Da' eu nu pooot!

Dragi mamici, ajutat-ma si pe mine va rog. Am o problema cu fiica-mea. De cate ori are de infruntat o provocare, ajungem invariabil la lacrimi muuuulte si la enervantul "Da' eu nu pooooot!!!". De exemplu, duminica am fost in parc si a vazut desenat un sotron. I-am aratat cum se sare si dupa ce am ajuns acasa a vrut sa isi deseneze si ea un sotron in curte. Ei, problema era ca nu prea avea echilibru sa sara intr-un picior. Si...s-a pus pe plans, ca ea nu poate. Aceeasi problema am avut-o si cand a vrut sa deseneze o printesa si cand a primit vreun joc nou si ori de cate ori a fost vorba sa faca ceva nou. De fiecare data incerc sa ii arat cum se face, sa ii explic si sa o conving ca poate si ea, trebuie doar sa aiba rabdare. De cele mai multe ori, intr-un final, dupa muuuuulte plansete, e ok, poate si sa sa faca ce vroia. Dar plansetele astea in exces si atitudinea ei ma termina. Nu stiu cum sa fac sa o motivez, sau macar sa o fac sa aiba rabdare si sa incerce macar. Problema de fapt e ca ea e convinsa ca ea nu poate si nici macar nu incearca. Doar plange si o tine una si buna "Da' eu nu poooooot!" . Intotdeauna am incercat sa o incurajez cand a vrut sa faca ceva nou, nu stiu de ce are atitudinea asta. Mi-e groaza ca la anul o sa inceapa scoala si banuiesc ca iar vom avea reprize luuungi de plansete. Imi amintesc cat m-am chinuit eu cu bastonasele si liniutele alea din cls I. Ce metode sa aplic, cum o fac sa aiba rabdare si sa nu mai boceasca atat? Poze:
http://picasaweb.google.com/grigore.raluca/ConcediuLaVienaSiBudapesta#
http://picasaweb.google.com/grigore.raluca/InVacanta2#

buli spune:

a avut (si inca mai are) si Matei faze din astea.
eu am facut niste conexiuni si m-am prins cam ce ar merge la el.
de ex, M face un lucru numai cind stie sigur ca ii iese. nu ii place sa aiba esec.
si mi-am dat seama de asta cind am realizat ca a mers relativ tirziu, dar cind a luat-o la pas nu se mai oprea (deci n-a avut faza cu mers un pas-cazut, mers un pas-odihnit, nu el a pornit direct la plimbare), a vorbit tirziu, dar direct in propozitii etc etc.
asa ca am inceput sa procedez in felul urmator: ii spun cam ce cred eu, il intreb daca vreau sa-i arat (daca ii arat din prima il complexez pentru ca vede ca mie imi iese) si daca vrea bine, daca nu, il las sa incerce.
daca face cumva imperfect nu ii zic, nu asa, trebuie altfel, stie si el asta, am observat.
cu alte cuvinte ii ofer ajutorul doar cind mi-l solicita si in masura in care mi-l solicita.
e orgolios si lui tre sa-i iasa din prima foarte bine.

nu imi dau seama cit tangenteaza experientele, dar poate ceva ti-o fi de folos.

www.youtube.com/watch?v=YhWZ7bpfQag" target="_blank">@

roxanaz spune:

am si eu una bucata domnisor de 6 ani care e in aceeasi situatie. nu se pune pe plans dar renunta la absolut orice nu ii iese din prima. "nu mai vreau" sau "nu imi place" sunt rezolutiile. daca nu reuseste din prima, daca nu are succes, daca i se pare ca greseste.. gata. a renuntat. sper ca spiritul de competitie sa i se mai dezvolte in timp.
nu prea pot face comparatii cu sora-sa (care e mai mica si bineinteles mult mai infipta) ca se demoralizeaza si mai tare si nici nu vreau asa ceva.
eu incerc sa il stimulez, sa ii zic ca nu e nimic daca mai gresim, se intampla, dar trebuie sa ducem ceva inceput pana la capat. si cu ceva carpeli sau ajustari il mai conving sa faca ceva (cateodata )

Roxana

marius spune:

Mda - probabil sunt consecinte, undeva sub o forma sau alta probabil si pe un fond specific - personal s-a construit in mod involuntar aceasta nesiguranta de sine. In fine opinia mea ar fi urmatoarea:
- in mod constant i-a servi provocari. Ceea ce scrii tu sunt tentative de a face ceva ce a vazut deja. Ele sunt efecte, rezultate si mai ales sunt comparabile. Deja exista un etalon care ar trebui atins. De ce nu faceti invers. Sa nu vada ceva ce trebuie copiat, multiplicat ci sa face ceva nou ceva ce nimeni nu stie defapt cum ar trebui EXACT sa arate? Acest "nu pot" apare si ca si o consecinta, dar nu discutam despre asta, dar si ca si o neincredere in sine ca si potential de a atinge un etalon deja stabilit. Exista un sotron care arata asa, exista copii care sar asa, exista un desn care arata asa, exista exista exista....
De ce nu ar fi - invers -

Acum desenezi tu cum crezi tu cum iti inchipui tu - apoi urmeaza lauda, incurajarea si apoi eventuale sugestii de genul ce ai zice daca ... sau cum ti s-ar parea daca.... sunt intrebari permisive care accepta si solicita un acord sau un dezacord dar cel mai important provoaca gandirea si decizia personala. E drept voalat insa efectul este acelasi. Sunt pasi marunti care se pot plia frumos pe orice psihologie. E drept ca trebuie rabdare, imaginatie dar te provoc pe tine in calitate de parinte.... de ce nu?

PS
Atentie la bunici! Undeva se strecoara o eroare - Atentie la voi - undeva se strecoara o eroare. Orice copil este aproape identic la nastere, restul este formare.

Eu pur si simplu / Pagina legislativa

ralucutza77 spune:

Da, buli, asa e si fii-mea, daca nu ii iese ceva perfect, renunta. Si ea e ff orgolioasa. Da, Marius, ok, pot incerca si varianta asta. Intr-adevar, sunt si situatii in care o corectez cand nu face ceva corect. Recunosc ca rabdarea nu e punctul meu forte, dar ma straduiesc. Dar ce facem cand o sa fie la scoala, si va trebui sa faca si ea ce fac ceilalti copii, la fel ca ei. Atunci cum mai abordez problema? Cum fac sa ii stimulez spiritul de competitie? Iar provocarile nu i le servesc eu, si le serveste singura. De exemplu, in grupa cu ea la gradinita mai era o fetita mai mare cu 1 an si ceva, cu care (pardon de cacofonie) fii-mea se intelegea foarte bine. Ei, normal ca fiind mai mare fetita respectiva facea mult mai bine unele lucruri. Miruna mea a vazut cum desena fetita aia printese. Si acasa, singura, s-a apucat sa deseneze si ea. Doar ca nu i-a placut cum au iesit (probabil nu au iesit la fel ca ale celeilalte fetite) si...evident ca s-a pus pe plans. Degeaba am incercat sa ii spun ca deseneaza foarte frumos, ca imi place mult de tot desenul ei, ea avea in cap desenul de la gradi...Intr-un final, reuseste sa depaseasca momentul. Dar e greeeeeu!!Poze:
http://picasaweb.google.com/grigore.raluca/ConcediuLaVienaSiBudapesta#
http://picasaweb.google.com/grigore.raluca/InVacanta2#

buli spune:

apai daca seamana, hai sa mai zic

eu cu M lucrez din greu la explicarea/acceptarea diversitatii.
adica tu nu trebuie sa te compari cu altii musai, sint unii care-s mai buni la ceva, altii la altceva - cu exemple concrete.
cred ca a functionat pentru ca acum are prieteni si cu un an-doi mai amri, dar si cu un an-doi mai mici, asa ca are cu cine se compara si asa, si asa.

in plus imi recunosc limitele ori de cite ori e cazul (poate si mai des), ne amuzam de greselile pe care le fac eu, incet-incet incercam sa ne amuzam si cind gresete el, dar cu masura sa nu zgiriem orgoliul.
pun accent si incurajez ceea ce ii iese f bine. si M intra anul asta la scoala si e clar ca nu va iubi liniutele, in schimb la mate e supertare, deci vom incuraja mult asta, iar liniutele o sa le lasam asa cum vor iesi, pina la urma e important sa scrie, nu sa aiba 10 la caligrafie.

mi-am adus aminte o chestie. cu cititul.
stie literele demult, i-am explicat si care e mecanismul pentru citit, la cererea lui. mi-e clar ca stie sa citeasca, dar pentru ca eu citesc cursiv si el nu, da inapoi. si atunci cind citim povesti, elciteste titlurile si subtitlurile si eu restul povestii.
iar intr-o zi cind eram eu mai ocupata, am avut surpriza sa citeasca singur o poveste intreaga. insa m-a anunta abia cind a terminat-o. mie mi s-a parut ceva, dar am avut intuitia sa-l las in pace si asa s-a facut ca m-a chemat el sa-mi spuna.

pe-al meu nu-l impresioneaza laudele, in schimb il deranjeaza foarte tare criticile, iar daca mai sint si cit de putin nedrepte, atunci tragedia e cit casa. drept pentru care in loc sa criticam, discutam. nu imi iese mereu, dar lucram la asta.


www.youtube.com/watch?v=YhWZ7bpfQag" target="_blank">@

marius spune:

Deci:
am sesizat ca ai folosit cuvantul a iesi "perfect", "este fff orgolioasa" respectiv "cum fac sa-i stimulez spiritul de competitie"
Opinia mea este ca o presezi. Ii impui standarde, poate indirect apoi te copiaza si le cauta ea si se compara si un lucru pe care tu il discerni ca nu are cum sa fie la fel "copil mai mare deci TU iti dai seama de realitate" dar ea nu are cum insa apare pressing-ul. Pot sa te intreb de ce ai viziunea de competitie in clasa I care urmeaza sa vina peste 2-3 luni? Ai un copil de gradinita se pare o viitoare eleva tanara pentru perioada care urmeaza asa incat "nu este coapta" suficient - desigur este opinia mea sprijinita si pe constatarile tale. Exista copii care sunt "mai copti" in aceeasi grupa/clasa....
Sa fie si acesta un motiv obiectiv? Sa fie inca cu un an mai in spate decat doresti tu sa fie? Nu ai rabdare dar educatia este 99,99% formata pe un basement numit rabdare.

Eu pur si simplu / Pagina legislativa

adra_bell spune:

Am observat si eu la propria-mi persoana ca am tendinta sa-i cer copilului prea mult si fii-mea, desi are doar 2 ani jumate, incepuse cu "sunt mica", "nu pot eu sa fac asta", etc de ajunsesem sa ma joc eu si ea sa se uite la mine.
Si atunci a intrat in scena o marioneta pe care o iubeste f mult, domnul clovn, un jaf luat de la SH, care nu este deloc priceput si face toate lucrurile anapoda. Acum se amuza foarte tare sa-i arate ea lu' domnul clovn cate poate sa faca si e mandra nevoie mare.
Pentru cei mai maricei probabil nu mai este o solutie, dar pentru copiii mici merita incercat

adra_bell si Eva-Elena (14 nov 2007)
about Eva

secolul XX la subiectiv


Inseamna si asta ceva dar nimeni nu intelege ce

marius spune:

Exact despre aceasta tipologie am amintit si eu. Copiii sunt foarte diferiti, aparent seamana de aceea e greu sa spui ceva de la bun inceput cum ca asa ar fi cel mai bine, insa exista anumite cum sa le numim, feluri de a fi, feluri de a percepe, feluri de a reactiona care se pot clasifica sau macar se pot restrange. De aceea un parinte trebuie sa fie cel mai fin observator al propriilor copii. Si de aceea este bine sa se discute tocmai pentru "a vedea" (macar virtual) cum anume au solutionat altii probleme (oare?) similare.
In fine, este ca acel copil care invata pe altul este foarte fericit pentru ceea ce face? Si ca (pe bune) este o treaba atat de serioasa ca "nici cei mari nu pot sa o faca la fel de bine" nu-i asa? Dar pot sa incerce. Singura mare diferenta in esenta este defapt exact ceea ce doare. SCHIMBAREA ETALONULUI. Eu sunt cea care produce, eu sunt cea care invata, eu sunt cea care decide, eu sunt cea care creeaza, fata de mine pot sa compar un desen, fata de mine pot sa compar un sotron, fata de mine constat cum sare cineva intrun picior si EU am sa constat ca AS DORI EU sa sar ca si X sa desenez ca si Y pentru ca EU am constatat chiar daca nu am spus ca e altfel si EU m-am obisnuit sa observ singur, si EU ma-am obisnuit sa iau decizii pentru ca AM VRUT EU.
Aceasta comutare o pot face cei adulti pentru copii si se numeste tot educatie. Partea frumoasa este ca aceasta comutare o pot face adultii si pentru adulti si se numeste formare.
Sa va spun un mic secret? Faptul ca scrieti aici experientele voastre, faptul ca intrebati adulti si parinti fiind, intrati in mod direct intrun sistem de formare.
Poate acum citind www.desprecopii.com/info.asp?id=76" target="_blank">aceste randuri va veti descoperi pe voi insiva pe undeva printre ele.

Eu pur si simplu / Pagina legislativa

matilda33 spune:

foarte bun sfatul Andra, sper sa-l putem aplica cu succes si noi

multumim petru idee

ralucutza77 spune:

Nu o sa mearga la scoala in toamna asta ci abia la anul. AU avut cateva fetite la gradinita care vor intra in toamna asta (fiica-mea va face si grupa pregatitoare la gradinita). Are 5 ani si jumatate, va intra la scoala cand va avea 6 ani si 9 luni, cred ca e ok varsta asta. Pe mine ma deranjeaza cel mai tare felul in care reactioneaza cand da de o piedica. Decat sa incerce sa faca ceva de care nu e sigura ca ii va iesi, mai bine nu incearca. Si, cum am mai spus, de multe ori nu ii stabilesc eu etalonul, si-l stabileste singura. Vrea sa faca si ea ce face fetita X si vrea sa faca la fel de bine. Si daca vede ca nu ii iese, abandoneaza. Dar nu fara plansete....Ok, eu ce sa fac in situatia asta? Sa o incurajez sa ajunga unde vrea, sau sa ii spun ca e ok sa abandoneze?Poze:
http://picasaweb.google.com/grigore.raluca/ConcediuLaVienaSiBudapesta#
http://picasaweb.google.com/grigore.raluca/InVacanta2#