Cum sa procedez mai bine?

marius spune:

Normal ca nimic nu se face in exact clipa respectiva. Dar am vrut sa precizez ca pur si simplu pentru tine va fi mai greu decat pentru el, adica asa cred eu. Dar nu te vad sa nu reusesti. Precis vei reusi.

Eu pur si simplu / Pagina legislativa

CrinaAndreea spune:

Multumesc mult, Marius!

n/a spune:

crina andreea. Am avut si eu probleme cu cea mica. La un moment dat cineva mi-a spus asa, sau am citit si pentru mine a fost si este ca un crez: copilului trebuie in permanenta sa-i arati cine este adultul si cine este copilul. Adultul este cel care hotareste, cel care administreaza situatia adult-copil. Daca tu nu te impui in fata copilului risti sa-i zdruncini acestuia pe viitor increderea in adulti si isi formeaza distorsionat conceptia despre a fi adult. Copiii gandesc asa: daca acest adult nu este capabil sa gestioneze un copil, ce incredere pot eu s am pe viitor in el, sa ma bazez pe el.

Trebuie neaparat sa-i arati cine-i sefu. Nu trebuie sa-ti pierzi cumpatul, rabdarea. Trebuie sa-i arati ca nu te poate excroca sentimental cu urlete, tavalituri. Ei sunt foarte excroci si foarte dibaci in a te manipula. Nu ai voie sa tipi, trebuie doar sa fi ferma. Cateva ponturi ... la mine au functionat. Daca ridica mana ii confisti jucaria preferata si ii spui ca o dai la alt copil. Daca ridica mana il prinzi de manuta si foarte ferm ii spui "n-ai voie", ii ocupi manuta cu o jucarie sau ii iei manuta si te mangai cu ea pe fata ta, sa priceapa ca in loc de bataie tre sa mangaie. Tonalitatea de la dura trebuie schimbata in calda si afectuoasa. "Uite... gigea, gigea". Daca se tavaleste ignora-l. Daca se tanguie, spune-i ca te-ai suparat pe el si ca e pedepsit, ca nu vrei sa vorbesti cu el decat daca se face cuminte si paraseste camera. Chiar daca urla ingrozitor, fi sigura ca e doar teatru si te aude perfect. Imita-l sa vada cat de caraghios este cand face asa, dar numai dupa ce i-ai captat atentia si s-a mai domolit.

Daca nu asculta explica-i de ce vrei sa faca ceva anume. De exemplu. daca vrei sa-l imbraci si refuza ii spui ceva genul. "Hai sa te imbrac ca racesti." "hai sa mananci ca sa cresti mare" "nu e voie sa papi dulce ca se strica dintii". Sau tot ce-i interzici sa fie explicat, dar scurt si la obiect. Lauda-l cand asculta si face ce trebuie. Foloseste si cuvintele "trebuie" si "acum", foarte des. de exemplu "trebuie sa vi la mine. Vino. Acum" sau "Tu nu auzi ce am zis eu?", "Pai ce facem noi aici?" si de asemenea "eeeeeeeee!!!!" ca si cum zici "e, stai ca-ti arat eu tie"

Happy_in_TO spune:

Nu mai pedepsiti copiii, nu ii amenintati, nu le confiscati jucariile preferate, nu ii dresati... offf...

Vorbiti cu ei, investiti timp, dati-le afectiune si atentia voastra nelimitata! Incercati sa intelegeti ce vor sa va spuna cu comportamentul lor agresiv, fiti receptivi si la ce nu va spun, lasati canalul comunicarii liber atit cel verbal cit si cel emotional... Dar nu ii pedepsiti pentru ca in felul asta inchideti comunicarea.

Qamar spune:

diana, tu glumesti???
eu as pune tot ce ai scris tu mai sus la ASA NU...:(

Androix spune:

Ha??? Glumesti?

www.obiectiverealiste.blogspot.com" target="_blank">Obiective Realiste
www.bijuteriiandroix.page.tl" target="_blank">Androix Bijoux

Niste copii si toti copiii!

kj74 spune:

off doamne e chiar trist ce spui tu acolo....

recomand o cura de gadileli merge de minunea la relaxarea copilului in plina criza
cu cat esti mai in mintea copiilor cu atat iti iese mai usor totul
eu nu s seful copiilor mei pt numele lu d zeu sunt mama lor

n/a spune:

Intrati si pe la alte forumuri si pe la alte articole de specialitate sa vedeti ca tre sa fi ferm, sa il ignori si eventual sa parasesti camera.

Treaba cu sa-i arati cine e seful mi l-a spus o psiholoaga si a si detaliat ce am scris eu acolo, iar cel cu ignorarea si parasirea camerei pana se calmeaza mi l-a spus cumnata mea care este tot psiholog.

Nu a zis nimeni ca tre sa te comporti ca un sef cu copilul ci trebuie sa-i arati copilului cine administeraza o situatie de criza. El sau tu? Adica te manipuleaza el pe tine sau tu pe el. Adultul este cel care tre sa impuna limita pana la care copilul poate sa excrocheze. Daca te enervezi si tipi in loc sa iti pastrezi cumpatul si sa fi strict ferma el castiga, vede ca-i merge si iese ca el. Se obisnuieste sa faca acele crize ca stie ca obtine ce vrea si pa si la revedere educatie.

In emisiunea supernani, era un copil care se tavalea pe jos cand vroia nu stiu ce. A venit psihologul emisiunii pe care cred ca o stiti toti si a spus asa mamei micutului. Daca tipa si se tavaleste il ignori. Daca tipa mai tare parasesti camera. Cand vede in repetate randuri ca nu obtine ce vrea se va calma singur.

Tot in emisiunea respectiva supernani a mers acasa la un copil care nu vroia sa faca niciodata ce-i spunea mama oricate explicatii ii dadea. Copilul foarte incapatanat. Supernani i-a spus mamei sa foloseasca des cuvantul "trebuie", cuvinte imperative precum "vino, acum" si "haide, acum", iar daca nu se supune sa-l pedepseasca. I-a facut colt (ceea ce mie mi s-a parut exagerat si nu am aplicat niciodata), i-a confiscat jucariile pana cand a cedat si i-a instituit un tabel cu pedepse si recompense. Pentru o fapta buna lua o steluta si pentru o fapta rea era pedepsit cu o bulina. La sfarsitul zilei se numarau bulinele si stelutele. Atitudinea in administrarea crizelor au fost fermitatea.

Ceea ce voua vi se pare din gama asa nu este recomandat de psihologi.
Daca considerati ca aberez intrebati.
Ia si explica-i tu cu lugu lugu unui copil de un an jumatate de ce trebuie sa stea sa-l speli pe maini, sau de ce trebuie la doi ani si ceva sa-l imbraci repede ca intarzii la gradinita, cand la fiecare explicatie te intreaba "de ce" si stai vreo 45 de minute sa-l alergi prin casa ca el are chef sa topaie prin pat sau sa fuga pe sub masa.

Fica-mea se lovea in cap. M-am dus cu ea la psiholog sa intreb ce sa fac si cum sa opresc problema. Mi-a specificat mai multe metode. Sa ii iau manuta si sa i-o directionez in permanenta in alta parte. Pe jucarie, pe fata mea sa faca gigea, si sa-i spun tot timpul ferm "nu, nu e voie, repetitiv". Fata mea avea 10 luni. Ce sa stau de vorba cu ea? Si eu am reactionat la fel (da ce o dresez? ce e asta efectul pavlov). Din pacate da. Ii formezi obisnuinte. Cu cuvinte repetitive, stereotipii. "nu e voie", "nu pune mana acolo", "vino la mine", iar "eeeeeeeee" este dezaprobator.

Copilul poate fi santajat, fara sa abuzezi. Pentru ca el sa stie care este consecinta neascultarii. Daca invata ca poate sa faca ce vrea din pacate nu impui limite si atunci nu il poti corecta cand greseste. Daca il scoti afara si ridica mana sa dea in alti copii, ce faci? Porti dicutii filozofice cu el? Stai de vorba cu el sau il informezi ca daca mai face asa nu-l mai lasi sa se joace cu copii? ca-i doare si nu e frumos sa bati. Scurt si la obiect. Si nu il santajezi propriu zis, ci ii dai de ales. "daca nu strangi jucariile, nu te mai uiti la televizor, tre sa fi ordonat nu puturos" Scurt.

n/a spune:

Iata o parere de pe un alt site:

"Atunci cand copilul vostru depaseste limita, pedeapsa ar putea fi benefica. Sanctiunea trebuie sa aiba insa un sens. Este important ca acesta sa inteleaga motivul pentru care a fost pedepsit. Pedeapsa trebuie sa fie imediata, pentru ca acesta sa inteleaga relatia dintre cauza si efet: obraznicii, prostii=pedeapsa.
Pedeapsa trebuie sa fie educativa, aceasta nu trebuie sa fie umilitoare si violenta. Trimiterea copilului in camera sa poate fi o solutie buna. El se va calma, va reflecta asupra faptului pe care l-a facut, pentru ca sa se simta la final mai linistit.
Ajutati-l sa aiba incredere in el. Prezenta voastra, cuvintele voastre pot fi un adevarat imbold pentru copilul vostru, acesta avand neincetat nevoie de incurajarea voastra. Evitati cuvintele jignitoare la adresa lui: "esti prost". "esti neindemanatic", acestea il pot rani, il fac sa isi piarda increderea, sunt daunatoare dezvoltarii lui. Atunci cand face progrese, laudati-l fara sa il puneti pe un piedestal. In sfarsit, lasati la o parte perfectiunea. Nimeni nu e perfect, cu atat mai mult copilul vostru, care creste pe zi ce trece!"


iar pe alt site:

"Impunerea autoritatii cu rabdare si fermitate
Astfel pe la 16 luni, cand copilul incepe sa mearga si sa vorbeasca, el trebuie sa faca fata principiului realitatii (in opozitie cu principiul placerii mentionat anterior); altfel spus el trebuie sa-si confrunte cautarea placerii cu realitatea. In aceasta etapa a vietii, parintii trebuie sa-si impuna autoritatea si sa nu cedeze capriciilor lui sub pretext ca el se infurie ! Calmul si fermitatea sunt obligatorii.
Atitudinea parintilor este primordiala - subliniaza psihologii - intrucat ei au misiunea de a stabili limitele ramanand receptivi fata de copil. Un gest amical sau o dezmierdare bogata sunt cateodata suficiente pentru a calma un pusti. Nu trebuie sa ne concentram asupra furiilor sale copilaresti, caci acest mod de exprimare face si el parte din dezvoltarea normala a copilului care trebuie sa se situeze in raport cu altii. Copilul dovedeste ca exista ca individ. Aceasta, desigur, cu conditia ca furiile sa nu fie foarte frecvente sau circumscrise unui context particular, de exemplu in mod sistematic dupa scoala sau cresa...
In sfarsit, dificultatile de comunicare in familie (cu parintii sau cu fratii si surorile) pot sa se afle si ele la originea furiilor prea dese. In legatura cu aceasta, parintilor le revine sarcina de a fi vigilenti... nepierzand din vedere ca daca furia este un obicei familial, si copilul va folosi la randul lui din plin acest mod de exprimare!"

n/a spune:

Androix nu am pus ghilimele de la un cap la altul la ce ai ingrosat tu, ca da, asa pare ca vrei sa-ti dresezi copilul. daca le iei separat si le folosesti separat, in anumite contexte pot da rezultate.

Mie dimineata, cand ma pregateam sa imbrac fata sa plec la gradinita si la servici, imi era aproape imposibil sa o tin locului sa o imbrac. Imi lua cel putin 45 de minute. Ma rugam de ea, o gadilam, o momeam cu tot felul de jucarii, o strigam. NIMIK NU A FUNCTIONAT. O alergam prin casa si cand o prindeam se rasucea ca un viermus pana capiam si transpiram de efort. Pana mi-a zis cineva de aceste repetitivitati. In mai putin de o saptamana jumatate s-a dat pe brazda. Si acum daca ii spun "trebuie" sau "acum", intelege ca acum trebuie sa faca ce i-am cerut. Bineinteles ca daca uit sa ii spun de ce ma intreaba "da, de ce" si ii explic ca nu e mare lucru. Dar nu pierd niciodata o suta de ani de discutii sa o fac sa inteleaga un lucru pentru ca de cele mai multe ori se plictiseste sa-i dau prea multe explicatii si imi face semnul asta, sau mai adauga bla bla bla. Poate unii copii au nevoie de explicatii elaborate. A mea percuteaza repede.

Mai era problema parcului cand urma sa intram in casa. daca o anuntam ca mergem in casa. Jale mare, cu tavalituri pe jos si tot tacamul, urlete si fugit prin parc dupa ea ca nu se lasa prinsa. "Trebuie sa mergem acasa. Acum" I-am zis prima zi a inceput sa rada si a fugit de mine. A doua zi la fel. Eu iar "trebuie sa te opresti. acum", iar alergat zece minute dupa ea. Si tot asa pana cand ii ziceam ca trebuie sa mergem acasa si ea ma intreba: ACUM?

In vizita.... trebuia sa-i leg sireturile ca altfel se impiedica. Ea tot sa fuga de mine, sa o sterg la gura ca era murdara, sa ii sterg mucii. Degeaba ii explicam eu ca daca intindeam mana spre ea, ea fugea de mine si spera sa ne jucam prinselea. (Un joc foarte des si placut la noi doua) E, cand ii spuneam "vino la mama. Acum. Ca trebuie sa te sterg la nas" venea si era ascultatoare, dar nu intotdeauna si atunci apelam la "EEEEEEE", ca stia ca m-am suparat sau daca spuneam "e sa vezi ce-ti fac eu tie acum". Nu-i faceam mare lucru mai departe de a o gadila strasnic. A fi ferm nu e neaparat echivalentul a fi nervos sau crizat, ca am impresia ca voi asta ati i nteles si de aia v-ati isterizat asa la ce am scris. Probabil ca cele care au reactionat asa asa va manifestati fata de copii, prin nervi.

Eu nu am inteles exact pentru ce v-ati isterizat. Poate imi explicati mai bine.


""
Copilului ii trebuie clar prezentate, pe intelesul lui, valorile familiale, dar si sociale. Marea confuzie care apare insa in educarea copiilor se produce intre fermitate si duritatea. Fermitatea reprezinta maniera de prezentare a unei situatii prin motivatie, ci nu prin impunere sau porunca, prin explicare astfel incat copilul sa inteleaga de ce este adoptata acea reactie ci nu alta. Aceasta necesita blandete si rabdare fata de copil, dar si respectarea deciziilor. De exemplu daca micutul a stricat ceva, poate fi privat de o jucarie sau, daca a facut mizerie, va trebui tot el sa faca si curatenie (chiar daca mama vine in urma lui si reia curatenia) – ideea de baza este ca micutul sa inteleaga valorile lucrurilor ce il inconjoara, precum si valoarea gesturilor sau a cuvintelor.

Duritatea apare atunci cand copilului i se porunceste, i se impune, fara a i se explica. Micutul nu intelege astfel unde greseste, ci doar ajunge sa se autoinvinovateasca si sa se considere o povara pentru parinti. Astfel comportamentul copilului se modifica in rau, el devine interiorizat, timid, speriat, ca mai apoi sa prezinte chiar simptome fizice, cum este enuriazisul (urinarea nocturna). Lucrurile se complica atunci cand copilul este comparat cu fratele sau chiar cu alti copii care sunt “mai buni” ""