Apocalypto,Mel Gibson

conchita spune:

nu, nu, nu la asta m-am referit. sigur ca avem liberatea de a nu-l asculta, eu vorbeam ca daca alegem sa-l ascultam, atunci trebuie sa fim liberi, altfel e absurd si e impotriva lui dumnezeu.

Katya spune:

Conchita,iar o luam cu libertatea si cu frica...

"noi, ca mame, ca parinti, ne-am sacrifica oare pentru copiii nostri pentru ca ei sa traiasca in continuare in bezna, teroare, inlantuiti in cusca, neindraznind sa...indrazneasca, pentru ca, vezi doamne, si-ar pierde mantuirea deja promisa?? logic ca nu."

Pai nu,n-am vrea ca ei sa traiasca in bezna,teroare si-n cusca,exact aceasta e lumea fara Dumnezeu,o lume orbecainda,tocmai asta inteleg eu prin cuvintele lui Iisus sa ne lepadam de noi,sa ne luam crucea si sa-L urmam,adica sa ne lepadam de pamintul asta care ne trage-n jos,ca e vorba de desertaciuni,patimi sau dorinte inrobitoare.Adica sa ne eliberam.Uita-te cit de patimas si rob si mic e un om fara Dummnezeu,dar care afirma/crede ca se bucura de viata,care indrazneste tot,care se investeste numai in el si bucuriile lui si viata lui,pe mine ma apuca si frica sa vad cum unii cred ca parca ar fi vesnici si se implica trup si suflet in obtinerea de efemer,abia in acest punct simt frica.
Transformarea de sine de care vorbesti eu asa o inteleg,ca pe o despatimire si dezlipire(pe cit posibil)de pacate,deci de fapt tot ce vreau e sa fiu libera,e un act de vointa.

Si cum sa fac sa fiu libera?Ma duc la "invatator",ca asa era numit Iisus,asta spune multe,deci tb sa invat sa obtin libertatea,altfel nu stiu ca nu-s liber,ma duc la ce-a zis El sau ce-au scris altii despre El,carora El li s-a revelat,ma duc in locul unde El e prezent,la Biserica,mireasa si trupul Lui.Dar e adevarat ca El e in primul si-n primul rind in inima noastra.Si tocmai pt ca-i in inima ma duc sa-L aflu si-n biserica,la jertfa de la liturghie.

Un Parinte compara corabia lui Noe cu biserica(tot o corabie,in lume)si zicea ca la potop Noe a inchis corabia si lumea n-a mai putut intra,azi e invers:corabia e deschisa,acolo e salvarea,dar cine,citi intra in corabie?

Nu ma duc de frica,nu ma obliga nimeni sa ma duc,nu iau invatatura Parintilor de frica,nimeni nu ma obliga,dar am descoperit cita desertaciune e-n lume si cita lumina si viata adevarata e in credinta,asa ca sorb cu nesat tot ce-mi permite timpul si natura mea de om limitat si nestiutor.Ca invatatura asta cuprinde notiuni (despre iad si rai,suferinta etc)sau presupune actiuni specifice(participare la slujbe,la taine,posturi etc),iarasi citesc,reflectez,analizez,le accept ca valoroase sau nu,dar tin tot de libertate,le aleg.

In timp ce o gramada de oameni sint prizonierii vrajmasului,au doar impresia ca-s liberi.

conchita spune:

pai nu io am luat-o, io doar ma tin de turma. :-)) mie asta mi se pare esenta discutiei de fata: mi-e frica de Celalalt (artistu') ca s-ar putea sa ma ispiteasca. te intreb, cum ar putea cineva sa ispiteasca un om care crede in Iisus? inseamna ca el crede pe jumatate, are inca dubii, ii e frica, de aceea ascunde frica in acuzatia la adresa fratelui. eu stiu asa, daca il cred pe Iisus, atunci ce face cel de langa mine este egal cu zero sau cu infinit, nu eu decid, eu doar performez detasarea iubitoare. dragostea asta crestina fiind ordine, armonie, dreptate, adevar, libertate. sau nu? deci daca e ordine, atunci am incredere ca telul este in permanenta implinit, chiar daca momentul prezent imi apare haotic, vezi arta "desantata" si "pacatoasa". daca e armonie, atunci fiecare firicel de praf o creaza, inclusiv arta, inclusiv...ce sa zic? inclusiv pacatul! pacatul fiind ca o treapta spre purificare. daca e dreptate, atunci are Dumnezeu grija. daca e adevar, cum Dumnezeu e in toate, atunci si arta are un adevar divin la purtator, pentru ca exista pur si simplu. daca e libertate, atunci mie, crestin, nu are de ce sa-mi fie frica de arta vecinului! na, mai clar acum? :-)



eu nu dispretuiesc dorintele. dorintele sunt naturale si Dumnezeu ne tot promite ca ni le indeplineste, doar sa cerem. suntem dorinta, suntem nascuti din dorinta (creatoare si intru iubire) si tot din dorinta vrem sa ne mantuim si sa-l cunoastem pe dumnezeu - asta, ultima, fiind si ea tot inrobitoare. tind sa cred ca nu dorinta e pacatoasa, ci lupta fricosului de a si-o innabusi, manifestandu-se astfel fara incredere in Dumnezeu si luandu-i locul la judecata de sine. ce pacat e in dorinta? un copil tanjeste dupa o masinuta, apoi adultul dupa o casa si o familie, o masina, job bun, implinire, fericire, dupa Dumnezeu. si masinuta, si casuta si piscina sunt doar niste trepte de constiinta care tot la dumnezeu duc. daca n-ar fi dorinta, am fi niste stane de piatra seaca, niste roboti si-atat. ca sa existe liber arbitru, trebuie sa existe dorinta.



eu nu cred asa. cred ca libertatea e cand arunci la cos standardele povestite de altii si asculti in tacere absoluta armonia din inima care e depozitata acolo in loc sacru odata cu Sfantul Duh. libertatea nu vine din lupta! ci din incetarea luptei. daca lupti, inseamna ca nu asculti de Dumnezeu cand te intreaba de ce te chinui in grija zilei de maine, oare nu am eu grija de pasarile cerului, cum as putea sa uit de nevoile tale? luptand (tema centrala in crestinismul dogmatic), nu implinim voia, ci inlocuim Sfantul Duh cu cerebelul propriu, cu judecata noastra limitata, cu frica de necunoscut. mai familiare sunt sabloanele, mai usor sa urmezi turma (pare mai sigur), decat sa te rupi curajos de toate si sa traiesti pur si simplu ca un COPIL - asta este, de fapt, standardul propus de dumnezeu! am dreptate sau nu?

ok, suntem de acord pana aici. acum sa vedem cum traieste un copil, ok? ii e frica de pacate? nu. isi innabusa dorintele? nu, dimpotriva, face si scandal daca nu ajunge acum, imediat, la cer sa aduca luna pe pamant! are inocenta? are, in absolut. cum vede lumea? pai in primele saptamani de viata o vede ca pe o prelungire a propriei fiinte, nu se simte individualizat, parte separata din lume - e una cu Dumnezeu, cu viul, cu universul creator! sanul e parte din el, nu are nevoie de INTERMEDIAR ca sa se alapteze, are asta in instinct. intinde mana, mama intelege dorinta si i-o indeplineste cu dragoste.

orice alt tipar e fals, caznit, mincinos si ne-dumnezeiesc, doar pur uman bazat pe ego care crede ca ordinea lui e mai dreapta decat ordinea lui dumnezeu.



hm, sunt cateva chestii aici, ti le supun meditatiei, daca nu te superi. esti libera. ESTI LIBERA. nu ai nevoie de bilet de voie de la altii care l-au cunoscut, ti l-a dat el deja cand te-a plamadit si a murit pe cruce. nu ne nastem incatusati, altfel nu ar fi zis lasati copiii sa vina la mine, ne nastem exact asa cum ar trebui sa ramanem, adica absolut liberi. a doua, daca zici ca e in inima ta, de ce te duci sa-l mai cauti si-n alta parte? e ca si cum i-ai zice: Iisus, nu ti-ai ales locul potrivit, inima mea nu e suficienta, ma duc sa te caut in cladiri si-n piete publice, te rog sa fii punctual. tie cum iti suna asta? dar gandeste-te sincer, fara prejudecati si patternuri de practicant. sincer sincer.



deschiderea corabiei e iluzorie. acolo se petrec acum cele mai mari fraude, coruptii si cele mai mari pacate. are si bilete la intrare, ca la circ.



simtim atat de diferit, Katya, ca mi se face si frica. :-)) culmea, eu cred din tot sufletul ca sunt ortodoxa. desertaciunea lumii e aparenta, desertaciunea e cunoscuta simturilor, dar spiritul vede altfel - lumea e doar o treapta si trebuie onorata asa cum este, slujindu-ne unii pe altii fara sa ne incatusam unii pe altii. credinta nu e separata de lume, mie asta mi se pare deosebirea esentiala intre modurile noastre de gandire. credinta e lumea, noi suntem turma, nu-l putem sluji pe dumnezeu intorcand spatele celei de-a doua porunci! daca devenim toti pustnici, apai cine se mai mantuieste, te intreb? ca nu mai ramane nici un hot pe cruce de luat la ceruri prin iertare, ci miliarde de oameni care isi imagineaza ca acum, gata, "merita" sa ajunga langa dumnezeu, ca au atins apogeul evolutiei. intelegi diferenta?

Dorothee spune:

bine v-am regasit dragele mele!
discutia a ajuns intr-un punct f interesant/important - am retinut in special a fi liber si a lupta (nu am citit tot inca). conchita e maestra intr-ale scrisului, Katya a exprimat punctul de vedere al crestinului ortodox.
aparent sunt doar teorii, dogme.
eu cred ca ar trebui sa ascultam o marie egipteanca sau un talhar pocait care ar fi mult mai convingatori si indrituiti sa ne povesteasca despre ce inseamna a fi liber si a lupta dpdv crestin(ortodox).

si mai adaug ca: 1. imi sunteti tare dragi si v-as invita la o pizza facuta de mine pe toate; 2. dupa cum stiti sunt cu burtica marisoara si cu fetita mica, cam somnoroasa si cu multa treaba de facut...asa ca o sa revin la discutie mai tarziu. numai bine!

b.nica spune:

Dorothee,sa-ti fie sarcina usoara,, si parcurgerea subiectelor de aici,de pe DC,fara emotii!
Nu inteleg cum ai asociat tu asa,citind in diagonala,"libertatea" cu "lupta".

Eu am spus ceva mai sus ca lipsa fricii iti da libertate si am precizat ca atata timp cat credem ca este un Dumnezeu deasupra nu avem de ce sa ne fie frica!

Concluzia logica este ca,sa fii liber nu inseamna sa te indepartezi de Dumnezeu(oricum l-ar numi credinciosii,indiferent de religie!) si nici ca trebuie sa lupti intr-un fel anume in numele lui.
Tocmai,interpretarea Dogmei in sens razboinic,adica "luptam,credinta sa ne-o aparam", mi se pare gresita si generatoare de mari erori,indiferent de religie.

patou spune:

ai dreptate. mie mi se parea deja de la sine inteles ca aceasta libertate exista, pentru ca eu nu m-am considerat niciodata mai libera decat sunt acum, chiar cu toate restrictiile (aparente) pe care mi le-as fi auto impus.

A ramas ce-i drept frica de Domnul, dar doar o frica de a nu-l dezamagi. Imi place teribil distinctia care se face in franceza -cand biblia vorbeste de frica de oameni urilizeaza un termen (peur) iar cand vorbeste de frica de Domnul termenul utilizat e crainte -adica acea frica de a nu dezamagi. (Katya ma poate corecta daca gresesc cu traducerea mea)

Katya spune:

Conchita,hai ca-ti raspund asa cum imi aduc aminte din ce-ai scris,mai revin eventual pe parcurs dupa ce-ti mai recitesc postarile,ca-s multe,incep cu sfirsitul si anume cu frica/teama,in sf ai pus punctul pe i,asa e:e vorba de a nu-L dezamagi de fapt pe Domnul,nu frica teroare ca ne face nu stiu ce,te enervez iar cu un Sf Parinte care zicea ca credinta e ca o sabie cu 2 taisuri:de o parte e iubirea si de cealalta e frica:aceasta frica de a nu dezamagi si de a nu ne departa de la Domnul prin faptele noastre si dorintele cele rele.

N-are nimeni nimic cu dorintele,atita doar ca tb sa ne pozitionam corect fata de ele,tb sa distingem cind sint dorinte firesti,normale,si cind devin idoli si atunci devenim robii lor.Eu chiar am zis si o cred si acum ca un om pina la 30 de ani nici nu poate sa se apropie prea mult de Domnul,caci are multe dorinte de implinit si nu poate sa faca altfel pina nu le gusta(acuma or sa-mi sara-n cap practicantele),dar de-aici si pina la a zice ca dorintele n-ar fi pacatoase(le distingem,da?)si ca pacatoasa e dorinta omului de a si le suprima,asta nu stiu de unde mai e.

Cred ca de fapt avem viziune diferita despre Dumnezeu:realizez ca Dumnezeu vazut de tine e un Hristos in varianta budista,orientala,asa-mi explic si cum gasesti ca firesti termeni de chakre,mediumuri si alte paranormale alaturi de Hristos,oricum o viziune ff libera,Dumnezeu e mai mult artist,epicurean care incurajeaza omul sa se bucure si sa n-aiba frica de nimic,ex cu negrija fata de ziua de miine vine in contradictie cu nevoia omului de casa,masina si piscina,iar ex cu inocenta copilului nu se refera cred eu la a fi omul dezinhibat si a se concentra doar pe el insusi,ci la netinerea de minte a raului,la iubirea neconditionata fata de ceilalti,la neimpartirea oamenilor in dusmani si prieteni etc etc.Altfel,daca ar fi valorizat la infinit starea de copilarie,nu l-ar mai fi evoluat pe om la stadiul de adult.

Cit despre armonia din inima omului si de ascultarea fata de ea,aia-i pb:de unde stim noi ca ce-i in inima noastra e armonios?

Poate mai revin daca mai am timp.

conchita spune:

Dorothee

patou, cand iubesti un om, sa zicem pe sot, ti-e frica sa nu-l dezamagesti? in cazul asta, inseamna ca iti inspectezi fiecare gest, trecandu-l prin filtrul gandirii si premeditand totul ca la carte - de unde intrebarea: cine iubeste in cazul asta? inima ta sau cartea cu reguli? eu cred ca vine natural, din prea plinul inimii, cu incredere totala ca orice ai face (nu intotdeauna perfect, dar asimptotic), esti acceptat si incurajat sa fii tu insati, sa-ti implinesti potentialul.

Katya, eu nu am zis nimic de chakre si paranormal pe-aici, dar hai sa-ti raspund: da, lumea pe care o blamezi este cat se poate de reala. daca recunosc ca exista, asta nu inseamna ca o si adopt. doar ii recunosc realitatea.

cat despre armonia esentei noastre - daca e Sfantul Duh acolo, cum de mai incape indoiala? lipsa de incredere e o alta fata a fricii.

si cred ca se confunda fericirea in alegerea unui drum anume, prestabilit de altii (caldicel) cu sentimentul de a fi in siguranta, acela pe care ti-l ofera cararile batute. este asta, oare, o alegere in deplinatatea cuvantului? alegerea fara limite implica si cai nebatatorite, dar pe alea nu le alege nimeni, cica-s blasfemice. asa vad eu, ca omul, in loc sa aiba incredere in cuvantul lui dumnezeu vorbit direct spiritului uman individual, merge pe mana altora care sustin ca aud mai bine ce spune dumnezeu.

Katya spune:

Fetelor,mai zic ceva si ies(si pe usa si din subiect,ca nu mai am ce zice ,nu tin sa am eu dreptate,nu-mi judec aproapele care nu gindeste la fel,e doar o discutie,nu consider un meci in care tb sa cistige cineva)

Despre frica de sabloane ,eu mai degraba de cele ale artei ma tem.De ex sint furioasa pe mine ca am avut prejudecati si nu mi-am luat dintr-un magazin de 1 $ un tablouas cu un cocos:era un cocos f viu,cu multa multa culoare,o coada o splendoare,un material ca de ceramica,iesit in relief.Era cam kitch,nu zic, dar si interesant.Si l-am vrut pt camera fetelor,unde si-asa sint cenusarese,mickey mouse-i si alte litere pe pereti,ar fi stat bine un cocos acolo..De ce nu l-am luat?ca l-am considerat arta indoielnica,costa doar 2 dolari(macar si fi costat 5),era-ntr-un magazin ieftin(macar daca era la wallmart),plus made in China,asa ca am plecat.Cu timpul mi-a parut rau,m-am intors la dollarama si nu l-am mai gasit.Ca sa ma-nvat minte,am cumparat un alt tablou:unul cu barci.De data asta mult mai kitchos decit cocosul.In schimb,uite-ntr-un ziar acum ceva timp o sculputura a lui Brancusi care s-a vindut cu vreo 40.000$,m-am uitat bine si era ca o scula:o bucata de lemn,un ceva metalic alaturi.Daca sint libera,recunosc ca piesa nu-mi spune nimic,daca nu,ma extaziez si zic o,ce frumos!Dar ceea ce e de fapt de facut e sa citesc despre sculptura,sa ma informez si sa ma uit la opera cu alti ochi.

Asa e si cu credinta.Poti sa crezi ca e suficienta propria perspectiva,dar nu strica sa mai si citesti.(ca in orice alt domeniu,repet).

Dorothee,multumim pt pizza (dar niste cirese n-ai?)

V-am pupat!

b.nica spune:

Katya,asta este Arta,o reprezentare artistica a realitatii care te emotioneaza si iti da astfel o stare superioara celei prin care sesizezi realitatea in mopd obisnuit!