Suflete la kil

xelanoimis spune:

Cred ca parintii trebuie sa aiba dreptul sa stea langa copii lor, in orice situatie. Inteleg de ce un parinte nu ar fi primit intr-o sala de operatie, in timpul unei interventii, dar in rest mi se pare complet absurd sa impui un program de vizita chiar si la terapie intensiva. Un chip cunoscut, o voce iubitoare si daca se poate si o strangere de mana valoreaza mai mult ca orice si de multe ori pot face o diferenta enorma in procesul de recuperare.

Cu atat mai mult in acest caz, pentru acesti parinti atat de greu incercati, e o rusine si o nedreptate strigatoare la cer sa li se impuna regulile si procedurile "sistemului".

Ayla21 spune:

Ai dreptate Laura, si pe mine ma lasau la program, si nu foarte mult, doar cu halat special, dar macar ma incurajau sa fiu alaturi de ele, sa simta (asta pt ca eram printre pacientele "vip", care dadeau plic gros, altfel, nu vreau sa-mi imaginez).
Accept, din pacate nu poti fi oricand si oricat acolo, pt ca asta e politica spitalelor. Copilul e al parintilor, dar avand nevoie de medici, ne supunem regulilor lor, oricat ar fi de absurde. Stii la ce ma duce gandul acum, de la aceasta idee? la asistentele care nu lasa mamele nici sa-si vada copiii nascuti morti, sa nu cumva sa fie traumatizate. Pai nu-i copilul mamei, cum ii interzici sa-l vada, sa-l tina in brate, sa-l sarute? Cine stabileste aceste reguli? Si asa cum spui tu, de ce se supun aceste mame?
Una din fetitele mele, premature, a trait doar 2 zile, a facut de 2 ori stop respirator, apoi cardio-respirator, au intervenit...m-au chemat doar atunci cand nu mai aveau ce face. Nu am fost acolo, nu am fost langa ea. N-a murit singura, dar mami nu era langa ea. M-au intrebat daca vreau sa o tin in brate, n-o tinusem niciodata. M-au intrebat DACA... Nu mai contui... cu regulamentul, ca am stat cu ea doar putin, ca pe pile am vrut posibilitatea sa o imbrac, sa ii fac doar cateva pozici de amintire...si n-am mai vazut-o niciodata. Era copilul meu, copilul MEU! dar au decis altii cat pot sa stau cu ea, sa o vad cand traia, si cat pot sta cu ea, sa o tin in brate prima si ultima data...desi ocazia era irepetabila.
Ce puteam sa fac? Ce altceva puteam sa fac? Ce pot face oare acesti parinti?
Sunt ravasita, de 3 zile sunt foarte ravasita, rascolita si plang, tot plang. Stiu cum arata un prematur de 1 kil, stiu cum e piele lui, cat e de mic, de firav, cat lupta pt viata, pt mentinerea functiilor vitale, iar acesti copii se lupta cu arsurile, cu supravietuirea. Am aprins lumanari pt sufletele care au plecat si ma rog pt cei care traiesc, sa le dea Dumnezeu o sansa.




www.glitter-graphics.com/users/monika21m" target="_blank">Monica, mami de Claudiu si Luana - raza mea de soare
Adun cioburi de fericire. Poate candva isi vor da mana.

buflea spune:

Eu totusi cred ca un copil in ATI trebuie lasat pe mana medicilor. Cu speranta si incredere medicii si asistentele trebuie lasati sa isi faca meseria, fara sa fi nevoiti sa se ocupe de starile sufletesti si drama mamicilor implicate.
Sectia de ATI, mai ales la noi nascuti, trebui totusi sa ramana un mediu cat mai steril posibil, cat mai linistit si cat mai ferit mai ales de factorii emotionali, care sincer, pot perturba activitatea personalului medical, care pana la urma, nemernici cum sunt, sunt si ei oameni, trebui sa aiba si ei suflet.

Imi dau seama ca e cam aiurea sa spun asta cand motivul pentru care acum exista niste bebelusi acolo este tocmai neglijenta personalului medical. Dar sa speram ca a fost un accident nefericit care nu se va mai repeta. Trebuie sa existe si medici sufletisti si profesionisti, si asistente care isi iau munca in serios. Trebuie sa existe ...

Eu am avut-o pe Flavia la ATI cand am nascut si nu am avut voie sa o vad, 3 zile, cat a stat acolo. Eu eram la un etaj si ea 3 mai sus. Eu cu laptele si lacrimile curgand. S-a dus barbata-meu o singura data si i-a facut niste poze, printr-un geam - am intzepenit cand am vazut ce avea pe ea. Daca s-ar fi intamplat sa trebuiasca sa ma externeze, nu m-ar fi tinut nimeni in spital pe mine ca mama, doar pentru ca copilul meu era la ATI.

analuz spune:

Da-mi voie sa te contrazic buflea, uite care este politica NICU (neonatal intensive care unit).

"Bonding with a baby in the NICU is as important as bonding with any newborn, sometimes even more so.

Parents can always visit and spend time with their NICU babies. The number of people who can visit a baby in the NICU may be limited, but parents are usually allowed to stay almost 24 hours a day (except when the medical team performs its daily examination and evaluation). "
http://kidshealth.org/parent/system/ill/nicu_caring.html#

Deci parintii pot sta cu copiii 24 din 24, si este chiar recomandat sa faca asta.

buflea spune:

Nu contrazic articolul ala, dar experienta mea este alta. Eu am nascut la cel mai mare spital de copii din Manhattan si la NICU nu era deloc bulevard. Ma intreb apoi, ce "bond" cu copilul cand aia sunt cuplati la aparate, unii in incubatoare, altii cu aparate de respiratie ?
Barbata-meu a intrat in holul despartit de un geam si a fotografit-o pe Flavia ... mi-a spus ca i s-a rupt sufletul de ce a vazut acolo. Eu am crezut ca lesin cand am vazut pozele aduse de el - avea o perfuzie care era bagata in crestetul capului, acolo unde nu este inchisa fontanela si niste tuburi pe nas, plus alte perfuzii in calcaie ... sincer, eu nu m-as fi hazardat sa imi iau copilul in brate.

Jasmin012 spune:

Jasmin si Lucas Daniel (28.11.2007)
www.flickr.com/photos/23373490@N02/" target="_blank">poze cu mogaldeatza
www.flickr.com/photos/30849078@N05/" target="_blank">Lucas
http://blogulluilucas.blogspot.com/
http://elblogdeluquitas.blogspot.es

Limbajul copiilor nu se adreseaza urechilor, ci ochilor si inimii...

Jasmin012 spune:

Prezenta unei persoane iubite poate sa salveze chiar viata unui om aflat pe moarte. Asta e valabil si pentru un bebelus, chiar daca are numai cateva zile el isi cunoaste mama, ii cunoste vocea si mirosul. Dragostea poate face minuni.

Jasmin si Lucas Daniel (28.11.2007)
www.flickr.com/photos/23373490@N02/" target="_blank">poze cu mogaldeatza
www.flickr.com/photos/30849078@N05/" target="_blank">Lucas
http://blogulluilucas.blogspot.com/
http://elblogdeluquitas.blogspot.es

Limbajul copiilor nu se adreseaza urechilor, ci ochilor si inimii...

analuz spune:

Nu trebuie neaparat sa il iei in brate, poti sa vorbesti cu el, sa ii atingi manuta, sau doar sa fii acolo alaturi. Este alegerea ta, dar ai aceasta optiune. Nu spune nimeni ca este bulevard. Nu au voie mai mult de 2 persoane langa copil, ai voie sa stai doar langa copilul tau, trebuie sa te dezinfectezi, etc. Exista proceduri, dar ai aceasta optiune. Este o optiune, nu te obliga nimeni, dar nu generaliza din experientele tale personale.
Uite, nu stiu la ce spital ai fost tu, dar la New York Presbyterian spun ca "In most cases, you can be with your babies in the NICU at any time" http://nyp.org/health/pregnant-mpnewbrn.html

neda spune:

Din experienta mea va spun ca aici copiii prematuri sunt lasati sa stea cu parintii .Au saloane diferite dar parintii isi pot vizita copilul oricind doresc la orice ora din zi si noapte. Eu am petrecut ore intregi cu al meu copil fara nici o probleme.Personalul incuraja mult aceasta relatie mama-copil si ne recomanda sa il luam in brate doar la orele de masa pt a-l lasa sa se odihneasca cit mai mult.Acesti micuti au nevoie de parintii lor, de atingerea acestora, de vocea lor...
Stirea aceasta ma ingorzeste.Nu am putut sa urmaresc /citesc prea mult despre aceasta tragedie pt ca pling tot timpul.E o suferinta prea mare.Eu stiu ce inseamna un copil de un kg.Sunt atit de firavi de ti-e frica sa ii si atingi...
Dureros, extrem de dureros...

accept92 spune:

Faptul ca TU asa si pe dincolo...ti se pare un argument pentru ca unei alte femei care ar dori sa fie alaturi de copilul ei sa nu i se permita? Dar daca am vorbi despre un copil mai maricel, unul care ar putea sa spuna "mami, mi-e frica!", la fel ai gandi? Il lasi pe mana medicilor? Titlul subiectului l-am ales pentru ca nu cred ca ai gandi la fel. Si nu este vorba de a te substitui medicilor ci de a fi acolo, atata tot. Sunt sigura ca o mama ar respira si-n punga daca asta ar fi conditia ce i s-ar pune pentru a fi alaturi de copil. Problema este ca nu se gandeste nimeni la asta, femeile nici nu indraznesc sa ceara un lucru atat de elementar si firesc. Una este cand situatia are o evolutie previzibila, cand esti asigurat ca evolutia copilului este spre bine, atunci poti sta linistit acasa (intr-o oarecare masura ce tine de rezonabil) si alta cand sansele sunt mici.