitoare.. deja visez, deja astept..
Apropo de Portugalia.. cand iti faci timp poate mai dai odata traseul vostru. Nu mai stiu unde l-am salvat.


Donia, apropo de "Mandrie si prejudecata". Unul din putinele cazuri in care filmul (aproape) bate cartea.. dar, pt mine, numai in ecranizarea www.cinemarx.ro/filme/Pride-and-Prejudice-Mandrie-si-prejudecata-20734.html" target="_blank">acesta. Nu-mi mai venea acu in minte actorul principal.. tulai! Mai intai m-a vrajit minunatul si fantasticul si apoi am citit cartea.

Ne straduim sa raportam prezent.



..adevarata fericire in tine rasare si-n tine infloreste si leaga rod, cand ti-ai pregatit sufletul pentru ea. (Alexandru Vlahuta)

iulia-stefy spune:

Va ofer o ...

danutz spune:

Neatza, multam Lacramioara ca tare mai e buna cafeaua!
Ei Ruxandra, stii ca se zice ca intelepciunea vine cu varsta...pai si tocmai am mai imbatranit cu un an
Ai perfecta dreptate, si eu am invatat de cand s-a nascut Rares sa spun NU. Ferm si hotarat. Si exact la 5.30 inchid calculatorul si plec, fiindca am de luat copil de la gradi. De multe ori colegii ma mai intreaba cate una alta chiar si in drum spre usa Le zic ca si maine e o zi. Si stiu ca nu pot sa duc mai mult de 3 proiecte odata, deci tot ce vine in plus e NU. Si atunci cand simt ca m-a ajuns oboseala (ca acum de exp) imi iau o scurta vacanta, de preferat numai cu Cata. Si exact cum ziceai tu Ruxandra, nu vreau mai sus. Gata, sunt destul de sus si urcarea asta mi-a mancat destui ani in care plecam acasa noaptea, in week-end lucram acasa, in loc sa plec in vacante plecam la forum-uri si seminarii...iar de viata personala nu prea mai era timp.De aia zic cu mana pe inima, trebuie gasit un echilibru, o armonie intre aia si aia care sa te lase sa traiesti si pentru tine si mult mai important pentru familie si intr-o oarecare masura, si pentru prieteni.
Donia, am simtit si eu apasarea de care pomenesti tu, in ultimii ani insa nu. Cred ca s-au mai schimbat lucrurile si pe aici si s-a mai schimbat ceva si atitudinea angajatorilor, nu mai vin aici cu mentalitatea de "sunteti sclavi pe plantatie". S-au mutat putin mai incolo de noi, in Moldova sau Ucraina (imi zic sursele)
...despre Portugalia, ce sa va zic, am inceput sa ma gandesc la calatoria aia cam cu 2 ani inainte, iar planificarea efectiva am facut-o cam cu 7-8 luni inainte. Ma enerveaza acum sa caut in arhiva forum-ului, merge ca melcul, asa ca va dau link-ul de pe am fost acolo, unde mi-am postat impresiile aici Sunt si trimiterile catre site-ul cu poze acolo, sper din tot sufletul sa va ajute la eventuale planificari
...iar acum, tot pentru sufletul meu, citesc "Citind Lolita in Teheran"...nu ma intrebati cum si unde citesc: fac echilibristica in metrou cu cartea in mana, se uita oamenii ciudat la mine cand imi mai scapa bara din mana sau mai bine zis din deget, sau in pauza de pranz ies sa mananc si stau pe terasa cu cartea in fata, inca juma de ora dupa ce termin de mancat...chestii de astea...dar reusesc
Aelito, m-am distrat teribil, stiu ca pentru tine e foarte greu, dar felul in care povestesti si calmul si linistea de care dai dovada, de multe ori mi te inchipui cu toti trei puii in jurul tau, toti tragand de tine, si tu impartindu-te in n felii pt ei
mai trebuie sa si muncesc azi, asa ca fug...